Autori şi opere. Cultura rusă. Vol. II

61,80 lei

Autori şi opere. Cultura rusă. Vol. II (eBook) – Ion Ianoşi

Golește
ISBN: EB9786065948181 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

„Cele 24 de studii, reunite şi rearanjate, uneori şi cronologic, de regulă tematic, dau seama, ajutător, asupra preocupărilor mele faţă de cultura rusă din secolele XIX şi XX. Ele sunt, cum am spus, complementare celor patru întreprinderi unitare dedicate aceluiaşi domeniu. Primordiale rămân acelea. Acest volum nu urmăreşte decât să-i ajute pe cei în continuare sau din nou dornici să pătrundă o mare cultură a lumii.
Utilitatea e dispreţuită, la noi, de mulţi intelectuali. Ei râvnesc mereu genialitatea. Geniul Tolstoi voia să fie util. Personal ţin dintotdeauna să mă conformez îndemnului său.”
(Ion Ianoşi)

Autori şi opere. Cultura rusă. Vol. II de Ion Ianoşi

Prefaţă

Autori şi opere, volumul întâi, Culturi occidentale, îl continui acum cu volumul al doilea, Cultura rusă.
Nici cu acest prilej nu şi-au găsit locul în carte fragmente semnificative din studiile mele fundamentale despre literatura rusă. Am în vedere monografiile Dostoievski. Tragedia subteranei (Editura pentru Literatura Universală, 1978; Editura Teora, 2000; Editura Ideea Europeană, 2004), Tolstoi. Romanul unei drame (Editura Univers, 1991; Editura Teora, 1998; Editura Ideea Europeană, 2004), piesa lor de legătură, Dostoievski şi Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuţi (Editura Cartea Românească, 1976; Editura Teora, 2000; Editura Ideea Europeană, 2004) – şi Romanul unui oraş. Petersburg – Petrograd – Leningrad (Editura Univers, 1972), respectiv varianta lui substanţial lărgită, Sankt-Petersburg. Romanul şi romanele unui oraş (Editura Institutului Cultural Român, 2004). „Trilogia” privindu-i pe Dostoievski şi Tolstoi, împreună cu istoria culturală a oraşului Sankt-Petersburg rămân principalele mele contribuţii la prezentarea şi analiza literaturii ruse. Textele prezentului volum nu se folosesc de ele, doar le completează, ca adaosuri la aceiaşi autori sau ca suplimentări despre alţi scriitori şi filosofi.

Ele provin, ca şi în volumul anterior, fie din prefeţe/postfeţe, fie din texte autonome privitoare la cultura rusă. La câteva, publicate de mult, am renunţat din motive variate. Iată-le.

Prima mea prefaţă la un autor rus, N.G. Cernîşevski, Opere filosofice alese. Volumul I, Estetica (Editura Cartea Rusă, 1958) a acceptat necritic modul unilateral şi exagerat în care Cernîşevski îşi concepuse estetica, mai ales în disertaţia sa, Raporturile estetice ale artei faţă de realitate (1855). Stima faţă de viaţa şi o parte din opera lui îmi ajungea s-o reafirm prin intermediul unei prefeţe ulterioare, în care comentam ideile estetice şi literare ale întregii „echipe” din care făcuse parte, după Herzen şi Bielinski, împreună cu Dobroliubov şi Pisarev.

Nerenunţând la adnotarea concepţiei lui Plehanov despre teoria artei, am omis, în schimb, comentarea lui Lenin, din studiul de încheiere al cărţii Dialectica şi estetica (1971) şi din fragmentele corespunzătoare ale amplului studiu Viziune şi întruchipare (vezi volumul Umanism: viziune şi întruchipare, 1978). Ar merita, poate, să rediscut modul în care Lenin a subordonat cultura ideologiei – în orice caz, în cu totul alt fel.

Adnotările succesivelor povestiri şi romane ale lui Dostoievski, din Opere în 11 volume, începând cu volumul 3 (Editura pentru Literatură universală, 1967–1974), ca şi din reeditările lor separate, le integrasem, sub raportul aliniamentelor principale, în monografia Dostoievski. Tragedia subteranei. Nu aveam ce să preiau din aceasta.

V.V. Bîcikov, Estetica antichităţii târzii. Secolele II–III (Editura Meridiane, 1984), deşi semnificativă la apariţie prin străpungerea tăcerii oficiale cu privire la patrologie, în general, la faza ei „apologetică”, în particular, este astăzi, după apariţia atâtor exegeze ale istoriei creştinismului, o carte datată. Prefaţa mea se limita la încurajarea respectivului interes, pe atunci nonconformist, în principal rezumând demonstraţia autorului. De altfel, volumul aparţinea culturii ruse numai prin autor şi limba folosită de el, în redactarea originală – nicidecum prin conţinutul ei intim, propriu Romei antice târzii.

Am ezitat multă vreme dacă să reţin prefaţa la romanul lui Evgheni Evtuşenko, Dulce ţinut al poamelor: autorul îşi câştigase notorietatea ca poet, ca romancier nu îmi părea la nivelul celorlalţi prozatori antologaţi. Am optat în favoarea textului numai după ce avea să fie tradus romanul ulterior, Să nu mori înainte de moarte, consacrat puciului din august 1991. Acesta îmi putea servi ca final simbolic pentru etapa sovietică a literaturii ruse. Am scris, aşadar, o recenzie inedită despre carte şi am corelat-o prefeţei anterioare, ca laolaltă să încheie penultima secţiune, explicit politică.

În volum figurează toate celelalte adnotări separate, pe care le-am consacrat, în decursul timpului, unor „autori şi opere” din spaţiul culturii ruse. Au figurat, majoritar, ca prefeţe la cărţi publicate în traducere. Cu câteva excepţii.

Trei comentarii îmi fuseseră comandate de edituri, care, pe urmă, au renunţat să tipărească fie cărţile, fie doar prefaţa mea însoţitoare. Într-o asemenea situaţie s-au aflat Însemnări din subterană şi Domnii Golovliov, reeditări care au eşuat, iar Amintiri din Casa morţilor au fost republicate cu o prefaţă a mea ciuntită, fără să mi se fi cerut acordul prealabil. În consecinţă, textele despre „amintirile” lui Dostoievski şi romanul lui Saltîkov-Şcedrin sunt inedite; iar cel privitor la celebra povestire dostoievskiană de răscruce am inserat-o într-un volum personal anterior, sub titlul Nihilismul „subteranei”. Scrierile lui Dostoievski le-am adnotat independent de monografia consacrată romancierului.

Alte trei studii pretind explicaţii speciale. Ele prezintă romanele Război şi pace, Viaţa lui Klim Samghin şi Donul liniştit. Au fost capitole în primul meu volum, Romanul monumental şi secolul XX (1963). După cum aveam să recunosc nu o dată, acea primă carte plătise un tribut greu dogmatismului epocii şi, în ansamblu, nu o mai acceptam ca valabilă. Recunoaşterea privea cu deosebire amplul capitol introductiv, „compromis aproape integral”, drept care – spuneam – „se cuvine uitat”. Capitolele următoare, „fişe ilustrative” asupra concepţiei împărtăşite, le priveam retrospectiv mai nuanţat: „Aceste părţi mai analitice ar putea fi eventual «salvate», cu condiţia curăţirii lor de aluviunile vremii şi a eliberării lor de sub tutela schemei «monumentale» prestabilite”. (vezi Exerciţiu biobibliografic, în: Ion Ianoşi. O viaţă de cărturar, Editura ALL, 1998, p. 40.)

Aşa am procedat cu capitolele primului meu volum despre Heinrich Mann şi John Galsworthy, „salvate” în volumul întâi din Autori şi opere. A fost mai simplu să le aduc corectivele necesare, oricum pe vremuri le subsumasem doar printr-un artificiu ideii de „roman monumental”. Continuarea procedeului cu amintitele romane ruseşti pretindea corective mai substanţiale. Ele meritau efectuate, fiind vorba de romane care au marcat epoci. Dacă Viaţa lui Klim Samghin şi Donul liniştit ar fi lipsit din grupajul de faţă, i-aş fi conferit acestuia un spirit unilateral (poate oportun, dar şi oportunist), exclusiv advers, nu şi favorabil revoluţiei socialiste – ceea ce ar fi deformat atât peisajul literar de valoare din prima jumătate a secolului XX, cât şi propriile mele opţiuni în decursul timpului. Pentru a nu mai vorbi de Război şi pace – primul dintre romanele pe care le-aş lua cu mine pe „insula” cunoscutului joc de societate…

În consecinţă, am eliminat părţi ample din textele iniţiale, inutile ori redundante; şi am reformulat părţile menţinute, într-un spirit mai corect, adecvat originalelor. Au rămas pagini sub jumătatea variantelor prime, conform substanţei intime şi, pe cât posibil, fără poncifuri supărătoare, digresiuni superflue, comentarii datate. Fresca întemeietoare şi cele două panoramări istorice care îşi propuseseră s-o urmeze, compoziţional şi expresiv, au devenit astfel, nădăjduiesc, componente fireşti în economia volumului.

Nu la un nivel comparabil, am adus modificări tuturor studiilor, celor timpurii – mai importante, celor recente – precumpănitor de ordin stilistic. Am reordonat materialul în cinci secţiuni tematice, nu neapărat cronologic în cadrul fiecăreia. De obicei, am indicat autorul şi titlul scrierii; uneori am folosit aproximări cât mai simple: de trei ori „Despre…” (secţiunea II); „Trei romane”, „Două romane”, „Proză”, „Povestitorul”, în cazul din urmă şi cu titlul cărţii în principal vizate (secţiunea III).

Secţiunile alternează proza epică, majoritar romane (I, III, IV), cu texte filosofice sau teoretice (II), iar finalul le îmbină în cheie mărturisitoare (V). Comparativ cu volumul premergător, ca pondere şi substanţă mai accentuat filosofic – această carte este dominant literară: adecvată rolului de „primă vioară” avut de literatură în orchestraţia culturii ruse, dar şi conform intereselor mele prioritare din domeniu.

Prezint succint fiecare secţiune.

I

Cuprinde patru texte despre literatura epică din anii ’60 şi ’70 ai secolului XIX. Am descris felul în care l-am refăcut pe cel dintâi şi sursa celorlalte.

Război şi pace a prilejuit întâiul meu comentariu despre Tolstoi. Dacă în monografia ulterioară aveam să urmăresc, volum după volum, desfăşurarea romanului, de astă dată m-a preocupat cu deosebire istoria şi filosofia istoriei, felul în care scriitorul a prezentat relaţia personalităţilor cu obştea, „ideea populară” ca temei al deznodământului din 1812.

Amintiri din Casa morţilor, nedetaliate în monografia despre Dostoievski, le prezint succint cu prilejul de faţă. Însemnări despre subterană, acolo subsumate firului roşu al expunerii: „tragedia subteranei” – le urmăresc aici oarecum în paralel, dar mai didactic.

Nu m-am ocupat anterior de Mihail Saltîkov, autor folosind pseudonimul N. Şcedrin, deşi, prin forţa ironiei şi a sarcasmului, a fost recunoscut ca demn urmaş al lui Gogol. Domnii Golovliov e romanul său de căpetenie, axat pe decăderea fiorosului Porfiri Vladimirovici sau Porfira Vladimirîci, poreclit „Iuduşka”: una dintre cumplitele reincarnări, din literatura rusă, ale evanghelicului Iuda, gata de trădări succesive în folos propriu sau din răutate gratuită. Fie şi ca urmare a unei solicitări întâmplătoare, merita să readuc romanul în atenţia cititorului român, chiar dacă eclipsat cu timpul de vecinătatea romanelor lui Dostoievski şi Tolstoi.

II

Cele şapte scrieri comentate acoperă aproape întregul secol al XIX-lea şi începutul celui următor.

Scrisori filosofice au întemeiat, în Rusia modernă, joncţiunea literaturii cu filosofia, chiar dacă au fost scrise în limba franceză şi, exceptând Scrisoarea întâi, au rămas îndelungă vreme necunoscute cititorilor şi exegeţilor.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Autori şi opere. Cultura rusă. Vol. II”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii