Glasul

Tot românul ar putea fi citit ca o convertire a neliniștii de dinaintea morții în bucurie a împlinirii, chiar dacă evenimentele evocării par scurtcircuitate în surdină de idei consonante cu exigențele prolecturismului. Ca și în poezia sa, Iulian Vesper caută izvoarele, prin identificarea unui ritm nu al rațiunii, cu al vieții care să asigure transformarea suferinței în armonie, a fatalității în destin.
Este sensul luminos-tragic al acestei cărți, care nu poate fi numită una despre fatalitate sau despre deșertăciune, chiar dacă fatalitatea și deșertăciunea constituie în bună măsură sensul figurației existențiale. Este sensul unei cărți tulburătoare care merită să fie scoasă la lumină. / Mircea A. Diaconu