Literatură și ideologie

Oare cultura poate oferi astfel de produse? Co-producțiile cinematografice pot intra oare în această categorie? Asemenea, concertele simfonice, în cazul în care o orchestră, de exemplu – românească, interpretează o simfonie de un compozitor german, sub bagheta unui dirijor englez?

Răspunsurile la aceste două întrebări pot duce la concluzia potrivit căreia cultura practică de foarte multă vreme globalizarea. Cu alte cuvinte, o co-producție cinematografică ar fi echivalentul autoturismului multi-etnic de mai sus. Dar dacă acest din urmă produs este ușor de clasificat și de definit, cultura refuză încadrările și numeroasele definiții care i s-au dat reflectă imposibilitatea surprinderii unui fenomen uman complex și delicat. Multe definiții se opresc asupra importanței pe care o are inculcarea, pe diferite căi, a tradiției. Desigur, o tradiție înțeleasă în sens larg, dar nu mai puțin o tradiție. Chiar o tradiție a unui grup, fie social, fie etnic.

Cultura ar fi – s-a afirmat – un precipitat al istoriei. Cei trei factori, tradiția, istoria și grupul, se reunesc spre a alcătuirea a ce aș numi, cu o expresie împrumutată din Northrop Frye, o „structură încăpățânată” (a stubborn structure). Din această ecuație lipsește însă individul, adică acela care este consumatorul de cultură. Am folosit un termen („consumator”) care trimite imediat la asimilarea unui fapt de civilizație și care aparține așa numitei culturi de masă, foarte puțin interesată de protejarea și de conservarea individului. S-a ajuns chiar la situația, paradoxală, de a se vorbi de o cultură „superioară” și de una „populară”. Aceasta din urmă fiind înțeleasă ca o cultură de week-end, propusă de concursurile de tip „vrei să fii miliardar?”

Globalizarea a ajuns, aici, foarte departe, ba chiar a atins granițe pe care nu le mai putem considera intangibile, de vreme ce s-a depășit subiectivitatea valorilor normative sau estetice. Dar televiziunea, mijloc principal de extindere a globalizării culturale și de realizare a culturii de masă, tinde a fi înlocuită de procedee mult mai directe, între care un loc important îl deține internetul. Răspândirea fără precedent a acestuia a ridicat problema apariției unei așa numite „ciber-culturi” (cyber-culture). Să fie oare aceasta corespondentul autoturismului multi-etnic de mai sus? Să se poată oare vorbi de o globalizare mai rapidă a culturii pe această cale? Să determine oare pătrunderea în cascadă a faptelor de civilizație o accelerare a globalizării culturii?