Rețete cercate de bucătărie românească și alte treburi gospodărești

Cartea lui Mihail Kogălniceanu și Constantin Negruzzi apare pe un teren românesc aflat sub semnul secetei. Nici pomeneală de cărți de bucate autohtone, singurele publicații la temă fiind până atunci două foi volante, desigur cunoscute de autori: Descrierea plantei „Pită tătărească”, în 1815, din care aflăm că „Rădăcina acestei plante are un iz dulce și așa de hrănitor, cât în vreme de lipsă numai cu aceasta pot trăi oamenii”, și Îndreptare despre folosința ghindei, în 1816, care le recomandă oamenilor în ce chip să folosească ghinda spre hrană, în loc de bucate. La acestea se adaugă trei broșuri de „învățătură” agricolă: J.N. Neuhold, Învățătură de a face sirup și zahăr din mustul tuleilor de cucuruz după ce s-au cules cucuruzul de pre ei (Buda, 1812, 24 p.), în care „Se arată modrul sau mijlocirea cu care se poate face sirup și zahăr din mustul cel dulce al tuleilor de cucuruz, după ce ai cules de pre dânșii rodul, adică cocenii, pe carii stau grăunțele cucuruzului”, Ludwig Mitterpacher, Învățătură despre agonisirea viței de vie și despre măiestria de a face vin, vinars și oțet, întocmită de autorii Chaptal, Rosier, Parmentier și Dussieux… (Buda, 1813, 109+2 p.) și Cristian-Albert Rückert, Învățătură pentru facerea pâinii, în românește de Alexandru Beldiman, după traducerea grecească a dr. D. Samurcaș (Iași, 1818, 2+16 foi; ed. II, Iași, 1829). (Prețioasele date de mai sus ne sunt oferite postum de prea puțin pomeniții Ioan Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu, autorii ultimelor două tomuri din Bibliografia românească veche, 1508-1830).