Mai mult decât psihoză

13,80 lei

Mai mult decât psihoză (eBook) – Lucia Dărămuş

Golește
ISBN: EB9786069268353 Categorie: Autor: Anul apariției: 2011 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Mai mult decât psihoză este un roman psihologic. Acţiunea se desfăşoară pe mai multe planuri, plecând de la jurnalul eroinei principale, Ynonne Daphne, care, suferind de două boli psihice, încearcă să facă faţă neajunsurilor bolii. Fundalul cărţii este unul al spitalului, prezentându-se realitatea dură a bolii. În această admosferă se desfăşoară acţiunea reală care se suprapune cu lumile din mintea lui Yvonne. Faptul că Yvonne creşte prin spitale o determină să vadă în medici reali – părinţi, dezvoltând psihopatii şi fantasme care o vor urmari şi în timpul facultăţii.

Traseul psihologic este bine gândit şi analizat de autoare, punând-o pe eroină, succesiv, în mijlocul vieţii reale căreia trebuie să-i facă faţă. Yvonne este însă, psihologic vorbind, un copil, iar reacţiile ei vor fi de fiecare dată tulburătoare, neaşteptate. Scenariul cărţii va fi ancorat prin diferite medii, prin spitale, prin universităţi, la conferinţe, printre scriitori, pentru că Yvonne ajunge scriitoare.
Planul real cu cel imaginar se împleteşte cu fineţe, aducându-se în planul întâi o discuţie imaginară la care participă principalii scriitori ai lumii, masă la care va participa şi Yvonne. Fragilitatea existenţei umane o va determina pe Yvone să comită o tentativă de suicid căreia îi supravieţuieşte.

În final, cel care o va face să înţeleagă că în lume nimic nu contează mai mult decât prietenia, prietenia adevărată dintre oameni, este medicul Hermann, pentru mintea lui Yvonne tata Hermann.

Mai mult decât psihoză de Lucia Dărămuş

În seara aceea, în care fusese aniversarea lui, Boris află de Yvonne. Împlinise 38 de ani. Era medic, psihiatru. Îşi dorea mult să ajungă un psihiatru renumit. Începutul de drum îi era asigurat. Îl ajutase tatăl lui care, deşi nu era cadru medical, avea toate relaţiile importante din ţară, nu doar din Modena. Îl chema Mihai Marcu. Pe timpul comuniştilor fusese bine situat. Despre el se vorbea uneori în şoaptă, cum că ar fi dus o viaţă dublă. Om de cultură şi nomenclaturist. Ziua scria versuri despre moarte, jucîndu-se cu ea, noaptea intervieva în beciurile securităţii din Begathon „duşmanii poporului”. Pe cîţiva i-a şi bătut. Pe alţii, colegi de scris, i-a turnat securităţii, dînd săptămînal note informative. Lui Mihai Marcu îi mergea bine, foarte bine. Cînd a hotărît să se mute în Modena cu întreaga familie, prietenii din Lermath l-au ajutat să-şi obţină un post vizibil, fiind numit director de teatru. Era amic chiar cu noul preşedinte, situat în fruntea ţării imediat după deranjul din decembrie. Prieteni vechi, colegi de şcoală. Jocul dublu continua să-l practice. Ştia că dosarul de colaborare cu securitatea îl va trăda în cele din urmă, deşi griji dintr-o astfel de pricină nu-şi făcea prea multe, pentru că deţinea secretele altora, ajunşi în prezent lideri politici. Era de aşteptat să se apere între ei, să se susţină. După ce n-or mai fi… totul va fi uitat, pierdut, distrus, îşi spunea Mihai Marcu, copiii nu vor avea de suferit şi oricum, le-am lăsat legăturile de prietenie, le-am facilitat afacerea cu medicamente, am căutat prietenia preoţilor, sponsorizîndu-i. Nici prieteniile cu neoprotestanţii nu erau pentru el de neglijat, aceştia chemîndu-l să ţină o prelegere despre cultură şi religie. S-ar spune, la o primă privire, că am avea de-a face cu un om extraordinar, care ştie să cultive relaţiile, un om cu principiile discreţiei, însă erau discreţii false, care ascundeau identităţi nebănuite de ceilalţi, el cunoscînd toate tehnicile de manipulare, învăţate în şcolile comuniste.

Falsităţile, relaţiile, pîrghiile se îngrijea să le transmită celor doi copii, băiatului, care era medic şi conducea în acelaşi timp afacerea cu medicamente, fetei care era filolog, dar care, nereuşind să profeseze pe domeniul literelor, fusese băgată în aceeaşi afacere cu medicamente, în munca de secretariat sau de traducere a prospectelor; nimic de judecat dacă postul n-ar fi fost obţinut prin uneltirile familiei, alţi posibili candidaţi capabili, cu reale competenţe, fiind discreditaţi din capul locului.

Poetul îşi cultivase multe prietenii printre medici. Dar ce spun eu, cîte prietenii importante nu avea?! Că ortodoxia, neoprotestantismul, catolicismul şi masoneria s-ar putea înţelege printr-un efort cultural, este de înţeles, însă omul nostru nu din interiorul culturii îşi cultiva relaţiile, îşi contabiliza prieteniile latifundiare, ci dintr-o personalitate cu intenţii ascunse, de a deţine controlul, de a domina subtil. Trecerea prin viaţă îl învăţă că atît puterea financiară pentru copii, cît şi prieteniile pentru el sînt necesare în vederea posterităţii. Uitase un singur aspect, că viaţa nu se lasă înşelată, că falsitatea se răzbună, că cei loviţi în vreun fel sau altul de el, mai devreme sau mai tîrziu, vor vorbi, că dosarul cu sute de pagini care stătea ascuns în arhive nu era singurul, cópii ale documentelor aflîndu-se şi în alte mîini.

Fiul împlinise 38 de ani. Ascensiunea rapidă în lumea medicală a Modenei i-o asigură, puterea financiară i-o puse pe tavă, avea toate motivele să se bucure şi unde altundeva decît într-un club de noapte exclusivist.

Soţia nu era o problemă, oricum o ţinea doar pentru necesităţile casnice, pentru satisfacerea funcţiilor sexuale avea apanaje secrete, deşi nu era nici pe departe la chip un Don Juan, cît despre inteligenţă, afară de tehnicile lingvistice de manipulare dobîndite în comunism, din experienţa vieţii, lecturi solide nedeţinînd, necunoscînd limbi străine, nici nu s-ar fi pus în discuţie. Aşadar nici dacă cineva ar fi dorit să-l împodobească generos cu varii calităţi, n-ar fi făcut decît să-şi demonstreze propria prostie, însă poetul nomenclaturist, considerîndu-se un geniu al poeziei despre moarte, un intelectual rasat, un galant domn, nutrea sentimente romantice pentru Yvonne, care nu-i răspundea, mai mult chiar, jocurile inventate de el, duplicitatea fiinţei, manipularea şi aspectul nesănătos al intelectului poetului fiind luate de tînără drept mitocănii.

Aşadar, fiul fusese introdus în lumea selectă a vieţii de noapte. Mihai se gîndi că e uşor nechibzuită prezenţa lui şi că, odată făcută introducerea, nu avea de ce să mai zăbovească pe acolo. Îşi lăsă fiul să guste din plăceri, să-şi satisfacă poftele tinereţii.

Boris se simţea cum nu se poate mai bine. Pe mulţi dintre cei prezenţi îi ştia, erau avocaţi, medici, profesori universitari, oameni de afaceri, cu tinerele companioane se descurca excelent, doar era psihiatru şi încă în pavilionul femeilor, aşadar cunoştea secretele profilului feminin. Îşi petrecu timpul, pînă spre miezul nopţii, cu băuturi fine şi drăgălăşenii ieftine, pînă cînd fu cuprins de mrejele unei oacheşe fete, veche protejată a unui afacerist din Modena. Izbucni un scandal între acesta şi tînărul doctor. Ambii erau băuţi. Din local cearta se mută în stradă, cu ţipete, lovituri cu pumnii şi geamuri sparte. Nici n-a fost greu, după ce descinse poliţia la faţa locului, după ce unul din poliţişti încasă de la Boris cîţiva pumni, să ajungă în arestul poliţiei. Griji nu-şi făcea, avea un nume şi un tată cu relaţii pînă la preşedinte.

Aici, în arestul poliţiei, o găsi pe Ruxandra. Frumoasa şi experimentata tînără de doar 16 ani, vecină cu Yvonne. Era mai oacheşă decît oacheşa de la club, pentru care izbucni scandalul. Între ei se legă o prietenie de celulă, cu îmbrăţişări şi cuvinte. Ruxandra trăise, intens trăise, că pe măsură ce povestea, doctorul îi invidia curajul de a-şi trăi viaţa, de a se lăsa purtată de ea.

– 16 ani? o întrebă Boris.
– Da, 16 ani. Să nu te mire. Cel mai mult îmi place să dansez în cluburile de noapte. Se cîştigă mişto la vîrsta mea. Cele mai mici primesc şi mai mulţi bani. Sînt preferate. Eu sînt socotită acum de vîrstă mijlocie. Ioana, prietena mea, are 21 de ani. E considerată deja bătrînă. Cîştigă şi ea, dar nu la bară. Îmi place să mă învîrt în jurul barei, e ca în copilărie cînd mă prindeam cu amîndouă mîinile de bara din parcul central, îmi făceam vînt, strigam wauuuu… şi mă încolăceam aşa de două ori, de sus în jos, pînă ajungeam cu fundul de pămînt. Diferenţa e că atunci nu primeam bani, pe cînd acum…
– Zi, te ascult… e fascinant ce-mi spui.

Ei, cum să nu povestesc, spunea Ruxandra, rîzînd cu gura pînă la urechi de i se clămpăneau şi urechile de la atîta rîs, deşi avea urechile clăpăuge ca ale elefănţelului de zbura cu auzitoarele.

În copilărie, îşi continua Ruxandra cu zburătoarele-i urechi fermecătoarea-i poveste iar Boris o asculta cu nesaţ, tata nu mă aplauda cînd dădeam spectacol pentru vecini, unchi, mătuşi, prieteni, nici nu mă lua în braţe. Avea tot timpul treabă fie cu un ziar, fie cu o halbă de bere. Şi acum are treabă, dar la cules căpşuni în Spania. Nu sînt supărată, pentru că are cine să mă aplaude. În jurul scenei, unde sînt agăţată de bară, stau mulţi bărbaţi. Toţi se holbează la mine şi-şi trec peste buze limba umedă. Mă iubesc toţi, fără nici o excepţie. Îmi cumpără şi de băut, dar asta după ce-mi fac numărul. Mă iubesc.

– Şi eu te iubesc, spuse Boris, trecîndu-şi limba umedă peste buze.

Ruxandra, zîmbind ruşinată, îşi înodă povestea de unde o lăsă. Îmi alintă coapsele, în sus, în sus, apoi sînii, apoi rochia…

E drept că a doua zi la şcoală sînt moartă de oboseală, deşi beau cîte opt cafele pe noapte. Sînt într-a opta. Am examen. Trebuia să fiu în a noua. Am repetat, însă, clasa. Patronul clubului spune că nu trebuie să-mi fac probleme, din experienţa vieţii se învaţă. Acasă nu-mi place. Am tot ce-mi trebuie: televizor, internet, video, frigider, congelator, bicicletă, role, trei dormitoare şi o sufragerie, bucătărie şi două băi. Casa e curată, foarte curată, mai tot timpul, pînă soseşte pisăloaga de mătuşă-mea care-mi găteşte. I-am zis că nu-i cazul, că mă descurc, ea, însă, nu şi nu. Trebuie să gătească o ciorbă, trei feluri de tocană, friptură, patru feluri de salată, neapărat salată de cartofi cu ou, mărar şi maioneză cu tona de poţi îneca toată Modena, o singură prăjitură, că la asta nu se pricepe. Le gîndeşte şi le găteşte. Le gîndeşte, le găteşte şi le aruncă. Dacă nu le aruncă ea, le arunc eu, vîrîndu-mi arătătorul pe gît, iar mîncarea bîlîc-bîlîc-bîlîc, la început sînt nişte spasme, dar apoi vîşj… ca săniuţa pe zăpadă alunecă îndărăt, pe gît, direct în apa din budă, care-mi sare în faţă. Atunci îmi vine s-o bag pe Iulia, aşa o cheamă pe pisăloaga de mătuşă-mea, cu nasul în vomă. I-am zis să nu gătească.

Boris era prea fascinat şi prea beat să-şi mai dea seama că în faţa lui ar fi putut să aibă o posibilă tînără ce avea nevoie de ajutor.

Da, ştiu, am mai spus, dar trebuie să se ştie exact. Măcar lămuresc o problemă. Ea nu şi nu. Pentru asta ai mei o plătesc. Mama e în Italia, menajeră. Tata în Spania. Eu acasă.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Mai mult decât psihoză”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii