Cioran şi utopia tinerei generaţii

Problema fiinţei româneşti nu s-a rezolvat. Deşi ea a reprezentat o mistică a întregii generaţii, motivaţia principală a existenţei acesteia, datorită conflictului dintre Occident şi Orient, dintre cele două doctrine sociale fundamentale, datorită Cortinei de Fier care a căzut la finele celui de-al doilea război mondial, care a separat lumea în două lagăre etanşe, problema a rămas nerezolvată. Ce a însemnat de fapt problema fiinţei româneşti?

Conturarea unei identităţi naţionale, obsesie a naţionalismului românesc interbelic şi a „tinerei generaţii” care s-a confundat mai mult sau mai puţin cu această epocă.

Utopia generaţiei a fost aceea de a scoate România din anonimat. Totul a rămas la nivelul iluziei şi al scepticismului. Din întreaga generaţie care a supravieţuit exilului intern sau extern, doi reprezentanţi fideli ai acesteia au conturat prin preocupările lor foarte bine ideea fiinţei româneşti sau mai bine zis modalitatea ei de manifestare în lume. Aceştia sunt Cioran şi Noica.

Această carte – dreaptă, radicală, exactă, întunecată – tratează rătăcirile şi împlinirile acestora în contextul în care întregul continent, în perioada interbelică, părea că a luat-o razna. (Mara Magda Maftei)