Nietzsche şi Marea Amiază

Am terminat de citit cu înfrigurare Nietzsche şi Marea Amiază (oricum, verbul «a citi» nu sintetizează decât imperfect efortul sinestezic pe care-l necesită o carte atât de complexă şi de bogată în idei).  La un prim nivel, volumul poate fi lecturat ca un impresionant catalog al «marilor teme» din literatura europeană (germană, franceză, engleză, rusă, română), aceea înrudită, direct sau indirect, cu suflul zarathustrian al fostului profesor de la Universitatea din Basel.  La un nivel secund însă, mult mai profund şi mai semnificativ, el este un elogiu excepţional adus vitalismului injectat de solarul divin, reflectat magistral prin textele unor Berdiaev, Şestov, Kierkegaard şi mai ales Nietzsche.

Filiaţia cea mai puternică şi mai transparentă care îmi vine în minte după parcurgerea paginilor tale este Rudolf Otto: deşi nu are nevoie să-l citeze niciodată explicit, cartea este infuzata de conceptul de «numinos», acel sacru inefabil intuit de teologul german în lucrarea sa capitală, Das Heilige.
Te felicit pentru acest volum, exemplar în toate sensurile, şi sunt convins că oamenii cărora li se adresează nu vor mai fi aceiaşi după parcurgerea sa. (Cătălin Ghiţă)