Antropologia Poiesis

„Poiesis” circumscrie o problematică aflată dincolo de preocuparea ştiinţei ca rod al „inteligenţei” sumative, vizând răspunsuri ce pot veni, pe căi mai ocolite, din transcendenţă. Experienţa, în sensul ei consacrat, aplicată datului, nu constituie un obiectiv imediat al „poiesis”-ului, ci, mai degrabă, obiectul ei este depăşire a empirismului, dar nu a experienţei, în sens de fapt trăit sau experienţă de gândire. Depăşirea poate avea loc însă nu printr-o critică a cunoştinţei sau a facultăţilor cunoaşterii, ci prin punerea laolaltă a rezultatelor experienţei trăite cu reflexii de ordin mult mai general, care ţintesc absolutul. De aceea, între experienţă ca dat, inteligenţă analitică şi intuiţie poietică nu poate fi un semn de egalitate. „Theoria”, în sens clasic, de oglindire, dar şi contemplaţie a unei realităţi de dincolo de experienţă, care depăşeşte posibilităţile intelectului, ca şi pe cele ale raţiunii şi ale logicii clasice, o pot apropia, ca intenţie, de metafizică.