Criminalitatea colectivă a statelor și Dreptul Penal al viitorului

Criminalitatea colectivă a statelor și Dreptul Penal al viitorului de Vespasian V. Pella

Criminalitatea colectivă a statelor în concepţia lui Vespasian V. Pella

Infracţiunea şi crima sunt evaluări negative ale conduitei umane, fiind sancţionate după gradul de pericol social şi de capacitatea de acţiune a sistemului de apărare socială organizată de către state. Factori de ordin cultural, axiologic, psihologic şi social vor configura o diversitate de metode, tehnici, evaluări şi reacţii prohibitive, coercitive faţă de fenomenul infracţional şi, în special, faţă de crimă ca forma extremă a devianţei sociale.

Istoria dreptului penal stă mărturie a evoluţiei şi transformărilor suferite în timp şi spaţiu la nivelul reacţiei punitive a societăţii faţă de infracţiune şi infractor. De la represiunea nemiloasă şi dură a infractorilor, la blândeţea becarriană sau umanismul şi raţionalismul modern, avem o diversitate a reacţiei penale a societăţii faţă de faptele care aduc atingere vieţii umane, valorilor individuale şi sociale. Legile şi codurile penale sunt expresia sintetică a evaluărilor axiologice ale unei societăţi, stabilind ierarhii, incriminări şi sancţiuni necesare protecţiei indivizilor, grupurilor, categoriilor în funcţie de sex, vârstă şi stare socială. Faţă de normele şi categoriile morale, imprecise şi fără mecanisme eficiente de acţiune, bazate doar pe „conştiinţa etică” – o realitate mai mult sufletească decât obiectivă şi practică – dreptul va sintetiza şi preciza cu rigoare normativă „binele” şi „răul”, faptele permise şi cele interzise, construind un zid normativ prevăzut cu sancţiuni concrete contra celor ce calcă legile convieţuirii umane.

Din timpuri imemoriale, educaţia prin ameninţare cu pedepse şi sancţiuni este o constantă a mecanismului de reglaj social şi de protecţie a comunităţii umane. Evoluţia dreptului penal a generat apariţia şi dezvoltarea ştiinţelor conexe (psihologie judiciară, psihologie criminală, criminologie, sociologie criminală, statistică judiciară etc.), care au adus o viziune şi o înţelegere nouă şi profundă asupra delincvenţei şi profilului infractorului, a sugerat noi metode şi tehnici de prevenire, sancţionare şi reeducare a infractorului. Complexitatea dreptului penal depăşeşte simpla evaluare normativă a faptelor nocive din punct de vedere social. Investigaţia penală devine o complicată operaţie culturală, psihologică şi sociologică, finalizată printr-un diagnostic şi o sancţiune ştiinţific întemeiate. De la fantasmagoricele explicaţii ale faptului penal, care ar fi fost determinat de oculte „forţe malefice”, de lucrarea diavolului sau a „spiritelor rele”, până la diagnosticul ştiinţific actual, lumea justiţiei a evoluat rapid cu efecte notabile în lupta cu delincvenţa şi infractorii. În mod obişnuit, actorul scenei penale este infractorul, luat individual sau în contextul unei complicităţi deliberate, iar ştiinţa penală îl are ca obiect predilect de studiu, analiză şi prognoză, indicând terapiile necesare. Dar periculozitatea socială a infracţiunii şi a infractorului sporeşte când acţiunea delictuală este organizată şi realizată de grupuri criminogene, de organizaţii cu scop criminal, iar autorul individual conlucrează cu mai mulţi indivizi într-un concert infracţional.

Dar expresia supremă a crimei organizate este războiul. Amintirea masacrului colectiv al Primului Război Mondial era proba supremă a dezastrului generat de agresivitatea umană. Dacă pentru faptele criminale comise de indivizi societatea a găsit mijloace tehnice de anihilare şi represiune, organizând sistematic instituţii punitive pentru a proteja indivizii şi societatea contra crimei şi delictelor, va trebui găsită o soluţie raţională şi practică şi contra criminalităţii colective. Aceasta este ideea centrală a lui Vespasian V. Pella pe care o va dezvolta sistematic în opera sa.

Forma supremă a criminalităţii colective este războiul, iar actorii principali sunt statele. Această criminalitate colectivă trebuie suprimată, iar vinovaţii – statele – trebuie să răspundă şi să plătească pentru iraţionala violenţă colectivă pe care au comis-o. Trebuie să instituim un drept penal internaţional şi să monitorizăm conduitele criminale ale statelor, printr-o acţiune concertantă a statelor ce formează comunitatea naţiunilor. Aceste idei de o noutate şi o importanţă deosebită pentru securitatea vieţii internaţionale au fost temele centrale ale preocupărilor ştiinţifice şi practice ale marelui penalist român Vespasian V. Pella. S-a vorbit şi s-a invocat deseori existenţa şi acţiunea unui drept al războiului prin care se arată care sunt acţiunile ce trebuie interzise sau tolerate în cadrul stărilor de beligeranţă în care sunt angajate statele. Acest drept nu exclude războiul, ci îi fixează doar limitele şi regulile de desfăşurare. Alt­fel spus, ni se prescrie cum trebuie să ne omorâm reciproc după anumite norme dinainte stabilite. Pentru Vespasian V. Pella este nevoie de un Drept al Păcii care trebuie sistematizat, raţionalizat şi adoptat de comunitatea statelor pentru a produce efectele benefice scontate. La sfârşitul Primului Război Mondial, oamenii au înţeles că nu se poate trăi fără acţiunea principiilor de justiţie care să guverneze ordinea internaţională. Atunci, Vespasian V. Pella a conceput proiectul unui Drept Penal Internaţional. Războiul de agresiune este forma specifică a criminalităţii colective a statelor. Ideile şi sugestiile juristului român au determinat, în cadrul Conferinţei internaţionale de la Berna din 1924, crearea unui Comitet permanent pentru studierea criminalităţii războiului. După cum se exprima Vespasian V. Pella: „Într-un viitor pe care-l doresc cât mai apropiat, toate aceste lucrări vor da, poate, forţelor vieţii, care sunt în mâinile noastre, ocazia să se unească şi să distrugă, prin intermediul represiunii internaţionale, forţele morţii pe care războiul le reprezintă”. „Războiul de agresiune este o crimă” – aceasta este ideea călăuzitoare a lui Vespasian V. Pella. „Acest masacru organizat cu atâta sânge rece… constituie crima cea mai monstruoasă pe care şi-a putut-o imagina vreodată spiritul uman”. Calificat drept crimă, războiul va trebui eliminat din viaţa societăţii printr-o riguroasă organizare instituţională penală şi printr-un acord de principiu al statelor. Se va institui o politică penală internaţională în care vor fi organizate măsuri de prevenţie şi de reprimare a războiului de agresiune.

În urma marilor războaie se doreşte instituirea unui climat paşnic şi a unui spirit propice pentru a fi valorificat în vederea edificării mecanismelor instituţionale pentru funcţionarea păcii. Vespasian V. Pella va arăta cauzele şi legile „naturale” ale criminalităţii, apoi va dezvolta ideile necesare acţiunii de prevenire şi de reprimare a războiului de agresiune. Crima nu este doar un fapt individual în care persoana umană acţionează împotriva semenilor sau a societăţii. Fapta penală capătă forme diverse şi un grad sporit de periculozitate când este săvârşită de grupuri organizate. Statul poate comite crime afectând ordinea internaţională, suveranitatea statelor şi, în final, viaţa şi libertatea oamenilor. Războiul este expresia tipică a criminalităţii colective. Vespasian V. Pella va înţelege acest fenomen al vieţii internaţionale, care diferă de criminalitatea individuală şi care va trebui să folosească mijloace preventive şi de represiune diferite de cele ale dreptului penal intern. Juristul român consideră criminalitatea statelor ca o formă criminogenă pe care o manifestă „agregatele sociale”, rezultat al voinţei unui grup social. Criminalitatea agregatelor organizate este mai periculoasă şi mai greu de combătut decât criminalitatea colectivă a mulţimilor sau grupurilor neorganizate. Criminalitatea statelor se realizează prin structuri şi instituţii specializate care nu dispar în timp de pace şi continuă să existe „sub o formă latentă”, devenind activă în condiţii de conflict internaţional. Vespasian V. Pella a considerat necesară perspectiva oferită de psihologia colectivă pentru a explica acţiunea criminală a statelor. Infracţiunile internaţionale sunt efectul unui mod de acţiune exercitat de „minorităţi omogene” influenţând populaţia. Aceste minorităţi persuasive sunt dominate de idei, concepţii şi sentimente, idei fixe şi viziuni deformante asupra realităţii, ducând la cele mai „funeste rezultate”. Sentimentele sociale nobile – cum ar fi patriotismul – sunt transformate în manifestări şovine, incitând la conflict şi violenţă. Apare astfel falsul naţionalism care adoarme conştiinţa justiţiei internaţionale. Se dezvoltă astfel materialismul şi cultul forţei. Vespasian V. Pella consideră că „fermentul criminalităţii colective trebuie căutat în sânul acestei minorităţi de elemente active”. Elementele pasive ale populaţiei, care recepţionează şi transmit sugestiile şi ideile minorităţilor criminogene active, pot fi împărţite în două categorii. Prima categorie este cea a impresionabililor, cei a căror personalitate este dominată de inconştient şi forţa sugestiilor şi a emoţiilor. De aici se recrutează fanaticii care răspândesc ideile elementelor active în rândul populaţiei. Aici vom găsi „profesorii din învăţământul primar sau secundar, ofiţeri, anumiţi reprezentanţi ai bisericii etc.”. Marea masă a populaţiei acţionează conform instinctului de apărare a speciei şi conformismului social. Un rol important îl are „morala războinică” care apelează la instinctele primare ce dormitează în sufletul uman, trezind instinctul combativ care există latent în fiecare dintre noi. Acest sentiment se cultivă printr-o acţiune continuă şi metodică asupra maselor, în care învăţământul are un rol important pentru a pregăti mentalitatea de „agresivitate colectivă”.

Învăţarea istoriei înseamnă, de cele mai multe ori, evocarea bătăliilor, asediilor, luptelor fratricide ale naţiunilor şi mai puţin viaţa şi opera savanţilor, ale marilor gânditori şi ale personalităţilor care au asigurat „pacea şi justiţia între naţiuni. Istoria care se învaţă astăzi este cea a asasinatelor colective, a jafurilor, a incendiilor şi altor crime monstruoase pe care le reprezintă războiul”. Noua moralitate a războiului îşi găseşte sprijin în forţa organizată a statului. Forţa şi autoritatea statului va impune indivizilor morala agresivă a războiului stimulând conflictualitatea dintre state. Conformismul social şi morala agresivă a forţelor politice vor deforma sentimentele patriotice. În acest context, fiecare individ este dominat de „sentimentul de apărare a speciei, acest instinct vital adaptat în permanenţă pe parcursul dezvoltării umanităţii. Este un proces continuu de formare a agregatelor umane unitare pentru creşterea forţei lor, a factorilor care ar ameninţa dezvoltarea speciei”. Prin natura sa defensivă, acest instinct poate deveni agresiv din cauza deformărilor pe care le suportă. Acest instinct de apărare sălăşluieşte în toţi indivizii, dar el poate genera o agresivitate diferenţiată degenerând în fanatism şi dogmatism din cauza capacităţii de structurare „intelectuală”. Fiecare individ se crede puternic şi resimte „în propria persoană superioritatea materială şi morală a naţiunii sale. Beţia succesului şi gloria militară sunt consecinţele directe ale manifestărilor psihologiei colective”. Războiul îşi pierde caracterul său imoral şi din cauza forţelor mistice care îl consideră ca o datorie supremă faţă de patrie şi umanitate.

Vespasian V. Pella consideră că studiul criminalităţii statelor trebuie să plece de la principiile psihologiei colective. Două categorii de indivizi contribuie la formarea spiritului criminal. Elementele active sunt reprezentate de o minoritate a naţiunii.