Pata tata • şah

9,90 lei

Pata tata • şah (eBook) – Diana Adamek

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065940116 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Pata-Tata. Şah nu este o carte de critică literară, nu este un experiment critificțional hibrid, nu este nici o ficţiune pură, ci este, în cel mai autentic sens pe care îl permite literatura astăzi, confesiunea unei sensibilităţi „bântuite”.

Despre paginile care îşi întind umbrele prelungi asupra propriei vieţi şi despre absenţele care se strecoară imperceptibil din autobiografic în cărţile pe care le citeşte, Diana Adamek scrie într-o tonalitate silenţioasă, hipnotică, cu talentul incontestabil al unui romancier.

Evitând convenţiile obosite ale textualismului, sau problematizările conceptuale ale teoriei literare, Pata-Tata. Şah este romanul unei credinţe poetice care configurează deopotrivă spaţiul clipei vii şi cel al memoriei livreşti în liniile de forţă ale unei vibraţii pasionale. Între cărţile româneşti ale primului deceniu, acest eseu confesiv al Dianei Adamek rămâne cea mai pătimaşă şi mai provocatoare mărturie de credinţă a unui cititor avizat, şi, după cum avea să se dovedească câţiva ani mai târziu, a unui excepţional prozator.  / Ovidiu Mircean

Pata tata • Șah de Diana Adamek

Tabla cristalină

Din locul în care scriu privirea mea atinge pie-ziş o farfurioară grecească, cu două chenare aurite: unul zdrenţuit, celălalt lunecos; amândouă călătoare. E una dintre micile amintiri care s-au strecurat în geamantan, în căuşul sandalelor cu care am forfecat plajele. Îmi place această mişcare furişată, care cheamă, între curbe şi linii frânte, întinderi senine de mare.

Ea face pereche cu o altă faianţă pictată: în-făţişează un car solar, vrejuri şi vârtejuri, doi cai, unul de culoarea nisipului, celălalt a jarului, o figurină cu mâinile încordate pe hăţuri, o alta răsucită spre o chemare doar de ea auzită, venită de undeva din spate, roţi, cochilii, bucle, aripi. Dar micul tablou e prea încărcat, abundenţa detaliilor destramă mişcarea. Privirea mea nu întreabă, nu atinge această suprafaţă. Întârzie însă de fiecare dată asupra celei dintâi. Pe scena sa rotundă prind viaţă gesturi moi, o lene caldă, mişcări strecurate parcă din bagheta unui magician, straturi de foşnete. Îi simt de fiecare dată puterea, deşi desenul e convenţional şi stângaci. Am în faţă un Adonis cu forme somnolente, pe jumătate cu-fundate în mulţimea de cuverturi şi perniţe cu desen fastuos, alternând linii, puncte, spirale, chenare împletite, franjuri. Materialul care-l drapează are o cădere complice, dezvelind o piele bronzată, un trup mulţumit. O mână se sprijină pe arcul genunchiului stâng, cealaltă caută cuta umbroasă a veşmântului, piciorul drept, cu pulpa ceva mai nervoasă, aşa strânsă în şireturile sandalei cafenii, nu s-a hotărât încă, îşi trimite balansul peste sulul covorului, deasupra podelei pe care n-o va atinge. În spatele lui e o femeie, pare o slujitoare încremenită în devoţiune. N-are nimic special, decât o mică scufie roşie, uşor caraghioasă, acoperind un păr necoafat, drept şi scurt. Aşezată între două coloane, una ionică, cealaltă cu un capitel mixt, care râvneşte deopotrivă echilibrul doric şi risipa corintică, femeia ţine în mână o torţă. În spate mai e un foc şi aici, în faţă, ca aplecată peste o balustradă, îşi iţeşte capul dintre frunzele de piatră ale coloanei, o pasăre care priveşte în jos. Nimic nu pare să lege personajele, nici un vis, nici o dorinţă. Decât abun-denţa ghirlandelor verzi care urcă pe coloane, şerpuiesc după linia flăcării, prind un colţ al rochiei slujnicei, îşi întind o mlădiţă sub pernă. Nici ele nu-mi spun nimic; nu-mi evocă nici haşuri calme, nici cârcei, nici somn şi nici beţie. Privirea mea sare de aceea de fiecare dată peste figuri.

Se pierde însă cu totul în farmecul pardoselei: un covor afgan, un mozaic persan, o adiere ca de serai cuprinde formele şi le dă mişcarea uşoară, indecisă, a voalului. Mă aflu pe o tablă de şah, cu pătrate largi, pe care sunt aşezate, ca nişte piese din tabere adverse, o carafă cu gât lung, toarta şer-puitoare şi ciocul ca de pelican, lat, puternic, dar fin, apoi un pocal cu deschidere de lotus, visător în curbura sa adâncă şi inelele fugare ale mânerelor, mai există în acest decor un şal şi o pernă ţesute amândouă în ochi de păun, iar lângă ele, ghemuit într-o odihnă atentă, gata oricând să ţâşnească, un ogar cu botul ridicat, ca şi cum ar asculta ceva, iar nările sale ar fremăta. Munţi de pulberi, dune înroşite de soare se strecoară încet şi-şi desenează cocoaşele peste această siestă înşelătoare, jumătate reverie, jumătate pândă, a câi-nelui.

Ştiu toate astea pentru că am privit de aproape farfurioara şi i-am cercetat pe îndelete desenul. Din unghiul din care o observ acum, detaliile se şterg însă, nu mai disting nici cupa, nici ogarul, nimic altceva decât caroiajul elegant pe care se sprijină figurile. Caut să înţeleg de unde vine senzaţia de mişcare, de unde se iscă aerul de magie. Farfurioara e ca o sticluţă din O mie şi una de nopţi căreia privirea mea îi desface dopul pecetluit de secole, eliberând în efluvii de migdală şi portocale necoapte, baloturi de arome, gusturi şi şoapte: unele verzi, altele coapte, unele muguri, altele spori. Un vânt amar, brize sărate şi înţepătoare, o adiere dulce, după care o mică răscoală răcoros acrişoară, apoi şuierul, bufniturile, tunetul, ameninţările, scâncetul, văicărelile şi promisiunile duhului eliberat şi din nou păcălit. Darul lui pentru mine e această tablă de şah. Altfel colorată însă: e o mare de cobalt cu insule de coral. Abia acum cred că ştiu de unde vine vraja pardoselei: nu din geometria severă a formei şi contrastului, ci din abaterea de la regula duelului alb-negru, din mica deviere cromatică. Adică, din purpura legilor ei subterane.

O desfăşor. E curată, limpede, cristalină. Se întâmplă însă ca uneori gândul meu să se împiedice, ca acum, într-o nervură întunecată, un firişor cenuşiu adus la suprafaţă de apele unei peşteri săpate adânc în pământ. Atunci tabla foşneşte, trimite vântul dintr-o parte în alta, ţese din el spirale şi plase, dar, în zadar, încăperile tot a pustiu răsună. Paşii mei cresc, prind contururi necontrolate, dar, deşi caldă încă, urma lor îngheaţă. Cuvintele, croite de la început stângaci, se întorc şi mai însingurate, iar umbra lor are ceva când amar, când zeflemitor. Darul duhului nu mai e o pajişte senină, iese din amprenta sa luminoasă. Naşte ecouri ca nişte oglinzi de bâlci. Plutesc, mă răstorn, înot, zbor pieziş, am urechi de iepure şi nas de clown. Mi-e urât pe această tablă goală. Aşa că îmi voi construi figurile.

Torn lut, îl amestec cu ierburi moi, pisez dafin şi scorţişoară, încerc mai întâi nuanţe de ciocolată, contracarez acest prim imbold cu o mare de vanilie caldă, dar apoi prind curaj şi mă avânt. Abia acum începe jocul. Ajustez tiparele, tai puţin din rochia reginei, îi las pionului, măcar un timp, dreptul la nume şi bucurie, aduc lângă rege o maimuţă, îi dau nebunului o scufie pentru fiecare anotimp şi îi strecor, doar lui, un ceas cu busolă, înfăşor pe turn un fir verde de caprifoi. Calul mi-a scăpat, îmi răspunde cu fervoarea altor spaţii. Apoi, după ce mulajele au ieşit din carcasă, le cufund în cerneluri. Am sute de călimări, alături se odihnesc pensule moi sau aspre, scurte, late, subţiri, unduitoare, împreună fac un dans. Le pot schimba cu cuţite, cu şpacluri, cu ace subţiri şi dăltiţe mici pentru gravură. Şi câte n-aş mai putea inventa.

Aceasta e tabla mea. Am adus pe ea figurile şi le-am aranjat, un prim rând l-am făcut din pioni, un al doilea l-am amestecat. Decorez totul cu nume exotice: partida spaniolă, indiana regelui, apărarea siciliană, franceză, olandeză, rusă, apărarea Philidor, apărarea Tarrasch, apărarea Alehin, apărarea Caro-Kann, gambitul damei, partida cu avantaj, jocul celor doi cai, jocul celor trei cai, deschiderea Reti, deschiderea Sokolski, deschiderea engleză, catalană, indiana veche, indiana Benoni, ce de tărâmuri, ce de miresme! Flori exotice îşi deschid aici caliciul şi tabla mea cristalină se face o grădină cu papagali. Oricum aş răsuci-o, ea nu mai poate etala feţe fără inscripţii. A prins valuri, face spume pe piedestalul pieselor, le grăbeşte. Ce să aleg din darul duhului? Calmul sau nerăbdarea? Ordinea, tumultul, chibzuinţa, risipa? Să le adun într-o tabără albă şi s-o pun deoparte, aici, sus, şi într-una neagră, pe care s-o aşez jos? Să le întărât sau să le împac? Deocamdată le las să-şi urmeze propriile stele.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Pata tata • şah”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii