Eseuri biblice

17,90 lei

Eseuri biblice (eBook) – Ştefan Borbely

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786066681506 Categorie: Autor:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Atunci când Iisus le spune ucenicilor, în Evanghelia după Matei, 5:14, enunțând „fericirile” (în Cuvântarea de pe munte) că „voi sunteți lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă”, accepțiunea e strict metaforică, la fel cum se întâmplă și în foarte cunoscuta scenă a Schimbării la față, tot în Mat. 17:2, unde se spune că „El s-a schimbat la față înaintea lor; fața lui a strălucit ca Soarele și hainele i s-au făcut albe ca lumina”.

În Evanghelia după Marcu, mai aspră și – după cum știm – mai veche decât aceea a lui Matei, lumina are, de asemenea, o accepțiune metaforică, fiind asociată cunoașterii ezoterice pe care, prin credință, o vor dobândi creștinii, spre deosebire de celelalte neamuri, cărora le este rezervată doar o cunoaștere exoterică. (Ștefan Borbély)

Eseuri biblice de Ștefan Borbely

Ce ştia Pavel
– Timpul iubirii în creştinismul timpuriu –

Să recurgem, pentru a preciza cadrul tematic al textului nostru de acum, la un pasaj clasic din Întâia Epistolă către Corinteni, în care Sf. Pavel spune: „…nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.” (I Cor., 1: 25). Nebunia este un termen care îi place foarte mult lui Pavel: „Priviţi la chemarea voastră, fraţilor: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. / Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe înţelepţi. Şi Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.” (Ibid., 1: 26-27) Ceea ce sugerează în mod neîndoielnic pasajele citate este că Pavel interpretează creştinismul ca pe o împlinire „nebună” a Vechiului Testament, caracterizarea fiind departe de a sugera vreo nefericire terminologică sau vreo blasfemie. Dimpotrivă, Pavel are în vedere, se pare, întreaga cultură elenă şi elenistică de dinaintea sa, atunci când spune că filosoful şi cărturarul acestei epoci au fost reduşi la tăcere de către fervoarea „nebună” declanşată de către Dumnezeu prin noul tip de religie pe care îl reprezintă creştinismul: „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a făcut Dumnezeu nebunie înţelepciunea lumii acesteia?” (I Cor., 1: 20) Şi, pentru ca lucrurile să nu fie lăsate în suspensie într-un context religios echivoc, în pasajul imediat următor, Pavel identifică „predicarea” creştină cu „nebunia”, referirile făcându-se din nou la cultura dilematică, demonstrativă a gândirii filosofice clasice sau rabinice: „întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea cu înţelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit să mântuiască pe cei care cred, prin nebunia predicării.” (Ibid., 1: 21)

Recurenţele cuvântului „nebunie” sunt nu atât obsesive, cât programatice, ilustrând una dintre tendinţele majore ale tradiţiei pauliniene din primele decenii ale creştinismului. Eseul de faţă îşi propune să elucideze sensul paulinian primar al acestui termen, asociindu-l cu cel de „iubire” şi „moarte”, prin intermediul cărora „moştenirea duhovnicească” de la care se revendică Pavel dobândeşte accepţiunea unei fervori iniţiatice care se consumă aici, pe pământ. Relaţia iubire – moarte – nebunie traversează întreaga gândire a lui Pavel, fiind extrapolată şi asupra ciclurilor culturale, unde creştinismul apare ca fiind o împlinire „nebună”, prin reconversie, a culturii sapienţiale antice: „Nimeni să nu se înşele – le spune el corintenilor în prima epistolă adresată lor –: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. / Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu…” (I Cor., 3: 18-19) Singura diferenţă este că „nebunia” nu este un dat, ci un stadiu care se cere a fi generat pe cale activă, dezarticularea lumii pe calea „nebuniei” fiind echivalentă destructurării creştinului pe calea morţii „iubitoare”, care duce înspre Iisus. „Puterea mea în slăbiciune se desăvârşeşte” – îi spune Iisus lui Pavel, într-o clipă de îndoială a acestuia. „De aceea – răspunde apostolul –, simt plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos; căci, când sunt slab, atunci sunt tare./ Am ajuns nebun.” (2 Cor., 12: 9-11)

Ca segment temporal, ne va interesa cum anume gândea Pavel pe vremea misiunilor sale apostolice în Asia Mică, Grecia şi Macedonia, când scrie Epistolele (52 – 57 e.n.), ştiut fiind faptul că el soseşte la Ierusalim, unde va fi şi prins, în primăvara anului 58, urmând să moară prin decapitare pe un drum din afara Romei, după toate aparenţele în anul 64, pe vremea lui Nero, simultan cu martiriul prin răstignire al lui Petru (unii exegeţi, inclusiv Părinţi creştini, împing anul până în 68, dar este puţin probabil). Pentru economia temporală a lucrării să mai precizăm că-n tot acest timp Evangheliile sinoptice nu sunt încă redactate, Marcu scriind-o pe prima în jurul anului 67, la Roma, cu trei ani înainte de distrugerea de către romani a celui de-al doilea templu din Ierusalim, dar în mod obligatoriu după moartea lui Petru şi Pavel – aşa cum sugera Sf. Irenaeus –, referinţele la distrugerea templului nefigurând în text, pe când faptele lui Petru şi Pavel sunt prezentate ca ţinând de domeniul trecutului. O altă tradiţie cronologică legată de prima Evanghelie îl prezintă pe Marcu ca „interpret” al lui Petru, sub supravegherea căruia el redactează o evanghelie propovăduită în biserici; nu se ştie dacă este vorba de Evanghelia pe care o avem în Noul Testament, sau de o protoevanghelie mai sumară, care s-a pierdut, însă supoziţia potrivit căreia concepţia teologică a lui Marcu era mult mai apropiată de aceea a lui Pavel, decât de aceea a lui Petru pare mult mai plauzibilă sub aspect ideatic, deşi se ştie că cel dintâi îl repudiase pe Marcu în momentul iniţierii celei de-a doua misiuni evanghelice, pe motivul că acesta îl abandonase pe nepusă-masă în prima (Faptele Apostolilor sugerează: de teama unor persecuţii).

În consecinţă, ne vor interesa în text şi similitudinile dintre gândirea lui Marcu şi aceea a lui Pavel, care pornesc de la ideea necunoaşterii, de către amândoi, a tradiţiei legate de imaculata concepţie şi de copilăria lui Iisus, care apare numai la al doilea evanghelist, Matei, într-un sens evident corectiv. Evanghelia lui Marcu nu pomeneşte nimic de Bethlehem şi de naşterea în iesle, în vreme ce Pavel nu le menţionează nici el; la Marcu, pe de altă parte, există o tensiune evidentă între Iisus şi membrii familiei sale, care culminează cu repudierea mamei şi a fraţilor în Ierusalim: „Atunci au venit mama şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis să-L cheme. / Mulţimea stătea în jurul Lui, când I-au spus: «Iată mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.» /El le-a răspuns zicând: «Cine sunt mama Mea şi fraţii Mei?»/ Apoi, aruncându-şi privirile peste cei care stăteau împrejurul Lui, a zis: «Iată mama Mea şi fraţii Mei.» (Marcu, 3: 31-35)

Se admite, îndeobşte, că pasajul trădează, programatic, preeminenţa iubirii confraterne, spirituale, în raport cu cea biologică, materială, dar motivul sosirii mamei şi a fraţilor este foarte bine precizat în text, descinderea lor fiind precedată de neliniştea populară pe care o stârnesc miracolele şi propovăduirile lui Iisus, urmat peste tot de un număr mare de oameni, care pun la un moment dat stăpânire pe o casă, nedându-le gazdelor „nici măcar [şansa] să-şi mănânce pâinea” (Ibid., 3: 20) Alertate, rudele lui Iisus se simt obligate să intervină („Rudele lui, când au auzit, au venit să pună mâna pe El, căci ziceau: «Şi-a ieşit din minţi!»), învăţaţii Templului fiind şi ei de părere că Iisus şi-a pierdut minţile: „Şi cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: «Este stăpânit de Beelzebul; scoate demonii cu ajutorul prinţului demonilor.»” (Ibid., 3: 21-22) Aşa cum vedem, ca şi în cazul lui Pavel, şi aici avem de-a face tot cu prezumţia unei nebunii: trecerea prin extaz e obligatorie, ca o iniţiere de ordin spiritual, soteriologic.

Nuanţele istorice şi doctrinare sunt îndeajuns de discutabile pentru ca Michel Quesnel, în volumul colectiv Originile creştinismului (Ed. Polirom, Iaşi, 2002) să nu-şi pună în mod direct întrebarea: Pavel şi Iisus – una şi aceeaşi religie?: „Deosebirile între persoana lui Iisus, pusă în scenă de către Evanghelii, şi Fiul lui Dumnezeu, la care se referă Pavel în epistolele sale, sunt izbitoare. […] Putem şti, prin intermediul lui Pavel, că Iisus este «născut din femeie, născut sub Lege» (Ga, 4:4), «născut din sămânţa lui David, după trup» (Rm 1:3) şi că acestea au luat sfârşit prin moartea lui pe cruce. Dar nici o aluzie la minuni, la parabole sau la atâtea alte episoade din viaţa lui Iisus nu este de găsit în epistolele pauline.”1

Motivele – arată autorul – nu rezidă în carenţele de informaţie ale lui Pavel, care nu a fost printre discipolii lui Iisus, nu a participat la Cina cea de Taină şi nu a fost de faţă în momentul răstignirii (de fapt, există indicii doar circumstanţiale care să ateste că Apostolul l-ar fi văzut pe Iisus, simple indicii care nu trec de conjecturi, pe care nici Pavel nu le confirmă în fragmentele autobiografice din Epistole, dar nici Luca în Faptele Apostolilor, scrise în jurul anului 90), ci chiar în cultura lui Pavel, fariseu dotat cu o indiscutabilă sensibilitate filosofică, apropiată neoplatonismului (dacă nu chiar extrasă direct din acesta): „despre discurs este vorba la Pavel, un discurs al cărui miez este Iisus, dar construit pe concepte filosofice şi teologice împrumutate din lumea greacă, străine de propovăduirea istorică a lui Iisus şi, de cele mai multe ori, lipsind din textele evanghelice.”2

Cu alte cuvinte, pentru Pavel Iisus este mai mult un simbol de transgresiune individuală decât Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat, a strâns discipoli, a suferit şi a murit pe cruce, ceea ce înseamnă că esenţa creştinismului coboară din cer şi este căutată pe pământ, constând în capacitatea cuiva de a deveni alt om prin intermediul credinţei. Motivele sunt, în principal, de ordin autobiografic: aprig prigonitor al creştinilor în prima fază a vieţii sale, Pavel devine alt om prin intermediul revelaţiei de pe drumul Damascului, când fiinţa cerească a lui Iisus i se arată pentru a-i reproşa acţiunile punitive întreprinse împotriva nazareenilor. Este o transgresiune (similară, întru câtva, cu cea a esenienilor), pe care Pavel le-o recomandă tuturor credincioşilor care aderă la creştinism, sugerând în mod limpede faptul că intrarea în noua credinţă înseamnă, în mod obligatoriu, o renaştere – adică, în sens iniţiatic, o nouă trecere prin mamă. Aşa se explică sugestia lui Pavel, din Epistola către Galateni, potrivit căreia „Dumnezeu […] l-a pus deoparte din pântecele mamei” sale, pentru a-l hărăzi unei noi credinţe (Ga, 1: 15). Ştim bine că, practic, lucrurile nu au stat aşa, fiindcă Pavel se va distinge printr-o „râvnă nespus de mare pentru tradiţiile strămoşilor” săi, „prigonind peste măsură” şi „devastând” Biserica lui Dumnezeu (ibid., 1: 14), trecând la noua credinţă printr-o revelaţie avută la maturitate; dar textul sugerează că te poţi întoarce în pântecele mamei tale pentru a o porni pe un alt drum al vieţii, ceea ce confirmă una dintre aserţiunile lui Pavel, potrivit căreia „mama” (asimilată, în general, Bisericii) este, spiritual vorbind, o realitate electivă, pe care naşterea doar o întrezăreşte ca posibilitate, ea devenind fapt prin intermediul botezului (aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Iisus).

De altfel, aşa cum se ştie, Pavel este întotdeauna interesat să precizeze că învestitura sa, obţinută prin intermediul corpului duhovnicesc al lui Iisus, care i s-a arătat pe drumul Damascului, orbindu-l pentru trei zile, este de provenienţă divină, rezultat al transgresării, spre deosebire de aceea a mărturisitorilor din cercul intim al lui Iisus, concentraţi în jurul lui Petru şi al lui Iacov, pentru care învestitura vine pe cale „omenească”: „Fraţilor – le precizează Pavel Galatenilor –, vreau să ştiţi că Evanghelia vestită de mine nu este omenească / pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la om, ci prin descoperirea lui Iisus Christos.” (Ga, 1: 11-12) Pentru orice om aflat în situaţia convertirii – care este şi o apostazie strict personală! –, impulsul prim ar fi fost să „urce” la Ierusalim, pentru a le împărtăşi „alegerea” celorlalţi apostoli şi pentru a obţine, de la cei care au avut privilegiul de a-l însoţi pe Iisus pe drumul propovăduirii şi al suferinţei, informaţiile directe necesare. Dimpotrivă, Pavel – după aceeaşi mărturie a Epistolei către Galateni (1: 15-19) – se retrage în solitudinea cea mai adâncă, plecând în Arabia, şi asta în mod evident pentru a evita contactul cu semenii („îndată nu m-am sfătuit cu nici un om / nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care erau apostoli înainte de mine…”), apoi revine la Damasc, ceea ce înseamnă că el ţine cu tot dinadinsul să-şi interiorizeze revelaţia prin surmontarea contemplativă a statutului de fiinţă umană. Epistola către Galateni precizează în mod indubitabil transgresarea, sugerând că apostolul renăscut nu mai lucrează pe placul oamenilor, ci exclusiv al lui Dumnezeu: „Caut eu acum să satisfac pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Ga, 1: 10)

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Eseuri biblice”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii