Captivi la pontul hibrid

Captivi la pontul hibrid de Dorin Popescu

EXUBERANŢA GEOPOLITICII
Valentin Naumescu

Dorin Popescu este un exuberant al geopoliticii. Un autor flamboiant, creativ şi dornic să surprindă cu formule noi. Scrie luxuriant, vivace, colorat, însufleţit, revărsând asupra cititorului o abundenţă de figuri de stil şi ornamente care dau un farmec inconfundabil articolelor sale. În spatele acestei feerii a cuvintelor, ideile sunt însă clare, puternice şi lucide.

Stilul baroc al scriiturii lui Dorin Popescu, rar întâlnit în analiza politicii internaţionale, năvăleşte peste noi, mustind de pasiune înflăcărată pentru mesajul pe care vrea să ni-l transmită, chiar şi atunci când acest mesaj vorbeşte despre realităţi politice sau observaţii cu rol premonitoriu, care au darul să ne îngrozească. Energia lui entuziastă, metaforele în cascadă şi vârtejul de imagini ne prind într-un iureş al lecturii pe care trebuie neapărat să o terminăm înainte de a respira.

Într-o lume care a redescoperit brusc considerentele geopolitice şi geostrategice, neglijate în perioada optimistă în care credeam cu toţii în „sfârşitul istoriei”, fostul diplomat cu experienţă în spaţiul mereu tulbure al Europei de Est a intrat cu succes pe terenul accidentat al analizei politice. De câţiva ani, Dorin Popescu ne încântă cu articolele, analizele şi comentariile sale, ca şi cu activitatea intensă în cadrul unor think tank-uri de profil, precum Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), în care coordonează filiala Constanţa, sau Asociaţia Casa Mării Negre, la care este preşedinte fondator.

Cartea de faţă este un dar. Autorul ne face nepreţuitul cadou de a ne ajuta să înţelegem mai bine, mai corect, mai profund, mai argumentat, ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre, în vecinătatea României şi a Uniunii Europene, în Europa în general şi chiar la nivelul ordinii globale, prin raportarea la dinamica relaţiilor tot mai complicate între Marile Puteri.

„Dramatizarea” spectaculoasă pe care o pune în scenă Dorin Popescu în textele sale, cavalcada de imagini voit surprinzătoare, „incantaţiile” şi volutele în care îşi acoperă analizele geopolitice altminteri solide nu fac decât să ofere cititorului plăcerea de a descoperi singur, în spatele vegetaţiei luxuriante a articolelor care îi poartă semnătura, arhitectura robustă a unei gândiri politice riguroase şi profesioniste. Dorin Popescu nu face doar marketing de vitrină, „înşirând cuvinte goale ce din coadă au să sune”, ci chiar are o marfă bună de vândut. Iar asta putem înţelege doar citind cu atenţie textele, dincolo de titluri şi metafore.

La prima vedere, volumul Captivi la Pontul hibrid debordează de formule inovative, spumoase. Căci ce altceva dacă nu căutarea permanentă a inovaţiei analitice şi surprinderii cititorului o pot constitui titluri atractive precum Lacul lebedelor (negre). Anotimpurile captivităţii, Black Sea First: Drumul către cabina de comandă, Cod de furtuni (politice) la Marea Neagră, Apocalipsa după Trump, Două şampanii la rece (Washington şi Moscova), 2020, plantaţii de lebede negre, Helsinki, Moscova, Washington: un triunghi geopolitic al Bermudelor, Dansând cu lupii la Pont, Revin codurile de vreme rea în politica externă a României, Sinodul BOR mută cu piesele albe în şahul geopolitic, Se strânge cleştele geopolitic, Treizeci de ani de boală, Cap compas Europa, cu alidadă rusească, Trumpizarea Europei. Episodul Basarabia, Mica Dodoniadă: bezele cu gust de gulaş, „Nuntă în Basarabia”: Vor dansa Dodon şi Plahotniuc dansul mirilor în prezenţa naşului Kozak?, Cartuşele de sub piepţii Matrioşkăi, În noiembrie, Dumnezeu e Bog, Ursul la miere. Blitzkrieg cu democraţia, Războiul hibrid din Casa lui Hristos şi multe altele de acest fel? Şi totuşi, nu este doar atât.

La o lectură atentă, cititorul va descoperi că este vorba de mult mai mult decât formule spectaculoase. Dorin Popescu nu face speculaţii şi nu ne vinde doar titluri. Piesele din care este compusă această carte-mozaic sunt de esenţă tare, rezistă probei timpului şi alcătuiesc la final o imagine complexă, articulată, coerentă. La fel ca într-un puzzle, ne pot plăcea sau ni se pot părea interesante piesele de joc disparate, dar cu siguranţă satisfacţia cea mai mare este atunci când le vedem îmbinate, iar tabloul geopolitic şi geostrategic se întregeşte şi capătă sens.

Structura cărţii este simplă, logică şi echilibrată. Cinci capitole cu grupaje de articole pe criteriul teritorial – regiunea Mării Negre, România, Republica Moldova, Federaţia Rusă şi Ucraina – reunesc marile tematici de interes şi de expertiză ale lui Dorin Popescu. Fiecare în parte şi toate la un loc contribuie la clarificarea marilor schimbări prin care trece politica regională, europeană şi globală, cu un accent firesc pus pe reflecţia asupra spaţiului pontic şi de limbă română de dincoace şi de dincolo de Prut, influenţat deopotrivă de la Vest şi de la Est, de Nord şi de la Sud.

Autorul acestui volum este, în opinia mea, unul dintre cei mai buni cunoscători ai spaţiului est-european din analiza geopolitică românească. Personal, citesc cu răsuflarea tăiată, imediat ce devin publice, toate analizele sale despre Ucraina şi Rusia, despre Republica Moldova şi, bineînţeles, despre regiunea Mării Negre. Dorin Popescu înţelege mult şi repede, este prompt şi cu putere de expresie semnificativă. Ajutat de imaginaţia sa debordantă şi de figurile de stil despre care am vorbit, ne explică în câteva ore de la producerea unui eveniment politic, cât se poate de plastic, dar extrem de sugestiv, ce s-a întâmplat acolo şi despre ce este vorba, în esenţă.

Am avut onoarea să găzduim, într-un volum pe care l-am coordonat anul trecut, dedicat „Tensiunii liberal-iliberal pe agenda globală”, studiul remarcabil al lui Dorin Popescu intitulat Eroziuni hibride postmoderne: Eseu geopolitic despre narativele iliberale, pe care îl revăd cu plăcere acum republicat în această carte. Citez din acest text substanţial: „Noţiunea de «iliberalism» se reinventează perpetuu. Lumea modernă nu mai produce ordini şi sens, logici şi sisteme; tulburarea (geopolitică) şi criza au devenit formele ei predilecte de manifestare. Iliberalismul devine astfel, dintr-o slăbiciune, carenţă şi/sau eroare a unui macro-sistem social, o expresie obligatorie a lumii moderne, un semn ontologic al acesteia, un icon, un fragment de cod. […] Patronii spirituali ai iliberalismului (cel puţin ai manifestărilor sale din spaţiul european şi euroatlantic), apologeţii acestuia obişnuiesc să îl prezinte ca pe o alternativă la democraţia de tip liberal, (d)enunţând perisabilitatea şi «moartea» geopolitică a valorilor şi principiilor care au produs Occidentul, în terminologia ultimei jumătăţi de veac. Ei opun iliberalismul Occidentului însuşi, aşa cum vor fi făcut odinioară cu socialismul utopic şi cu dictatura comunistă, în multiplele ei variante”.

Dar cum afectează tendinţa iliberală manifestată în numeroase democraţii ordinea politică internaţională? Dorin Popescu răspunde în termeni clari, identificând posibile forme de impact asupra regiunii noastre: „Hibridizarea ordinii geopolitice actuale a lumii este simultană şi sinonimă hibridizării lumii liberale. Dintr-o parte a perspectivei, se poate aprecia că „falia ideologică liberal-iliberal se reflectă în abordările marilor dosare ale agendei internaţionale” (Valentin Naumescu); în oglindă, la fel de credibilă pare logica inversă: tulburarea/hibridizarea ordinii lumii generează efecte catastrofice şi în planul degradării modelului sacralizat al democraţiei liberale; iliberalismul apare astfel (cu atât mai mult) ca un simptom al desacralizării gândirii sistemice/raţionale, un simptom al noilor epici utopice postmoderne. […]