100 de Minuni ale naturii

59,70 lei

100 de Minuni ale naturii (eBook) – Bertil Vagner

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786066682398 Categorie: Autor: Anul apariției: 2009 ePub: ISBN 978-606-668-240-4PDF: ISBN 978-606-668-239-8 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Cartea conține informații detaliate despre regiunile unice ale naturii planetei noastre. Cititorul – împreună cu autorul – va face o călătorie în toate cele patru părți ale lumii și va cunoaște natura celor patru oceane ale Pământului. El va vizita frumoasa Ţară neozelandeză, cascada Iguazu și craterul Ngorongoro, raiul tropical al insulelor Maldive și desișurile subacvatice ale Marii Bariere de Recife… O parte a acestei cărți este dedicată perlelor naturale.

Nu mi‑a fost ușor să decid rezolvarea unei astfel de sar­cini propuse, îndrăznind să scriu această carte. Cum să aleg doar o sută din miile de locuri atât de admirabile, frumoase și mărețe ale planetei? Cu siguranță că cineva nu ar fi de acord cu părerea autorului, propunând alte o sută de locuri la fel de extraordinare.

Dar sunt de părere că întreaga noastră planetă, mări­le și oceanele, pustiurile și junglele, lacurile și cascadele – acest mozaic natural, care formează veșnicul și tânărul chip al Gheiei – este demnă de a fi considerată o mare Minune a Naturii! Și aceste o sută de regiuni pitorești ce uimesc prin unicitatea obiectelor naturale, descrise în această carte, re­prezintă doar o sută de schițe expresive, care se remarcă într‑un fel sau altul din peisajul natural creat timp de mili­oane de ani, pe care noi îl numim, în mod obișnuit, simplu, Pământ.

100 de Minuni ale naturii de Bertil Vagner

Arhipelagul Spitzbergen
(Norvegia)

Acest arhipelag muntos, pierdut în întinderile îngheţate ale Arcticii, este numit deseori „Creştetul Europei”. Unele din insulele sale se găsesc după paralela de 80 de grade latitudine nordică. Mai aproape de Polul Nord sunt situate doar nordul Groenlandei şi insula canadiană Ellesmere.

În ceaţa matinală, marinarilor care se apropie din partea sudică către arhipelag li se pare că din vălul de ceaţă se întrezăresc contururile turnurilor castelelor medievale. Acestea sunt vârfurile muntoase ale Spitzbergen-ului, care se nuanţează prin voalul gri, atingând o înălţime de 1700 metri.

Dar iată, corabia se apropie, ceaţa se împrăştie şi în faţa ochilor se deschide o ciudată panoramă a malurilor negre sculptate în stâncă, încoronate cu gheţari albi. În unele locuri limbile de gheaţă coboară direct spre mare, întrerupându-se în treptele de un albastru transparent de gheaţă. Golfurile înguste şi sinuoase sunt creionate în liniile spumate ale cascadelor. Iar în adâncul celui mai mare golf – Isfjord – luminează binevoitor cubuleţele roşii, verzi şi albastre ale caselor capitalei Spitzbergen-ului – orăşelul Longyearbyen2.

Structura arhipelagului cuprinde mai mult de o mie de insule. Este adevărat că aproape toate insulele sunt mici şi doar cinci dintre ele merită a fi caracterizate prin atributul „mari”. Acestea sunt Spitzbergenul de Vest, Nordaustlandet-ul3, insula Edge, insula lui Barentsz şi insula prinţului Karl. Ca şi suprafaţă, Spitzbergen-ul este mai mare decât Elveţia şi ar putea să plaseze două Belgii pe insulele sale.

De demult, arhipelagul a avut mai multe denumiri. Olandezii îl numeau Spitsbergen, ruşii – Grumant, norvegienii – Svalbard. Iar jurnaliştii de astăzi numesc des aceste meleaguri „Insulele de ceaţă”. Într-adevăr, Spitzbergenul este unul dintre cele mai înceţoşate locuri de pe pământ. Chiar şi vestita Coastă a Scheleţilor4 – deşertul Namib şi Marea Bering, renumită prin ploile şi ceţurile sale, nu pot fi comparate cu el din acest punct de vedere. Mai mult de 90 de zile pe an (1/4 de an) insulele sunt acoperite de ceaţă. Iar în perioada iunie-octombrie, lunar, de la 12 la 20 de zile persistă ceţurile.

Ceţurile pe Spitzbergen sunt atât de dense, că deja la o distanţă de cinci paşi nu se mai vede nimic. Se reduc sunetele, se deformează contururile obiectelor, astfel încât este imposibil de a recunoaşte chiar şi o regiune cunoscută. Toate construcţiile şi pietrele mari sunt acoperite de peria pufoasă a promoroacei.

Primăvara, în timpul ceţei, aici se poate observa un neobişnuit fenomen optic, care este denumit de savanţi „Gloria”. Soarele polar, coborât aproape de orizont, proiectează pe voalul ceţei şi norii joşi umbre lungi ale obiectelor, încercuite de un contur irizat. Renumitul cercetător polar Amundsen5, al cărui avion a fost nevoit să aterizeze pe gheţarii din partea de nord a Spitzbergenului, descrie „Gloria” astfel:

„Lângă noi, într-o parte, în ceaţă, am văzut reflectarea completă a maşinii noastre, înconjurată de o aureolă de toate culorile curcubeului. Priveliştea era uimitoare, frumoasă şi specifică”.

De la bordul motonavei, care pleacă spre Spitzbergen, încă din depărtare se pot observa vârfurile munţilor straniu zimţate şi ascuţite, datorită cărora i s-a dat această denumire (Spitzbergen – din olandeză, „Munţi ascuţiţi”). Această denumire a fost dată arhipelagului de către navigatorul olandez Willem Barentsz6, care l-a descoperit în 1596. Deşi, în numele dreptăţii, merită a fi adăugat că pomorii7 ruşi călătoreau pe vasele sale cu două secole înaintea olandezilor spre Grumant-ul (aşa numeau ei arhipelagul) rece.

Într-o zi, patru vânători, care au debarcat pentru a vâna, spre dimineaţă nu şi-au mai găsit vasul, care era zdrobit de gheţari. Robinsonii ruşi au locuit în Spitzbergen şase ani, până să fie salvaţi întâmplător de o altă navă rusă care a făcut escală în aceste insule.

După Barentsz, pe arhipelag au fost mai mulţi navigatori şi savanţi renumiţi. Gudzon şi Ciceagov8, Nordensheld9 şi Nansen10, Amundsen şi Rusanov11 au descoperit pe aici noi trasee. Dar cea mai mare contribuţie, fără nicio îndoială, a fost adusă de către curajoşii pomori, care au cucerit, timp de cinci secole, severele insule. Chiar şi în zilele noastre pe harta arhipelagului se pot găsi Insulele Ruseşti şi Golful Rusesc, muntele amiralului Makarov şi promontoriul12 lui Ermak, valea lui Rusanov şi golful Soloveţkaia.

Unicitatea naturii Spitzbergenului constă în faptul că de ţărmul de vest se apropie unul dintre ramurile curentului cald nord-atlantic − continuarea Gulf-Streamului. Apele încălzite pătrund prin intermediul fiordurilor13, departe, în adâncul insulelor şi la rândul lor le încălzesc. În februarie temperatura nu depăşeşte 15 grade, iar temperatura medie anuală pe insule – 6 grade Celsius. (Toate acestea fiind la 80 grade latitudine!)

De aceea, vara, ţărmul insulelor este acoperit de covorul verde al tundrei, împestriţat cu flori de culori intense. Saxifragii14 purpurii, macii galbeni polari15, florile albastre de nu-mă-uita16, garofiţele violete bucură privirea locuitorilor Longyearbyenului şi ai altor sate din Spitzbergen: Barentsburg, Pyramiden, Ny-Alesund, Longyearbyen, Sveagruva, în zilele lungi polare. În acest timp, pantele câmpiilor înzăpezite se colorează în roz în anumite locuri din cauza apariţiei unor alge microscopice.

Văile întinse, ce urcă în munţii înalţi, sunt acoperite de gheţari. Râurile lor, de un alb murdar, se mişcă lent (de obicei cu o viteză de un metru în 24 ore, nu mai mult) spre mare. În locul unde gheţarii cad în fiorduri, gheaţa alunecă în apă şi se desprinde. Astfel se formează aisbergurile. În unele văi, acolo unde gheţarii se termină, neajungând până la maluri, se formează râuri mici, dar tumultuoase, cel mai lung având 48 kilometri. Iarna ele îngheaţă complet, până la fund.

Vârfurile muntoase ale insulelor, netede datorită gheţarilor, capătă diverse forme fantastice. Astfel, muntele Skansen aminteşte de o veche cetate, muntele Tempel seamănă cu un vechi templu hindus, iar muntele Piramida are forma unei stive de baloturi de fân, gigantice şi aranjate ordonat. Cel mai renumit munte − Tre Kruner − are trei vârfuri. Denumirile lor sunt: Svea, Nora şi Dana şi semnifică frăţia celor trei ţări scandinave − Suedia, Norvegia şi Danemarca. Contururile secţionate piramidal ale celor trei vârfuri sunt nuanţate cu liniile clare orizontale de calcar galben şi gresie17 roşie. Legendele străvechi scandinave prezentau Spitzbergen-ul ca fiind o ţară obscură, a frigului, întunericului, zăpezii şi a îngheţului. Vikingii18 considerau că acesta este cel mai puţin primitor meleag de pe pământ. Dar este nedrept. În comparaţie cu celelalte insule arctice, de exemplu, Ellesmere sau Severnaya Zemlya19 şi Ţara lui Franz Joseph20, Spitzbergen-ul este ca o adevărată oază în pustiul polar de gheaţă. El este locuit de 3000 de oameni, majoritatea fiind savanţi şi cercetători ai Nordului şi, cât de straniu ar părea, mineri. Zăcămintele de cărbune s-au format aici cu sute de milioane de ani în urmă, când Spitzbergen-ul constituia un tot întreg cu Europa, iar clima era cu mult mai caldă decât în prezent. Acum minerii ruşi, prin înţelegere cu norvegienii, se ocupă cu extracţia cărbunelui. Dar viaţa se întâlneşte nu numai în aşezările omeneşti.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “100 de Minuni ale naturii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii