Defazarea sufletească şi alte eseuri

16,50 lei

Defazarea sufletească şi alte eseuri (eBook) – Sorin Lavric
Seria de Autor Sorin Lavric

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065948266 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Un text se defineşte prin dispoziţia pe care ai avut‑o scriindu‑l, adică prin emoţia iniţială care te‑a împins să‑l pui pe hârtie. Hotărâtoare nu e tehnica scrisului, acea îndemânare lexicală graţie căreia poţi aşeza cuvintele după reguli prozodice, ci emoţia de la început. Dacă ea se stinge, textul se usucă şi moare. Eseurile de aici au sens numai în măsura în care emoţia din care s‑au născut persistă în ele. Tristeţea filosofilor este că, preocupaţi cum sunt de sensuri logice, sunt incapabili să emane fluizi emotivi.
Rezultatul e scrisul la rece: te aşezi la masă şi scrii, indiferent că ai sau nu poftă. Scrisul devine astfel o rutină ineptă. Şi chiar dacă se întîmplă să dai peste o expresie fericită, nu vei putea transmite nimic subliminal, niciun gust şi nicio tresă­rire, nicio sugestie şi nicio insinuare. Iar scrisul care nu provoacă ecouri recurente în mintea cititorului e inutil. Am ales în acest volum acele eseuri pe care le‑am resim­ţit ca fiind purtătoare de condiţie afectivă. (Sorin Lavric)

Defazarea sufletească şi alte eseuri de Sorin Lavric

Funcţia peltastică a limbii

Rostul unei traume este să-ţi deschidă ochii asupra putinţei de a scăpa de ea. Aşa mi s-a întîmplat în liceu, cînd, exasperat de sarcina de a toci cinci manuale în vederea admiterii la Medicină, am intrat în panica candidatului tremurînd de frica eşecului. Gîndul că nu voi putea învăţa chimia, biologia şi fizica mi-a provocat o anxietate vecină cu spaima, al cărei vertij ameninţa să-mi zdruncine minţile. Eram pe cale să înnebunesc de frică. Simptomul acestei frici l-am recunoscut în neputinţa de a mă concentra, mintea fugindu-mi spre orice alt act în afara celui al învăţării. Aş fi urcat munţi, aş fi tăiat păduri şi aş fi decapitat monştri, numai să nu mai stau cu ochii în pagina manualelor.

Dar pentru că evadarea mi-era interzisă – tata îmi fixase un program draconic, cinci ore dimineaţa şi cinci ore după-amiaza, şase zile pe săptămînă – în mine s-a iscat o formă compulsivă de evaziune: am început să învăţ bezmetic versuri, pe care le îngînam repetitiv ca pe un refren obsesiv, o dată, de două ori, de zece ori, pînă cînd, nici eu nu ştiam prea bine de ce, în mine se lăsa liniştea, o linişte mare cît un ocean de tihnă contemplativă. Gustam un calm îngeresc, pe care nici alcoolul şi nici ţigara nu mi-l puteau induce, cu atît mai puţin salturile de fantezie la care erosul reprimat din cauza ascezei m-ar fi putut împinge. Şi astfel, memorînd poezie după poezie, intram fără să ştiu într-un ritual laic al cărui efect era ordonarea minţii după tiparul unei prozodii legănate: cadenţa, rima şi coaja fonetică mă transpuneau într-o acalmie benignă, al cărei platou neted îmi dădea putinţa să învăţ. Aşa mi-am petrecut ultimii doi ani de liceu: înghiţeam cu furie nişte manuale a căror ariditate o anulam prin ceremonia mătăsoasă a unor versuri pe care le rosteam ca pe nişte rugăciuni, dar nişte rugăciuni care, în loc să ţintească spre o instanţă divină, se rostogoleau sub forma unei tehnici insolite de autosugestie. Reţeta era sigură: de cum simţeam că mă apucă panica, începeam să rumeg Nastratin Hogea la Isarlîk sau După melci. Dacă tremuram de frică la gîndul că alţii mi-o vor lua înainte în cursa spre Medicină, dădeam drumul Sonetelor închipuite de Voiculescu sau Scrisorilor lui Eminescu. Depănarea lor îmi răsuna în minte ca o revărsare liniştitoare de silabe binefăcătoare. Cu timpul am devenit un versat ruminator de stanţe nervoase.

Ce mă miră azi, cînd mă gîndesc la acei ani, este că la găselniţa de a folosi ritualul limbii ca pe o formă de liniştire am ajuns singur, fără ca cineva să-mi vîndă pontul. Mestecam în neştire prozodii spre a mă lecui de frică. De fapt, fără să am conştiinţa a ceea ce fac, „descoperisem“ o tehnică pe care alţii o verificaseră de mult: rolul protector al limbii prin repetarea ritualică a unor formule cu picior metric molipsitor, a căror cadenţă îmi legăna mintea într-un şir de unduiri cu efect alinător. Peste ani, cînd am dat în Cursul de poezie al lui Călinescu peste definiţia abatelui André Brémond („poezia este o rugăciune laică“), am căscat ochii ca sub pleaşca unei revelaţii: chiar asta făcusem eu în cei doi ani de pregătire pentru Medicină, mă rugasem laic în altarul propriei minţi, fără să implor vreo zeitate şi fără să aştept vreun sprijin de la ea. Ca să-mi salvez Dumnezeul minţii mele înfricoşate, îi sacrificasem latura transcendentă. Dumnezeu era viu, numai că era imanent, prins în cuşca minţii. De atunci, de rolul liniştitor al poeziei în ipostaza de rugăciune seculară aveam să fac uz mereu. În orele de insomnie din crucea nopţii sau în orele monotone din cursul călătoriilor cu trenul, îngînarea ritualică a strofelor îmi izgonea apăsarea timpului. Îi compătimesc pe toţi cei care nu ştiu să tragă un profit din rolul de protecţie pe care limba îl exercită asupra minţii. Limba e un scut mirabil atunci cînd ştii să-i dai o tentă de incantaţie lăuntrică.

În latină, la scut se spune pelta, iar soldaţii romani care purtau scut erau numiţi peltastae – „peltaşti“. Cine ştie să facă uz de limbă ca de un scut, ca de un mijloc cadenţat de ordonare a energiilor minţii, acela este un peltast. Urzirea unei pînze de oblăduire graţie ritmului cuvintelor e o cale miraculoasă de a te proteja de şocurile vieţii. În liceu intrasem în pielea unui peltast care îşi stăpînea anxietatea îngînînd ritualic stanţe clasice. Efectul anxiolitic al limbii în exerciţiul ei peltastic este o trăsătură de care oricine se poate bucura. Repetaţi de cinci ori o poezie care vă place: veţi simţi cum cîmpul de cadenţe vă pătrunde mintea, liniştind-o. Chiar aceasta e funcţia peltastică a limbii.

După gradul de profunzime cu care limba ţi se întipăreşte în minte, există trei trepte ale funcţiei peltastice. Primul grad este cel tectonic şi priveşte influenţa limbii native. După cum sugerează şi termenul (tectonica priveşte mişcarea plăcilor din scoarţa terestră), avem de-a face cu gradul cel mai profund de ştanţare a spiritului: structurarea minţii sub influenţa locuţiunilor verbale din limba nativă. Aceste locuţiuni sunt esenţiale fiindcă sunt primordiale. Oricîte aluviuni lexicale se vor depune peste ele în urma învăţării limbilor străine, ritmul nativ al expresiilor primordiale nu poate fi înlocuit. Aceste locuţiuni „materne“ (după criteriul că limba nativă e limba mamei, Mutterspache, în timp ce patria e ţara tatălui, Vaterland), indiferent că sunt vorbe de alint, de invectivă sau de incantaţie, nu pot fi traduse în altă limbă. Aşa se explică de ce marii poeţi sunt sechestraţi în tiparul prozodic al limbii lor, orice încercare de a-i traduce fiind o alterare. Adevărul e prea ştiut pentru a mai insista asupra lui: Goethe, Eminescu sau Baudelaire sunt intraductibili, întrucît în versurile lor funcţia peltastică atinge stratul tectonic, de maximă adîncime, al energiilor pe care o limbă le poate descătuşa. Cuvintele sunt vectori de energie mentală, sunt săgeţi de vigoare a spiritului, iar un vector cere direcţie, cadenţă şi tensiune a minţii. Cine spune că limba e un mijloc de comunicare o degradează la treapta unui banal cod de semne. Limba este energie vitală trecută în picior metric, tocmai de aceea prozodia unei limbi e ca bioritmul unui organism: cadenţa silabelor, înşiruirea consoanelor sau acoperirea vocalelor sunt trăsături inerente. A pretinde că le poţi trece în altă limbă e totuna cu a afirma că dansul totemic al unui trib incaş poate fi reprodus în partitura unui concert de Vivaldi. Gîndiţi-vă cîte limbi dispar anual pe întinsul planetei. Cu fiecare idiom dispărut piere un univers sonor al cărui metabolism nu poate fi preluat de altul.

Al doilea grad de profunzime e cel balistic. Împrumutat de la disciplina care studiază traiectoria proiectilelor, termenul sugerează impregnarea minţii cu jargonul aflat la modă. E înrîurirea mediatică căreia nu i ne putem sustrage din cauza cutiei de rezonanţă în care trăim. Suntem bombardaţi cu vorbe cărora nu mai stăm să le pricepem înţelesul, dar de care ne folosim în virtutea imitaţiei. E universul clişeelor în care ne refugiem tocmai pentru că, fiind acceptate de toţi, înlăuntrul lor ne simţim adăpostiţi. Limba publică este leagănul de protecţie al mediocrităţii colective, iar în expresiile ei ne cufundăm tocmai pentru că ştim că, folosindu-le, nu vom fi repudiaţi. Gîndiţi-vă de cîte ori, puşi în faţa unei întrebări neaşteptate, nu am răspuns prin clişee: e chiar reacţia de a te înconjura de virtuţile peltastice ale jargonului acceptat. Drama este că termenii acestui jargon sunt de două feluri: termeni-stindard şi termeni-ghilotină. În ambele cazuri, odată cu sensul cuvîntului ţi se dă şi reacţia afectivă pe care trebuie să o ai la pronunţarea lui. Termenii-stindard sunt cei cărora nu le poţi rosti silabele decît aderînd cu devoţiune la spiritul lor: democraţie, libertate, drepturi ale omului, toleranţă, pace. Ele sunt precum sfintele moaşte: le atingi închinîndu-le lor. Dimpotrivă, termenii-ghilotină sunt cei a căror pronunţie cere neapărat o stigmatizare: fundamentalism, radicalism, rasism, populism.

Balistica publică a jargonului mediatic preschimbă orice vorbitor într-o păpuşă mînuind docil cuvinte pe care nu le-a gîndit. Singura soluţie este ocolirea lor, eliminarea din vocabularul propriu. Altminteri, vei fi o marionetă căreia conotaţia cuvîntului îi va prefigura gîndirea. Priviţi-i pe politicieni: aproape că nu e frază în care cuvintele-stindard să nu alterneze cu cele de tip ghilotină. Partea proastă e că nu ei îşi aleg partitura de stindarde şi ghilotine. Ea le este impusă de tiparul ideologic al focarelor mediatice. Cereţi-le să se exprime în alte cuvinte decît cele consacrate de dihotomia stindard-ghilotină. Veţi vedea că nu vor mai fi în stare să lege două vorbe. Căci partitura nu e facultativă şi nici înlocuibilă. E dată odată cu orizontul de tabuuri din epocă.

Al treilea grad de impregnare e cel peristaltic. Termenul e împrumutat din fiziologia aparatului nutritiv. Tresăririle intestinului cu scopul împingerii bolului alimentar spre colon este un act peristaltic. Un asemenea act e dinamic, el cere efort, adică efectuarea unui lucru mecanic. E un proces eminamente activ, şi prin extindere el surprinde latura activă a minţii în folosirea limbii. De cît de viu eşti atunci cînd faci uz de cuvinte îţi depinde peristaltica minţii. Peristaltica surprinde coeficientul personal în uzanţa unei limbi, stilul propriu în legarea cuvintelor. Spre deosebire de gradul tectonic şi cel balistic, care presupun că mintea suferă pasiv înrîurirea lexicului, de data aceasta mintea este cea care, în exerciţiu activ, modelează limba. Se subînţelege că la acest grad nu ajung decît puţini, cei care posedă un vocabular cu tiv propriu şi o sintaxă cu iz personal. Dictonul oratio vultus animi est (vorbirea este chipul sufletului) dezvăluie tocmai rolul activ al minţii în legarea vorbelor. Celălalt caz, cînd limba slujeşte drept paravan pentru ascunderea gîndurilor – potrivit dictonului oratio mendacium animi est (vorbirea este minciunea sufletului) – ţine de exerciţiul balistic.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Defazarea sufletească şi alte eseuri”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii