Arta de a șofa. Secrete și dezvăluiri

Arta de a şofa. Secrete şi dezvăluiri de Lucian Pricopie

I

Poate că nu ne place.
Poate că nu ne interesează.
Poate considerăm activitatea de a conduce drept o pierdere de timp, energie şi bani.
Poate că este doar o necesitate sau o obligaţie.
Poate că ni se pare ceva banal şi ridicol.
Poate că şoferia este pentru fiinţele înapoiate, lipsite de spirit şi preocupări înalte.
„Noi, oameni superiori, nu avem disponibilitatea de a ne preocupa de aceste lucruri demne de muritorii de rând.”
„Pe mine mă interesează doar să fie ultimul răcnet în materie de performanţe şi opţiuni. Nu contează faptul că eu habar n-am ce să fac cu volanul sau las pe altcineva să conducă în locul meu.”
„Are patru roţi, îşi face treaba? Să mă ducă unde am nevoie şi să-mi care bagajele.”
Teleportare.
Navă spaţială, avion, elicopter.
Bicicletă, trotinetă, sanie. Autobuz, autocar, tramvai, troleu, tren, metrou. Cărucior, cal, măgar.
Acestea fiind opţiunile pentru cele trei atitudini, să coborâm de la volan.

——————————————————————

Acum, că avem verde intermitent, sau „Ne-am uitat noi şi nu vine nimeni.”, sau „Uite, că mă lasă ăla.”, sau „Ce bine ne-am strecurat noi ca să facem repede la dreapta.”, să fim atenţi şi la trecerea de pietoni care urmează.

——————————————————————

Ce frumoase şi late sunt străzile din marile oraşe.
Ce mult ne place să mergem cât mai repede, cât mai repede, cât mai repede.
La fel de repede poate apărea ceva sau cineva care ne va reduce atât de tare aroganţa, încât sintagme ca „n-am vrut”, „n-am ştiut”, „n-a fost vina mea”, „nu mergeam aşa de repede” ni le-ar putea inscripţiona o firmă de servicii funerare direct pe piept.
Suntem rapizi, facem lucrurile să se întâmple, suntem foarte importanţi şi mai ales nu avem timp.
Vom avea destul timp pentru plâns apoi.

——————————————————————

Să încercăm şi noi să fim puţin în rând cu ceilalţi şi cu vremea din afara parbrizului.
Dacă e seară, aproape întuneric, ceaţă, ploaie sau alte condiţii în care „nu prea vedem ce se întâmplă”, să aprindem şi noi o poziţie, două, dacă faza scurtă ne consumă prea multă energie.
Cioc-cioc să facem cu ouăle roşii de Paşte, nu în trafic cu maşinile noastre.

——————————————————————

Atât au şi ei.
Trecerea de pietoni.
Putem să nu mai oprim pe ea?

——————————————————————

Sunt serpentine. Este linie continuă. Nu avem vizibilitate.
Ce tot vrem de la cel din faţă de mergem atât de aproape de el?
Câţi kilometri trebuie ca atât noi, cât şi acesta, să avem grijă să nu ne izbim unii în alţii?
Ori aşteptăm să apară linia discontinuă, ori încălcăm legea călcând linia continuă.
Chiar s-ar putea să nu fie binevenit comportamentul nostru intruziv.
Şi să ne trezim din partea celui din faţă cu o frână pe care să o ţinem minte pentru următorii 75 000 de kilometri.

——————————————————————

„Vai, domnule doctor, mă doare.”
Aşa mergem şi în service-urile auto.
Dar nu spunem ce am făcut cu ea, ca la spovedanie.
Numai noi ştim cum am brutalizat-o, cum am mers cu viteză pe drumuri unde numai cu elicopterul se putea ajunge, cum am considerat-o doar o adunătură de fiare cu care putem face ce vrem.
La fel, de fapt, cum avem grijă şi de corpurile noastre.
Cât timp va mai continua această autodistrugere? (a se citi: „auto” – automobil şi „auto” – pe sine)

——————————————————————

Restaurant, dormitor, loc de divertisment, fumoar, bar, cameră privată, depozit de materiale.
După ce am folosit maşina în toate aceste scopuri, n-ar fi frumos din partea noastră să nu se mai observe urmele dezastrului?
Sau suntem aşa de obişnuiţi cu cocina?

——————————————————————

Am văzut vreodată cum se împletesc covrigii, colacii, cozonacii, nuielele sau codiţele de păr ale unei fete frumoase?
Cam aşa arată şi mâinile noastre când le împleticim în toate modurile prin/pe/sub/printre/pe lângă volan.
Să încetăm odată cu scălămbăiala asta hidoasă cu mâinile şi volanul.

——————————————————————

În vestul sălbatic existau barurile acelea cu două uşi de lemn care trebuiau împinse violent şi foarte teatral de către pistolari.
Pentru că vrem să credem că am depăşit acest stadiu, cel puţin în aparenţă, să încetăm să mai considerăm portierele maşinii noastre a fi acele uşi.
Pentru a nu le mai împinge şi izbi cu atâta indiferenţă şi lipsă de respect.

——————————————————————

„Are 4 roţi care se învârt, două sau trei pedale aflate în dreptul picioarelor, un schimbător de viteze care se foloseşte cu mâna şi un volan. Ce este aşa greu?”
Asta dacă suntem atât de ignoranţi încât nici soarele nu-l vedem.
Sau suntem atât de încuiaţi la minte, încât nu ne-ar sensibiliza nici măcar o piatră aruncată între ochi.
Sau suntem aşa de aroganţi şi plini de noi, încât şi la coada de la pâine sau în mijlocul pădurii trebuie să „arătăm noi cum stă treaba”.
Dacă ni se pare atât de simplu ca numărarea pe degete până la zece, atunci de ce suntem atât de penibili în calitate de şoferi?

——————————————————————

De ce să ne comportăm sau chiar să gândim urât despre cei care efectuează lucrări de modernizare şi întreţinere a drumurilor?
Da, traficul nu mai este pentru prinţesele din noi: „E greu.”, „E aglomerat.”, „Sunt atâtea semafoare.”, „Sunt atâtea blocaje.”, „Durează atât de mult.”, „Nu ajung la timp.”, „Eu am lucruri foarte importante de făcut.