Dicționar de vise. Cartea de vise și destine

Dicționar de vise. Cartea de vise și destine de Serghei Karatov

O altă viaţă (în loc de prefaţă)

Din cele mai vechi timpuri, visele i-au fascinat pe oameni prin misterul lor: fie sunt trimise de divinitate, fie sunt vocile morţilor sau chemarea spiritelor, sau o legătură a celui ce visează cu noosfera, sediul Raţiunii Supreme, cea care inspiră savanţilor marile descoperiri, poeţilor şi compozitorilor – opere geniale, gînditorilor şi medium-urilor – idei neaşteptate şi proorociri. Interpretarea viselor – e una dintre ştiinţele oculte, chemată să dezlege tainele unei alte vieţi a omului, petrecută în braţele vechiului zeu al somnului – Hypnos.

În vis, omul din lumea de jos se mută în lumea de sus, cea înaltă, spirituală. În opinia filosofului rus Pavel Florenski, în lumea spirituală omul se întîlneşte cu ideile geniale. Ne amintim că D. I. Mendeleev a visat mai întîi sistemul periodic al elementelor chimice, iar teoria relativităţii a lui Einstein se bazează pe cîteva amănunte descoperite în timpul somnului. Aristotel scria: „Prevestirea multor lucruri în vis e în întregime credibilă.” Platon afirma că, în somn, sufletul este deschis inspiraţiei divine.

În cartea lui Friedrich Nietzsche Aşa grăit-a Zarathustra, există o apropiere între lumea de jos şi cea de sus, unde pustnicul îşi cheamă ucenicii: „Să mergem, să mergem! Să începem acum călătoria noastră! A venit vremea! Să începem călătoria noastră noaptea!

Miezul nopţii se apropie, o, oameni de sus: şi iată, vă şoptesc ceva la ureche, aşa cum îmi şopteşte acest clopot vechi – cu acelaşi mister, cu aceeaşi teamă, cu aceeaşi sinceritate cu care îmi vorbeşte acest clopot nocturn, ce a trecut prin mai multe experienţe decît un singur om:

– deja numărînd bătăile bolnăvicioase ale inimilor părinţilor voştri – ah, ah, cum respiră ea! cum zâmbeşte ea în somn! noaptea veche, adîncă, adîncă!

Linişte! Linişte! Se aud multe din ceea ce ziua nu îndrăzneşte să mărturisească; dar acum, cînd văzduhul e curat, cînd se linişteşte ritmul bătăilor inimilor voastre – acum vorbeşte, acum se face auzit, acum se strecoară în sufletele reînvigorate de noapte: ah, ah, cum respiră ea! cum zîmbeşte ea în somn!

– oare n-auzi tu cum îţi vorbeşte miezul nopţii, cu atîta mister, cu atîta teamă şi sinceritate, bătrînul, adîncul miez al nopţii?

Ascultă, prietene!”

Cicero observa următoarele: „Dacă zeii îi iubesc pe oameni, atunci le dezvăluie secretele viitorului în somn.”

Mulţi scriitori şi gînditori antici erau de părere că visele reprezintă dezvăluiri ale divinităţii.

„Într-o noapte am visat că se îndrepta către mine Marele Preot – scrie Apuleius în Măgarul de aur – ducînd ceva în poala veşmîntului şi, la întrebarea mea ce se afla acolo şi de unde, mi-a răspuns că cineva din Thesalia îmi trimisese daruri şi pe sclavul meu Candid. Trezindu-mă, am meditat îndelung asupra acestui vis, mai ales că ştiam foarte bine că n-am avut niciodată un sclav pe nume Candid. Cu toate acestea, mi-am dat seama că darurile trimise înseamnă probabil un profit.

Şi mai mult m-am mirat de adevăratul sens al visului, cînd în afară de faptul că darurile însemnau profit, sclavul Candid era în realitate calul meu alb, ce mi-a fost trimis înapoi.”

Scriitorul antic a folosit aici un exemplu caracteristic de vis prevestitor. Asemenea exemple putem întîlni şi la Homer, în Iliada şi Odiseea, la Shakespeare şi Dostoievski. În romanul Fraţii Karamazov întregul capitol Marele Inchizitor apare sub forma unui vis.

E de la sine înţeles că în operele literare visul este folosit ca un mijloc de expresie, apt să transmită mesajul scriitorului către cititori ca un fel de fabulă sau parabolă. Visele Verei Pavlovna din romanul lui Cernîşevski Ce-i de făcut? prefigurează viitoarea structură socială a Rusiei. Mulţi autori au folosit visul ca o explicare a fantasticului din opera lor. Amintiţi-vă: eroul se trezeşte, se întoarce la viaţa reală după ce a biruit în vis o mulţime de coşmaruri sau a călătorit prin tărîmuri minunate.

Gînditorii antici chinezi, cu înclinaţii mistice, afirmau că viaţa e un vis, iar moartea – o trezire din somn. Asemenea păreri împărtăşesc şi teologii creştini. Dramaturgul spaniol Pedro Calderon de la Barca considera că viaţa adevărată, cea veşnică, începe numai după moarte. Iar viaţa obişnuită – e doar o copie palidă, străvezie a celei adevărate, adică nimic altceva decît un vis. Viaţa e vis – astfel e intitulată una dintre piesele lui Calderon.

Despre vise s-au scris o mulţime de tratate ştiinţifice, încercînd să clarifice acest fenomen misterios. Dar dorinţa noastră este alta: să înţelegem simbolistica viselor.

Un vis poate fi alcătuit dintr-o mulţime de elemente, oameni (vii şi morţi), evenimente şi chiar poveşti diferite, ce fac interpretarea visului extrem de dificilă. Cum să le interpretăm? Sigmund Freud propune să descompunem visele în elemente constitutive. La început se identifică subiectul principal şi liniile secundare, şi de asemenea se determină toate episoadele visului. Apoi se iau în parte cele mai clare imagini (simboluri) şi se interpretează cu ajutorul dicţionarului de vise: fie îmbolnăvire, atac, luptă cu elementele, fantezii sexuale etc. Bazîndu-se pe experienţa multor vise asemănătoare, sunt trase anumite concluzii. În aceste cazuri notarea viselor ce vi s-au întipărit cel mai puternic în memorie constituie un ajutor formidabil.

Lucrînd la întocmirea prezentului dicţionar, a fost necesar să eliminăm multe obiecte ieşite din uz, numele unor jocuri azi demodate, profesii învechite şi să le înlocuim cu altele noi. Cu toate acestea, o înlocuire mecanică ar putea duce la o neîncredere într-un asemenea dicţionar: noile denumiri ale obiectelor ar trebui „verificate”, adică e necesar să treacă testul timpului înainte ca să se înrădăcineze în conştiinţa omului în calitate de simboluri experimentate. Oare se poate compara un obiect nou apărut, să zicem calculatorul, cu semnificaţia confirmată în timp a oglinzii? Cîndva, şi oglinda a constituit o noutate printre simbolurile ulciorului de lut sau al piuliţei de lemn. În dicţionarul de faţă aceste obiecte arhaice nu au fost incluse – rămîne să-şi dovedească în timp, dreptul la existenţă, şi ne putem oricînd întoarce la ele.

Aşa cum am afirmat la început, visul e ca un fel de cămară pentru cei ce creează şi împrumută de acolo multe idei. E de ajuns să dăm ca exemplu nişte titluri de opere sau tablouri: Visul raţiunii naşte monştri (Goya), Visul unei nopţi de vară (Shakespeare), Viaţa e vis (Calderon), Visul unchiului (Dostoievski).

Visele creatoare rămîn mult timp în memorie, însoţite de o senzaţie de imponderabilitate şi o fermecătoare aură de mister învăluind tot ceea ce omul întîlneşte în lumea de dincolo.

Astfel, pînă în ziua de astăzi îmi amintesc un vis ce mi-a fost dăruit cu douăzeci de ani în urmă.

Mă aflam împreună cu prietenul meu din copilărie într-un orăşel necunoscut, aşezat pe o colină înaltă, înconjurat de livezi şi vii din toate părţile. Împreună cu prietenul meu colindăm străzile aglomerate, ajungem într-o livadă, culegem fructe şi ciorchini de struguri, dar ne dă tîrcoale o nelinişte. Şi deodată, pe o colină îndepărtată, mai înaltă, observăm un alt oraş, cuprins de flăcările unui incendiu. Se pare că între cele două oraşe se poartă un război. În mijlocul nopţii pe cer licăreau luminile obuzelor şi proiectilelor, se auzeau ţipete îndepărtate. Noi ne-am refugiat într-o pădurice şi am nimerit din întâmplare un drum pavat cu pietre. E întuneric, coroanele dese ale copacilor se apleacă peste drum. Iar din ele răsar nişte monştri, gata să te înşface. Eu eram desculţ, iar pietrele drumului ascuţite, aşa că trebuia să merg cu grijă. În plus prietenul meu mi-a strigat că noaptea pe acolo umblă şerpii. Atunci m-am repezit înainte din toate puterile, fără să mă mai uit la pietre. Paşii mei aproape că nu atingeau drumul. Din cînd în cînd, îmi luam avînt ajutîndu-mă de vîrfurile degetelor şi ca un puf pluteam pe deasupra drumului abia vizibil în întuneric. Frica ce-mi dădea tîrcoale începuse să treacă, iar în locul ei, în ciuda împrejurărilor, aveam un sentiment de triumf, de exaltare, nu atît din cauza fugii, a zborului, ci fiindcă simţeam că în apropiere e casa noastră. Drumul o lua în jos, după o cotitură am zărit luminile de la fereastra casei, gardul cel mare şi nou de jur împrejur, porţile deschise larg şi pe bunicul ţinînd de căpăstru un cal alb. Eu mai fac nişte salturi, străduindu-mă să scap dintr-o dată de toate coşmarurile ce mă urmăresc şi alerg în curte. Bunica e undeva într-o cameră la etajul al doilea – simt asta, iar bunicul mă mîngîie pe cap şi mă linişteşte: „Nu-i nimic, totul va fi bine!”

Acum nu reuşesc să-mi amintesc ce a urmat după aceea: ori pubicaţiile în reviste, succese la învăţătură, întîlnirea cu o fată minunată – e important că acest vis m-a însufleţit, mi-a dat încredere şi speranţă. Mai ştiu că după un vis clar, complicat şi colorat scriu întotdeauna foarte bine, e ca şi cum un astfel de vis încheie o perioadă de acumulare: o mulţime de cărţi citite, călătorii, piese de teatru, cunoştinţe noi… „De ce, privire, în clipa visului multicolor alegi atîtea nuanţe şi emoţii?” – puneam eu o întrebare într-una din poeziile de început.