Viața lui Iisus

16,80 lei 14,90 lei

Viaţa lui Iisus (eBook) – Ion Murgeanu

Golește
ISBN: EB9786066680417 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Predicare de la amvonul sufletului său către cititori deci mărturie a propriei credinţe în Dumnezeu, curs de teologie a Noului Testament, desfăşurat în manieră proprie a autorului dar întemeiat pe Tradiţia Ortodoxă, cu interferenţe în mistica şi spiritualitatea creştină, Viaţa lui Iisus reprezintă un eveniment literar şi spiritual în acelaşi timp.

De aceea el trebuie celebrat cu bucurie duhovnicească. Cartea trebuie citită odată în întregime fără întrerupere, şi a doua oară, fragmentar în fiecare zi câte un capitol. (Th. Damian)

Viaţa lui Iisus de Ion Murgeanu

NOLI ME TANGERE

În anul 33 al erei noastre, într-o dimineaţă de primăvară, la 7 aprilie, o femeie urca la Ierusalim pe cărarea şerpuitoare dintre grădinile din marginea cetăţii. Acolo fusese săpat nu demult, la poalele dealului numit Golgota (al Căpăţânii) un mormânt nou, într-o grădină cumpărată de Iosif din Arimateea, unul dintre fruntaşii sinagogii. Arimateea era o cetate la câteva ceasuri bune de Ierusalim, dar evlaviosul Iosif frecventa foarte des marele templu de la Ierusalim, căutând să adauge credinţei şi învăţăturii sale întru Domnul.

Evenimente ciudate se derulaseră la Ierusalim în săptămâna care tocmai se încheiase cu celebrarea paştelui din acel an, în ziua de sâmbătă (a Sabatului). Un tânăr prooroc evreu, cunoscut sub numele de Iisus Nazari-neanul, care făcuse de mai multe ori, în ultimii trei ani, înconjurul Iudeii, dar îşi predicase învăţătura întâi în Galileea natală, dar şi în Samaria, în Decapole, şi peste Iordan, săvârşind totodată şi multe minuni, fusese primit de mulţimi în delir, ca un rege, deşi el intrase-n Cetatea Sfântă smerit, călare pe mânzul alb al unei asine.

Procesiunea începuse din Poarta Esenienilor, urmând până la Templu aşa zisa Cale a Treptelor. Mulţimile, pe când mergea El, aşterneau hainele în cale, bucurându-se, şi zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului: Pace în cer şi slavă întru cei de sus. În mâini ţineau ramuri înflorite de finic, scandând: Osana! Şi apropiindu-se de coborâşul Muntelui Măslinilor, la Templu, intră pe sub Porticul lui Solomon; era Al doilea Templu, construit şaptezeci de ani mai târziu după ce Primul Templu fusese distrus de către Nabucodonosor; şi intrând, acest Iisus fu tulburat, când încă în Curtea Neamurilor, dar şi-n interior, pe scările de marmură, găsi un adevărat bazar; vânzători cu amănuntul, dar şi misiţi grei, îşi etalau tot felul de obiecte, mătăsuri şi veşminte, ba chiar şi animale sau păsări mici şi mari, într-o gălăgie de nedescris. Zarafi evrei, sirieni sau eleni, îşi zornăiau arginţii, de zor, încercându-le autenticitatea în dinţi, sau pe minuscule balanţe de aramă. Aceştia pătrunseseră până sub primul şir de coloane al templului, şi te opreau, obraznici, pe cale.

Se zice că tânărul prooroc pusese mâna pe bici; făcuseră din Casa Domnului o peşteră de tâlhari. Râvna aceleiaşi Case îl adusese pe Dânsul până aici. Purtarea Lui nu trecuse neobservată nici până atunci; dar mai ales învăţătura Lui din sinagogi şi din templu; iar zilele următoare au fost un adevărat apogeu. Bătrânii învăţători de Lege şi preoţii Marelui Templu, din cele două caste consacrate: a Saducheilor şi a Fariseilor erau de-a dreptul scandalizaţi de noua învăţătură adusă de tânărul prooroc sub titlul sfânt al unei Bune Vestiri dumnezeieşti. Se proclamase singur, pe sine, Fiul lui Dumnezeu, spuneau ei, iar când se referea la Acesta îl numea: Tatăl Meu.

Mai ales fariseii, vicleni ca vulpile, şi infiltraţi şi-n drumurile noului învăţător, de-a lungul şi de-a latul anticei Palestine, ca iscoade, ori şi pe faţă, căutaseră tot timpul să-i pună întrebări incomode, ca să obţină răspunsuri greşite. Nu reuşiseră niciodată. Aici, la templu, în schimb, era altceva; erau la dânşii acasă, sau cel puţin ei aşa simţeau, iar acest Iisus le putea deveni lesne o pradă uşoară; căci acesta le fusese de la început scopul, de când îi auziseră primele predici, şi-i desluşiseră noile lui idei îndrăzneţe, reformatoare; voiseră de la bun început să-l piardă, dar prilejul încă nu se ivise; mulţimile îl ocroteau ca o pavăză pe blândul învăţător.

Viclenia fariseilor, nu avea, totuşi, limite. Aflaţi sub ocupaţie romană, însă conform binecunoscutului principiu al vechii Rome: PAX ROMANA, fiind lăsaţi să-şi exercite liberi cultul religios specific, ei îl puteau asimila pe incomodul prooroc al Bunei Vestiri ca unul dintre nenumăraţii rebeli ai grupărilor paramilitare împotriva administraţiei romane. Putea să devină acesta principalul cap de acuzare? Vom reveni. Deocamdată fariseii şi cărturarii se străduiau să întărească această confuzie, născută din setea de libertate a iudeilor, aflaţi sub ocupaţie străină, şi din ideile despre libertate ale tânărului învăţător, proclamat de mulţimi, la intrarea în Ierusalim, drept Rege al Iudeilor…

Ultima săptămână petrecută de către Iisus la Ierusalim a rămas în memoria lumii sub denumirea de Săptămâna Patimilor. Căci, într-adevăr, Mântuitorul avea să fie prins prin vicleşug, şi dat de preoţi şi de cărturari pe mâna autorităţii romane, ca răufăcător şi duşman al împăratului de la Roma. Cercetat cu luare aminte de către guvernatorul provinciei romane Iudeea, numitul Pilat din Pont, acesta nu-i găsi nici o vină, din punctul de vedere al stăpânirii romane. Şi totuşi, adversarii religioşi ai lui Iisus, de la Templu, cu o tenacitate rar întâlnită, insistaseră ca El să fie judecat în continuare, sub regim de urgenţă, şi condamnat. Lor li se alăturaseră aceleaşi mulţimi care numai cu câteva zile înainte îl primiseră pe aşa zisul lor rege în triumf; acum strigau întărâtate, sub zidurile pretoriului roman, teribilul îndemn: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Ceea ce până la urmă se şi întâmplă. Datorită intrigilor bine ţesute „la templu” romanul pronunţă până la urmă, în cazul lui Iisus Nazarineanul, sentinţa supremă: condamnarea la moarte prin crucificare. Adversarii lui Iisus puteau să aştepte acum paştele liniştiţi. Şi totuşi, spre deliciul mulţimilor care se întorseseră, ca într-un joc de marionete, într-un bâlci absurd, de partea lor, procesiunea crucificării trebuia să se desfăşoare cu tot tacâmul, şi poate mult mai brutal: Căci acestea erau zilele răzbunării… iar prilejul nu trebuia pierdut. Însă repede; cât mai repede cu putinţă; ca venerabilii iudei să intre în sărbătorile lor, curăţaţi, după datină. Deşi supliciul fusese cumplit, iar Drumul Calvarului, până la Dealul Golgota, părea nesfârşit, întins pe cruce şi bătut în cuie, la mâini şi la picioare, Iisus muri incredibil de repede. Avu totuşi timp să primească în faţă batjocura asistenţei („Pe alţii i-a mântuit, dar pe dânsul de ce nu se mântuie?”) ori să şoptească la un moment dat: „Mi-e sete”. Cineva i-a dus atunci un burete muiat în oţet şi înfipt în vârful unei trestii. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtami! Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit? Curând şi-a dat duhul, strigând iarăşi: „Săvârşitu-sa”. Deci nu a strigat: „S-a sfârşit”. Căci nu se sfârşise nimic, ci totul începea de aici încolo. Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat să ridice trupul lui Iisus. E vrednic de consemnat şi faptul că în afara cuielor din pălmi şi din picioare, executanţii oribilei sentinţe nu i-au mai cauzat şi alte răni; ei constataseră moartea victimei abia prin înfigerea unei suliţe în coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.

Pilat însuşi, când veni la el Iosif din Arimateea să-i ceară trupul, se miră ce repede murise. De obicei chinul pe cruce dura zile întregi, iar uneori şi săptămâni. Şi Pilat a dat voie lui Iosif. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim (un alt discipol în ascuns al lui Iisus), aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi L-au înfăşurat în giulgiul cu miresme, precum este obiceiul de îngropare la evrei. Iar locul de îngropare era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni pus. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape de locul răstignirii Sale.

Iar în ziua întâi a săptămânii (dumineca), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Aceasta era, deci, femeia care suise în acea dimineaţă de primăvară cărarea şerpuitoare dintre grădinile din marginea cetăţii. Fusese o curtezană vestită, femeie aprigă, din care Iisus scosese şapte draci. Asimilată de unii comentatori şi cu femeia păcătoasă, prinsă în adulter de către farisei şi cărturari, cei care o şi aduseseră în faţa lui Iisus, însă mai mult ca să-L încerce pe acesta. După Legea lui Moise unele ca acestea trebuiau scoase în afara cetăţii şi ucise cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi stăruind să-L întrebe, El s-a ridicat şi a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget (însă văzând şi ce scria Iisus cu degetul pe pământ) ieşeau unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni şi până la cei din urmă, şi a rămas Iisus singur cu femeia, stând în mijloc. Dacă n-o osândise nimeni, nici El n-a osândit-o, atunci. Mergi; de-acum să nu mai păcătuieşti. Maria devenise încă de atunci, dintre fanaticele lui Iisus. Căci a simţit, prima dintre femei, puterea Lui şi greutatea cuvântului Său dumnezeiesc. Iar după ce L-a înviat din morţi pe fratele ei, Lazăr, şi împreună cu Marta, sora ei, L-au avut ca oaspete de seamă pe Iisus în casa lor, în timp ce Marta se silea cu multă slujire pentru oaspetele lor, Maria i se aşternuse la picioare Domnului, sorbindu-i cu nesaţ învăţătura. Doamne, a zis Marta, cu acel prilej, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Maria nu a încetat şi după aceea să-l adore pe învăţătorul ei. Ştiind că va fi într-o bună zi în casa fruntaşului Simon, a pătruns acolo şi ea, aducând un vas de mare preţ, cu mirt, pe care-n văzul tuturora l-a vărsat peste picioarele Mântuitorului, spălându-I-Le, şi cu părul capului ei I Le-a şters.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Viața lui Iisus”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii