Adevărul despre femei

Adevărul despre femei de Sasha Sklear

Capitolul zero

Şi am realizat că femeia e mai dură decât moartea, pentru că ea însăşi e ca o plasă, inima ei e o capcană, iar mâinile ei sunt ca nişte lanţuri.
Eclesiast 7:26

În loc de prefaţă

„Femeia este o fiinţă umană care pălăvră-geşte, se îmbracă şi se dezbracă.”
Voltaire

Femeile… sunt diferite. Sunt printre noi,  ne vorbesc, îşi doresc ceva, cer ceva,  oferă ceva, ne ceartă pentru şosetele  aruncate peste tot şi ne calcă cămăşile, vorbesc încontinuu şi ne invadează băile cu sute de sticluţe viu colorate. Au pătruns adânc în viaţa noastră şi chiar dacă ni se pare că ne-am obişnuit cu ele, întotdeauna reuşesc să ne surprindă. În fiece zi şi la orice oră.

Chiar şi cea pe care o ştii de o viaţă şi îi cunoşti toate obiceiurile e capabilă de unele chestii care te lasă mască. Şi nu o face intenţionat, ci doar ca să-ţi trezească interesul, pentru că face parte din firea ei. Probabil această capacitate de a se comporta ciudat în cele mai simple situaţii le este întipărită în codul ADN.

Altfel spus, avem alături de noi nişte fiinţe total imprevizibile şi mistice, dar indispensabile. Iar pentru a face această convieţuire cât mai puţin traumatizantă, e bine de ştiut ce reprezintă ele cu adevărat. Vă asigur că aparenţele nu au practic nimic comun cu realitatea sau, cel puţin, există mari diferenţe.

Parţial purtăm şi noi vina pentru această mare mistificare. Fiind siguri că psihologia şi modalitatea de gândire a femeilor sunt diferite de ale noastre, totuşi ne încăpăţânăm să sperăm că nu este aşa, iar speranţa ne este răsplătită cu nervi întinşi la maxim, dureri de cap şi alte chestii mai puţin plăcute.

Nu e deloc uşor să înţelegi o femeie, ba chiar uneori imposibil. Dar să o cunoşti, apoi să încerci să ţii cont de unele principii de bază în comunicarea cu ea, să îi descoperi părţile tari şi slabe, să ştii ce îşi doreşte, cum gândeşte e aproape real. Pentru că femeile sunt aceiaşi bărbaţi, dar… invers.

De unde provine această diferenţă?

Înainte se considera că totul depinde de educaţie. Dacă vei educa o fată cu principiile de educaţie caracteristice celor aplicate în cazul unui băiat, va ajunge ca un băiat. Ei, un băiat, se poate, însă niciodată nu va fi un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Oricum va gândi şi simţi ca o femeie.

Savanţii contemporani au cercetat în pro-funzime acest subiect. Tipurile noastre de creieri diferă atât după formă, cât şi după conţinut. De asemenea, există o întreagă poveste în ceea ce priveşte sistemul hormonal şi nervos, precum şi restul organelor interioare. Ne asemănăm doar prin faptul că mergem în două picioare şi putem avea copii comuni.

Natura a avut grijă să ne creeze atât de diferiţi, iar cu ea nu e de glumit. Noi, femeile şi bărbaţii, am avut de la bun început funcţii diferite, încă de pe timpurile, când nici nu ne dădeam seama de faptul că bananele pot fi date jos din palmier cu ajutorul unei bâte. Odată cu trecerea timpul, aceste diferenţe au devenit tot mai vizibile, mai ales pentru că făceam lucruri diferite într-un trib. Masculii, fiind mai mari şi mai puternici, dar în acelaşi timp incapabili să nască, aveau obligaţia să ocrotească femelele, să aibă grijă de ele, ca ele la rândul lor să poată avea grijă de copii. Secole în şir fiecare dintre noi şi-a îndeplinit funcţiile sale. Bărbatul a reprezentat dintotdeauna pentru femeie doar un mijloc, un rău necesar, care îi oferea posibilitatea să-şi execute funcţia biologică, şi anume de a rămâne însărcinată şi a naşte. Imediat ce copilul creştea şi îşi putea purta singur de grijă, bărbatul devenea inutil. Acţiunile lui scădeau brusc în preţ. Era perceput mai degrabă ca un personaj, umbla aiurea, avea tot timpul ceva de comentat, cerea mâncare, sex şi îşi împrăştia „pieile” peste tot. Oare de ce ne miră egoismul nemărginit al femeilor?

Sigur, în timp, şi bărbaţii, şi femeile s-au civilizat. Acum femeile moderne nu văd în bărbaţi doar nişte suplimente gratuite ale puilor lor, după naşterea acestora. Însă, în adâncul sufletului lor, sunt convinse că bărbaţii reprezintă doar nişte instrumente. Noi, bărbaţii, suntem ca nişte punţi de trecere pentru ele şi suntem obligaţi să le răsfăţăm în toate felurile posibile, să le creăm condiţii de maximum confort şi o existenţă lipsită de griji şi probleme. Atunci când bărbatul îi creează toate aceste condiţii, ea se poate dedica în sfârşit celui mai important obiectiv din viaţa ei – copilul. Bărbatul, însă, va trebui să se mulţu-mească doar cu postura de accesoriu.

Şi credeţi-mă că aici există totuşi o logică, pentru că, dacă femeile erau mai preocupate de bărbaţi decât de copii, nu ar mai fi rămas oameni pe Pământ. Aşa că nu merită să ne indispunem din această cauză. Trebuie doar să încercăm să înţelegem de ce sunt atât de egoiste, pretenţioase şi mofturoase. O bine-cunoscută teorie sună în felul următor: ca să impresionezi o femeie trebuie să o flatezi, să o respecţi, să o mângâi, să o ocroteşti, să dai bani pe toate mofturile ei, să o duci la restaurante, să-i cumperi ce-şi doreşte, să o asculţi, să rămâi cu ea şi să o susţii, adică să fii gata să mergi şi la capătul pământului pentru ea. Ca să impresionezi un bărbat nu trebuie decât să­i găteşti ceva de mâncaresă şi să te dezbraci.

Nu ai observat niciodată că, atunci când mergi cu o femeie la magazin ca să îţi cumperi haine sau orice altceva, ajungi inevitabil să-i cumperi şi ei ceva? Nu contează ce, poate să fie un mărunţiş sau o prăjitură. Dacă nu vei face acest lucru, te vei trezi cu un mic scandal sau în cel mai bun caz cu o moacă bosumflată. Nu neapărat atunci, în acel moment, dar cu siguranţă pe parcursul acelei zile. Pentru că nu se va împăca cu gândul că nu i-ai acordat suficientă atenţie, pur şi simplu ai privat-o de ea. Atunci însă când tu mergi cu ea ca să-şi cumpere ceva, abia aştepţi să se termine această tortură. Nici nu îţi stă gândul la „premii de consolare”. Poate că e doar un detaliu mărunt, dar reprezentativ. Femeia se gândeşte la propria persoană mult mai mult decât un bărbat. Şi cere acelaşi lucru bărbatului. Toate celelalte ocupaţii ale lui i se par inutile. Contează doar dacă ceea ce face el îi îmbunătăţeşte situaţia materială şi îi asigură confortul. Iar dacă are un copil, acelaşi lucru e valabil şi în cazul lui. Orice încercare a ta de a face ceva pentru tine va fi considerată drept un atentat împotriva moralităţii, valorilor umane şi naturii propriu-zise.

Dar să nu mai vorbim atât şi să încercăm să definim o imagine cât mai clară a relaţiei dintre noi. Noi, bărbaţii, reprezentăm doar o garanţie materială, un fel combinaţie între paza de corp şi trupele de rezervă. Dacă vom ţine bine minte acest lucru, vom reuşi să evităm multe greşeli şi dezamăgiri, de care ne ciocnim în relaţia cu partea frumoasă a omenirii. Însă bărbaţii preferă să nu se gândească la aceste lucruri. Majoritatea lor nici măcar nu înţeleg despre ce este vorba. Şi din această cauză încasează lovituri frecvent. Femeile însă cunosc pe dinafară aceste lucruri, cel puţin la nivel intuitiv. De aceea este destul de greu să le surprinzi, dar şi să le faci pe plac. Apropo, despre ce îşi doresc ele şi ce anume stă în spatele acestor doleanţe vom vorbi într-un alt capitol.

Unii „deştepţi” afirmă că dintotdeauna bărbaţii au fost mai apreciaţi. În timpurile de demult, naşterea unui băiat era o mare bucurie, pe când naşterea unei fete reprezenta mai degrabă un fapt regretabil. Bărbaţii aveau parte de cele mai bune bucăţi de carne şi cele mai bune locuri în jurul focului, iar femeile duceau o existenţă lipsită de drepturi. Femeia era lăsată să intre prima în cele mai întunecate şi urâte peşteri, în eventualitatea că acolo erau animale sălbatice. (De atunci s-a păstrat obiceiul de a lăsa femeia înainte. Ele însă, în naivitatea lor, cred că e un gest de curtoazie şi se supără foc dacă nu le deschidem uşa).

Da, aceasta e realitatea. Dar numai din cauză că în acele vremuri bărbaţii erau tot timpul implicaţi în diverse lupte şi mureau pe cap etc. Dacă se întâmpla să fie atacat un trib, doamnele erau ascunse, iar bărbaţii formau un scut viu. Şi la război, şi la vânătorile periculoase mergeau tot bărbaţii, nu „indispensabilele” femei. Apropo, dacă am aduna o „armată” de femele supărate şi le-am trimite la război, fii sigur că vor învinge! Noi însă preferăm să avem grijă de ele şi să le ocrotim.

E nevoie doar de un bărbat pentru ca cincizeci de femei să poată procrea non-stop. Dar ce va face o femeie înconjurată de cincizeci de bărbaţi? Cel mult un copil pe an. De aceea trebuie să avem grijă de ele. Pentru că bărbaţii, fiind chiar şi în minoritate, oricum se vor descurca în misiunea lor.

Atunci când ne oferă cele mai bune bucăţi de mâncare, ca să zicem aşa, de fapt au grijă de condiţia noastră fizică, adică vor să fim mai puternici şi capabili să avem grijă de ele cât mai bine. Ai crezut cumva că fac acest lucru doar aşa, din dragoste? Pe naiba! Cele mai sincere dintre ele ne zic direct: mănâncă bine, dragul meu, să ai putere. Dar pentru ce avem nevoie de această putere? Ca să avem urmaşi sănătoşi, să fim mai productivi la serviciu şi, respectiv, ca să avem câştiguri mai mari. Iar ele, bineînţeles, au nevoie de mai mulţi bani pentru satisfacerea diverselor lor mofturi şi plăceri.

Până acum am vorbit despre cea mai impor-tantă însuşire a caracterului feminin, dar mai sunt şi altele, la fel de importante, care ne influenţează relaţia. Şi acestea, la fel, provin din timpurile de demult.

Gândim diferit, captăm şi prelucrăm diferit informaţia, credem lucruri diferite. Avem un com-portament diferit, perceperi şi priorităţi diferite. Iar premisele acestor diferenţe au apărut atunci când prima femelă însărcinată i-a şoptit tandru masculului său să meargă de unul singur să dea jos bananele din palmier, pentru că ea are greţuri şi o doare spatele.

Ocupaţiile pur masculine erau luptele şi vânătoarea, cele feminine – grija de casă şi de urmaşi. Bineînţeles că aceste obligaţiuni necesitau aptitudini total diferite. De aceea, femeile şi bărbaţii au evoluat pe căi diferite, atât fizic, cât şi psihic.