Scriitori evrei din România

11,60 lei

Scriitori evrei din România (eBook) – Ovidiu Morar

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9789731925875 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Specialist în domeniul avangardei, scriitorul – extrem de incomod uneori! – Ovidiu Morar, scrie despre scriitorii evrei din România într-un stil incomod, mânat de un zeu al dreptăţii, imparţial şi feroce.
Cine sunt scriitorii evrei?
În ce măsură ei se deosebesc de români, unguri, francezi, şi în ce măsură se aseamănă?
Aceste şi multe alte întrebări mai mult sau mai puţin comode revin aidoma unui laitmotiv pe parcursul cărţii, scrise într-un stil alert, incitant, cu note vădit incomode, iar pe alocuri de-a dreptul provocatoare.

Scriitori evrei din România de Ovidiu Morar

ARGUMENT

Ideea unui studiu despre scriitorii evrei din România ar putea să-i intrige pe unii. De ce să fie evreii separaţi de conaţionalii lor? Sunt ei oare diferiţi? Merită ei un tratament special? De ce? Nu sunt oare şi scriitorii de origine evreiască (suficient de) prezenţi în istoriile literaturii? Care ar fi rostul unei noi discriminări acum? Iată câteva întrebări perfect legitime care dintru început reclamă răspuns.

În România, ca mai peste tot în lume, de altminteri, istoria evreilor a fost, de la începuturi şi până azi, cu adevărat dramatică. Priviţi îndeobşte ca nişte străini indezirabili, dezavuaţi de stat şi de biserică, ei nu s-au bucurat până la finele celui de-al doilea război mondial de prea multe drepturi (în general, nu li s-a permis să aibă pământ, să practice meşteşugurile, să aibă funcţii administrative şi militare, să participe la viaţa politică etc.). Oficial, nu li s-a recunoscut calitatea de cetăţeni români până în 1923, iar nu după multă vreme, guvernul Goga-Cuza din 1937-1938 va dispune revenirea la vechea stare de lucruri. Mai mult, acest guvern a mai adăugat şi alte măsuri discriminatorii, iniţiind o politică antisemită aberantă ce va atinge un climax în timpul dictaturii lui Ion Antonescu din perioada 1940-1944: urmărind „deparazitarea neamului românesc” de toţi evreii, mareşalul va dispune treptat, în ceea ce-i privea pe aceştia, revocarea din armată şi din funcţiile publice, interzicerea căsătoriilor mixte, interzicerea dreptului de a lucra în întreprinderi, de a practica avocatura, medicina, jurnalistica, excluderea din şcolile şi universităţile de stat, evacuarea din sate şi târguri în oraşele mai mari, exproprierea, munca forţată, toate culminând cu masacrele organizate de armata română în localităţi din Moldova, Basarabia şi Bucovina de Nord şi cu deportările în masă ale evreilor din teritoriile ocupate în lagărele din Transnistria. Aşa se face că populaţia evreiască de pe teritoriul României Mari, numeric a doua din Europa (circa 800.000 de oameni), se înjumătăţise la sfârşitul războiului. În timpul noii dictaturi comuniste după modelul stalinist, evident că majoritatea celor rămaşi au preferat să emigreze, astfel încât astăzi comunitatea evreiască din România abia dacă mai numără câteva mii de membri, majoritatea la vârsta senectuţii – se poate spune deci că îşi contemplă cu dezolare iminentul sfârşit.

Deşi intelectualii evrei s-au bucurat, totuşi, în general de un autentic respect din partea concetăţenilor lor, nu se poate spune că discriminările şi persecuţiile i-au ocolit. Notoriu e în primul rând cazul lingviştilor de faimă mondială Moses Gaster, Hariton Tiktin şi Lazăr Şăineanu, expulzaţi din România la finele secolului al XIX-lea. Numele criticului Ion Trivale, foarte apreciat de G. Călinescu în vestita sa istorie a literaturii, a fost omis pe placa comemorativă a monumentului eroilor români din 19161, probabil întrucât era evreu (i. e. ne-român). Felix Aderca era în 1937 un scriitor şi un ziarist renumit şi, pe lângă aceasta, mai luptase şi pe front în primul război mondial. Iată însă că noul ministru al muncii, fiul bine cunoscutului ideolog şi politician antisemit A. C. Cuza, dispune acum în mod arbitrar mutarea lui cu serviciul din Bucureşti la Chişinău, iar apoi în alt capăt al ţării, la Lugoj (de notat că, dintre intelectualii români, cu excepţia lui Zaharia Stancu şi Perpessicius, nici unul nu protestează în faţa acestui abuz flagrant). După promulgarea, începând cu 1937, a legilor rasiale de inspiraţie nazistă, şi scriitorii evrei, aidoma celorlalţi coreligionari ai lor, au avut de îndurat privaţiunile şi umilinţele pe care guvernele ce s-au succedat până în 1944 le-au impus acestui segment al populaţiei (jurnalul lui Mihail Sebastian, publicat abia în urmă cu câţiva ani, este o tulburătoare dovadă în acest sens). Unii, ca Paul Celan sau Norman Manea, de pildă, au fost chiar deportaţi împreună cu întreaga lor familie în Transnistria, spaţiu al morţii de unde prea puţini s-au mai întors (Paul Celan şi-a pierdut acolo ambii părinţi). O consecinţă firească a acestei politici antisemite oficiale a fost expatrierea a numeroşi scriitori evrei atât înainte, cât şi după cel de-al doilea război mondial, când, în condiţiile noului stat totalitar, antisemitismul a continuat să se manifeste pe căi subterane. Iată, de pildă, o radiografie a unei existenţe marcate dramatic de antisemitism, realizată în iulie 1940 de scriitorul Emil Dorian:

„Dacă ar trebui să-mi notez o schiţă autobiografică, acum, după aproape o jumătate de secol de viaţă, şi aş căuta să-mi fixez câteva puncte, ele ar fi următoarele: prima mea amintire clară, conştientă, o am de la vârsta de 4-5 ani, când, într-o după-amiază, maică-mea s-a repezit îngrozită în curtea în care mă jucam cu o soră – moartă după aceea de difterie –, ne-a luat în braţe şi ne-a ascuns în casă. Pe stradă trecea o manifestaţie antisemită a studenţilor, care strigau: «Jos jidanii! Moarte jidanilor!» Mi-a rămas în urechi zgomotul surd de pietre şi de geamuri sparte din strada Dudeştilor, unde de abia ne mutasem din strada Artei, pe care mă născusem. Apoi, absolvirea şcolii primare evreieşti, când nu putusem urma, ca evreu, şcoala de stat, din pricina taxei de examene ce trebuia depusă. La liceu, fiind evreu, nu m-au primit. M-am înscris la gimnaziul evreiesc, care, mai târziu, a izbutit să mă înscrie la un liceu românesc, în clasa a IV-a. Până la bacalaureat, crunte şi urâte manifestări antisemite din partea colegilor, în stilul pitoresc de maidan periferic, obişnuit la copii. În 1907, spaima cu care aşteptam intrarea ţăranilor în Bucureşti şi masacrul de care se vorbea (…) La bacalaureat, mizeriile făcute de Bogdan-Duică, directorul liceului, antisemit făţiş, brutal (coborât din Ardeal), pentru tema Poezia populară, dezvoltată de mine, dar salvat de un dascăl evreu din comisie, Candrea, care mă preţuia. Imposibilitatea de a urma studiile pentru profesorat. La medicină, adversităţi antisemite printre colegi şi profesori. (…) Societatea Scriitorilor nu m-a admis ca membru, fiind evreu. Pentru acelaşi motiv mi s-a refuzat mai târziu premiul pentru cel mai bun volum de versuri al anului, dându-se lui Calistrat Hogaş, prozator mort de multă vreme. Cetăţenia mi-a fost revizuită, după ce am fost destituit de la Asigurările Sociale, fiind evreu. Acum sunt scos din naţiune, în urma hitlerizării. Într-o jumătate de veac, deci, firul existenţei mele se desfăşoară între «Jos jidanii» din 1800 şi nu ştiu cât şi «Jos jidanii» din 1940. În tot acest răstimp am dat, am dat, am dat din mine cât am putut, iubind şi aşteptând, înţelegând şi iubind. Tot ce am văzut şi auzit în jurul meu şi mai departe de mine, bărbi evreieşti smulse, profanări de sinagogi, bătăi şi vexaţiuni, jigniri ale fetelor mele, variata gamă de ticăloşii şi nedreptăţi, injurii şi insanităţi, cruzimi rafinate şi brutale, am crezut că vor fi izbăvite, uitate, atenuate, plătite în orice caz – şi iată că astăzi bilanţul jumătăţii de veac se încheie cu o serie nouă de îngenunchieri şi crime fără pereche. Conţinutul jgheaburilor imunde de nedreptăţi şi ruşini se scurge acum în lacul imens al bestialităţii care vrea să facă o nouă ordine în Europa şi în apele căruia conducătorii ţării se bălăcesc acuma cu beatitudine şi conştiinţa împăcată. (…)”2

Într-un climat general antisemit3, firesc era ca şi receptarea scriitorilor evrei să fie afectată. Astfel, de pildă, includerea dramei Manasse a lui Ronetti-Roman în repertoriul teatral al Naţionalului bucureştean a provocat în repetate rânduri, începând din 1906, violente manifestaţii de stradă studenţeşti care au condus în cele din urmă, în 1913, la interzicerea spectacolului. Mihail Sebastian a devenit în 1933 obiectul unei campanii de presă incendiare (el va vorbi chiar de un adevărat „război provocat în cultura românească”) după publicarea romanului De două mii de ani…, care dezbătea tocmai problema evreiască din România. Felix Aderca dorea în 1937 „publicarea unor ediţii critice a operelor complete lăsate de scriitori, artişti, savanţi evrei-români, eliminaţi azi din toate manualele didactice, din toate istoriile culturii române, din toate editurile”.4 În aceeaşi perioadă, evreii promotori ai modernismului radical erau în permanenţă ţinta unor atacuri imunde în presa naţionalistă, după cum îi mărturisea Saşa Pană lui Tristan Tzara într-o scrisoare din 13 iulie 1937:

„Campania «contra literaturii noi şi pornografice», «contra iudaizării literaturii române» continuă cu furie înteţită în ziarele dreptei hitleriste: «Porunca vremii» (…), «Curentul» lui Pamfil Şeicaru cu foiletoane semnate de Ion Sân-Georgiu şi N. Roşu (ultimul a publicat de curând un volum, Orientări în veac, în care huliganismul spumegă. Bineînţeles, în fruntea celor înjuraţi vulgar sunteţi dumneavoastră); «Universul» «marelui român» Stelian Popescu; Iorga a făcut să reapară vechiul său «Sămănător» care de astă dată se numeşte «Cuget clar».

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Scriitori evrei din România”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii