Lumea în oglindă

Lumea în oglindă de G. Mosari

HORAŢIU

Doar de câteva ori în rubrica „Lumea pe dos” m-am referit la aspecte pozitive din viaţă, deci n-am văzut numai inversul lumii. E drept, din când în când, trebuie să-ţi iei şi un moment de respiro, să vorbeşti de lucruri bune sau obişnuite, nu numai de cele urâcioase. Aşa am ajuns la Horaţiu. Cine-i Horaţiu? Şi încă Mălăele, un nume neobişnuit şi care-l reprezintă pe un mare actor de comedie din România?

Suntem în anul… 2001. Deci au trecut de atunci şapte ani de acasă şi încă trei. Într-o zi am văzut în ziarele româneşti din Israel un anunţ: un spectacol cu Horaţiu Mălăele, unul dintre cei mai străluciţi actori români. Aşa scria în reclamă. Horaţiu? m-am întrebat. N-am auzi niciodată de el, deşi cunosc bine majoritatea actorilor români. Şi doar văd, în fiecare an 3-4 spectacole în România şi toate care sunt aduse în Israel. I-am dat un telefon lui Teşu Solomovici. „Teşule, de unde l-ai scos pe Horaţiu?” La celălalt capăt al firului, Teşu a rămas, probabil, cu gura căscată şi m-a întrebat: „Cum, nu-l cunoşti pe Horaţiu? Nu-mi vine să cred, dar să ştii, chiar dacă ţi-a scăpat până acum, e aşa cum am scris pe afiş.”

M-am prezentat la spectacol şi am ocupat, cu soţia, două locuri în faţă, ca să-l vedem bine pe Horaţiu, actor care ştia să susţină, singur, un spectacol de câteva ore – după câte susţinea Teşu – şi care, în aceasta privinţă, se putea lua la întrecere cu Florin Piersic.

…Cineva anunţă că intră Horaţiu în scenă. Într-adevăr, a apărut, modest, timid, cu ochelari mici, rotunzi, iar în rest, vorba lui Ion Pribeagu: nici prea frumos, nici prea urât, nici prea gras, nici prea slab, nici prea înalt, nici prea scund. S-a instalat în faţa publicului şi a început să-şi „debiteze” rolul. După primele cuvinte, spectatorii au revărsat câteva cascade de râs. Uneori, Horaţiu repeta anumite expresii, dar acum aveau un alt conţinut decât cele spuse anterior. După câteva minute, sala fremăta de râs. Iar Horaţiu nu scotea un zâmbet. Deodată, a început să ne recite poezii de dragoste. Cred că a spus, pe nerăsuflate, sute de versuri umoristice. Cu tot setul de intonaţii. Apoi s-a oprit. În sală s-a făcut linişte, care a fost spartă de un strigăt puternic al lui Horaţiu: aproape a zguduit teatrul. De unde a luat Horaţiu atâta putere, nu ştiu. Dar notez că după câteva secunde de tăcere, toţi spectatorii au început să-l aplaude.

Eu am rămas încremenit. Horaţiu, un adevărat talent.

– Ei, ce zici? m-a întrebat Teşu după spectacol.
– Extraordinar, i-am răspuns.

Teşu ne-a invitat, pe soţia mea şi pe mine, să mergem în culise şi să facem cunoştinţă cu Horaţiu. Am mers. L-am felicitat. Horaţiu a scos dintre lucrurile lui o foaie mare, un afiş care cuprindea caricaturi. Una mai frumoasa ca alta.

– Ştiu, Horaţiu, i-am răspuns, eu ştiu totul despre tine. Actor renumit, regizor de film şi teatru, scenarist, unul dintre cei mai buni caricaturişti din România. Îmi pare rău ca astea toate le-am aflat târziu, doar în anul 2001.
– Şi eu am aflat multe despre dumneata, a răspuns Horaţiu. Te-a „turnat” Teşu. Vezi că ţi-am dat afişul ca să-l pui în bucătărie.
– Nu, zău? i-am replicat. Şi dacă publicăm caricaturile în Israel, te superi?

Aşa a început o mare prietenie cu Horaţiu, care a făcut desenele la una din cărţile mele, „Cutia cu tablete”.

– Ştii, Horaţiu, apropos de caricaturi… Aş dori să recidivezi.
– Să fiu recidivist? întrebă Horaţiu. Bine, primesc. Infractor pentru a doua oară. Cum se numeşte noua carte?
– „Lumea în oglindă” – tablete satirice.
– Formidabil. Am un desen care e bun pentru copertă. Un burtos se uită în oglindă, iar ea îl deformează.
– Dar la mine lumea e vinovată de cele ce se întâmplă, iar oglinda trebuie s-o reprezinte corect.
– Tu spui asta, tu care scrii „lumea pe dos”? Nu dragă, nu e bine, oglinda să prezinte invers indivizii!
– De ce oglinda să deformeze oamenii?
– Pentru ca lumea să aibă pe cine arunca vina!