Decoct de femeie

23,50 lei

Decoct de femeie (eBook) – Sorin Lavric

Golește
ISBN: EB9786065948204 Categorie: Autor: Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

„Scrisă performant și de o stranie originalitate a subiectului, în contrast cu ceea ce a publicat până acum Sorin Lavric, cartea uimește prin amestecul insolit de conceptualizări cât mai abstracte și evocări din zona erosului acut. Identific în paginile ei, bine mascat, un misoginism existent la mai toți gânditorii de filosofie, aici rezultat al privirii reci a celui care cândva a frecventat sala de disecție medicală. Sub bisturiul de azi este feminitatea, perenă sau căzută în efemer. Ficțiunea literară este convocată să ilustreze tipologii pe care autorul le transferă cititorului complice.

Din câte îmi pot da seama cunoscându-l de mult timp, Sorin Lavric imaginează tipologii feminine precum altădată Rubens picta aceeași voluptoasă femeie văzută din unghiuri diferite, multiplicând-o de parcă ar fi fost tot alta; sau precum Maillol o modela în marmoră sau bronz exclusiv pe Dina, modelul său plastic și apoi soție, ilustrând astfel figuri simbolice: fluviul, muntele, marea, ba chiar prin siluete robuste și Ars Amandi a lui Ovidiu.” (Ion Papuc)

Decoct de femeie de Sorin Lavric

Prolog

Sub unghi liric, rostul femeii e să fie muză, după ce a încetat să-ţi fie iubită. Situaţia inversă, cînd nimbul de muză e dat de carenţa pancraţiului epidermic, nu are însemnătate. Fiind o surescitare a fanteziei ivită dintr-o amînare a sorocului plăcut, nimbul trece după ce carenţa a dispărut. Tocmai de aceea condiţia de muză nu se capătă oricum, ci numai a posteriori, în virtutea unei naturi al cărei farmec scoate femeia din regimul placid al mironosiţelor şterse. Trebuie să ai stofă ca, întipărindu-te în mintea unui satir, să-i inspiri amintiri la ani după ce fornicaţia s-a încheiat. Ori eşti nimfă cu blazon de ereditate grea, şi atunci te întipăreşti precum o dîră de acid voluptuos, ori eşti odaliscă fadă, fără puterea de a trezi jind, şi atunci conturul îţi dispare în sorbul uitării. Cînd întipărirea are loc, femeia trece de la treapta unei apariţii individuale la gradul de cuprindere a unei speţe.

Fiinţele despre care e vorba aici nu sînt cazuri singulare, ci tipuri feminine. Nu sînt exemple, ci figuri exponenţiale, a căror rasă s-a desprins din plebea numeroasă a fatuităţii calide. „Fatuitatea calidă“ înseamnă serbezimea prostească a fiinţelor fără muchie izbitoare, găunoşenia ascunsă sub mlădieri de cochetărie autoimpusă. Din acest motiv, femeile pe care le voi evoca sînt cariatide dotate cu prerogativă de gene, şi nu iederi atîrnînd de braţele unui copac. Iederele nu intră în atenţia cărţii fiindcă nu au atributul nobleţei pe care ţi-l dă timbrul înnăscut al femeii de rasă. Timbrul înnăscut nu e nimic altceva decît acea ţîfnă rarisimă, cu alura aristocrată, a cărui prezenţă preschimbă o femeie într-un exemplar unic, cu atît mai valoros cu cît e irepetabil. Cu un asemenea timbru te naşti sau nu, înzestrarea ancestrală fiind de o inechitate strigătoare la cer, pe care nici o revoltă etică nu o poate înlătura. O mie de femei erudite strînse laolaltă nu fac cît fascinaţia uneia singure din cele care au privilegiul nurilor. A fi cu nuri e un clenci congenital, o mană providenţială graţie căreia rangul ţi-e dat din capul locului, fără nici un efort menit a spori cîmpul de atracţie. A nu avea nuri e o calamitate pe care o porţi toată viaţa, fără ca vreo altă calitate să-i poată compensa lipsa. Între rangul unei nimfe cu năzbîtii în pori şi teapa unei metrese fără farafastîc în sînge e o prăpastie a cărei adîncime se măsoară cu ajutorul logaritmilor: puterea la care trebuie să ridic baza spre a obţine numărul este cizelarea la care trebuie să ridic timbrul unei femei spre a-i obţine farmecul. Cînd baza (timbrul) lipseşte, nici o potenţare menită a atinge rangul de fiinţă nurlie nu poate avea loc. Rangul unei femei stă în ifosul congenital ce-i răzbate în pori, şi nu în cultura pe care s-a canonit s-o capete sub influenţa anturajului. Fără harul congenital al nurilor, senzaţia insipidă că priveşti o farsă a naturii nu poate fi înăbuşită.

Cum nu sînt neapărat un admirator al sexului frumos, pe femeile de aici nu le-am ales fiindcă mi-au plăcut, ci pentru că mi s-au impus atenţiei în virtutea unei înzestrări de excepţie. Strict vorbind, personajele de aici îmi sînt cu totul indiferente, şi nici urmă de duioşie nu mă încearcă scriind despre ele. Le consider muze nu pentru că mi-ar stîrni vreo nostalgie umedă, ci pentru că din amintirea lor pot scoate un tipar al fandacsiei feminine. Fandacsia este obsesia atracţiei urlînd în pori, şi ea are prea puţin de-a face cu frumuseţea pe care o epocă o ia drept etalon de preţuire a femeii.

Scopul meu este să fac filosofia femeii, nu apologia ei. Din acest motiv, nici o intenţie de elogiu nu va tulbura zaţul paginilor, cum nici o poftă de ditiramb nu le va încreţi suprafaţa. Eu vreau să intuiesc în chip verosimil femeia, vreau s-o definesc, şi nu s-o evoc postiş în virtutea unei reţete lăudăroase. Iată de ce portretele de aici vor fi tăioase, fără tentă patetică, ba chiar nedrepte, dar în schimb vor avea privilegiul de a descrie femeia aşa cum se înfăţişează unui ochi a cărui umoare e străbătută de exerciţiul conceptelor. A ridica femeia la concept e un ordaliţiu pe care numai mintea satirului îl poate face. Cum n-am de gînd să menajez vanităţile, e firesc să afirm că chinul gîndirii abstracte e prerogativa cuvenită intelectului masculin.

Mărturisesc că piedica pe care am întîmpinat-o a stat în cuvintele de care am făcut uz. A filosofa pe seama femeii cere o limbă aparte, ale cărei nuanţe trebuie să se potrivească fermenţilor ce-i mocnesc în vine. Nu poţi descrie un surîs cu un vocabular scolastic, la fel cum nu poţi surprinde un miros cu ajutorul jargonului dialectic. Dar nici nu poţi face filosofie în marginea femeii mestecînd tropii pe care limba literară le flutură ca pe nişte clişee obligatorii. De aceea, cuvintele insolite pe care le voi folosi nu sunt rodul unui imbold snob, ci consecinţa unei adaptări la muchiile atît de schimbătoare pe care nimfa o arată ochiului. O tresărire infimă, ca mişcarea colţului buzelor sau clătinarea unui sîn, nu poate fi sesizată de convenţiile ce domnesc în limba de uzanţă comună. Am croit noţiuni cu alură bizară fiindcă nu am avut încotro, disperat de neputinţa de a capta în vorbe unduirea unui tiv de rochie sau ascuţimea unei sprîncene încruntate. Apoi, cînd mi-am dat seama că nu pot să evoc amănunte de intimitate focoasă fără să cad în vulgaritatea la care mă condamna uzul limbii ordinare, mi-am croit cuvinte spre a surprinde în chip decent o zonă a vieţii care se pretează celor mai abracadabrante scîrnăvii verbale. De cîteva ori am vrut să renunţ, conştient că încerc să deschid porii unei epiderme cu dinţii unui forceps de veterinar, prea mare pentru mărimea infimă a ţintei pe care o urmăream. Cum să descrii un ifos mironosit, o tristeţe de catafalc sau un licăr galeş altfel decît prin punerea în pagină a unor cuvinte ce par picate din altă lume?

Şi cum femeia, în esenţa ei, duce lipsă de un miez cu rol de centru, am creat noţiuni menite a sugera această lipsă. Procedeul a stat în trei paşi: în primul rînd, am adus la expresie nimfa, adică i-am zugrăvit un portret concret, în al doilea pas am ridicat-o la concept, adică am prins-o în cîteva scheme abstracte, pentru ca în pasul trei să compar între ele schemele, cu dobîndirea unui simbol prin care definesc esenţa din spatele portretului. Dar fiindcă aplicarea unor scheme asupra unui caz concret cere ca mai întîi să le ai la îndemînă, am înfăţişat schemele înaintea exemplelor. În felul acesta, aparatul analitic precedă exemplele ce vor fi supuse analizei. Mai mult, exemplele sunt rodul unei fantezii căreia, pentru a-i da o tentă verosimilă, i-am întipărit o suită de detalii biografice luate din mine. Altminteri, numele, împrejurările şi deznodămîntul lor sunt toate de ordin fictiv.

Se subînţelege că procedeul acesta este ilicit sub unghi literar, numai că ceea ce năzuiesc e să prind esenţa femeii cu ajutorul abstracţiilor, vreau să-i prind formula, ceea ce înseamnă că fiecare portret stă pe copca unor noţiuni reci, al căror iz general mă ajută să scap de tonul unei evocări complezente. Dacă literatura se hrăneşte din ambiguitate, eu am pretenţia unor noţiuni a căror precizie să depăşească în expresivitate orice ambiguitate. Ceea ce e totuna cu a spune că filosofia e mult mai grăitoare decît literatura.

La prima vedere, un portret alcătuit din ceaţa unor abstracţiuni e tot ce poate fi mai contraindicat în materie de evocare, cu lux de amănunte, a fiinţei feminine. E poate trăsătura cea mai stranie a acestei cărţi, aceea că specificul fiecărei femei e dat de ridicarea portretului la invarianţa monotonă a unor scheme aspre. Portrete poate face oricine, cu condiţia să posede însuşirea histrionică a talentului, dar putinţa de a le trece carnea prin sita abstractă a unor scheme bizare, care par să nu aibă nici o legătură cu etosul femeii, putinţa aceasta cere o impostaţie a minţii pe care numai ordaliţiul conceptelor ţi-l poate da. De aceea, dacă am o pretenţie asupra travaliului din care au ieşit aceste portrete e să i se recunoască sîmburele speculativ. Iar speculaţia, s-o spun de pe acum, e trecerea în concepte a unei unităţi mistice. Accentul acesta, atît de obscur, îl voi lămuri pe parcurs.

Să prinzi generalul în particular e marota dintotdeauna a minţii speculative, şi pentru a da satisfacţie acestei marote am făcut uz de zece scheme din încrucişarea cărora a ieşit tivul idiopatic al fiecărei nimfe. Spun „nimfă“ tocmai pentru a scoate femeia de sub accepţia meschină pe care uzul plebei i-l dă. Mai mult, voi întrebuinţa cuvinte precum „nimfă“ şi „satir“ pentru a scăpa de repetiţia exasperantă a vocabulelor „femeie“ şi „bărbat“. Fără o astfel de variaţie, o psalmodie înfiorătoare, monotonă ca o stepă uscată, ar copleşi mintea cititorului. În plus, nici una dintre femeile din această carte nu e frumoasă în sensul comun al termenului. Nici una nu intră în categoria mediocră a lui mulier pulchra1. Căci fiecare are privilegiul unei stihii care o rupe de masa figurilor de duzină. Femeile de aici nu sunt nici chipeşe şi nici reuşite, ci aşchii cu totul rupte de norma apariţiilor plăcute.

Schemele pe care le voi aplica sunt rodul unei elementar simţ al observaţiei, ceea ce înseamnă că la ele am ajuns urmărind răscolirea de defecte şi calităţi din care e urzită fandacsia feminină. Simplă inducţie pe bază de observaţie, atît şi nimic mai mult.

Prima schemă este gestus-motus-actus2 şi se referă la clasificarea gesturilor unei femei în funcţie de ochiul care o priveşte. Gestus trimite la suita de atitudini pe care le are în spaţiul public, motus la mişcările ei în spaţiul intim, pentru ca actus să poarte asupra actelor la care ea ia parte în cursul relaţiei cu unul dintre cei trei zei cărora, în virtutea naturii ei, îşi închină viaţa: bărbatul, copilul sau Dumnezeu. Cum asupra maternităţii nu am a mă pronunţa decît frizînd impostura, le voi atinge doar pe celelalte două acte: cel erotic şi cel mistic, cu apăsarea accentului pe cel de-al doilea act. A scrie despre erotica feminină e act postiş de conformare la tiparul searbăd al epocii, dar a-i surprinde mistica e impuls nobil de a o ridica în rang. Cînd ai de ales între un degetar de sucuri (erotica) şi un gherghef de taine (mistica), arunci stropii de licoare şi păstrezi bolta de arcan.

1 Femeie frumoasă (lb. latină).
2 În latină, forma la singular a celor trei termeni sinonimi – gestus, motus, actus – trimite invariabil la gesturi, mişcări sau acţiuni. Am preferat ca distingerea lor să o fac după un criteriu mai puţin prozaic: persoana sub al cărei ochi se mişcă femeia.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Decoct de femeie”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii