Antropologie stilistică

Istoria culturii pune în joc două deveniri esențiale: omul și opera sa. Câte din aceste două teme fundamentale ale creației își datorează devenirea una alteia rămâne, totuși, un mister: omul se reflectă în operă sau aceasta din urmă își modelează propriul creator este o întrebare la care ne străduim încă să găsim un răspuns.
Interacțiunea dintre om și operă poate fi analizată și din perspectiva antropologiei stilistice. Antropologia stilurilor este parte a antropologiei culturii, însă modalitățile și principiile devenirii de sine, cultural vorbind, a omului și a creației sale, constituie cele două teme majore ale prezentei lucrări. Sunt identificate două mari arii de interes ale devenirii culturale care, totodată, sunt și două modalități de constituire a operei: imitația și abstractizarea. Ca fundament al acestora, având în vedere principiile de constituire a operei, autorul le consideră a fi starea poetică și propensiunea sau modalitatea noetică, reflexivă și gânditoare, cea de-a doua, plăsmuitoare, generatoare, prima. Poieticității, ca principiu și mod de a fi stilistic, i-a fost acordată întâietate. Celor două moduri sunt, totodată, de principii sau factori ontologici, în afară de care omul și creațiile sale nu își găsesc un rost. în al doilea rând, din perspectiva antropologiei stilistice, sunt și categorii fundamentale ale creației, care stau la baza oricărui domeniu în care omul se afirmă spiritual: artă, religie, cunoaștere.