Genealogia moralei

Genealogia moralei de Friedrich Nietzsche

Prefaţă

Friedrich Nietzsche se naşte la 15 octombrie 1844 la Röcken, lângă Lützen, în Saxonia. E fiul pastorului protestant Karl Ludwig, la rândul lui fiu de preot protestant. Are o soră mai mică, Elisabeth (1846), îi moare tatăl (1849), apoi un frate (1850). Mama cu fiul şi fiica se mută la Naumburg (1850). Urmează aici gimnaziul (1854), apoi colegiul-internat din Pforta (1858). Îşi dă bacalaureatul, Abitur (1864).

La vârsta de 20 ani se înscrie la Universitate; urmează două semestre de filologie şi teologie la Bonn (1864-1865) şi patru semestre la Facultatea de filosofie din Leipzig (1865-1867), specializându-se în filologia clasică. Din această perioadă se manifestă şi primele simptome de boală, crize de reumatism, acute dureri de cap (din 1865). La Bonn e coleg cu Paul Deussen, viitor istoric al filosofiei indiene; la Leipzig studiază împreună cu Erwin Rohde, viitor profesor de filologie clasică. Îl aprofundează pe Schopenhauer (1865). E îndrumat îndeaproape de profesorul Friedrich Wilhelm Ritsch. Serviciul militar îl efectuează la Naumburg (1867-1868). Are loc întâlnirea cu Richard Wagner (toamna lui 1868). La recomandarea lui Ritsch e numit, la numai 25 de ani, profesor de filologie clasică la Universitatea din Basel.

Îşi ţine prelegerea inaugurală: Homer şi filologia clasică (28 mai 1869). Predă săptămânal şase ore. Printre iluştrii săi colegi se numără Jakob Burckhardt, cu care se află în relaţii apropiate. Are periodic migrene violente, greţuri, dureri de stomac şi tulburări de vedere (din 1870). Ia parte la războiul franco-german ca sanitar voluntar, se îmbolnăveşte grav, revine la Basel. În perioada apogeului prieteniei cu Wagner, îl vizitează deseori pe acesta, şi pe soţia lui, Cosima (1869-1872). După ce publică Naşterea tragediei, este atacat vehement, mulţi studenţi îi părăsesc cursurile. Tot atunci i se accentuează stările maladive (din 1873), trecând în crize grave (din 1875). Îşi ia un an de vacanţă, pe care o petrece în bună parte la Sorrento, fără vreo ameliorare sensibilă (1876-1877). Asistă la primele spectacole de la Bayreuth (august 1876); face cunoştinţa lui Paul Rée. Are loc ultima discuţie cu Wagner şi ruptura cu el (1878). La 35 de ani boala îl constrânge să demisioneze şi să părăsească, după un deceniu de activitate, cariera universitară, răsplătită cu o pensie (mai 1879).

În următorii nouă ani trăieşte ca „fugitivus errans”, în majoritatea timpului, alternativ, în Engadin, la Sils-Maria (vara) şi în Sudul Franţei sau Nordul Italiei (iarna); cel mai des pe riviera Franceză, la Nisa, dar la un moment dat îndrăgeşte şi Veneţia, iar târziu (1888) descoperă pentru sine Torino. Are loc o ameliorare a sănătăţii (din 1882). O cunoaşte la Roma pe Lou Andréas Salomé (1888), care îi refuză cererea în căsătorie. După mai multe reveniri ale bolii, cunoaşte o explozie de vitalitate, însoţită de o frenetică activitate. În ultimul an de luciditate (1888) lucrează la cartea proiectată − dar editată ulterior ca o culegere de fragmente − Voinţa de putere, scrie Cazul Wagner (mai-iunie), Ditirambele către Dionysos (august), Amurgul zeilor (sfârşitul lui august, începutul lui septembrie), Antihristul (septembrie), Nietzsche contra Wagner (decembrie). Apoi, dintr-odată, se produce prăbuşirea psihică la Torino (pe 3 ianuarie 1889). O scrisoare către Georg Brandes din ziua următoare e scrisă parcă de un copil, cu creionul, cu litere uriaşe: finalul celor câtorva rânduri, incoerente şi enigmatice, sugerează o identificare cu Mântuitorul, continuat şi contrazis de cel mai bun duşman al său.

Nu a împlinit încă 45 de ani. E internat la diferite clinici de psihiatrie, la Basel şi la Jena. Apoi e readus la Naumburg. După 19 ani de muncă supraomenească, vegetează aici 11 ani. E îngrijit de mama (care moare în 1897) şi de sora sa Elisabeth (care îi adună şi îi păstrează manuscrisele). Se stinge la Weimar la 25 august 1900.

2

Exegeţii propun diverse periodizări ale operei nietzscheene. Dacă facem abstracţie de tatonările de până în 1869 (postum vor apărea şi Jugendschriften/ Scrieri de tinereţe), putem opta între câteva principale variante.

1889. A) Două mari perioade: deceniul universitar de la Basel, 1869-1879, şi deceniul de „fugitivus errans”, 1879-1889.
1890. B) Prima perioadă e menţinută în întregul ei, iar a doua împărţită printr-o cezură, stabilită aproximativ în 1882.
1891. C) Sunt conturate cicluri cât de cât delimitabile pe tot parcursul celor două decenii, şi anume: 1869-1876; 1876-1879; 1879-1881; 1882-1883; 1884-1886; 1887-1888. În disocierea acestor „cercuri mici” − dintre care ultimele acoperă trei, apoi numai câte doi ani − e urmărită atât gestaţia principalelor scrieri, cât şi alternanţa stărilor depresive şi de revigorare. În planul din urmă, anul 1876 marchează o înrăutăţire a stării sale, anii 1879 şi 1881 decupează o nouă perioadă foarte rea − în care, cu minimum de sănătate şi de forţă izbuteşte totuşi să scrie Aurora; în timp ce în 1884 şi în 1887 intervin înviorări neaşteptate corespunzătoare unor noi elanuri creatoare.

Evident, bibliografia − extrem de întinsă – propune şi alte segmentări.

Contează însă, în ultimă instanţă, operele. Le enumăr pe cele mai importante dintre antume, indicând înaintea titlurilor anul sau anii elaborării (între paranteze, cu data primei publicări).

1870-1871 (1872): Die Geburt der Tragödie/ Naşterea tragediei, cu subtitlul Oder: Griechentum und Pessimismus/ Sau: Elenitatea şi pesimismul.
1873-1874 (1873-1876): Unzeigemässe Betrachtungen/ Consideraţii inactuale. Conţine patru texte: David Strauss, der Bekenner und der Schriftsteller/ David Strauss, mărturisitorul şi scriitorul; Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben/ Despre folosul şi daunele istoriei pentru viaţă; Schopenhauer als Erzieher/ Schopenhauer educator; Richard Wagner in Bayreuth/ Richard Wagner la Bayreuth. Aceste contribuţii au fost elaborate în 1873, 1873-1874, 1874, 1875-1876.
1876-1879 (1879) Menschliches Allzumenschliches/ Omenesc, prea omenesc, purtând subtitlul Ein Buch für freie Geister/ O carte pentru spirite libere (I datează din 1876-1878, iar II, din 1877-1879).
1880-1881 (1882) Morgenröthe/ Aurora, subtitlul: Gedanken über die moralischen Vorunteile/ Gânduri despre prejudecăţile morale.
1881-1882 (1882) Die fröhliche Wissenschaft („la gaya scienza”)/ Ştiinţa voioasă.
1883-1885 Also sprach. Zarathustra/ Aşa grăit-a Zarathustra, subtitlul: Ein Buch für alle und Keinen/ O carte pentru toţi şi nici unul. Cele patru părţi: I. 1883 (1883); II. 1883 (1883); III. 1883-1884 (1884); IV. 1884-1885 (1892).
1885-1886 (1886) Jenseits von Gut und Böse/ Dincolo de bine şi de rău.
1887 (1887) Zur Genealogie der Moral/ Despre genealogia moralei, subtitlul: Eine Streinschrift/ O scriere polemică, având adaosul: Der letzveröfentlichten „Jenseits von Gut und Böse” zur Ergänzung und Verdeutlichung beigegeben/ Întru întregirea şi aprofundarea recent apărutei lucrări „Dincolo de Bine şi de Rău”.
1888 (1888) Der Fall Wagner/ Cazul Wagner, subtitlul: Ein Musikanten-Problem/ Problema unui muzician.
1888 (1889) Die Götzen-Dämmerung/ Amurgul zeilor, subtitlul: Wie kann man mit dem Hammer philosophieren/ Cum se poate filosofa cu ciocanul.

Antumele, îndeobşte apărute curând după elaborare, au fost pregătite pentru tipar de către autor.

O situaţie aparte au atât câteva lucrări timpurii neterminate (1870-1873); cât şi unele ultime scrieri, încheiate de Nietzsche, dar pe care n-a mai reuşit să le şi publice.

În prima categorie intră texte pregătitoare pentru Naşterea tragediei sau complementare acesteia, mai ales fragmentul Die Philosophie im tragischen Zeitalter der Griechen/ Filosofia în epoca tragică a grecilor (primăvara anului 1873).

Cel de-al doilea „cerc” include: Antichristul, reprezentând cartea întâi din Umwertung aller Werte/ Revalorificarea tuturor valorilor (text scris în 1888 şi apărut în 1902); autobiografia Ecce homo, subtitlul: Wie man wird was man ist/ Cum să devii ceea ce eşti (carte scrisă în 1888, publicată în 1911); Nietzsche contra Wagner (scris tot în 1888, apărut în 1901, apoi, uneori, ca adaos la Cazul Wagner).

Aceste două categorii de scrieri ediţiile le grupează uneori separat, în antume, alteori le includ printre postume.

Postumele propriu-zise unii editori le corelează principalelor apariţii antume, eventual cu specificarea „Din gândurile…”, sau „Din timpul…” cutărei scrieri − de pildă „Texte nepublicate din timpul lui «Zarathustra»”.

Numeroase postume au fost editate, în primă instanţă, de către Elisabeth Förster-Nietzsche. Raportul dintre stricta lor autenticitate şi eventualele intervenţii ale surorii filosofului au făcut obiectul unor analize minuţioase. Controverse deosebite au stârnit cele patru „cărţi” din Der Wille zur Macht/ Voinţa de putere, şi ca ordonare, şi în sensul posibilelor alterări. Majoritatea comentatorilor au preferat, de aceea, să se bazeze pe antume, completându-le cu grijă şi pe baza textelor postume.

O îmbogăţire semnificativă a reprezentat-o ediţia Sämtliche Werke/ Opere complete. Kritische Studienausgabe in 15 Einzel Bänden/ Ediţie critică în 15 volume de sine stătătoare, ediţie realizată de Giorgio Colli şi Mazzino Montinari (publicată şi republicată din anii optzeci ai secolului trecut − cu sigla KSA). Ea ordonează antumele în volumele 1-6, iar postumele în volumele 7-13, în ordinea cronologică a fragmentelor: 1869-1874, 1875-1879, 1880-1882, 1882-1884, 1884-1885, 1885-1887, 1887-1889. Volumele 14 şi 15 cuprind aparatul critic, comentariile, cronica vieţii, datarea poeziilor, registrul de ansamblu.

Colli şi Montinari au editat de asemenea, în paralel, Sämtliche Briefe/ Scrisori complete. Kritische Studienausgabe in 8 Bänden/ Ediţie critică în 8 volume.

Uneori au fost reunite în volume separate Poeziile şi Aforismele.