Unirea în duh

Unirea în duh de Ciprian Chirvasiu, Niculae Constantin, Aurelian Titu Dumitrescu, Alexandru Răzvan Morariu

Tihna cuvântului

O toamnă frumoasă ne-a permis a pune în aplicare un plan mai vechi: să ne vedem în cerc restrâns câţiva prieteni – Aurelian Titu Dumitrescu cu soţia, Părintele Niculae cu soţia şi cu Artur, băiatul său, şi Ciprian Chirvasiu. Ne-am întrunit la mine acasă, în Grădina Icoanei. Am pregătit un grătar, ca înainte de post, şi nişte licori chibzuite. Atmosfera din jurul focului ne spiritualiza discret. Nu după multă vreme, bărbaţii rămaşi în curte, fără de griji, căci doamnele roboteau la bucătărie iar copiii, Artur şi Sofian, băiatul meu şi al preotesei Mariana, se jucau prin casă, au simţit impulsul pecetluirii momentului, pe care l-a rostit Titu în numele tuturor: „Dar noi nu muncim nimic, azi?“. Bucuria a fost unicul răspuns. Am plecat docil după hârtie şi după instrumente de scris, în timp ce răspundeam „Prezent!“ la următoarea întrebare a domnului Titu: „Noi dictăm, dar cine scrie?!“. S-a căzut de acord: cei doi scriitori să dicteze poeme întrerupte pe alocuri de întrebări puse de Părintele Niculae şi adresate, pe rând, celor accesaţi de muză.

Aşa s-au născut „Triagramele“ şi „Dialogicul“, primele capitole ale experimentului pe care îl trăiam într-o comuniune caldă, familială, unică. Când focul s-a stins şi frigul ne-a încolţit, ne-am refugiat în cramă, unde soţiile aşezaseră masa şi ascultau cuminţi „zicerile“ pe care le notam.

Primul capitol s-a încheiat o dată cu plecarea familiei Părintelui Niculae Constantin, responsabilizată de somnul ce îi încerca pe Artur al lor şi pe Sofian al nostru.

Capitolul al doilea s-a lucrat în „echipă restrânsă“, cei doi artişti dictându-mi terorist, până la anchilozarea falangelor.

Din trăirea unor asemenea momente, rămâi cu amintiri unice. Ascultându-i pe „dictatori“, pricepi uşurinţa cu care ajung în rezonanţă şi te umpli de armonii înalte la gândul că tu eşti cel care surprinzi clipa şi o faci nemuritoare. Acum, recitind, pot restaura cu mare uşurinţă, până la retrăire, acele clipe încărcate de frumuseţe. Lectorului îi lipsesc doar cadrul, atmosfera şi strălucirea de bucurie aparte, păstrate continuu pe chipurile celor prezenţi.

Al doilea capitol a fost jertfitor de aproapele. Ne-am încins până după ora două în noapte, invadaţi de fiorul cuvintelor. Sus, în sufragerie, soţiile se luptau cu somnul şi cu dorinţa de a ne fi pe plac, fiindcă nu voiau să tulbure jocul nostru înalt.

Epuizaţi, într-un foarte târziu, am încheiat acel al doilea capitol.

„Centrul poemului“ cuprinde texte inedite ale lui Aurelian Titu Dumitrescu, dictate soţiei sale şi fratelui său mai tânăr, Ciprian Chirvasiu.

„Ierarhia disperării“ conţine poeme ale lui Ciprian Chirvasiu, dictate iubitei sale, Ondina Dumitrescu.

Aceasta este cartea pe care v-o propunem.

6 mai 2009, Bucureşti
Preot Alexandru Răzvan Morariu