Picătura de înţelepciune

Picătura de înţelepciune de Nicolae Bănicioiu

CUVÂNT-ÎNAINTE

După o viaţă tumultuoasă petrecută în domeniul militar, care, pe lângă multă responsabilitate şi mari riscuri, mi-a oferit şi şansa aventurii, am revenit la „scris”. O îndeletnicire mai veche, pe care simt că am avut-o dintotdeauna, dar care a fost monopolizată pentru o bună bucată de vreme de tematica tehnică specifică domeniului de activitate în care am profesat. Astfel, pasiunea mea pentru scris, în acest timp, s-a manifestat atât cu ocazia exercitării calităţii de Preşedinte al colegiului de redacţie al ziarului „PROTECŢIA CIVILĂ”, care a funcţionat pentru o perioadă de mai mulţi ani în judeţul Teleorman, cât şi cu ocazia mai multor articole şi proiecte ştiinţifice, pe care le-am elaborat şi redactat în domeniul protecţiei civile, cu referire la măsurile de protecţie şi autoapărare în caz de dezastre sau război.

Însă, în paralel cu activitatea militară, ce comporta un grad ridicat de complexitate, am avut în vedere permanent şi cultivarea pasiunii pentru propria-mi desăvârşire culturală. Astfel, puţinul timp care-mi rămânea, dincolo de exercitarea profesiei şi îndeplinirea responsabilităţilor cotidiene, îl foloseam pentru a mă avânta, de fiecare dată tot mai mult, în largul şi inepuizabilul „ocean” al culturii umanităţii. Drept urmare, pot spune că astăzi sunt norocosul posesor al unui „bagaj” destul de bogat de cunoştinţe şi informaţii referitoare la comorile şi zestrea de înţelepciune depozitate de patrimoniul cultural naţional şi universal. Iar acest „bagaj”, care de fapt reprezintă un nepreţuit „dar” către care viaţa mi-a călăuzit paşii, acum se cere a fi împărtăşit şi celorlalţi, ajutându-mă astfel să-mi redescopăr pasiunea pentru creaţia literară. Acel tip de creaţie literară care se vede descătuşată de formalismul de specialitate al profesiunii de militar, fără însă a suferi sub aspectul importanţei şi utilităţii conţinutului informaţional comunicat cititorului. Până la urmă, protecţia înpotriva dezastrelor sau a războaielor şi protecţia în faţa erodării culturale se dovedesc a fi deopotrivă importante pentru viaţa omului, şi nu de puţine ori încercările de ordin spiritual şi cultural cu orientare răuvoitoare ori greşită au făcut mai mult rău decât toate pericolele enumerate. Şi cum altfel ne putem proteja în faţa pericolelor şi a expansiunii deşertului arid, al unei spiritualităţi şi culturi denaturate şi ademenitoare pe calea pierzaniei, precum o Fata Morgana, decât prin a face recurs la zestrea culturală oferită de înaintaşi.

De aici şi până la dorinţa de-a da naştere unui volum de poezii n-a mai fost decât un „pas”! Tot ce adunasem de-o viaţă în cuget şi simţire acum dorea să răzbată la suprafaţă, să fie destăinuit şi celorlalţi, în special tinerilor cărora le sunt atât de necesare şi utile punţile către esenţe şi valori profunde, încât nu ştiam cu ce să încep! Astfel, a apărut „PICĂTURA DE ÎNŢELEPCIUNE”, o carte care se doreşte a fi o asemenea punte, cu un format plăcut, compus din şapte capitole care dezvoltă tematici diverse, ce fac recurs la istorie, la aventurile marilor pionieri ai descoperirilor geografice, la cultură şi arte, la obiceiuri şi tradiţii, la pilde şi cimilituri; pe cât de simple la prima vedere, pe atât de adânci în sens şi semnificaţie.

În sensul celor de mai sus, pentru a mijloci întâlnirea cititorilor cu poeziile, poemele şi fabulele ce se regăsesc în cuprinsul acestei cărţi, chiar cu riscul de a risipi câte ceva din farmecul şi misterul ce le însoţeşte, sperând însă că acest lucru totuşi, pe fond, le va stimula suplimentar interesul, îndrăznesc să devoalez unele aspecte „din culisele” genezei prezentului volum.

Astfel, pentru început, trebuie să menţionez că după trecerea în rezervă (ieşirea la pensie) mi s-a deschis „apetitul” pentru excursii sau, mai bine zis, pentru turismul cultural, fapt care m-a purtat către locuri pe care le-am întâlnit pentru prima dată în cărţi sau în istorisirile altora. Aşa s-au „născut”: PARADISUL MALTEZ, THASSOS, VALENCIA, dar şi o parte însemnată din poemul MARTIRAJUL BRÂNCOVENILOR.

În acest ultim caz, pentru a mă documenta (în detaliu) cu privire la această dramă istorică, unică în istoria umanităţii, am fost de trei ori la ISTANBUL, respectiv la închisoarea YEDIKULE (şapte turnuri), PATRIARHIA ECUMENICĂ, piaţa YALY KYOŞC şi altele. Am dorit să simt, să pipăi şi să respir „aerul” istoric al acelor timpuri. Şi astfel am scris poemul, punând multă pasiune şi suflet. Nici nu se putea altfel. Evenimentul de la 15 august 1714 este extraordinar; depăşeşte limitele omeneşti! Acolo şi atunci, s-a întâmplat o minune, adică ceva „DUMNEZEIESC”, pentru că sfinţii martiri, până atunci nişte oameni obişnuiţi, dintr-odată au devenit demni, curajoşi, capabili să-şi dea viaţa pentru CREDINŢĂ! Şi au făcut-o cu multă demnitate cutremurând întreaga omenire! Tot pentru a pătrunde mai mult din misterul acestei drame şi a putea să o redau cât mai aproape de adevărul istoric, am ajuns să lecturez mai multe surse istorice, din nefericire unele dintre acestea contrazicându-se între ele pe alocuri.

Apoi, într-un registru oarecum similar, pot spune despre ASTA-I „POHTA CE-AM POHTIT „că este o altă „încercare” în care am pus mult suflet. MIHAI VODĂ VITEAZUL este „Geniul din Carpaţi”, cel mai mare „Geniu Militar” al EUROPEI timpurilor sale! Pentru a crea acest poem am studiat de asemenea mai multe opere istorice, fiind profund şi pozitiv impresionat cu acest prilej de operele marelui istoric NICOLAE IORGA. Am dorit astfel să redau oamenilor personajul genial despre care, deşi se cunoşteau multe, rămâneau însă numeroase alte detalii foarte importante de descoperit pentru conturarea deplină a importanţei personalităţii marelui voievod, despre care nu se ştia mai nimic. În acest sens, m-am axat mai mult pe evenimentele şi războaiele purtate de marele voievod, dar şi pe unirea Principatelor Române ca eveniment de maximă importanţă pentru naţiunea română.

Despre istoria satului natal (FEDELEŞOIU, jud. VÂLCEA), precum şi despre legendele populare ale locului, FIUL NECHIBZUIT, DUPĂ FAPTĂ şi RĂSPLATĂ, CĂPITANUL JEAN şi FEMEIA VICTIMĂ, am scris cu multă pasiune, considerând că poeziile despre acele locuri, fapte şi oameni sunt relevante pentru întregul neam românesc. Prin acestea am dorit să scot în evidenţă înţelepciunea neamului românesc, care, de altfel, se regăseşte răspândită pe tot cuprinsul ţării, în diferite creaţii populare care poartă semnificaţii şi simboluri similare celor de prin partea locurilor mele natale. Aşadar, de data aceasta, însă, am exemplificat cu date şi fapte din satul natal şi din jud. VÂLCEA. Ar fi de spus aici totuşi că legendele populare pe care le-am preluat, le-am supus unui proces de prelucrare şi armonizare, în aşa fel încât să transmit un mesaj pozitiv, cu o „picătură” de înţelepciune adaptată vremurilor noastre. Aşa se explică partea finală a poeziei FEMEIA VICTIMĂ, care în formă autentică se termină cu un mesaj negativ:

„Ea copilul şi l-a luat,
În lumea largă a plecat,
Nenorocită”!

Conform noii variante propuse, bărbatul care o alungă este cel care regretă, o caută şi o readuce împreună cu fiul ei, care a apărut dintr-o relaţie accidentală, pe timpul când el se afla pe front. Până la urmă, greşeala este omenească, şi toţi suntem supuşi ei, însă virtutea de a ierta este darul celor puţini, care însă fac lumea mai bună. Din aceste considerente am apreciat ca fiind un mesaj mai puternic, mai ales în zilele noastre, acela al iertării, decât cel al alungării femeii, care greşise poate chiar fără voia ei.

Tot astfel am procedat şi la poezia DUPĂ FAPTĂ şi RĂSPLATĂ. Legenda populară autentică are un final tragic, respectiv fiul îl duce pe bătrânul său tată în pădure, îl leagă de un copac, şi-l lasă să moară. Fiul recurge la acest gest la presiunile soţiei sale, determinate de viaţa austeră şi lipsa bucatelor pentru întreaga familie. Aşa el află cu stupoare la apogeul dramei, chiar de la bătrânul său tată, că şi acesta, cu mult timp înainte, în tinereţea sa, la fel a procedat cu tatăl său. Drept urmare, am schimbat toată „filosofia” legendei autentice, arătând „fapta” cea rea doar la nivelul unui gând nefericit care nu se duce la îndeplinire datorită „picăturii” de înţelepciune, ce apare la timp pentru a opri un ciclu repetitiv de evenimente nefericite şi împovărătoare de conştiinţă şi viaţă de la o generaţie la alta.

De asemenea, referitor la grupajul de poezii privind zona FEDELEŞOIU, judeţul VÂLCEA, mă văd nevoit să precizez că, deşi în ele este vorba de satul meu natal şi de locurile copilăriei mele, nu am făcut vreo „concesie” sau „favoare” acestor plaiuri, ci doar am încercat să le redau cât mai aproape de adevărata lor lumină, deoarece sunt cu-adevărat locuri mirifice, străbătute de OLT şi înconjurate de păduri şi dealuri. Totodată, este o zonă cu o istorie bogată. În acest sens, mă rezum aici a exemplifica doar prin aceea că Strada principală, care împarte satul meu natal în două părţi, aproape egale, se numeşte „CALEA LUI TRAIAN” pentru că, aproximativ cu două milenii în urmă, însuşi împăratul TRAIAN a trecut prin această frumoasă aşezare, împreună cu legiunea „BRITANNICA”, în drumul lor spre SARMISEGETUZA. În secolul al XIII-lea, în această zonă s-au aşezat „hoarde” de tătari conduşi de un anume „OLEA” care, în satul FEDELEŞOIU, a construit o cetate de apărare. Mai târziu, OLEA şi tătarii au fost izgoniţi în urma bătăliei de la „MALUL ALB şi CETĂŢUIA”, învinşi fiind de BASARAB. În cetatea lui OLEA în secolul al XVII-lea (1676) s-a construit „SCHITUL FEDELEŞOIU”, ctitorit de VOIEVOZII: GRIGORE GHICA şi CONSTANTIN BRÂNCOVEANU. Am considerat necesar şi, totodată, m-am simţit dator să „imortalizez” şi să descriu aceste locuri şi fapte, care ne fac cinste tuturor celor care ne numim români.

Într-un alt registru, mai larg, deschis către ansamblul lumii, m-au interesat marile descoperiri geografice şi aventura, precum şi marile personalităţi ale acelor vremuri: CRISTOFOR COLUMB, FERDINAND MAGELLAN şi, al nostru mai puţin mediatizat, JULIUS POPPER. Astfel, am venit în sprijinul iubitorilor de aventură cu informaţii şi detalii preţioase despre „LUMEA NOUĂ”, îmbinând istoria cu geografia. De asemenea, l-am scos la „iveală” pe JULIUS POPPER, un compatriot care a făcut lucruri interesante în PATAGONIA.