Adevărul despre bărbaţi

Adevărul despre bărbaţi de Sasha Sklear

Capitolul 1
Bărbatul, aşa cum este el

„Bărbatul este fiinţa opusă femeii.”
„Dicţionarul explicativ” S.I. Ojegov
Taina originii
„Bărbatul este unicul mascul care îşi bate femela.”
Jorge Kurtelin

Aşadar, bărbatul. Apropo, şi el un homo  sapiens, adică o fiinţă cu cuget. Chiar  dacă mai degrabă tinde spre   denumirea de om îndemânatic (deşi unora le cresc mâinile ştii şi tu de unde). Savanţii sunt convinşi de faptul că el, totuşi, este o fiinţă cu cuget, dar majoritatea lor sunt şi ei bărbaţi. Şi cu certitudine au făcut această afirmaţie în favoarea confraţilor săi din solidaritate masculină.

După cum se cuvine în lucrările serioase, înainte de a vorbi despre calităţile de bază, despre carac-teristicile unei specii, e bine de menţionat originea ei. Cred că nu voi greşi dacă voi spune că bărbaţii au provenit din maimuţe. Spre deosebire de femei. Minunatele doamne cu siguranţă au ajuns la noi în zbor de pe o planetă necunoscută şi fermecătoare cu un scop nobil, de a transforma maimuţa în om. Adică de a transforma bărbatul în om. Nimeni nu le-a cerut acest lucru, nimeni nu le-a implorat, dar ele au acţionat, pentru că aşa au considerat de cuviinţă. Şi trebuie să menţionăm că, după mii de ani de evoluţie, au reuşit. Bărbaţii s-au dat jos din copaci, şi-au tăiat cozile, au scăpat pe alocuri de blană (aici mai există unele probleme), au învăţat să meargă în două picioare şi cât de cât să-şi folosească mâinile.

Da, da, nu munca a transformat-o pe maimuţă în om, ci femeia. Adică, da, munca, dar pentru cine munceau maimuţele? Pentru ele? Pe naiba! Dacă nu erau femeile, noi şi acum ne tolăneam cu plăcere sub palmieri şi mâncam bananele şi nucile de cocos, care ne picau direct în mână. Iar uneori mai jucam şi fotbal cu aceste nuci de cocos. Dar nu mai mult de atât. De ce să-ţi faci griji în plus, dacă şi aşa toate merg bine? Apropo, aici e baza unui mare adevăr: tot ce face un bărbat, într-un fel sau altul, face pentru femeie. În timp ce femeia nu va mişca un deget pentru bărbat. Ea va face totul pentru copii.

Sigur că de la început lucrurile nu au mers foarte bine. Bărbaţii luptau pentru masculinitatea lor până în pânzele albe. Să ne aducem aminte despre cum erau arse pe rug vrăjitoarele. E clar că vrăjitoare era considerată orice femeie cât de cât drăguţă, care era capabilă să transforme maimuţa în om. Existau şi metode mai puţin radicale, ca lipsirea femeilor de drepturi.

Însă progresul este inexorabil. Sub ochiul neobosit al femeii, bărbatul a încetat să dea bananele jos din palmier cu băţul şi a asimilat computerul şi unele reguli de bună purtare. S-ar părea că judecata a triumfat şi se va instala o armonie şi o fericire totală. Dar nu a fost chiar aşa. Bărbatul, deşi în mare parte s-a debarasat de apucăturile de maimuţă, totuşi nu s-a domesticit complet.

Şi asta e doar o jumătate din victorie. Partea neplăcută e că el din principiu refuză să comunice în limbajul caracteristic femeilor. Adică pronunţă cuvinte aparent înţelese, dar ce are de fapt în vedere poţi afla doar după autopsie. Şi pe lângă acest lucru, nici el nu tinde neapărat să înţeleagă femeile. Dă capul pe o parte, ascultă (dacă e sătul şi nu se grăbeşte nicăieri), dă înţelegător din cap, apoi face totul exact invers. Adică nici măcar în felul lui, ci total invers. Şi crede că s-a descurcat de minune. Şi femeia crede că i-a explicat totul pe înţeles. Iar rezultatul este total opus celui scontat. Despre ce fel de armonie poate fi vorba aici?

Mai pe scurt, chiar dacă bărbatul a început să meargă drept şi nu mai are coadă, sufletul lui oricum a rămas un mister. Şi capul la fel. Uneori chiar şi pentru el. Dar dacă bărbaţii cât de cât se descurcă cu problemele lor, pe femei le putem doar compătimi. Şi chiar aşa, să depui atâta efort şi tot să nu îl poţi îmblânzi. Umblă, bombăne ceva, iar apoi ne miră. Şi toate acestea cu un zâmbet nevinovat, adică, uite draga mea, am făcut totul exact cum ai vrut tu. Da, da…

Aşadar, concluzia este că femeile nu au reuşit în totalitate să transforme maimuţa în om. Poate că nu au avut suficient timp, poate că maimuţele au fost prea încăpăţânate, dar faptul rămâne fapt, bărbatul a rămas o fiinţă destul de misterioasă. Adică nu a fost cercetat suficient. Şi din această cauză a apărut problema Neînţelegerii, iar din ea au provenit alte dificultăţi mai mici. De exemplu, lipsa unei blăniţe noi de Crăciun sau robinetul stricat în bucătărie.

Şi femeile îşi doresc din tot sufletul să poată schimba situaţia, dar cum vor reuşi să facă acest lucru? Răspunsul este simplu, trebuie doar să cercetezi această fiinţă în mediul ei natural. Să afli mai multe despre obişnuinţele ei, despre modul ei de viaţă, alimentaţie şi aşa mai departe.

Sigur că există şi alte căi. Poţi aduce în casă o asemenea fiinţă şi să o examinezi, stând întinsă pe canapea. Dar în acest caz rişti să vezi doar ce va vrea el să-ţi arate. Deoarece bărbatul este o fiinţă cu un caracter ascuns, se sperie repede şi nu îi place să fie examinat prea mult. El se smuceşte şi fuge, urlând. Se piteşte în cel mai ascuns colţ şi stă aşa până când va trece pericolul. Aşa că examinarea lui în captivitate nu este o chestie foarte uşoară. E mult mai eficient şi uman să te apropii discret de el cu o cameră de luat vederi, un reportofon, un microscop, atunci când el este în libertate. Ceea ce vom şi face în continuare…

Bărbatul în mediul firesc

„Diferenţa dintre un bărbat şi un băiat constă în preţul jucăriilor acestora.”

Vorbă din popor

Permiteţi-mi să încep acest capitol la fel ca şi pe precedentul, pentru că mi se pare un început foarte potrivit.

Aşadar, bărbatul. Şi nu doar un bărbat oarecare, ci bărbatul în mediul lui firesc, adică ori singur, în libertate ori printre confraţii lui. Haideţi să ne apropiem de ei şi să-i examinăm cu atenţie. Cu siguranţă vă aşteaptă multe descoperiri interesante. Dar trebuie să acţionăm cu mare atenţie pentru că aceste fiinţe au un simţ al pericolului foarte bine dezvoltat.

Cel mai important secret masculin

Da, şi noi, la fel ca şi femeile, avem secretele noastre. Sigur că nu aşa de multe. Noi, de exemplu, nu ascundem maniacal vârsta noastră, dar totuşi avem secrete. Şi paradoxul constă în faptul că anume despre cel mai important lucru, alfa şi omega fiinţei masculine, povestim în stânga şi în dreapta. Scriem pancarte şi ieşim cu ele în stradă. Despre acest lucru spunem în şoaptă, scriem balade şi tot noi le interpretăm.

Femeile însă se fac că nu aud şi nu văd. Facem tot posibilul ca să arătăm cum suntem noi, iar femeile se fac că nu-şi dau seama. Noi nu ne lăsăm şi explicăm încă şi încă o dată, iar ele cu aceeaşi ardoare nu văd şi nu aud nimic. Acest dialog fără nici un sens durează de milenii.

Care e această calitate ce ne deosebeşte de femei? Cea mai importantă şi de bază.

SUNTEM SIMPLI! Anume acest lucru încer-căm să le explicăm soţiilor, amantelor, cunoscutelor, combatantelor, până şi casieriţei de la magazinul din colţ. Suntem simpli. Uneori, poate că supărător de simpli. Femeia se chinuieşte să ne ghicească, face eforturi şi, când acolo, nu descoperă nimic deosebit. Nicio taină, niciun mister. Nici urmă de îndoieli, chinuiri, contradicţii, senzaţii abia perceptibile şi emoţii vibrante.

Suntem simpli, asta încercăm să vă demon-străm. Insistăm, revendicăm, discutăm, convingem. Şi oricum rămânem un mister pentru dragele noastre doamne şi domnişoare. Lor li se pare că noi ne dăm proşti sau le prostim pe ele (în funcţie de situaţie). Femeile cred că, dacă sunt atât de complicate, încât uneori nici ele nu se mai înţeleg, la fel trebuie să fim şi noi, iar în interiorul nostru zace un mecanism complicat. Nu, deloc. În realitate, totul este foarte foarte primitiv.

Noi nu recurgem la aluzii voalate, nu punem întrebări capcană, nouă nu ne plac sfaturile mascate. Oscar Wilde a zis: „Dacă vrei cu adevărat să afli ce gândeşte o femeie, nu o asculta, priveşte-o”. În cazul bărbaţilor este exact invers. Trebuie să asculţi doar ceea ce spune. Nu cum spune, nu cui spune şi nu când spune, ci ce spune.

De exemplu, dacă un bărbat spune că nu îi plac femeile corpolente, acest lucru nu înseamnă că:

– ai luat câteva kilograme în plus;
– are pe altcineva, cu parametri 90-60-90;
– nu-i place de mama ta;
– nu-i plac prietenele tale;
– vrea să adopte un regim alimentare special şi de acum încolo va trebui să-i găteşti doar spanac.

Acest lucru înseamnă doar că nu îi plac femeile corpolente. Aşa sunt gusturile lui şi nimic mai mult. Pe când femeile… femeile sunt gata să bănuiască ce e mai rău. Şi imediat să înceapă să lupte pentru drepturile lor şi ale femeilor corpolente.

Acest exemplu despre femeile corpolente nu este luat la întâmplare. Am experimentat chiar eu cu această afirmaţie. Cu o voce normală încercam să le zic tuturor femeilor cunoscute că nu îmi plac femeile corpolente. Niciuna (!) din ele nu a avut o reacţie adecvată. Cea mai apropiată de înţelegerea corectă dintre ele a spus: „Ce ai avut în vedere?”. Chiar aşa, ce am avut în vedere? Nimic, în afară de faptul că nu îmi plac femeile corpolente.

La fel obişnuim să răspundem la toate întrebările. Adică noi auzim întrebarea şi răspundem la ea, dar nu la ce se ascunde în spatele acestei întrebări. Acest lucru se întâmplă anume din cauza că noi suntem simpli. Nici măcar nu ne trece prin cap să căutăm un al doilea sau al treilea sens ascuns al întrebării. Doar acel unic, care există de fapt. Fără îndoială, acest lucru poate fi un semn al unei oarecare reduceri mintale. Dar de ce trebuie să-ţi întrebi iubitul dacă nu ai picioarele prea strâmbe, atunci când ştii sigur că nouă din zece bărbaţi vor răspunde că într-adevăr le ai NU PREA strâmbe.