Cum să câștigi la Loto. Ghid practic de influențare a norocului

Cum să câștigi la Loto. Ghid practic de influențare a norocului de Ivan Ognev

Introducere

Istoria jocurilor de noroc începe din cele mai vechi timpuri. Cea mai mare răspândire a căpătat-o jocul cu zaruri: două sau trei cubuleţe cu puncte desenate erau aruncate pe masă şi miza era luată de cel care arunca un număr mai mare de puncte. Jocul cu zaruri era cel mai popular joc de noroc până la sfârşitul Evului Mediu. Însuşi cuvântul noroc (hazard) se referă la jocul cu zaruri, deoarece el provine din cuvântul arab alzar, care se traduce „zar de joc”. Jocurile de cărţi au ajuns populare în Europa de-abia în secolul al XIV-lea, în timp ce zarurile se bucurau de succes încă din Egiptul antic, din timpul primei dinastii, iar mai târziu în Grecia şi, de asemenea, în Imperiul Roman. După o legendă grecească, jocul cu zaruri a fost propus de către Palamedes pentru distracţia soldaţilor greci care se plictiseau în aşteptarea bătăliei la Troia. Pausanias, scriitor din secolul al II-lea, menţionează tabloul lui Polignot pictat în secolul al V-lea î.e.n., în care sunt înfăţişaţi Palamedes şi Fersit jucând zaruri.

Analiza jocurilor de noroc de Girolamo Cardano (1501-1576), care este dedicată în special jocului cu zaruri, reprezintă cea mai veche lucrare de teorie a probabilităţilor. Această carte nu prea voluminoasă a fost publicată în 1663, la aproape 100 de ani după ce a fost scrisă. Se pare că de aceea Galileo Galilei (cel care şi-a imortalizat numele descoperind cele mai importante legi ale fizicii) a început să se ocupe de problema zarurilor, deşi aceasta era deja rezolvată în lucrarea lui Cardano. Galilei, de asemenea, a scris un tratat pe această temă între anii 1613 şi 1624. Iniţial tratatul se numea Despre descoperirile făcute la jocul cu zaruri, dar în Operele lui Galilei, editate în 1718, titlul a fost schimbat în Despre căderea punctelor la jocul de zaruri.

Cu zaruri se juca pretutindeni, câştigându-se şi pierzându-se aur, castele, pietre preţioase şi cai. Lui Athos, unul dintre eroii romanului Cei trei muşchetari de A. Dumas, i-a trecut prin cap să-l piardă la zaruri chiar pe servitorul său, Grimaud.

Jocurile de noroc au căpătat o asemenea răspândire, încât unele state şi religii au considerat că ţine de datoria lor să le interzică. Friedrich al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, în 1232, a interzis jocul cu zaruri. Ludovic al IX-lea, regele Franţei, în 1255, a dat o lege conform căreia se interzicea confecţionarea zarurilor. În Talmudul evreiesc jucătorii erau consideraţi hoţi, iar biserica creştină îi prigonea. Hotărârile sinodurilor bisericeşti, învăţăturile sfinţilor sihaştri sunt pline de înfricoşătoare interdicţii ale acestui joc. Învăţaţii musulmani scriau despre jocul de table la care mutările pieselor erau determinate prin aruncarea zarurilor: „Cât este de respingător ca un om înţelept să devină sclavul celor două pietre până într-acolo încât îşi încredinţează averea şi pământul în mâinile lor, şi ele îi poruncesc şi îi interzic, iar el se supune conducerii lor mai mult decât se supune cămila când e condusă de o copilă”.

Dar nici mustrările, nici ameninţările nu erau bune de nimic şi în orice oraş se putea vedea acea scenă descrisă de Dante în Divina comedie:

„Când se termină jocul cu trei zaruri
Cel ce a pierdut din nou le ia
Şi le aruncă de unul singur, trist şi înrăit
Pe celălalt îl petrece tot poporul…”

Şi totuşi hazardul ieşea, implacabil, învingător…

Cu toată vechimea jocurilor care foloseau zaruri (săpăturile arheologice au arătat că zarurile le erau cunoscute chiar şi etruscilor şi populaţiilor din Mohenjo–Daro), ele mult timp nu au fost supuse unui studiu din punct de vedere matematic. Dar jucătorii, antrenându-se neobosit la aruncarea zarurilor, au observat că unele sume de puncte ieşeau des, iar altele rar. Încercând să înţeleagă ce se întâmplă, ei au alcătuit tabele care arătau în câte feluri poate să se obţină un număr sau altul de puncte. La început câteodată făceau greşeala de a socoti numai numărul diferitelor combinări ale zarurilor care dădeau o anumită sumă. De exemplu, la aruncarea celor două zaruri suma 6 se obţine din combinările (1,5), (2,4), (3,3), iar suma 7 din combinările (1,6), (2,5), (3,4). Deoarece în ambele cazuri e vorba de trei variante diferite cu o anumită sumă, se poate trage concluzia greşită că sumele de 6, 7 şi 8 puncte (care, de asemenea, se obţine din trei combinări ale zarurilor) trebuie să iasă la fel de des. Dar aceasta contrazice experienţa; 7 puncte cad mai des. Explicaţia este că la aruncarea celor două zaruri combinarea (3,3) poate să fie obţinută într-un singur fel, iar combinarea (3,4) în două feluri, astfel încât suma 7 iese mai des.

Dintre jocurile de noroc moderne cea mai largă răspândire o au, fără îndoială, jocurile de cărţi. Cuvântul „carte” provine de la cuvântul grecesc „carta”– „hârtie”, însă jocurile de cărţi erau cunoscute înainte de apariţia hârtiei. Deşi nu se ştie unde au apărut jocurile de cărţi, acestea au ajuns în Europa prin Veneţia, în timpul cruciadelor din secolul al XIII-lea, iar în Veneţia au ajuns prin China, Persia, Siria, Palestina. Dovezi din cele mai vechi timpuri demonstrează amploarea fenomenului. Astfel, conform unei enciclopedii chinezeşti din secolul al XVII-lea, nişte jocuri asemănătoare cu jocurile de cărţi erau cunoscute în China încă din anul 1120 î.e.n. Resturile unei cărţi de joc arabe din secolul al XIII-lea pot fi văzute în palatul-muzeu Topkapi din Istanbul. Un decret florentin din 1376 interzicea jocul de cărţi „naibi”. După cum reiese dintr-un manuscris din 1377 aflat la British Museum, aproximativ în această perioadă jocurile de cărţi au devenit populare în Elveţia. La Biblioteca Naţională din Paris se găsesc 17 cărţi de Tarot, realizate în 1392 pentru Charles al VI-lea. Johann Gutenberg a tipărit cărţi de Tarot în acelaşi an cu celebra sa Biblie*. Pachetul modern de cărţi de joc provine din cărţile de Tarot ale lui Gutenberg. În pachetul de Tarot erau 78 de cărţi, 22 fiind cărţi principale, cunoscute ca „atouts” (adică „mai importante decât toate celelalte”); mai târziu aceste „atouts” erau numite atuuri. Câteva decenii mai târziu, francezii au scos cele 22 de cărţi „atouts” şi 4 cavaleri („Knights”). Cele 52 de cărţi rămase formează pachetul modern de cărţi. De atunci numărul jocurilor de cărţi a ajuns la câteva sute, dar a crescut, de asemenea, şi numărul trişorilor. Acest lucru este reflectat în tabloul renumitului pictor italian Caravaggio „Jucătorii de cărţi”, pictat în 1593.

Pentru a limita influenţa trişorilor, în 1765 locotenentul francez de poliţie Gabriel de Sartine a introdus ruleta. Ea a devenit jocul cel mai captivant şi cel mai popular în cazinouri, şi există până în zilele noastre.

Şi, în sfârşit, prima loterie publică cu premii în bani, Lotto de Firenze, a avut loc la Florenţa în 1530. O altă variantă a loteriei a apărut în 1620, când în consiliul Genevei trebuia să aleagă cinci noi membri pentru ocuparea locurilor vacante. Locuitorilor Genevei li se permitea să mizeze pe cinci norocoşi scoţând cinci bileţele dintr-o urnă în care erau puse bileţele cu numele a 90 de cetăţeni. Începând cu secolul al XVII-lea apar jocuri de tipul loteriilor organizate de stat. Ele s-au răspândit cu repeziciune, devenind tot mai populare pentru că, participând la aceste jocuri, puteai, cu cheltuieli mici, să obţii câştiguri mari, şi chiar să devii milionar.

Diferite variante ale loteriei bazate pe numere sunt răspândite şi astăzi în întreaga lume. Astfel, în Ungaria există Loto „5 din 90”, la care jucătorul trebuie să ghicească 5 din 90 de numere. În Elveţia, de exemplu, se joacă la Loto „6 din 38” şi „6 din 45”. În România există „5 din 45 şi 1 din 20”, „5 din 40” şi „6 din 49”. În Bulgaria se joacă la Loto „5 din 35”şi „6 din 49”. În sfârşit, în Cehia şi în Slovacia există Loto „6 din 49”, „5 din 35” şi „5 din 40”. În Grecia, Spania, Portugalia, Franţa şi Germania este popular jocul „6 din 49”. Acelaşi tip de Loto se joacă în Canada şi în multe state ale Americii (Florida, Kentucky, Maryland, Massachusetts, Washington). În Israel şi în Rusia este popular jocul „Loto-milion”, adică „6 din 49”. În Moldova se joacă la „Super-Loto”, adică „5 din 35”.

După cum se vede, astăzi, jocurile de cărţi, ruleta, loteriile şi alte jocuri de noroc sunt foarte populare, mai mult decât în secolele trecute. Se elaborează diferite teorii ale jocurilor şi strategii. Uneori, unele strategii care duc la câştig sunt declarate „absolut sigure”, dar în realitate asemenea afirmaţii se dovedesc adesea lipsite de un fundament ştiinţific. Pe de altă parte, teoriile ştiinţifice exacte sunt cunoscute doar unui număr restrâns de matematicieni. Aceste teorii, de obicei, confirmă regulile folosite în practică. Însă teoremele matematice pot să contrazică bunul-simţ şi devin sursa unor originale paradoxuri.

De aceea vom analiza câteva strategii, atât dintre cele mai populare, cât şi dintre cele mai puţin populare, care ne dau posibilitatea de a ne mări şansele de a câştiga la Loto.

Voi sunteţi milioane. Noi suntem puzderie de puzderii, câtă frunză şi iarbă.

Încercaţi dar să vă puneţi cu noi!

1. Blok

Cuvintele „întâmplare”, „neprevăzut”, „întâmplător” sunt cele mai folosite în orice limbă. Adesea ele sunt înconjurate de o aură romantică. Se spune, de exemplu, „Măria Sa Întâmplarea”.

Cu aceste cuvinte sunt asociate noţiunile mistice Fatalitate, Soartă. Ele sunt văluite de ceaţa imprevizibilului, a incertitudinii…

Şi cine ştie, poate că această incertitudine ascunde în ea o ordine certă.

De aceea nu vă temeţi de întâmplare…

Mai bine jucaţi-vă cu ea!