Pasiențe

9,30 lei

Pasienţe (eBook) – Nicoleta Sălcudeanu

Golește
ISBN: EB9786065940369 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Cum dispare, cu de la sine putere, realismul socialist, transformându-se – în textele publicate după ´90 – într-un „realism atroce”, ce oglindeşte părţile întunecate şi incendiare ale existenţei?

Minimonografia Nicoletei Sălcudeanu, critic, profesor şi istoric literar, răspunde sugestiv şi pertinent la această întrebare, cartea ei constituind un manual indirect de istorie a literaturii postdecembriste.

Pasienţe de Nicoleta Sălcudeanu

METALITERATURĂ
(ALMOST) ALL ABOUT N. M.

În ultima vreme N. Manolescu e acuzat că şi-ar face sieşi concurenţă neloială, că şi-ar odihni „mâna care scrie” optând pentru formele frivole, televizive, ale existenţei publice şi culturii, că şi-ar fi „cocacolizat” cariera. Când vine vorba de N. M., subiectul eşuează invariabil în această fundătură de stambă căreia însămi i-am căzut prizonieră, deşi nu pot a nu recunoaşte că editorialele sale nu-mi provoacă aceleaşi delicii precum rafinatele-i cronici. Dar, prin agasantă recurenţă (opinii presante ale vecinilor, verişoarelor) şi spirit de contradicţie, m-am simţit obligată să inversez perspectiva, să cred că nu e nimic scandalos în asta, că nu e decât un fel de a-şi dovedi disponibilităţile june întru negare de sine. În loc să se clasicizeze, se continuu metamorfozează şi asta-i semn de tinereţe spirituală. După perdele compacte de idei mult prea inteligent articulate descoperim un om al discontinuului şi-aş îndrăzni să afirm că acesta e adevăratul, viul Manolescu. Salamandra se purifică prin foc, îşi arde etapele. Singura prudenţă obligatorie e, ca în preajma unei astfel de combustii, să nu spui „totul despre N.M.”, măcar din superstiţie. Principalul lucru pe care-l apreciez în scrisul său e tocmai capilaritatea ezitării, acea reţea de imperfecţiune prospectivă în care se trăieşte vulnerabil, iar capriciul ideatic se înfăţişează într-un zig-zag de eboşă.

Pornesc, oarecum pieziş, pe raza privirii lui Mircea Mihăieş, a cărui antologie manolesciană îmi zgârie, prin emfaza titlului, gustul. Când zideşti între coperte de carton o persoană vie, când o ţintuieşti în bolduri mari pe la toate articulaţiile, îi îngheţi biografia spirituală, chiar de, fizic, aceasta continuă să existe. Măcar un atribut relativizant (cum e vocabula „aproape”) s-ar fi cuvenit aşezat în fruntea devizei antologatoare. Fiindcă, paradoxal, tocmai prin abandonarea instrumentelor cronicăreşti, căutând mereu altele, criticul îşi iese din ţâţâni, refuză pe toate căile (existenţă politică, civică) obstinarea noastră în a-l imobiliza în efigie, sfidează impulsul nostru de a atârna pe perete un fetiş plat, un portret rigid de „ultimă mare figură a criticii literare româneşti a acestui secol” (Totul despre Nicolae Manolescu, ediţie îngrijită de Mircea Mihăieş, Edit. Amarcord, 1996). Cert e că antologatorul a luat taurul de coarne şi s-a pus bine cu posteritatea, în siaj manolescian, păstrându-şi un loc de „frunce” în manualele şcolare ale secolului viitor – ce spun –, ale mileniului, sintagma lui nepereche riscând o carieră didactică pe măsură. Dar să convenim că ideea mihăiesciană ce se dovedeşte operantă e aceea că „Imaginea solară, a criticului care oficia, parcă indiferent la scurgerea timpului, în paginile României literare, ca într-un templu, nu e, din fericire, decât unul din chipurile acestui Ianus multifrons al literaturii române de astăzi” (p. 38), ruptă, bineînţeles, de continuarea ce, din nou, îl sechestrează în spaţiul anaerobic al necropolei faraonice: „Destinat statutului de vedetă, el a reuşit să ridice critica literară (daimonul meu completează: „pe noi şi noi culmi”) la un prestigiu pe care, în România, nu l-a avut, la drept vorbind, niciodată”. La nedrept vorbind însă, îmi place să cred că Nicolae Manolescu, având un bun simţ al proporţiilor, e departe de a se considera, trist, o „ultimă mare figură”, şi clasifică o atare piruetă mata-”dorică” în arpegiul gestual al amiciţiei. Cu aceste amendamente, volumul se dovedeşte extrem de util, chiar de selecţia, ca orice selecţie, plăteşte tribut unei elecţiuni arbitrare. Cititorul ingenuu, venit cu grăbire în întâmpinarea cărţii, sperând în secret că chiar i se va dezvălui „totul despre…”, nefiind neapărat un mare devorator de hagiografii romanţate, nu va găsi decât manolescul mihăieşului. E curios cum antologatul reuşeşte să se sustragă mereu cutreierării acoladice, asta-i semn de vitalitate.

Scrisul lui Manolescu e o „fiinţă ameboidală” – ca să împrumut o expresie a lui Dan Culcer –, nu ştiu şi nu cred să aibă un centru ireductibil de greutate, cred mai degrabă că temeiul lui stă în potenţialul său anamorfotic, în latenţa sa carnavalescă. Dacă „eseul se travesteşte în epic”, atunci, în orice clipă, epicul se poate travesti în realitate. Dar o realitate ce nu-şi reneagă efemeridele, „obiectele cu destinaţie necunoscută”, „obiectele artei”. Amoeboidalitatea scrisului „se întinde devoratoare spre ştiinţele atât de diverse, multiplicate în acest secol al fragmentarului, în care eseul încearcă să sintetizeze, sub aparenta lui discontinuitate, să unifice, macerând ideile în mediul acid produs de capacitatea asociativă a inteligenţei umane, prin salturi analogice îndrăzneţe, riscante uneori, să respingă specializările, oferind vocaţiei dialogante a omului un nou mijloc de acţiune pacificatoare, şansa reconstruirii poliedrelor sfărmate, ridicarea lor la rang de cosmoide din centrul cărora, ca dintr-un punct de observaţie privilegiat şi ameninţat, priveşte omul” (Dan Culcer, Serii şi grupuri, Edit. Cartea Românească, 1981, p. 13). E un teritoriu trasat cu mână tremurată între mult blamatul „paradox” şi „fantasticul intelectual” diagnosticat de Culcer. Teren pe nisipuri mişcătoare ce nu promite defel fermitatea cerută de turnarea unui soclu. Edificiul care îl încape cel mai firesc pe critic se găseşte în proza lui sporadică, e labirintul spaţiului locativ amplificat de o „uşă zidită” ce avertizează obstinat că „asta nu-i ultima cameră”. Am apelat la un simbol împrumutat din partea cea mai rarefiată a creaţiei sale, proza (a cărei originalitate nici nu poate fi probată din sărăcie de probe), tocmai fiindcă vine să augumenteze un spaţiu literar mereu decretat de comentatori drept finit. Încerc, cu opinteli, să mă apropii de dincolo de uşa zidită, ce încă – în mod fericit – îi mai stă în faţă lui N.M.

Pornesc de la o secvenţă minusculă din proza publicată în Teme 7, Daţi-mi un sfat: „cei care văd în viaţă nu văd în cărţi şi invers”. Se pare că ambiţia criticului e să vadă în amândouă, o perspectivă ce poate proclama cu împăcare că şi „cărţile au suflet”. El face o echilibristică continuă pe dunga „amestecului de hazard şi de necesitate” din viaţa unui om de litere, privind „desenul din covor” când dinspre dosul încurcat în noduri şi fire, când de deasupra, înfundându-şi paşii în moliciunea felină a arabescurilor ordonate într-un desen mai clar. Ceea ce-i scapă, în eseul cu acelaşi nume, e faptul că dificultatea desenului e scizipară, nu geometrică, proliferează interminabil, ea nu se-mparte echitabil între cele două feţe. Cea vizibilă ne provoacă, la rândul ei, la tot felul de jocuri optice (op-art), în care ochiul se vede mereu hărţuit de prevalenţa unor contururi în defavoarea altora ca apoi, prin nu ştiu ce capriciu vizual, exact „negativul” desenului să poruncească privirii. O alternanţă în simultaneitate a două lumi ce se contrazic reciproc. Cred că majoritatea dintre noi, cel puţin în copilărie, şi-a răsfăţat ochiul în felul acesta. Ca în celebra lucrare plastică unde forma unor păsări se istoveşte, intrând imperceptibil în conturul peştilor.

Familiaritatea acestei metafore vine din pâcla unei lumi infantile, cum şi din literatură, însă vine sfios, ca şi cum memoria noastră ar încerca s-o ocrotească, s-o sustragă din fixarea ei livrescă: „Într-un roman al americanului Thornton Wilder, intitulat Ziua a opta, (…), am întâlnit metafora desenului din covor. Ea m-a frapat ca ceva extrem de familiar, în pofida faptului că nu-mi aminteam (şi nu-mi amintesc nici acum) s-o mai fi citit altundeva. Fiecare dintre noi posedă probabil câteva astfel de imagini primordiale, de care devine conştient în anumite împrejurări, când îşi dă seama că ele l-au locuit toată vremea în mod ilicit, dar pe care abia întâmplarea i le scoate în cale” (p. 161).

Hazardul şi necesitatea se imbrică la Nicolae Manolescu în aşa hal încât e ridicol să vrei să spui totul despre el ca „despre Eva”. E un joc de oglinzi ce multiplică, ba chiar deformează. Proza lui scrutează eseul prin reflexia jurnalului apoi, fiecare, în progresie catoptrică, devine conspectul celuilalt. „Scrisul şi cititul” se supun acestei priviri încrucişate. Totul e o „nonlectură nesfârşită”, vorba lui Blanchot, fapt ce-i şi intrigă pe uimiţii de profesie, ce diagnostichează ieşirea criticului din mai vechile-i deprinderi drept evadare. Nonlectura, cu vorbele lui Marian Papahagi (Fragmente despre critică, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1994), îi reface „distanţa faţă de un risc al anchilozării critice”, are nevoie, după Virgil Ierunca, de „popasuri”, „de odihnă inactuală” (Subiect şi predicat, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1993).

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Pasiențe”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii