Știință și reprezentare în arta Renașterii

În Renaștere – făcând abstracție că Renașterea e un concept cultural destul de ambiguu și încă pe cale de a fi descifrat –, ca și în Antichitate sau în perioada medievală, permanent au avut loc reevaluări la nivelul semnificației și rolului artei în comunitate, iar modul cum reprezentăm plastic sau artistic ceva este strâns legat de modul în care ne reprezentăm pe noi înșine în raport cu lumea. Teoriile despre artă se schimbă, însă toate aceste schimbări denotă complexitatea fenomenului artistic în sine. De fapt, totul revine, în ceea ce privește modul de reprezentare artistic, la un fapt de conștiință căci, hegelian vorbind, orice operă, produsul artistic în genere nu există decât în măsura în care acesta și-a ales punctul de trecere prin spirit și a luat naștere dintr-o activitate productivă spirituală.
Este evident că nu putem sesiza, la o primă lectură, spiritualul din spatele unei opere, deoarece nu toate operele sunt și reprezentări ce rezistă în artă, foarte multe dintre ele fiind încercări nereușite, uneori, falsuri sau simple imitații fără conținut. Istoria artei abundă de astfel de obiecte. Din momentul în care, însă, un obiect al artei devine un fapt al spiritului, el iese din anonimatul seriei istorice sau din puzderia de fapte cotidiene și intră în lumea spiritului, devine fapt de conștiință artistică.