Dicționar de literatură universală

19,80 lei

Dicţionar de literatură universală (eBook) – Florentin Popescu

Golește
ISBN: EB9786065944152 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Astfel de dicționare care să te edifice asupra autorului, a operelor şi a personajelor principale ale acestora n-au mai apărut până acum la noi (desigur, în ce privește literatura universală).

Aici găsești nu numai cunoștințele necesare la orele rezervate lecturii obligatorii sau suplimentare din literatura universală, ci şi suficiente informații care să te incite la noi „aventuri” ale lecturii și, firesc, la lărgirea universului intelectual. În al doilea rând, volumul este util şi profesorilor care predau literatura universală la școlile generale, la liceele umaniste sau la școlile normale, sugerându-le câteva piste noi pentru a face orele mai atractive și mai interesante.

Medalioanele scriitorilor, ca şi articolele consacrate operelor și personajelor au fost completate, după caz, cu scurte opinii ale specialiștilor în materie (cu indicarea surselor biografice folosite). Am socotit necesar ca la finalul fiecărui articol să fac trimitere și la alte texte care pot completa imaginea scriitorului, a operei sau personajului. (Florentin Popescu)

Dicţionar de literatură universală de Florentin Popescu

A

Agamemnon, fiul lui Atreu, rege al Argosului şi al Micenei, căpetenia forţelor aliate care au atacat Troia, personaj important în Iliada, pe parcursul căreia apare în diferite momente şi ipostaze, fie dialogând în contradictoriu cu Ahile (pe care l-a privat de frumoasa Briseis, dăruită lui ca răsplată pentru merite ostăşeşti), fie adresându-se oştenilor înaintea unei lupte, fie stând treaz în timp ce trupele dorm, îngândurat de soarta războiului. El este „preavestitul Atrid, priceput la domnie şi-n trebile războiului”, căruia Odiseu şi alţi viteji i se adresează cu formula „Mărite Agamemnon, domn al oştilor danae”, recunoscându-i virtuţile de strateg şi comandant, cugetul adânc şi o anume cumpătare în toate acţiunile. Calităţile lui sunt în egală măsură un dat al zeilor şi un rezultat al experienţei de viaţă şi de luptă. Homer îl priveşte din această perspectivă, neinsistând asupra personalităţii lui în ce priveşte fondul interior, sufletesc al omului.

Ahab, marinar, comandantul balenierei „Pequod”, personaj principal al romanului Moby Dick de Herman Melville, erou care pleacă să prindă uriaşul chit, „Balena albă”, care în urmă cu câţiva ani l-a rănit trupeşte şi sufleteşte. Personaj complex, cu puternice trăiri interioare, continuu frământat de poziţia omului în raport cu natura şi cosmosul, cu forţele, superioare fizic lui, cu care, în chip inevitabil, se află într-o stare de conflict. Dincolo de înfruntarea propriu-zisă dintre el şi balenă trebuie să remarcăm şi încărcătura simbolică a acestuia, cum frumos şi limpede reiese din replica pe care i-o dă secundului său, Starbuck, atunci când acela încearcă să-l îndepărteze de la scopul pe care şi l-a propus plecând în căutarea balenei: „Află omule că toate lucrurile vizibile nu-s decât nişte măşti de mucava. Dar în fiece întâmplare – în fiece faptă vie, de netăgăduit – ceva necunoscut, însă raţional, îşi arată faţa înapoia măştii necugetătoare. Dacă omul vrea să lovească, să lovească prin mască. Cum ar putea prizonierul să evadeze altfel decât spărgând zidul? Pentru mine Balena Albă este un fel de zid, ce se înalţă drept în faţa mea. Câteodată îmi spun că dincolo nu-i nimic. Dar asta mă irită, mă aţâţă şi mai mult, văd în ea o forţă revoltătoare, mânată de o răutate impenetrabilă. Urăsc mai ales acea răutate impenetrabilă şi fie că balena albă e purtătoare, sau chiar principala întruchipare a acelei forţe, îmi voi stinge ura în sângele ei”.

Ahab, este, pe de altă parte, un temerar, dar şi un egoist, un om capabil de mari şi frumoase gesturi care vădesc un suflet deosebit (de pildă, îl adoptă pe micul negru Pip şi are grijă părintească de el), un revoltat cu structură pasională, un neliniştit. „Melville a creat în Ahab un erou romantic, un răzvrătit din familia spirituală a lui Satan din Paradisul pierdut şi a lui Prometeu din drama lirică a lui Shelley, pentru care această luptă devine ţelul suprem al existenţei sale”. (Petre Solomon, Prefaţă la Herman Melville, Moby Dick, trad. rom., col B.P.T., 1973).
(Vezi şi art. Moby Dick)

Ahile, fiul lui Thčtis şi al lui Peleu, rege al miretmidonilor, cel mai important personaj din epopeea Iliada, de Homer. Este, de fapt, eroul în jurul căruia se centrează întreaga acţiune a poemului, „care e însăşi starea de spirit a lui Ahile şi acest motiv crează unitatea de interes a Iliadei nu atât în înţelesul unei legături exterioare între întâmplările ce o compun, cât, mai ales, în concepţia unei subordonări a evenimentelor faţă de zbuciumul protagonistului” (D. M. Pippidi).

Înzestrat cu toate atributele unui erou autentic, Ahile, „cel-cu-mersul-avântat”, cum îl caracterizează autorul, este, înainte de toate un viteaz „îndrăgit de Zeus”, precizează Homer, gata să se avânte în iureşul luptei acolo unde aceasta este mai puternică. El este omniprezent de-a lungul poemului în fel de fel de împrejurări, dezvăluindu-şi – când prin vorbe, când prin gesturi, când prin fapte – personalitatea sa complexă, dezvinovăţindu-se când se simte suspectat de intenţii ascunse ori de egoism (vezi scena dialogului cu Agamemnon, în disputa pentru recuperarea frumoasei Briseis), probându-şi adâncile sentimente de prietenie faţă de Patrocle (scena intrării în luptă pentru a-i răzbuna moartea), fiind neiertător cu rivalii şi profund uman (finalul epopeii, când restituie trupul lui Hector şi plânge alături de tatăl acestuia). Momentele de triumf ori de slăbiciune, de furie ori de înţeleaptă meditaţie asupra celor ce se întâmplă sunt la acest personaj descrise cu o anume notă hiperbolică, de exagerare şi trebuie înţelese ca atare. Fatalmente, lipsa de spaţiu ne împiedică să detaliem toate scenele în care se conturează portretul complex al acestui personaj – de la care pleacă şi către care se întorc într-o deplină unitate, toate firele acţiunilor din Iliada.

Akaki Akakievici, personaj principal. Vezi art. Mantaua, nuvelă de N. V. Gogol.

Albă ca zăpada, operă literară din volumul Poveşti pentru copii (1812-1815) de Fraţii Grimm, arhicunoscută naraţiune despre fata frumoasă duşmănită de mama sa vitregă, geloasă pe frumuseţea şi gingăşia ei şi care încearcă în mai multe rânduri, fără să reuşească, s-o omoare, după ce tânăra s-a refugiat la coliba celor şapte pitici din pădure. În cele din urmă, printr-un vicleşug, mama sa vitregă, deghizată în ţărancă, o convinge să muşte dintr-un măr otrăvit şi Albă ca Zăpada moare cu adevărat. Piticii, fermecaţi de frumuseţea ei, o aşează într-un sicriu de cristal, iar când un flăcău voinic şi frumos le cere sicriul se lasă convinşi. Pe drum, la o zdruncinătură, bucata de măr din gâtul fetei sare afară şi ea reînvie, după care se căsătoreşte cu tânărul acela. Povestea este o foarte frumoasă şi plastică ilustrare a ideii că nimic nu poate împiedica triumful bunătăţii şi al frumuseţii umane.

Alcooluri (1913), volum de versuri de Guillaume Apollinaire, operă de mare originalitate în care autorul, precursor al suprarealismului, îmbracă în strai de metaforă, într-un limbaj liric fluent, gânduri şi frământări personale şi aplică principiile susţinute teoretic despre poezia nouă – care trebuie să mizeze pe surpriză, asociaţii insolite de termeni, „alchimia arhilirică” etc.
(Vezi şi art. Apollinaire, G.)

Alexei Peş kov (Alioşa), personaj principal al nuvelei Copilăria de Maxim Gorki. Este un copil care a rămas orfan de mic, fiind crescut în casa bunicilor, unde cunoaşte tot felul de oameni şi asistă la scene de violenţă (bunicul o bate pe bunică până când aceasta nu se mai poate ridica de jos, unchiul Mihail îi ameninţă pe ceilalţi cu parul) şi de mizerie. Toate acestea rămân puternic întipărite în sufletul şi în mintea copilului, dar nu-i deformează personalitatea. Dimpotrivă, necazurile prin care trece contribuie la formarea unui caracter curat şi a unei puternice personalităţi. „Alexei Peşkov – viitorul Maxim Gorki – cunoaşte drojdia mizeriei, încearcă felurite mijloace de a câştiga pâinea cea de toate zilele, slujbe, meserii, expediente: cutreieră ca vagabond, alături de alţi desmoşteniţi ai soartei, drumurile încurcate ale Rusiei, în arşiţa stepelor, în lungul fluviilor, în Caucaz, în Crimeea şi la ţărmul Mării Negre; şi în acest răstimp al rătăcirilor lui miraculoase, ochiu-i ager şi sufletu-i sensibil înregistrează hieroglifele vieţii de rătăcitor, cărora artistul din el avea să le dezvăluie mai târziu taina”. (Mihail Sadoveanu, Evocări, 1954)
(Vezi şi art. Copilăria)

Alicia, peronaj principal. Vezi art. Osul de peşte fermecat.

Alighieri Dante, (1265 – 1321), cel mai mare poet al Italiei şi unul dintre cei mai importanţi ai literaturii universale. A beneficiat de o educaţie aleasă, însuşindu-şi principalele ştiinţe antice şi medievale, printre profesorii săi aflându-se Brunetto Latini. A fost bun prieten cu Guido Cavalcanti şi pictorul Giotto. A participat activ la viaţa politică şi socială a oraşului Florenţa, ocupând funcţii importante. Intrând în conflict cu papa, a fost nevoit să părăsească Florenţa şi după o serie de peregrinări a murit la Ravenna. Operele cu care Dante a îmbogăţit patrimoniul literaturii naţionale italiene şi pe cel al culturii universale sunt: Viaţa nouă (Vita nuova, cca. 1293), tratatele ştiinţifice Ospăţul (Il convivio, cca. 1304 / 1309), Despre limba vulgară (De vulgari eloquentia, cca. 1305 / 1308), Despre monarhie (De monarchia, cca. 1310 / 1315), Divina Comedie (Divina Commedia, 1307 – 1321), aceasta din urmă fiind capodopera sa şi una dintre cele mai importante şi valoroase creaţii ale literaturii universale. În limba română Divina Commedia a cunoscut până în prezent opt traduceri integrale, prima dintre ele aparţinând lui George Coşbuc. Referitor la marea personalitate a lui Dante şi la opera lui, Francesco de Sanctis nota: „Nici înainte şi nici după aceasta, nu a mai fost închipuită o lume lirică atât de vastă în alcătuirea ei, atât de adâncă în concepţie, atât de coerentă în părţile ei, atât de armonică în forme, atât de personală şi în acelaşi timp atât de umană. Ea este accentul liric al evului mediu văzut în abstracţiunile şi viziunile lui, este glasul omenirii la acea dată. Taina acestei lumi religios-filosofice este Moartea „nobilă”, trecerea de la umbră la lumină, la pace… nu cred că lirica evului mediu a mai produs vreodată ceva asemănător acestui vis a lui Dante, de o rară perfecţiune prin limpezimea intuiţiei, prin întrepătrunderea nuanţelor, prin adâncimea sentimentului, prin corecţiunea desfăşurării şi a planului; prin simplicitatea şi adevărul expresiei”. (Istoria literaturii italienei, trad rom., 1965)
(Vezi şi art. Viaţa nouă şi Divina Comedie)

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Dicționar de literatură universală”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii