Enigme din trecut și din prezent

Enigme din trecut și din prezent de Malvin Calogeras

Zeci de ipoteze au fost lansate, dar niciuna probată. Una dintre ele sugerează că, în urmă cu 12000 de ani, o navă spațială s-ar fi prăbușit în sudul Chinei și că ocupanții ei, cei care au supraviețuit, s-au ascuns într-o peșteră. Oare rasa asiatică nu are vreo legătură cu posibilii descendenți ai vizitatorilor sosiți din cer?

O altă ipoteză susține că extratereștrii sunt, de fapt, pământeni și că ei au fost nevoiți să părăsească Terra din motive serioase, iar astăzi doresc să revină acasă Probabil că ne studiază foarte serios și tot la fel de probabilă este ipoteza că au intrat deja în contact cu noi. Și ne observă de câteva mii de ani, având în vedere numeroasele relatări din antichitate referitoare la apariția unor roți de foc pe Cer sau la alte fenomene inexplicabile. Dar despre alte ipoteze voi reveni mai pe larg într-un alt capitol. Important este că lucrarea aceasta nu se vrea una exhaustivă, ea deschide doar câteva ferestre prin care cititorul poate vedea și ceea ce dorește să observe, dar și un fenomen complex, învăluit în mister.

I
Cele patru vârste ale omenirii

Potrivit mitologiei greceşti, tehnologia s-a născut odată cu Hefaistos sau Vulcan, primul metalurg al lumii. Forjeria sa, o sală strălucitoare cu pereţi din bronz, situată primitiv pe muntele Olimp, s-a mutat apoi în Sicilia, în măruntaiele muntelui Etna şi legendele spun că fumul acestui vulcan provine din atelierul zeului. Miturile greceşti vorbesc de patru vârste ale omului – vârsta de aur, vârsta de argint, vârsta de bronz, ultima etapă fiind vârsta de fier în care trăim azi. Deşi fierul este mai comun decât arama şi aurul, e mai greu de topit şi de forjat. De aceea, vechii greci au rezumat progresul tehnologiei spunând, pe scurt, că a debutat prin tratarea metalului moale pentru a sfârşi prin cel al fierului tare. Ceea ce numim vârsta de piatră, care se întinde pe o perioadă lungă de timp, a fost urmată de vârsta calcolitică, pe când vechile obiecte de silex, admirabile din punct de vedere tehnic, erau încă foarte răspândite, dar au început să fie înlocuite cu cele din aramă, pentru fabricarea armelor şi a instrumentelor luxoase.

* O apariţie bruscă!

Apoi, a venit bronzul – un aliaj dur de aramă în care cositorul intră în proporţie de 1/10. Al treilea mileniu î.Hr. a fost, prin excelenţă, vârsta aramei şi a bronzului la sumerieni şi în Egipt. Unde şi când şi-a făcut prima dată apariţia bronzul? În lipsa unor indicii, este imposibil să răspundem la această întrebare. Pentru a alia arama, care provenea din Sinai, Creta, Cipru, Spania, Portugalia şi alte locuri mediteraneene, cu staniul, mai rar – ale cărui zăcăminte cunoscute erau în Etruria, Galia, Spania şi în Boemia – ar fi fost necesare transporturi organizate, o mână de lucru calificată şi furnale înalte care să atingă o temperatură de 1000° Celsius. Bronzul este rezistent şi durabil. Ce interval de timp ar fi fost necesar oamenilor pentru a descoperi proporţiile ideale ale acestui aliaj? Nimeni nu ştie. Pare să fi apărut deodată şi să se fi răspândit rapid. În muzeele noastre există numeroase obiecte din bronz, dar, lucru straniu, cele de aramă sunt rare. Similitudinea articolelor de bronz găsite în diferite părţi ale Europei ne determină să concluzionăm că provin din acelaşi centru manufacturier sau de la o şcoală identică de tehnologie. Istoria bronzului în partea centrală a Americii, ca şi în America de Sud, urmează un proces analog celui de pe Vechiul Continent. Aliajul apare brusc în unul şi celălalt caz şi n-am putea spune că descoperirea a fost rodul întâmplării sau rezultatul unor experienţe îndelungate, dar aceasta nu s-a produs simultan în Vechea şi Noua Lume. Zăcămintele de aramă erau exploatate, în Mesopotamia, spre anul 3500 î.Hr., iar extracţia minereului a început cu 1500 de ani mai târziu (După cum se ştie, fierul a fost necunoscut incaşilor până la sosirea lui Pizarro). Unele reuşite ale indienilor sud-americani rămân enigmatice. Ornamente de platină, descoperite la Ecuator, pun o întrebare iritantă – cum au reuşit indigenii să producă o temperatură de peste 1770° C necesară topirii acestui metal? Trebuie să amintim în context că, în Europa, topirea platinei se face de 200 de ani.

* Secretul indienilor nord-americani…

Analiza unui aliaj provenind dintr-un obiect manufacturat preistoric a permis experţilor Biroului de Titluri (Standard) din SUA să afirme că autohtonii din America de Nord aveau cuptoare capabile să producă temperaturi de 9000° C. Şi acest lucru în urmă cu 7000 de ani! Nicio explicaţie satisfăcătoare nu a fost încă oferită despre mijloacele folosite pentru a obţine această performanţă tehnică într-o epocă situată cu 5000 de ani î.Hr.

*…sau unul din Ţara Marelui Zid

Mormântul generalului chinez Chow Chu (265-316 d.Hr.) ascunde un mister. Analiza spectroscopică a unei centuri din metal, găsite în acest loc, relevă un aliaj compus din 10% aramă, 5% mangan şi 85% aluminiu. Or, istoria ştiinţei ne arată că aluminiul a fost obţinut prima dată de Oerstead în anul 1825 şi prin metode chimice. Pentru a răspunde exigenţelor industriale, a fost adoptat ulterior un procedeu prin electroliză, mai rapid. Inutil să spunem că o podoabă din aluminiu, obţinută pe cale chimică sau electrolitică, ar părea de neconceput într-un mormânt chinez din secolul al III-lea. În plus, este puţin verosimil ca acest obiect din aluminiu să fi fost singurul fabricat în China.

* India secretă

Stâlpul de fier din Kutb Minar, lângă Delhi, are şapte metri şi jumătate înălţime şi o greutate de şase tone. Timp de 15 secole, a fost ars de soarele tropical indian şi udat de aversele diluviene ale musonului. Cu toate acestea, nu prezintă nicio urmă de rugină şi oferă, astfel, o dovadă a superiorităţii îndemânării metalurgilor din India antică. Independent de misterul pe care îl reprezintă metalul necoroziv al coloanei, operaţia forjării unui stâlp de o asemenea dimensiune nu ar fi putut fi realizată în nicio ţară din lume înaintea unei epoci recente. La ora actuală, producerea unui fier rezistent la rugină, asemănător celui din care este compus stâlpul indian cu pricina, este posibilă, datorită tehnologiei de vârf. Dar pare surprinzător să găsim un stâlp cu aceste calităţi datând din anul 415 d.Hr. Aceasta este dovada mută a unei tradiţii ştiinţifice păstrate de popoarele antichităţii în toate părţile lumii. Oameni cărora timpul le-a şters amintirea aveau răspunsul la enigmele care presară istoria ştiinţei.