Leopardi

9,60 lei

Leopardi (eBook) – Mihai Cimpoi

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065944558 Categorie: Autor: Anul apariției: 2015 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

„Este Leopardi un poet pesimist, aşa cum l-a clasat tradiţia? Nu. Din perspectiva zilei de azi, el apare mai degrabă ca un poet tragic, ca un exponent al categoriilor existenţiale fundamentale. Nu moartea ca atare îl sperie pe Leopardi, ci murirea, adică manifestarea ei procesuală. Tot astfel viaţa leopardiană este vieţuire. Desfăşurarea acestora e inversată: trăirea vieţii (vieţuirea) e retrospectivă, iar trăirea morţii (murirea) e perspectivă. Inversiunea ontologică este temeiul mitopo(i)eticii leopardiene. Cartea ne propune un Leopardi modern şi postmodern, un spirit intercultural şi multicultural în siajul integrării europene.

Nu lipseşte, bineînţeles, odiseea receptării lui în spaţiul cultural românesc, ca patern al lirismului arhetipal, alături de Eminescu.” / Mihai Cimpoi

Un studiu incitant despre unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii.

Leopardi de Mihai Cimpoi

LEOPARDI, POET AL TRANZITORIULUI

Leopardi are toate însemnele unui poet al tranzitoriului, mitopo(i)etica sa fiind generată de o trecere dialectică de la o mentalitate literară la alta, de la o sensibilitate lirică la alta, de la reprezentarea idilică şi elegiacă la reprezentarea „realistă”, de la iraţional la raţiune.

Tranzitoriul înseamnă indeterminare, oscilare între elemente contradictorii, decadentism (estetic) şi alexandrinism.

Leopardi vine, în context literar italian, să încheie o perioadă de trecere de la literatura veche la literatura nouă, după cum stabileşte cu inteligenţa sa sclipitoare Francesco De Sanctis.

Metastasio stă la începutul acestei perioade, iar Leopardi la sfârşitul ei. O etapă de trecere în artă înseamnă o accentuare şi o exagerare a unui element în favoarea altuia. Lucrează aici logica dinamică a contradictoriului, formulată de românul Ştefan Lupaşcu (Lupasco). Numai că cel de-al doilea element nu apare atât de activ; este desconsiderat, lăsat în umbră, luându-i-se şansele de afirmare.

Cu toate acestea, chiar la Metastasio constatăm o preocupare de conţinut în dauna formei, o reacţie la manierism şi versurile dulci. Universul arcadic, exprimat în idilă, era de fapt în opoziţie cu universul social. În atmosfera câmpenească plină de pace pătrundea ecoul durerii umane.

Totuşi superficialitatea domină, ascunsă în muzica legănătoare a versului. Într-o formulă metastasiană ca cea din L’Olimpiade „În ale tale zile fericite, / De mine aminteşte-ţi” („Ne’ giorni tuoi felici, / Ricórdati di me”) vede pe bună dreptate expresia unei vieţi echilibrate, superficiale şi exterioare, care nu merge prin nuanţarea plastică şi muzicală în adâncime. „Vechea literatură îşi atinge aici ultima ei perfecţiune, expresia pierde orice transparenţă şi nu este decât ea însăşi şi singură, găsindu-şi în aceasta mulţumirea, ca un infinit” (Francesco De Sanctis, Istoria literaturii italiene, traducere, studiu introductiv şi note de Nina Façon, Bucureşti, 1965, p. 817).

Forma cea veche, identificată formei folclorice pietrificate, obţine cel mai intens grad de strălucire înainte de a muri.

Literatura nouă trebuia să scape de jocul sclipitor al imaginaţiei şi să treacă la o expresie directă şi naturală a sentimentului şi gândului, ceea ce va duce la mai târziul „cormentalism”.

Arcadia cu idilicul şi eroismul ei convenţional urma să fie dărâmată. În comediile lui Goldoni, apoi în cele ale lui Gozzi şi în poemele lui Parini, în tragediile lui Alfieri, în Mormintele şi Graţiile lui Foscolo, în versurile poeţilor şcolii romantice (şcolii „reale”) se înalţă, triumfătoare, cetatea cotidiană a realului, care se configura dincolo de încercările de împăcare doctrinală a metafizicii cu teologia, a metafizicii cu voltairianismul, a ideii cu absolutul. Viziunile filosofice asupra istoriei, religiei, civilizaţiei nu erau, după Francesco de Sanctis, decât nişte „construcţii poetice”, iar teoriile progresului şi fatalităţii semănau cu nişte „fantasmagorii”. Se impunea, în asemenea condiţii, atotputernicia statului, a violenţei, a slăbiciunilor morale. Aşa cum dispărea credinţa în revelaţie şi credinţa în filosofie, misterul reapărea, filosoful ştiind tot atâta cât şi păstorul.

„Giacomo Leopardi, conchide De Sanctis, a fost, în singurătatea gândirii şi a durerii lui, ecoul acestui mister. Scepticismul lui anunţă descompunerea acestei lumi teologic-metafizice şi inaugurează domnia adevărului arid, a realului. Cânturile sale (I Canti) sunt glasurile cele mai adânci şi mai ascunse ale acelei tranziţii laborioase care se numea secolul al nouăsprezecelea. Vedem în ele viaţa interioară deosebit de dezvoltată” (op. cit., p. 873).

Opera leopardiană, ca şi viaţa de altfel, este o replică dată „exteriorităţii strălucitoare” a cursului vieţii, pe care o surprindeau cu rafinament preţios predecesorii săi.

Viziunea coboară în adâncimile abisale ale propriei lumi interioare. Virtuţile, sentimentele, credinţele, idealurile ştiinţei, religiei, poeziei apar, la el, „ca umbre şi iluzii” care doar „îi încălzesc inima şi nu vor să moară”.

„Misterul distruge lumea lui intelectuală şi îi lasă neatinsă lumea morală. Viaţa aceasta tenace a lumii interioare, cu toată prăbuşirea oricărei lumi teologice şi metafizice, este originalitatea lui Leopardi şi ea dă scepticismului său o pecete religioasă. Şi este de fapt un scepticism de scurtă respiraţie, acela în care vibrează un sentiment atât de energic al lumii morale. Fiecare simte aici înăuntru ceva nou în curs de devenire” (ibidem).

Originalitatea lui Leopardi se datorează, indiscutabil, faptului că trece tranşant peste formule, doctrine, principii; peste cuvântul dulce, preţios care exprimă un adevăr convenţional. Crezul său estetic fundamental este „adevărul neîndurător” (L’acerbo vero), „întunecata torţă a adevărului” (l’atra face del ver).

Originalitatea se confundă, la Leopardi, cu originaritatea, lirismul său fiind prin excelenţă arhetipal.

Prin această trecere peste se cade să-l privim şi azi.

În secolul al XX-lea am fost martorii unei profunde crize a sistemelor metafizico-epistemologice.

Paradoxalul, contradictoriul, relativul s-au strecurat în miezul viziunilor asupra lumii şi lucrurilor. Universalismul s-a văzut înfruntat de antiuniversalism, concepţiei holomerice a integrităţii îi ia locul ceea a fragmentarismului şi factualismului, cultura privită ca unitate în sensul lui Goethe sau Borges e dislocuită de multiculturalism. Tot astfel imperativul „casei comune” europene e sfidat de cultul „grădinilor proprii” care trebuie cultivate de fiecare în parte. Omul multiplu, complex, teoretizat de Habermas se întâlneşte, la polul opus, cu omul unidimensional al lui Marcuse (One-dimensional Man). Actul gnoseologic se baricadează într-o criză ce se produce în obiect.

Conştiinţa inevitabilităţii limitelor se împotmoleşte în negativitate. Gândirea tremură în faţa problemelor ultime, după cum afirmă memorabil Constantin Noica, se prinde uşor în plasa speculaţiilor filosofice. Matematica nu poate fi supusă logicii (Gödel), fiinţa nu poate fi rostită (Heidegger), istoria nu poate fi controlată (după cum credea micul Napoleon şi după cum a dovedit socialismul), măreţia cosmicului s-a spulberat (omul postmodern îşi rezervă locuri pe lună), zeii mor uşor, limba este privită ca „limbaj ideal” (în matematică) sau ca „joc lingvistic” (de către Wittgenstein).

Pe fundalul acestui spectacol histrionic al „filosofării pe loc”, care aduce aminte de perioada intrării culturii italiene în modernitate, Leopardi ne apare ca un poet al propriei inimi, un poet al „adevărului neîndurător” al viului în toată deplinătatea acestuia, un poet îndoctrinat doar organicului, aşa cum e Lorca în literatura spaniolă, Esenin în poezia rusă, Tagore în cea indiană, Bacovia în context liric românesc, Mistral în literatura chiliană.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Leopardi”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii