Călăuzitorul de suflete

15,90 lei

Călăuzitorul de suflete (eBook) – Ladislau Daradici

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786066681209 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Aceste povestiri au fost scrise în perioada 2010‑2014 şi publicate, în parte, în periodice. Le‑am numit parabole, având o anumită intenţionalitate, şi am aplicat în realizarea lor aceeaşi structură (cvadripartită) şi acelaşi registru can­titativ (aproximativ o mie de cuvinte).

Pe cele din Călăuzitorul de suflete (cea dintâi secţiune) le consider europene, acţiunea lor petrecându‑se în locaţii diferite de pe bătrânul continent şi majoritatea ideilor pe care se bazează născându‑se în timpul unor peregrinări (iubirile, cărţile, muzica şi călătoriile sunt, după umila‑mi părere, cele mai frumoase lucruri care ni se pot întâmpla într‑o viaţă). Cu excepţia primei şi a ultimei lucrări care schiţează un posibil cadru, ordinea povestirilor este alfabetică. Deşi gândite ca fantastice, ele au şi o dimensiune experienţială, în acelaşi timp putând fi citite şi ca poeme în proză: ale ora­şelor prin care am trecut, ale oamenilor pe care i‑am cunos­cut şi, desigur, ale sufletului meu, undeva, în străfundurile mele considerându‑mă, ca mulţi semeni de‑ai mei, oarecum poet…  / Ladislau Daradici

Călăuzitorul de suflete de Ladislau Daradici

CĂRÂNDU-ŢI BAGAJELE PRIN ORAŞELE EUROPEI

SPRE DEOSEBIRE DE ALTELE, îmi spuse Andrzej  Paderewski, povestea asta nu am visat-o. Este povestea mea, a vieţii şi a morţii mele deopotrivă. De viaţa mea continui să mă bucur în măsura în care sunt capabil s-o fac, iar în privinţa morţii, mărturisesc că încerc s-o înţeleg şi chiar s-o stimez, de vreme ce o consider doar o nouă filă, alta, a nebănuitei mele aventuri existenţiale. Paradoxal, mi-am trăit viaţa şi eu, precum alţii, cărându-mi în permanenţă moartea după mine. Încă de la început, ea se afla în juru-mi, pretutindeni, aproape reuşind, în timp, s-o învăţ pe de rost. Se spune că moartea prietenilor este începutul morţii noastre; şi eu cred asta, cu timpul însă mi s-a relevat şi acea frumuseţe rară a dispariţiei prietenilor mei şi mult dureroasa ei contribuţie, necesară, la modelarea şi devenirea propriului suflet. Am realizat cât de mult datorez existenţei lor în viaţa şi pentru viaţa mea, dar şi cât de mult datorez morţii lor, poate infinit mai mult, pentru că începând încă din adolescenţă, pierzându-i treptat pe drum, dispariţia lor absurdă m-a transformat în ceea ce am devenit în cele din urmă; după ani şi ani am înţeles că, spre deosebire de mine, toţi prietenii mei plecaţi mai devreme sunt la fel de tineri şi la fel de frumoşi ca în ziua morţii lor, doar iubirea mea pentru dânşii rămânând, în cazu-mi, neschimbată…

SE PARE CĂ CEA MAI MARE POVARĂ a noastră, a oamenilor, suntem noi înşine. Răgazul nostru pământesc e limitat şi, deseori, trăind, riscăm să facem alegeri pe care, în cele din urmă, sfârşim prin a le regreta. Eu cred că în asta constă drama fiinţării noastre: pus în permanenţă în faţa unor opţiuni, eşti silit să alegi şi pe urmă să trăieşti cu alegerea ta. E ca la o răscruce de fiecare dată, în fiecare clipă, în fiecare zi: coteşti la stânga ori la dreapta, o iei în sus sau în jos… Tot timpul trebuie să alegi între nord şi sud, între bine şi nebine, între fericire sau aparentă fericire, între iubire şi ură, furie şi foarte multă furie, neputinţă, demenţă, dezamăgire ori dezgust; între sărăcie sau bunăstare, tihnă şi agonie, compromis sau trădare, crimă şi dezertare; între fidelitate ori neputinţă… Întotdeauna între ceva şi altceva. Şi dacă la un moment dat, tot alegând greşit, te îndepărtezi prea mult de tine, te întrebi oare unde te-ai fi aflat dacă ai fi ales cealaltă cale ori celelalte opţiuni… De multe ori ne îndepărtăm într-atât de noi înşine încât, pur şi simplu, ne rătăcim. De câţiva ani, după o viaţă de alegeri inevitabil greşite, am descoperit că există cel puţin douăsprezece oraşe în Europa care mă ajută, în chip miraculos, să mă regăsesc…

IATĂ, AŞADAR, CUM O CĂLĂTORIE într-un loc se transformă într-o pogorâre a sinelui în sine, în cazul meu acest lucru fiind demonstrat: mă redescopăr redescoperind oraşele. Poate de aici vine şi această nevoie dureroasă de a revedea iar şi iar Viena, Roma ori Praga, Londra, Varna ori Barcelona, nu pentru că aceste oraşe s-ar îndepărta ele de noi, ci pentru că ne îndepărtăm noi de noi înşine. Fiece nouă revedere înseamnă o regăsire a sinelui, o aplecare asupra propriei noastre fiinţe; ceea ce e mai mult decât necesar. Aşa că, regăsind parcurile Zaragozei, podurile din Hamburg, catedralele Sofiei ori statuile Budapestei, de fapt ne definim, ne conturăm pe noi înşine. Poate că ceva-ceva din toate acestea pot fi revelate, redescoperite şi vor rămâne după noi, după ce ne vom abandona trupurile în voia sorţii, redându-le universului, poate că spiritele noastre vor reface o parte din călătoriile pe care le-am făcut în timpul vieţii şi tot revenind în aceste locuri, nu ne vom pierde integral, definitiv. Aş vrea să rămână asta, măcar atât, după mine, peste timp. Cred că mi-ar fi de ajuns. Poate că aceasta e soluţia, să ne găsim, să ne regăsim şi să rămânem cu toate aceste locuri în suflet, ca toate aceste locuri să ne primească, atunci când va fi cazul, sufletul; e un lucru minunat şi sunt convins că nu imposibil. Nu pieţele, nu podurile, nu turnurile din vechile oraşe de pe continent au nevoie de noi: noi avem nevoie de ele. Poate că le-am mai colindat cândva şi acum nu facem altceva decât tânjim să revenim. Şi poate pentru că într-o altă viaţă am trăit acolo. Prima dată când am ajuns pe Karluv most din Praga, aş fi putut jura că am mai fost acolo. Iar după ce am revenit de câteva ori, cred că mă întorc, mă întorc foarte des în visele mele, practic mă pot întoarce oricând, în orice clipită… Nu ştiu, e un dar, e o nebunie, mă pot afla oriunde, singur, sau chiar înconjurat de lume, iar eu în realitate să fiu la Praga, pe pod, şi nu aici, în mulţime, într-un mediu poate anost şi ostil. E o călătorie în timp? O teleportare în spaţiu? Uneori mi se pare că oamenii care trec pe lângă mine în peregrinarea aceasta imaginară sunt familiari, parcă i-am mai întâlnit, mii şi mii de oameni care par mai puţin străini decât toţi cei care se află, efectiv, lângă mine.

DE CÂND AM AVUT ACEASTĂ REVELAŢIE, asta fac: îmi car moartea după mine prin oraşele Europei, aşteptând doar să se întâmple. Acum nu mai contează unde şi când, pentru că am câştigat deja acest pariu al oraşelor. Oriunde ar fi, oraşele sunt ca şi ale mele, sunt ale sufletului meu. Şi oriunde îmi voi lăsa bagajul, eu voi continua această minunată peregrinare dincolo de timp şi dincolo de moarte… Şi nu e doar o metaforă; e o jubilare… Dumnezeu îmi îngăduie asta. Voi fi, practic, nemuritor. Cred în asta, aşa cum cred în cuvintele pe care le scriu acum, în cărţile pe care le-am citit în zilele şi nopţile mele, în oamenii simpli şi minunaţi pe care i-am cunoscut, în femeile frumoase şi triste pe care le-am iubit. Cu toată dăruirea de care am fost capabil. Cu toată fiinţa şi cu tot sufletul. Pentru că în cele din urmă condiţia noastră de oameni este singulară şi superbă; eu cred că până şi statutul nostru de victime îşi poate avea, uneori, măreţia. Superba sa măreţie… Pentru că până şi oamenii umiliţi îşi pot păstra aura de demnitate. Iubesc viaţa, neexistând ceva mai minunat în această lume. E ca un vin bun care, scurgându-se din pahar, se transformă în ceva mai pur, mai de preţ, în ceva de-a dreptul magic. Când vinul meu se va sfârşi, mă veţi regăsi într-o altă formă prin bătrânele oraşe ale Europei… Când va fi să se întâmple. Aş vrea doar ca acel moment să fie cât mai discret, cât mai tainic. Ca o fâlfâire de aripi. Ca un foşnet abia întrerupt. Ca o părere. Nu de alta, dar mi-aş dori să nu doară pe nimeni…

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Călăuzitorul de suflete”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii