Genul programului: dramă

Genul programului: dramă de Marieta Mihăiţă Rădoi

Sistematizarea cosmosului prin vocea poetului

Marieta Rădoi Mihăiţă (n. 1966 la Oneşti, Bacău) cu studii de jurnalism şi un masterat în comunicare, a debutat publicistic la 15 ani, dar cu volum de versuri la aproape treizeci, urmând o confirmare sigură în următoarele cărţi, apărute la perioade inegale şi cu oarecare ecouri imediate provinciale: Coincidenţa umbrelor, Editura Plumb, Bacău, 1994; Ochiul cu două feţe/The Double-Faced Eye, Editura Orion, Bucureşti, 1997; The Cloned Leprechaun, Editura Forest Book, London & Boston, 1999; Poeme în direct, Editura Orion, Bucureşti, 2004; Poemele de la Marea Moart㸠Fundaţia Culturală Rampa şi Ecranul, Bucureşti, 2007; Atenţie, se închid uşile, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2008. Cărţile au apărut în avalanşă, fără un proiect de carieră poetică. O forţă vitală, o dinamică suficientă sieşi, care nu are altă explicaţie decât feminitatea insurgentă, tensionează, tulbură poemul care surprinde, debusolează fără să caute (deci, nici nu descoperă), o soluţie de decantare, de aşezare într-o matrice semnificantă.

Universul torturant radicalizează antinomiile şi apoziţiile, dar nu ca în focul dialectic fără sinteză al romantismului, ci ca în proiectul achizitiv şi centripet al avangardei, în care pot coexista cele mai divergente opinii şi obiecte. Un anume radicalism amprentează discursul liric care afectează experienţe de viaţă extreme, fracturi insudabile, o transmisie în direct, dar care, în fond, sunt ipostaze, ţinute afectate. Nu este chiar imaginea vieţii, ci imagini de la televizor pe care le vede autorul aşezat pe „banda de alergare rapidă”.

Despre poezia nonconformistă a doamnei Marieta Rădoi Mihăiţă s-au pronunţat personalităţi de prim rang ale culturii din deceniile de interferenţă ale mileniilor: D. R. Popescu, Ion Rotaru, Dan Silviu Boerescu, Viorel Savin, Vlad Sorianu, Alexandru Pintescu, Horia Gârbea. Întreaga poezie are o aură enigmatică, o aureolă interogativă şi greu descifrabilă, dar parcă în poezia de formulă clasică, cu rimă şi ritm, misterul se potenţează, de exemplu, în sonetul Suflet acustic: Ce val să mai adaug mării / Pentru-a rămâne dreaptă în furtună? / Nu mă promiteţi ca pe-o arvună, / Ca un arcuş fără trupul viorii. // Ce alb să crească iluminarea / Să dăinuiască îngerul privirii, / Să ţin în loc secunda nesfârşirii / Şi valul ce-l întoarce marea? // Şi vechea iubire – condorul beteag / S-a întors de curând în pieptul vacant, / Ca un suflu de vânt în pânza de steag. // Se cuibăreşte pasărea de lemn / În sufletul slab ca o creangă, / Suflet acustic mai firav ca un semn.

Analizat în ansamblu, textul nu oferă decât imagini vizuale într-o hiperbolă a imaginii şocante (păzită de îngerul privirii), ce tinde să devină marcă referenţială şi loc comun.

Să nu uităm că, în citatele imediat anterioare, autoarea insistă pe imagine şi vizualitate.

Este multă agitaţie până la violenţă în poezia Marietei Rădoi Mihăiţă, o acumulare nesfârşită de materie grea şi o Dunăre (revărsată) de întrebări, care îşi imaginează pe loc răspunsurile frivole, dacă nu, uneori, cinice.

Polenizările, dedublările, antagonismele propun un maniheism insurgent, o luptă interioară de neoprit care ţine trează o conştiinţă extatică, un perpetuum mobile sufletesc care dă un sens lumii, de la plăpânda iarbă la mişcările cosmogonice. De fapt, toate desfăşurările materiale, toate tablourile cosmogonice nu fac decât să reprezinte procesul de dedublare al conştiinţei în lumea materială: Tu cine eşti, îmi strigă conştiinţa, / de unde mă ştii pe dinafară?

Fără elanuri metafizice, fără predilecţii conceptuale, aflat în starea de invazie a concretului, discursul poetic se dispensează şi de orice tentaţie muzicală, de orice stare incantatorie care să sugereze o proiecţie eterică a spiritului. În esenţă, se confesează un suflet romantic care conştientizează lumea în spirit maniheist, în alb şi negru, bine şi rău, care iubeşte înscenările dramatice şi proiecţiile imaginare în situaţii limită. Nu feminitatea debordantă ordonează tonalitatea majoră a poeziei, ci nonconformismul într-o lume demitizată şi eterizată de perspectiva unei transmisii televizate, cu multe cuvinte din această zonă semantic-profesională. Să reţinem că titlul se citeşte în continuare textului: Transfocări precise: panoramări / Dincolo a venit mai aproape / pentru cei ce şi-au dorit puţin / şi n-au primit nimic. // Videoclipul trăirii / S-a difuzat la ora de vârf / cu mama ieşind dintr-un cadru / restrâns, / depărtându-se pe un drum principal, / Albul începe să viscolească, / Întoarce-te, drumule, întoarce-te.

Acelaşi limbaj tehnicizat, dar din alte zone ale realităţii, intervine şi în acest poem, cu greutate în semnificaţia volumului: Coloranţi artificiali, conservanţi. / Savant, ajutor de şomaj. / Mişcare politică, turn de control / pentru pretendentul la tron. // Preaviz, liposucţii, toxiinfecţii / Restructurări, / dispozitiv de localizare – / contrast al albului pe alb. / Copii, fuziune la rece. / Viaţa o repetiţie generală. // Genul programului, dramă: / cu acordul părinţilor.

E greu poetei să convieţuiască cu sine, să supravieţuiască tuturor năzbâtiilor şi capriciilor la care o supune un talent virulent şi opresiv. Acum şi noi am preluat una dintre diversele dedublări (şi chiar multiplicări) ale persoanei poetice.

Şi în acest nou volum care stă să apară revin obsesiile şi automatismele din Atenţie, se închis uşile!, şi chiar aceeaşi formulă de acumulare imagistică în jurul unui proiect sau nucleu poetic. Dacă a intuit zonele de contact ale semnificaţiei, atunci poeta poate descătuşa comparaţia între două realităţi probabil incompatibile: De-acum voi avea un perete / al meu, ca tabloul electric. / Creionul de tensiune înaltă / îmi alimentează conturul / şi trăsăturile / să pot privi înainte / ca fiinţele vii. // Avertizări de cod galben. / Bobina de soare m-ar putea fulgera / cu mii de amperi. / Schimbă liţa minimei siguranţe, / îmi spui, / să-ţi lege altă împământare / prelungitorul de timp. // Atenţie, viaţa-i un scurt circuit!

În acest instinct subtil de relaţionare, de conexiune şi coexistenţă între cele mai diverse şi incompatibile elemente ale lumii se fundamentează şi puternicul talent poetic al autoarei.

Aureliu Goci