Societatea deschisă contra Societății deschise

Societatea deschisă contra Societății deschise de Mihai-Bogdan Marian

Prefaţă

Lucrarea de faţă se constituie ca un demers temerar, cu caracter itinerant pentru subiectul abordat, dovedindu-se prin aceasta a fi binevenit în câmpul ştiinţelor sociale şi politice.

Când spunem că ne aflăm în prezenţa unui demers temerar, avem în vedere trei considerente majore. Primul rezidă în faptul că reperul central al lucrării îl reprezintă un concept extrem de în vogă în peisajul social şi politic de cel puţin două decenii încoace, acela de societate deschisă, care cel mai adesea s-a bucurat şi se mai bucură încă de aprecieri şi atitudini pozitive, fiind susţinut şi promovat cu înfocare de vectori de opinie marcanţi şi consacraţi în varii domenii, atât pe plan intern, cât şi extern. Din această privinţă ar fi fost uşor de crezut că este un subiect epuizat, despre care nu ar mai fi de spus mare lucru, fapt ce ar fi putut stăvili elanul unui tânăr cercetător. Contrar acestei aparenţe, cel de-al doilea considerent constă tocmai în aceea că autorul nu s-a lăsat descurajat atunci când şi-a ales tema de cercetat şi, mai mult decât atât, s-a aplecat asupra acesteia cu o obiectivitate critică, făcând dovada unui spirit analitic extrem de dezvoltat, susţinut şi printr-o plajă bogată de cunoştinţe, care s-au constituit în repere de fond ale analizei, conferindu-i o consistenţă deosebită, ce arată că spiritul analitic vine şi se completează şi cu o capacitate de sinteză aparte în cazul de faţă. Această abordare, despre care parafrazându-l pe Karl Popper (cel care a dat anvergură conceptului de societate deschisă, fiind în acelaşi timp şi părintele raţionalismului critic) putem spune că este cea a unui raţionalist critic, a venit să scoată la iveală, dincolo de bine-cunoscutele şi mult lăudatele virtuţi ale societăţii deschise, şi anumite aspecte problematice pe care această paradigmă socială le poartă cu sine, susceptibile a naşte multiple şi complexe controverse, fapt care până la urmă se poate traduce prin aceea că demersul de cercetare a fost încununat de succes, curajul autorului fiind răsplătit prin noile elemente relevate, care l-au ajutat să mai completeze ceva la puzzle-ul societăţii deschise. Iar acel ceva chiar lipsea, am putea spune, cu desăvârşire, pentru ca imaginea să poată fi desluşită atât sub aspectul strălucirii sale, cât şi al umbrei pe care, ca şi creaţie umană supusă încă perfectibilităţii, societatea deschisă totuşi o face. În fine, ultimul considerent se fundamentează pe faptul că autorul, în calitatea sa de membru al societăţii româneşti, chiar şi cu riscul de a-şi atrage anumite critici din partea semenilor săi, nu s-a sfiit să facă o radiografie amănunţită, care evidenţiază aspecte pozitive şi negative deopotrivă, a profilului cultural autohton prin raportare la criteriile avansate de filosofia societăţii deschise, precum şi a modului în care societatea românească a evoluat sub influenţa acestei noi paradigme sociale după Revoluţia din 1989.

Apoi, în ceea ce priveşte afirmaţia prin care susţinem că lucrarea de faţă are un caracter itinerant, după cum deja se poate intui din cele ce preced, ea se bazează pe stilul oarecum singular prin care autorul alege să abordeze societatea deschisă. Astfel, şi aici se pot decela cu uşurinţă cel puţin trei elemente care conferă un caracter original şi novator al lucrării. Primul dintre ele rezidă în analiza riguroasă de concept pe care autorul o face societăţii deschise, urmărind evoluţia acesteia de la momentul încolţirii sale ca idee, în opera lui Henry Bergson, trecând prin metamorfozele suferite cu ocazia reconceptualizării sale de către Karl Popper, pentru a ajunge la realizarea ei practică, ca realitate socială concretă, ce tinde către o anvergură globală, prin demersurile deloc de neglijat întreprinse de către George Soros, dar nu numai de el. Cel de al doilea aspect de noutate constă în elementele aprofundate de analiză psihosocială, politică, istorică şi geopolitică la care autorul recurge pentru a-şi defini atât cadrul general de analiză, cât şi coordonatele unei perspective multiple asupra societăţii deschise. În acest sens, putem spune că stilul de lucru adoptat de autor demonstrează o mobilitate deosebită în timp şi spaţiu, care aduce trecutul şi prezentul laolaltă pentru a îndrăzni să presupunem viitorul de la înălţimea eşafodajului constituit din argumentele desprinse din experienţele deja epuizate. Facilitatea cu care autorul reuşeşte să se deplaseze printre evenimentele istorice pentru a identifica aspectele esenţiale din comportamentul omului şi societăţilor, spre a pune în evidenţă caracteristicile societăţii deschise şi transformările sociale pe care implementarea acestui concept în realitatea socială le presupune şi le antrenează, vine să trădeze, pe lângă o capacitate deosebită de a sintetiza esenţialul dintr-un mănunchi mare de informaţii, pregătirea multidisciplinară în posesia căreia acesta se află, în calitate de absolvent al Facultăţii de Drept, al unui master de studii de securitate şi al unui master de analiza informaţiilor pentru securitate naţională, precum şi de doctor în sociologie. Aici, pentru a înţelege mai bine această lejeritate şi totodată complexitate în abordare a subiectului, poate ar trebui să menţionăm că autorul, deşi încă tânăr la data acestei cărţi, are în spate o destul de bogată experienţă de specialist în domeniul analizei informaţiilor de securitate naţională, dobândită în cadrul unei instituţii ce aparţine sistemului de securitate naţională al României. De asemenea, un al treilea aspect de noutate pe care această lucrare îl poartă cu sine poate fi uşor de identificat în faptul că autorul a reuşit nu numai să deceleze societatea deschisă ca paradigmă socială şi politică majoră în cadrul căreia se reconfigurează realităţile sociale ale postmodernităţii de pretutindeni, ci a şi purces la a analiza esenţa şi substanţa transformărilor pe care lumea, în general, şi societatea românească, în particular, le experimentează în cadrul acestei paradigme.

Având în vedere cele de mai sus, lucrarea de faţă este binevenită în câmpul ştiinţelor sociale pentru că vine să umple un gol real şi, totodată, pentru că apare într-un moment oportun pentru societatea românească, care la mai bine de 25 de ani de la marea schimbare de sistem pe care a traversat-o, racordându-se între timp la paradigma de manifestare a societăţii deschise, pare că a ajuns din nou în faţa unui moment al marilor întrebări care necesită a primi răspunsuri. În lipsa acestor răspunsuri, perspectiva viitorului pentru societatea românească devine din ce în ce mai înceţoşată, iar înaintarea pe potecile lumii şi ale vieţii printre celelalte societăţi ale umanităţii se transformă, treptat, într-una extrem de anevoioasă, care riscă să o epuizeze şi să o piardă, după cum, cu îngrijorare, atrage atenţia şi autorul. Astfel, după 25 de ani de reforme şi transformări sociale, prezenta lucrare vine să demonstreze că am acumulat destule experienţe pentru a putea face comparaţii cu alte perioade istorice, precum şi pentru a realiza un bilanţ real şi obiectiv al acumulărilor dobândite şi pierderilor suferite în acest răstimp. De asemenea, ea îndeamnă pe cititorul român la aprofundarea identificării şi analizării trendurilor de evoluţie macrosocială pe care societatea românească se află înscrisă, subliniind că momentul marilor alegeri încă nu a fost depăşit, deşi ne apropiem vertiginos de această ipostază fatalistă, şi că unele erori de parcurs încă ar mai putea fi corectate, însă pentru acest lucru este nevoie de luciditate şi implicare activă.

În final, dorim să menţionăm că această lucrare, după cum precizează chiar autorul la un anumit moment dat în cuprinsul său, nu îşi propune să fie una care are pretenţia de a fi epuizat problematica societăţii deschise. Ea se doreşte a fi însă un demers deschizător de drumuri în lămurirea acestei problematici complexe, prea mult adulată ca teorie socială fără însă ca, în mod surprinzător, să fie şi aprofundată, şi, în acelaşi timp, extrem de puţin criticată, contrastând puternic astfel chiar cu principiile avansate de raţionalismul critic, curent al filosofiei cunoaşterii cu care societatea deschisă împărtăşeşte afinităţi ce decurg dintr-o paternitate oarecum comună, ambele fiind atinse de geniul lui Karl Popper.