Nicolae Manolescu. (Pre)istoria criticului

29,30 lei 27,50 lei

Nicolae Manolescu. (Pre)istoria criticului (eBook) – Marian Victor Buciu

Golește
ISBN: EB9786068260136 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

„Mai presus de observațiile strălucite risipite pe parcursul analizelor romanelor lui N. Breban, de situările pertinente, de siguranța tonului și ingeniozitatea cailor de abordare, ne ispitește.
În acest studiu figura spiritului creator Întrezărită de M.V. Buciu În atitudinea prozatorului față de dubla opresiune, a codului ideologic și a scriiturii, deopotrivă alienante.
Cum autorul este, el însuși, prozator, teza manifestă un interes special pentru o anumită specie de luciditate creatoare care recunoaște sau cunoaște limitele scriiturii și îi alege conștient forma de alienare. Ea trădează admirația față de un destin exemplar și, poate, un vis de transvazare, fapt care și explică tensiunea participativă a frazelor.“ (Eugen Negrici)

„E un rezultat spectaculos al aplicării unui sistem unitar de interpretare, combinând în proporții adecvate teoria și analiza. (…)

Noțiunile-cheie se potrivesc în broasca textului, deschis astfel interpretării Într-un mod expert, fără a utiliza șperaclul impresionismului.“ (Ion Simuț)

Nicolae Manolescu. (Pre)istoria criticului de Marian Victor Buciu

„Refuzându-și conformarea la tradițiile autohtone ale reveriei «impresioniste» în marginea textului și a re-citirii rând cu rând, În fața publicului, autorul a procedat În maniera unui universitar american: năzuință a randamentului maxim, redundanța minimă, «livrare» extrem-modernizată a demersului critic către utilizator, o atmosferă de document informatic, cu elaborare asistată de calculator.
Abordarea e complet problematizată, iar cartea e contruita în sistem fagure: celulele, odată stabilite prin identificarea și delimitarea problemelor relevante, au fost umplute compact cu pasta informației și analizei.“ (Nicolae Bârna)

„Sunt sigur că Marian Victor Buciu va deveni, în următorii zece ani, autorul unei opere.“ (Mircea Ciobanu, 1993)

„Îmi place judecata Dvs., rapidă, adâncă, cu acces, aș zice instinctiv, la abstract.“ (Nicolae Breban)

„Subtil, rafinat, erudit, Marian Victor Buciu este probabil cel mai european critic din România.“ (Dumitru Țepeneag)

I.
INTRODUCERE

BIOGRAFIA. Nu intru, scriind această carte, în viaţa criticului N. Manolescu. Nici nu-i calc pe urme. Unele nu-s pierdute. Ultima imagine de sine o lasă chiar acum, în interviul1 înregistrat în 24 septembrie 2009 de I. B. Lefter, în prezenţa aproape fantomatică a editorului Călin Vlasie.2

Subiectul, vreau să spun criticul septuagenar, este mereu vioi şi săritor, cu mintea, cu memoria, de la una la alta. „Anchetatorul” este binevoitor, puţin detaşat ideologic-generaţional. Deseori, „anchetatul” doar se preface a-l asculta. „Pupătură” – ca să vorbim într-un stil caragialesc-optzecist – continuă, la întâlnirea lor directă. Muşcătura e inclusă, dar rară; mai fermă, deşi la suprafaţă, a optzecistului. Septuagenarul nu e, nu o ascunde, entuziasmat de generaţia cea mai nou, douămiistă. Cu optzeciştii, la care îi anexează şi pe nouăzecişti, se arată prevenitor şi (re)selectiv, dar lucrează cu memoria biografic-afectivă, mai puţin cu judecata critică. Revedem filmul unei vieţi deja cunoscute. Copilăria, familia, războiul. O boală gravă, „crup difteric”, scăparea de la moarte. Sibiu şi Rm. Vâlcea. Şcoala, unde e favorizat de dascăli, colegi ai părinţilor. Arestarea acestora şi schimbarea numelui în Apolzan, copilul fiind înfiat de bunicul dinspre mamă. Eliminarea din Facultatea de Filologie (1958-1959, pentru omisiune din dosar: ascunsese condamnarea părinţilor. Teama lui Mircea Martin (el o va nega într-un articol din România literară) de a fi văzuţi împreună. Memorie complicată: în ordine cauzală, (ne)întâmplătoare, iar din perspectivă finalistă, (in)voluntară. Septuagenarul se-ntoarce la copilul care redactează reviste de casă, unde-şi citeşte unele producţii. Scrie pastişe după Coşbuc, Alecsandri, J. Verne. Februarie 1962, examenul cu omul providenţial, misionar al partidului-stat, în Universitate şi presa culturală, G. Ivaşcu. Repartiţie refuzată la liceul din Feteşti şi Institutul din Tg. Mureş, fapt permis prin protecţie (G. Ivaşcu, A. Oţetea, I. Iliescu). Naveta, între1961-1968, la Câmpina, unde e căsătorit.

Debutul în Viaţa Românească, nr. 7, 1961: „m-a împins Oţetea de la spate”3. Ideea asta cu hazardul necesar sau deux ex machina, care l-a dus până la divinizare. Cine va spune primul „divinul” Manolescu, aşa cum a spus E. Barbu despre Călinescu? Redebutul notat tot în aceste memorii din urmă: Contemporanul din 16 martie 1962. Doctoratul, cu observaţiile asupra tezei despre Maiorescu, incorecte ale lui Ov. Papadima, corecte ale lui L. Rusu. Ieşiri din ţară. În 1967, vizita la Heidegger cu M. Sorescu şi I. Alexandru, prin Paul Miron. Tot atunci, prima oară la Paris. Numele de cod Ladima, năşit de Virgil Ierunca. M. Lovinescu paralizată fără a fi ştiut când a murit V. Ierunca, amuţit în ultimul lui timp de viaţă. Polonia în anul istoric şi providenţial 1981. În acelaşi an, paşaport refuzat, apoi eliberat cu anul greşit al naşterii. În S.U.A. Memoriul către autorităţi. Vorba neînfăptuită a Elenei Ceauşescu de a-l elimina din Universitate şi a-l trimite profesor la Tulcea. Urmărit de Securitate chiar la Facultate. Autodiscreditarea ca memorialist, ca să nu înţelegem de ce mai scrie: „Am fost de când mă ştiu un martor prost.”4 Conştiinţa aproape moromeţiană dezvăluie bilanţul carierei de critic: „Am publicat douăzeci de cărţi (…) exprimând cât de liber am putut unele convingeri şi idei”.5 Autocritică-n text: „amintiri sumare”6, neintrospectiv, memorie slabă, înşelare în privinţa altora. Autoportret: imaginativ apoi abstract, teoretician-practician schimbător, leneş cu datoria muncii, a scrisului, termină ce începe, „Am minţit aproape exclusiv prin omisiune.”, raţionalist atras de neînţelesuri, „am fost atras de stoicism”7, „Sunt constant şi deopotrivă umoral.”, „uit greu ceea ce-mi displace”8, sensul optimist al vieţii („Fericirea e o plăcere intensă şi totală…”9). Soţiile A., D., I., M., altă I. „A nu mă putea devota a fost marele meu handicap în iubire.”10

Felii ori fărâme biografice apăruseră şi în Cititul şi scrisul11, unde promitea: „În nici un caz nu voi scrie o autobiografie.”12 Despre familie? Bunicii săi sunt săraci. De la tată moşteneşte un defect-calitate, naivitatea. „Am moştenit de la tata o bună credinţă absolută…”13. Nu înşeală, se lasă înşelat. Linia olteană, a mamei, urcă chiar din judeţul Olt: Balş, Obârşia (Rotunda), Dobriceni. Social, e superioară, cu ofiţeri, magistraţi, proprietari de pământ, arendaşi, funcţionari. Cea transilvăneană, a tatălui, care se ocupa cu păstoritul, vine de la Sibiel. De la bunic şi tată i se trage „carenţa lirică a scrisului meu”14. Psihologic, ambele linii n-au fermitate spectaculară. „Şi ironicii, şi sentimentalii din neamul meu au fost oameni în general reţinuţi.”15 Aflăm că arestarea, de către autorităţile comuniste, a părinţilor, păstrată vie în memoria copilului, l-a sustras educaţiei monoideologice, altfel putea fi marcat literar de ea şi ajungea „poet oficial”16. Dar n-a fost marcat, totuşi, în nu puţine articole până în 1965 şi în sinteza proletcultistă scrisă împreună cu D. Micu, având şi o traducere germană? Copilul are o imaginaţie onomastică neastâmpărată şi îşi rebotează toate rudele. Descoperă lectura la bunicii olteni de la Râmnicu-Vîlcea, unde trăia şi o strămătuşă, în a cărei cameră era o bibliotecă. Încearcă să-şi amintească ceva din acele cărţi. O sursă de nelinişte e pentru el apa. Se teme de apă, deşi e născut în zodie de foc. O sursă de bucurie e lemnul: „lemnul m-a fascinat întotdeauna”17. Se crede om de munte, unde are nevoie să se-ntoarcă mereu. În Teme se va recunoaşte un orăşean. Copilul care face reviste (aici recenzează, pe la 13-14 ani, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) pentru familie este elevul pasionat de folclor şi istorie. Sănătatea îi e bună, dacă trecem peste extirparea amigdalelor şi „crupul difteric” ameninţător cu moartea, un accident de parcurs fără urmări. Acasă, se urcă într-un nuc uriaş, pe drumul la şcoală îşi ascunde uneori ghiozdanul în buruieni. Părinţii săi fiind profesori, are şi o viaţă de elev norocoasă. Studentul e o fire timidă. Indiferent de vârstă, îşi apare sieşi ca „o fire pozitivă.” Raţională, rece, stoică, indiferentă, s-ar deduce din aceea că „N-am nici o înţelegere pentru neputincioşi, abulici, inadaptaţi.”18

DESPRE PROPRIILE CĂRŢI. N. Manolescu a mărturisit că şi-a scris cărţile impunându-şi pariuri sau riscuri, dintr-o credinţă în hazardul care devine necesar. N-a vrut să meargă la câştig uşor, a riscat pierderi grele. Pe scurt: a practicat scrisul ca autoprovocare: „m-am simţit provocat de autori, de opere sau de genuri literare care nu intrau neapărat în preferinţele mele”19. Aş putea gândi acelaşi lucru scriind această carte despre N. Manolescu? Autorul nostru recunoaşte autocritic în acelaşi loc că maturitatea sa începe în scris cu monografiile „Odobescu, Sadoveanu, nu şi Maiorescu, la perspectiva căreia am renunţat în Istoria critică”. Să reţinem această autorevizuire prin darea în lături a vechii sale citiri a operei lui T. Maiorescu. N. Manolescu scrisese în 1966, în perioada sa anti-istoristă, că şi monografia este (superior) didactică, fiind lipsită de „ambiţia interpretărilor excepţionale”20. De aici travestirea monografiei în eseu, operaţie specioasă şocant de vie, tentând originalitatea. Dintre autorii de care s-a lăsat provocat prin hazard necesar, nu-i mai place Al. Odobescu21, nici volumaşul scris în două săptămâni, după ce uitase promisiunea făcută editorului Z. Ornea, cel care l-a incitat să scrie ulterior şi o istorie a literaturii române.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Nicolae Manolescu. (Pre)istoria criticului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii