Nu toți copacii s-au înălțat la cer

13,40 lei

Nu toţi copacii s-au înălţat la cer (eBook) – S. Damian

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786069268407 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Pentru termenii conflictului un factor hotărâtor l-a constituit în condiţiile date epoca în formele ei de constrângere şi de emulaţie. Sunt convins că în alte circumstante ecuaţia ar fi avut componente diferite. Nu sugerez că ar fi obligatorie restrângerea  în ilustrarea pe care o propun, s-ar mai fi putut adăuga cu aceeaşi îndreptătiţe, recunosc, şi alte aplicaţii.

Analizele nu sunt exhaustive, ele insistă asupra unui fenomen caracteristic. Deruta evită la unii pe traseu, parţială sau totală, s-a articulat pe planul angajării civice şi al închegării estetice. Trebuie să remarc o diferenţă în abordare, deoarece unii din cei selectaţi (G. Călinescu, M. Preda) nu mai sunt în viată, aşadar pentru ei e exclusă posibilitatea unei schimbări de destin. A survenit pentru toţi necesitatea unei racordări la orizontul epocii moderne, la presiunea raporturilor de forţă, la năvala dogmatismului, la şansele unei sincronizări cu Europa.

Imperios necesară a fost lepădarea de prejudecăţile naţionaliste şi provinciale, ieşirea  din coşmarul ideologiei şi al somaţiei dure.

Nu toţi copacii s-au înălţat la cer de S. Damian

Paşii îndărăt
Posteritatea lui Marin Preda

Unui vizitator care venise să-l omagieze la Zürich, în exil în 1937, Thomas Mann i-a mărturisit pe neaşteptate că se află în căutarea unui Eckermann. Că nu se simţea stânjenit să se compare cu Goethe, admirat ca un semizeu, nu era ciudat. Ca şi ilustrul predecesor, care îşi alesese un interlocutor devotat, autorul Muntelui vrăjit voia să fie sigur că nu se pierd în vânt gândurile răzleţe stârnite de fluxul evenimentelor sau marcate de avataruri personale. Oaspetele a ezitat să accepte rolul ce i s-a oferit, deşi era novice în literatură, nu dorea să depindă de un stăpân, râvnea şi el la glorie, dar prin puterile proprii. Simbioza model Goethe – Eckermann a ispitit pe mulţi profesionişti ai breslei, mai ales pentru că la generaţiile ulterioare pshihologia lecturii se schimbase. La curiozitatea faţă de o operă finită, rotundă, impenetrabilă în ultimă instanţă, se adăuga interesul pentru tot ce o înconjura (corespondenţă, confesiuni, carnete de lucru, evocări ale oamenilor apropiaţi). Prin ce se recunoştea un Eckermann? Fireşte, prin corectitudine, fidelitate, destoinicie, găsirea unei comunicări eficace. Nu e greşit să se afirme însă că şi prin capacitatea de a se distanţa de astrul orbitor, de a-şi păstra capul limpede, de a îndrepta excesele şi deformările.

O enigmatică tăcere

Se discută intens în presă, în universităţi, despre locul lui Marin Preda în literatura română. El a fost cel mai bun produs literar al unei jumătăţi de veac, o mărturie a forţei de creaţie autohtonă. Ar fi fost utilă pentru el, desigur, prezenţa în vecinătatea imediată a unui martor de încredere, care să ştie ce a gândit şi ce a imaginat scriitorul. Nu ştiu cine l-a ales pe cine, autorul pe critic sau viceversa. Cert este că un Eckermann contemporan şi-a asumat în acest caz misiunea, s-a declarat legatar testamentar, a reeditat producţiile mai vechi, s-a ocupat de manuscrise nefinisate, a apărat ca o datorie de onoare memoria prozatorului, s-a instituit ca autoritate în materie de receptare şi interpretare. Trebuie precizat că preluând această îndeletnicire, criticul Eugen Simion n-a abandonat celelalte preocupări ale sale, a publicat în continuare lucrări originale de istorie literară, a participat activ la dezbateri de actualitate, atent la fenomenul literar la zi. În cel din urmă deceniu de viaţă, prozatorul, un ins sobru, ţepos, refractar deschiderii, a prins încredere în criticul mereu disponibil, versat să satisfacă doleanţele. Fără voie, poate, Eugen Simion a asistat şi la scene din viaţa privată, cunoscând predispoziţiile afective ale autorului Moromeţilor, dilemele sale în sforţarea de a împăca laboratorul creaţiei cu revendicările familiei.

De câteva luni a apărut în librării o nouă carte de Marin Preda, de astă dată postumă, care cuprinde peste 500 de pagini. Sunt incluse însemnări după o criză sentimentală (tribulaţiile iubirii cu Aurora Cornu), note de atelier (preparative pentru romanele Risipitorii, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni), fragmente disparate, neincluse în vreo culegere anterioară, interogări şi convorbiri axate pe temele muncii scriitoriceşti. E de remarcat decenţa cu care criticul a scotocit documentele private, fiind îmboldit să divulge taine ale personalităţii, a retezat însă orice pornire spre senzaţional, spre indiscreţie sau terfelire.

Nu-l va surprinde, cred, pe Eugen Simion că mă voi referi mai jos şi la aspecte mai controversate ale editării. Divergenţele noastre pleacă din trecut, au o preistorie. Am mai scris despre opera lui Marin Preda şi am formulat unele opinii care au contrazis punctul de vedere al criticului. El n-a catadicsit să răspundă direct. E curios că un cărturar distins şi res-pectabil refuză dialogul. Repet că diferenţele de păreri nu sunt determinate de simpatii sau antipatii personale. De altminteri, îl preţuiesc pe Eugen Simion pentru competenţa sa în studiile de cercetare istorică, acribia în documentare, bunul gust şi stilul critic evoluat. Dacă aş bănui în reflexul său de a omite alte ipoteze de explorare o alergie, aş fi pe o pistă falsă. Nu e vorba doar de mine. De ce nu pomeneşte şi alte glasuri (Negoiţescu, Grigurcu), care au recurs la caracterizări mai aspre când au avertizat că sfiala criticului în raport cu opera duce la stagnarea investigaţiilor? Să nu ne înşelăm, la temelia controversei stă şi o altă privire asupra valorii lui Marin Preda. Nu de mult, Nicolae Manolescu a predat la „România literară” un fragment dintr-o istorie a literaturii române în pregătire în care a reluat disputa cu argumente noi. Ce nu poate fi ocolit este replierea lui Eugen Simion, care se încăpăţânează să judece scrierile ca o entitate intangibilă. Nimic nu a fost deficitar conceput, pentru fiecare gest care pare incongruent are la dispoziţie o explicaţie de absolvire. Nu zăreşte motive de discordie sau nu vrea să le reţină. Spre a ilustra mai concret situaţia mă rezum deocamdată la o singură dovadă. Preda a introdus în Delirul un episod consacrat tânărului revoluţionar, ale cărui trăsături biografice se suprapun cu traiectoria lui Nicolae Ceauşescu. Criticul le socoate absolut inofensive, nu s-a mizat pe o coincidenţă, nici o influenţă păgubitoare din afară nu s-a exercitat. Stranie orbire! Mă aştept să fiu întrebat de ce revin la un subiect tratat de câteva ori, riscând să agasez. Explicaţia este că pe parcursul polemicii n-am dezvoltat până la capăt teza derutei lui Marin Preda şi astăzi nădăjduiesc că judec mai exact cauzele unei dezertări intelectuale.

Decalajul dintre vârste

Ceea ce constituie un criteriu esenţial de analiză în ce priveşte opera lui Marin Preda este separarea vârstelor. Este izbitoare diferenţa dintre faze, cea de tinereţe şi cea adultă. Surpriza o reprezintă curba descedentă care pare paradoxală. Contrar unei presupuse evoluţii normale, s-a produs o scădere de nivel, s-a născut impresia că nu e aceeaşi minte care a elaborat proiectele epice. Cum s-a ajuns la retrogradare? Din adnotările de lucru, evidente în această culegere, rezultă că prozatorul a depus continuu eforturi pentru a lărgi orizontul, a rafina meşteşugul, a limpezi antagonismele. Se insită asupra constatării că Marin Preda e un om format, înzestrat cu experienţă, care meditează cu conştiinciozitate la fiecare pas, trece toate datele acumulate prin filtrul unei comprehensiuni superioare. Şi totuşi, efectele strădaniei nu au fost concludente. Impulsul iniţial s-a dovedit fecund. Atunci scriitorul şi-a urmat vocea instinctului şi a beneficiat de o ambianţă pe care o cunoştea organic, dinăuntru. Ce s-a petrecut mai târziu a fost determinat de păşirea într-o altă zodie, care l-a îndepărtat de matricea roditoare, l-a rătăcit, l-a înstrăinat.

Scriind despre Marin Preda înainte, am fost izbit de această scurgere de sevă, dar abia acum, la lectura jurnalului intim, consider că înţeleg mai bine pricina dislocării narative. Motivele au fost multiple, un complex de circumstanţe despre care nu s-a putut discuta liber în perioada dictaturii. Un fenomen similar s-a observat, de pildă, la scriitori ruşi importanţi de după revoluţie, care au zămislit ce a fost mai bun artistic la început, când n-au intrat încă sub reflectorul ideologiei. La Fadeev (Înfrângere) sau Leonov (Hoţul), în producţia de maturitate târzie s-a dezvăluit o golire de miez, o sterilizare. Dezagregarea a fost rezultatul unei anomalii, talentaţii literaţi au fost obligaţi să accepte un decalog al creaţiei propovăduit de oficilialitate şi au renegat principiile sănătoase de inspiraţie. A fost un proces de îndoctrinare; cu timpul ei, au renunţat la împotrivire, s-au predat constrângerii cu arme şi bagaje.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Nu toți copacii s-au înălțat la cer”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii