Mituri și legende celebre

Mituri și legende celebre de Tatiana Muravieva

Mitologia sumero-babiloniană

Câmpia dintre fluviile Tigru şi Eufrat este cunoscută în istorie sub denumirea greacă Mesopotamia, care înseamnă „Între râuri”. Aici a înflorit o civilizaţie considerată de majoritatea savanţilor ca fiind cea mai veche de pe Pământ.

La sfârşitul mileniului IV î.Hr., în partea de sud a câmpiei Între râuri s-a stabilit un trib de sumerieni. Ei au construit oraşe, au pus bazele unui sistem de stat şi au creat o cultură foarte dezvoltată. Marele savant arheolog englez din secolul XX, Charles Bull, a scris: „Dacă s-ar evalua meritele oamenilor doar după rezultatele obţinute de ei, atunci sumerienii ar fi demni de onoare, sau chiar de un loc aparte. Dacă însă luăm în calcul şi influenţa exercitată de ei asupra dezvoltării pe mai departe a istoriei, atunci acest popor merită pe deplin un elogiu şi mai înalt”.

Sumerienilor le aparţin numeroase descoperiri în domenii ca astronomia, matematica, medicina, agricultura, ingineria, pe care le foloseşte şi azi omenirea. Lor le aparţine una dintre cele mai mari cuceriri ale civilizaţiei – descoperirea scrisului.

Sumerienii scriau pe tăbliţe de lut. Pe lutul ud, cu ajutorul pătratelor şi triunghiurilor intersectate, desenau diverse grupuri de linii sub formă de cuie – cuneiformele, apoi ardeau tăbliţele de lut. Astfel, însemnările rămâneau nepieritoare.

Cele mai vechi mituri şi legende sumeriene datează din mileniul III î.Hr.

Din aceeaşi perioadă datează şi cel mai vechi recensământ al zeilor sumerieni.

În fruntea panteonului se aflau zeii supremi: An, Enlil, Inanna, Enki, Nanna şi Utu.

An era „tatăl tuturor zeilor’’, conducătorul cerului. Numele lui se scrie cu ajutorul semnului care înseamnă „zeu” în general. Deşi An ocupa primul loc în toate ierarhiile zeilor, în mituri rolul său este destul de pasiv. În primul rând, el este un simbol al puterii superioare. Zeii i se adresau pentru sfaturi şi pentru aflarea adevărului în diverse situaţii dificile.

Zeul Enlil a fost la început ocrotitorul cetăţii Nippur, centru străvechi al civilizaţiei sumeriene, dar foarte curând a devenit un zeu sumerian comun. Porecla permanentă era „munte înalt”. E posibil ca aici să intervină amintirea sumerienilor despre ţara lor – zona muntoasă vestică, de unde au venit în ţinutul Între râuri, unde şi-au zeificat munţii.

Enlil este una dintre zeiţele fertilităţii şi forţelor vieţii. Când zeii şi-au împărţit Universul, lui Enlil i-a revenit Pământul. De la numele lui Enlil, în limba sumeriană, s-a format cuvântul care înseamnă „putere”, „domnie”. Enlil apare adesea în mituri ca „luptător” – zeu dur, aspru şi mândru.

Locul trei în ierarhie este ocupat de Inanna, zeitate feminină în mitologia sumeriană. Este zeiţa forţelor creatoare ale naturii şi a iubirii platonice. În acelaşi timp ea este şi zeiţa vrajbei şi în unele mituri apare în rolul zeiţei de o răutate uimitoare, care presară ură. Unul dintre simbolurile ei era „steaua care apare dimineaţa la răsărit” – planeta Venus.

Enki era zeul apelor dulci, între care se odihneşte Pământul. Mai târziu, Enki va deveni zeul inteligenţei şi al destinului omenesc. De regulă, el este binefăcătorul oamenilor şi îi apără în faţa altor zei. În unele mituri, Enki apare sub formă de plug, sapă sau tipare pentru fabricarea cărămizilor. El este ocrotitorul livezilor şi grădinilor, culturilor de in şi al plantelor tămăduitoare.

Nanna este fiul lui Enlil, zeul Lunii. Cultul Lunii era foarte dezvoltat la sumerieni. Ei socoteau Luna ca fiind prima în relaţie cu Soarele. Noaptea, Nanna pluteşte într-o lotcă pe cer, iar ziua pluteşte pe cerul subpământean. Uneori, Nanna era reprezentat sub formă de taur cu coarne în formă de semilună. Una dintre poreclele lui era „taurul cu barbă azurie”. S-au păstrat capete aurite de taur cu barbă şi coarne din lazurit, ce datează din secolul XXVI î.Hr.

Utu era zeul Soarelui, fiul lui Nanna. Numele lui înseamnă „luminos, strălucitor”. În fiecare dimineaţă, Utu răsare de după munţi şi se ridică pe cer, iar noaptea coboară în împărăţia subpământeană pentru a duce lumină, hrană şi băutură sufletelor morţilor. Utu era un zeu atotvăzător, ocrotitorul adevărului şi dreptăţii.

La sumerieni, în afară de cei şase zei superiori, s-au bucurat de respect şi alţi zei: Nintu, poreclită „baba matusalemică”, ocrotitoarea culturilor, Adad, zeul ploii şi al furtunii, Damuzi, ocrotitorul animalelor domestice şi al renaşterii naturii primăvara.

Un loc important în panteonul sumerian îl ocupau zeiţa Ereshkigal, din „Ţara fără întoarcere” a imperiului subpământean al morţilor, şi soţul ei, zeul Nergal. Împărăţia morţilor, în imaginaţia sumerienilor, era o ţară subpământeană întunecată, unde se chinuiau sufletele morţilor. Pâinea lor era amară, apa era sărată şi erau îmbrăcaţi „ca păsările, cu aripi”. În mitologia sumeriană nu există judecata sufletelor morţilor, iar existenţa de după moarte nu depinde de faptele săvârşite în timpul vieţii.

Pe lumea cealaltă, apa curată de băut şi liniştea sunt dobândite doar de cei care au avut parte de o înmormântare corectă, după datină şi, de asemenea, de cei răpuşi în luptă şi de cei cu mulţi copii.

Aproape în acelaşi timp cu sumerienii, în partea de nord a regiunii Între râuri s-au aşezat triburile babilonienilor. În a doua jumătate a mileniului III î.Hr. conducătorul babilonienilor, Sargon, a cucerit marile cetăţi sumeriene şi a întemeiat statul unic sumero-babilonian.

Babilonienii s-au aflat din Antichitate sub influenţa puternică a culturii sumeriene. Aproape toţi zeii babilonieni provin de la cei sumerieni sau îi înlocuiesc.