Rusia bolnavă

16,20 lei 13,80 lei

Rusia bolnavă (eBook) – Dmitri Merejkovski
Traducere de Emil Iordache

Golește
ISBN: EB9786068260792 Categorie: Autor: Anul apariției: 2016 Colecție:
  • Cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Avem o carte preponderent de sondare a mentalităţii ruse, care este rezultatul unei radiografieri a societăţii pe mai multe paliere, dintre care se detaşează cel istoric şi cel religios.

(…) Rusia bolnavă este scrisă în primii ani după evenimentele revoluţionare din 1905-1907, în cursul cărora autorul a avut o participare activă, mai ales în ce priveşte punerea acestei revoluţii sub semnul lui Hristos. Este o carte importantă tocmai pentru că oglindeşte deziluziile unei naturi pasionale, care, în centrul istoriei şi al religiei, pune mereu fapta. Fireşte acum, după Arhipelagul lui Soljeniţîn, pamfletele lui Merejkovski par simple exerciţii de stil, „nelibertatea” dezavuată în ele, Rusia ţaristă ca „închisoare a popoarelor” apărând chiar foarte apropiată de ceea ce s-ar putea numi „stat de drept”. În privinţa „demascării” ororilor contemporaneităţii, putem spune că – aşa cum au dovedit-o deceniile bolşevice – întotdeauna este loc de mai rău.

Rusia bolnavă de Dmitri Merejkovski

CURCUBEE HIBERNALE

La 9 ianuarie 1905, deasupra Petersburgul au fost vizibile curcubee. Gura lumii punea în legătură măreţele evenimente din ziua respectivă cu aceste semne cereşti.
(Dintr-un letopiseţ viitor)

Cred că am febră. Deci, să nu vă miraţi dacă vorbele mele vor semăna a delir. Care nu delirează astăzi? V-aţi obişnuit cu asta. Şi dacă tot mai des vorbele oamenilor cu judecata sănătoasă seamănă a delir, poate că în delir se va descoperi un grăunte de sens…

Bine, ajunge. Prefeţele sunt în general inutile. Mai bine să încep imediat. Numai că nu ştiu cum s-o fac cât mai politicos.

Plimbarea cotidiană mi-o fac în Grădina de vară, pe lângă căsuţa lui Petru cel Mare. Acolo, în crengile teilor bătrâni sunt o mulţime de cuiburi de ciori. Atunci când ucigaşii lui Pavel I3 au trecut noaptea, pe aleea din mijloc, ce duce spre Castelul Mihailovski, s-a iscat un croncănit atât de asurzitor, încât complotiştii s-au temut ca nu cumva să se trezească împăratul care dormea. Ciorile croncănesc şi deasupra capului meu. O legendă spune că această pasăre înţeleaptă trăieşte sute de ani. Poate că unele dintre ele şi-l amintesc pe Petru.

Şi iată, în ultimul timp, în croncănitul lor mi se năzare o proorocire nefastă, aceeaşi pentru care, în anul 1703, la întemeierea oraşului, oamenii erau biciuiţi, trimişi pe galere, li se sfâşiau nările şi li se retezau limbile: „Petersburgului îi e scris să fie pustiu”.

„Trei pescari bătrâni care, înainte de întemeierea Petersburgului, trăiseră pe locul unde a apărut oraşul, povesteau în 1721 că în urmă cu treizeci de ani, fusese o inundaţie atât de mare, încât, până la Nienschanz, toată ţara fusese acoperită de ape; ziceau că asemenea calamităţi se repetă cam din zece în zece ani. De aceea, primii locuitori de pe malul Nevei nu-şi clădeau aici niciodată case temeinic, ci doar mici colibe pescăreşti. De îndată ce apăreau semnele vreunei furtuni mari, ţăranii îşi stricau colibele, iar bârnele şi scândurile le alăturau una de alta ca nişte plute, legându-le de copaci; ei înşişi, aşteptând să scadă apa, se salvau pe dealul Duderova” (Trecutul Petersburgului, de academicianul Pekarski4).

Crezând această proorocire, ruşii mânaţi cu sila în „Paradis” spuneau că aici nu se poate trăi, că oraşul va fi luat de ape sau înghiţit de pământ.

În toamna lui 1905, păşeam odată pe Nevski Prospekt. Deodată toate becurile electrice s-au stins. S-a făcut întuneric, de parcă cerul negru s-ar fi prăbuşit. Nişte adolescenţi derbedei au început să fluiere ascuţit şi s-au auzit zgomote de sticlă spartă. Dinspre podul Anicikin spre strada Liteinaia fugeau mulţimi negre. O doamnă foarte bătrână, care şontâcâia, mi-a strigat chiar sub nas: „Nu vă duceţi, acolo se trage!” Şi, într-adevăr, am auzit sau mi s-a părut că aud împuşcături. Mi-era groază ca în coşmar. Şi mi-am amintit un vis. De altminteri, n-are rost să povestesc vise. Doar două cuvinte. Conturul negru al unui oraş îndepărtat, pe cerul întunecat: mormanele clădirilor, turnuri, cupole de biserici, coşuri de fabrici. Deodată, peste această negreală au început să alerge focuri, precum nişte scântei pe o bucată de hârtie carbonizată. Am aşteptat, ştiam că, încă o clipă, şi întregul oraş va sări în aer, iar cerul negru se va împurpura de o zarişte urieşească.

Am părăsit în acelaşi an oraşul, când aproape totul se sfârşise; m-am întors în această toamnă, chiar în toiul reacţiunii, chiar în toiul holerei. Ambele par să nu aibă sfârşit. În fiecare zi, în paginile ziarului „Novoe vremea” se tipăreşte un Memento mori: „s-au îmbolnăvit şaptesprezece oameni, au murit nouă”. Se pare că pe întregul Petersburg, ca pe un flacon cu otravă, şi-a făcut apariţia un cap de mort. Oamenii informaţi ne încredinţează că, pasămite, holera nu se va sfârşi niciodată şi gurile Nevei vor deveni nelocuite precum gurile Gangelui: „Petersburgului îi e scris să fie pustiu”.

Dar nici holera, nici reacţiunea, nici zvonurile monstruoase despre sinucigaşi, despre „singuratici”, despre „hăitaşii de pisici”, nici măcar această teribilă tristeţe de pe chipuri – tristeţe, desigur, total rusească, dar care tocmai aici, la Petersburg, atinge nişte grade nemaipomenite de nebunie (nimeni nu observă propria lui nebunie sau pe a celorlalţi pentru că, se pare, toţi îşi ies din minţi încetul cu încetul) – nu, nu toate acestea, ci altceva mă sileşte să încerc iarăşi cunoscutul „sentiment al sfârşitului”, să văd pe chipul Petersburgului ceea ce medicii numesc facies Hyppocratica, „faţa morţii”.

„Am remarcat, spune Peciorin5 în Fatalistul6 lui Lermontov că adeseori pe chipul omului care trebuie să moară peste câteva ore există o ciudată pecete a sorţii sale inevitabile.”

Ceea ce m-a uimit cel mai mult la Petersburg a fost că chipul lui nu s-a schimbat deloc. Petersburgul de atunci şi de acum sunt ca două picături de apă. Ce-i drept, s-a gârbovit cumva, s-a ramolit, a ajuns ca un câine bătrân. Dar nimic nu s-a împuţinat şi nimic nu s-a adăugat. Doar tramvaiele electrice, cinematografele şi geamătul fantomatic al lui Vasili Blajinul de la Moscova. Însă doar atât e prea puţin chiar şi pentru octombrişti şi pentru înnoitorii paşnici.

Trebuie să trăieşti câţiva ani în Europa ca să simţi că Petersburgul nu e încă un oraş european, ci un uriaş sat ciuhon7 din piatră. O Europă care nu s-a săturat de dănţuit, o Europă stricată. Şi dacă seamănă a oraş străin, seamănă doar în sensul în care lacheul Smerdeakov8 „seamănă cu străinul cel mai nobil”. Cum se cântă într-o ciastuşcă:

Dacă boierul are lănţişor,
Înseamnă că n-are ceas.
Dacă boierul e în galoşi,
Înseamnă că fără cizme-a rămas.

Da, Petersburgul nu s-a schimbat şi în această neschimbare, în această stabilitate este „chipul morţii”.

Călcând prin mâzga incredibilă, negru-cafenie, prin ceaţa incredibilă, galben-întunecată, mă gândesc exact ca acum trei ani; trei ani înseamnă trei secole: mi se părea că în aceşti trei ani au avut loc evenimente mai mari decât în vremea tulbure9, mai mari decât reforma lui Petru şi anul 1812. Însă ne dăm seama că nu s-a întâmplat nimic.

3 Pavel I, ţar al Rusiei (1754-1801); datorită firii sale crude şi suspicioase, se presupune că ar fi fost ucis într-un castel botezat cu numele Sf. Arhanghel Mihail (de aici – Castelul Mihailovski).
4 Pekarski, Piotr Petrovici (1820-1872), istoric, autor, printre altele, al lucrărilor: Ştiinţa şi literatura în timpul lui Petru cel Mare, Istoria Academiei de ştiinţe etc.
5 Peciorin: personaj din romanul lui M.I. Lermontov, Un erou al timpului nostru.
6 „Fatalistul” – capitol din acelaşi roman.
7 ciuhon – nume pe care ruşii îl dau finlandezilor.
8 Smerdeakov – personaj din romanul Fraţii Karamazov de F.M. Dostoievski.

Based on 0 reviews

0.00 Overall
0%
0%
0%
0%
0%
Be the first to review “Rusia bolnavă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

There are no reviews yet.

Navigation
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la contul dvs. și pentru alte scopuri descrise în politică de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Categorii