Ex – roman de dragoste și conspirație

12,50 lei

Ex – roman de dragoste și conspirație (eBook) – Ardian-Christian Kuciuk

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786069268377 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Ex – roman de dragoste & conspiraţie, este povestea uluitoare a unui gropar balcanic, un individ ce are parte de un miracol mai puţin reperat de literatură sau de presă.

Viaţa lui se schimbă după un vis obişnuit, un craniu şi o prietenie oferită de doi tineri care luptă, fiecare în felul său, cu imprevizibilul existenţei.

Inedit nu doar prin limbaj şi umor, ci şi printr-o viziune blândă asupra chinurilor cotidiene şi asupra acelui străvechi „război” – vizibil, dur sau subteran – dus dintre generaţii şi nu numai, acest roman de dragoste & conspiraţie dezvăluie câteva realităţi ocultate sub schimburile stranii convenite între generaţii de oameni care, din punct de vedere al mentalităţii şi al simţirii, se exclud reciproc.

Schimburile de acest gen ascund, în esenţă, un joc, sau, mai bine zis: jocul, pe care Omul l-a neglijat, până nu mai ştie să (se) joace decât cu propria-i soartă, dar şi singura şansă a speciei de a supravieţui.

Exroman de dragoste și conspirație de Ardian-Christian Kuciuk

Capitolul I

Chiar şi în ultima primăvară a mileniului trecut, scrâşnind din dinţii rămaşi valabili sau din proteze, lumea repeta mânioasă că groparul Ciolan era atât de aiurit şi nesemnificativ, încât nu doar că nu avea nici un motiv să se îmbogăţească, să ajungă celebru şi căutat de suferinzi, ci şi că-i va conduce pe toţi, inclusiv pe pruncii de acum, sub pământ. Cică doamnei Moarte îi plăcea să se joace de-a veşnicia cu asemenea indivizi. Aceasta era concluzia la care s-a ajuns după ce unii s-au speriat ca nu cumva, invocându-i moartea sau imobilizarea în pat, în loc să trezească furia Morţii, treziseră mila sau chiar dragostea Longevităţii faţă de el.

Dar cu o săptămână înainte de venirea Eclipsei, Ciolan a fost ales în unanimitate gropar de onoare. Nu numai al cimitirului nostru, ci Gropar de Onoare al tuturor celor văzute şi / sau duse în lumea vecină. Trecuseră peste patru decenii de îngropări izbutite, înfăptuite cu dragoste, cum afirmau admirativ colegii lui de breaslă, şi aproape o jumătate de veac de scrâşnire din dinţi şi proteze a vecinilor. Din când în când, mai apăruse câte un deştept pragmatic sau ins ce nu vroia să-şi dea orgoliul pe nişte dinţi prea uzaţi, şi chemase la calmare, propunând să se renunţe la acea scrâşnire nesănătoasă din cel puţin trei motive şi anume: ca să economisim dinţii, fie ei şi falşi, deşi carnea de mâncat şi de muşcat se împuţina săptămânal; ca să nu stricăm şi mai rău echilibrul sonor al nopţilor în mahala; şi, în final, ca să nu-i prelungim viaţa groparului, creându-i, prin invidie exprimată, suspiciunea soartei. Unii au propus chiar o soluţie ingenioasă, un soi de mutare a mâniei de la oameni la maidanezi sau alte animale necuvântătoare (dar producătoare de sunete), cu scopul ca acestea să latre cam tot ceea ce nu puteam exprima noi, dar necuvântătoarele nu prea s-au arătat dispuse să se implice. Ele îşi aveau propriile nemulţumiri şi necazuri, pe care nimeni nu se gândea să le traducă în limbaj omenesc.

Ciolan nu-şi făcea de mult sânge rău. Era atât de calm – sau aiurit – încât părea a fi mereu altcineva, o fantomă ruptă de realitate sau de irealitate. Nu spusese vreodată ceva, poate nici în sinea lui, despre mânia sau ura vecinilor. Doar o singură dată, cu ani în urmă, când invidia i-a pus pe unii să-i trimită o plângere directorului crematoriului naţional, Ciolan rostise un „Hm” care sunase ca un cui bătut pe un coşciug ud. Plângerea se referea la înapoierea sau bătaia pasului pe loc, produse în societatea postmodernă de către unele meserii vechi şi depăşite, cum era cea de gropar. Venise vremea ca meseria asta să iasă din circulaţie. Ascunşi sub haina debusolantă a anonimatului, abuzând de mila ancestrală a rudelor îndoliate, groparii mâncau prea multă colivă, informa scrisoarea. Era cazul ca veşnicul foc, cel slăvit de mitologii şi credinţe, să reia locul cuvenit în viaţa cetăţenilor, fie ei decedaţi, fie încă vii, şi să ne scape de nişte excroci.

Directorul crematoriului naţional nu dăduse răspuns şi pentru faptul că plângerea nu era semnată de nimeni. Ea părea mai degrabă plângerea unor morţi care visaseră nu să fie îngropaţi, ci incineraţi, decât a unor vecini vii şi mânioşi. Şeful cimitirului unde lucra Ciolan îi scosese atunci la o bericică de lucru, la o terasă aflată pe marginea crematoriului naţional.

– Iată, băieţi, – rostise şeful, arătând cu degetul către o clădire cenuşie, învelită în fum şi construită parcă cu rezultat din oasele defuncţilor. Ăia vrea să ne ia pâinea din gură… Ăia cred că planeta asta nu-i destul de poluată de experimente şi accidente nucleare şi mai vor s-o mai sprijine oleacă şi cu cenuşă din cenuşa lor… Pricepeţi?

Ciolan tăcuse. El tăcea mai tot timpul, ca şi cum ar fi răpit din naştere cantitatea de tăcere pe care trebuiau s-o folosească vecinii. Ştia că invidia avea să se potolească într-o zi, dar nu vroia ca invidia să se potolească imediat după ce el avea să-l îngroape pe ultimul dintre invidioşi. El ţinea la vecini, deşi observase că cei mai fioroşi adversari ai săi, cei care nici nu-şi puteau imagina că vor fi îngropaţi de el erau şi cei mai apropiaţi în spaţiu. Cum treceai de primul rând de case, indiferent de direcţia mersului, cum încăpăţânarea de a fi îngropat de altcineva, nu contează cine, scădea. Iar cu cât te apropiai spre casa lui Ciolan, cu atât mai bizare deveneau reacţiile. Domnul Lipeanu, de exemplu, vechi duşman ascuns în ale vitalităţii, ajunsese chiar să declare la cârciumă că „Mai bine mă las futut de el, decât îngropat”. Destinul lui Ciolan însă, ştia să facă din multe butade gargare şi supărări retorice. Ciolan l-a îngropat cu dragostea dintotdeauna şi pe regretatul domn Lipeanu, l-a iertat în timp ce-i gusta din colivă, s-a rugat pentru sufletul acestuia, aflând cu plăcere că, odată cu acea îngropare, crescuse în grad. Căci lumea groparilor respecta o ierarhie ciudată, aproape mistică: purtai epoleţii sau gradul ştiinţific ori pedagogic, al ultimului reîntors la ţărână. Iar regretatul domn Lipeanu, fost tovarăş, precum a reieşit din presa centrală, fusese mare general pe la Securitate. Ultimul militar îngropat de proaspătul general al cimitirului fusese un maior de miliţie, un anume Doru Duru, ucis într-o încăierare cu primii aducători ai democraţiei. Tresăltarea inimii de maior nici nu se putea compara cu cea a inimii de general. Şi se pare că înaintările în grad ajung să modifice chiar şi lumea somnului, fiindcă tocmai în ziua în care i-a digerat generalului coliva Ciolan a avut un vis. Unul cât se poate de banal, ocolit de simboluri profunde, cum s-ar zice. Nu visase de când îşi îngropase nevasta, pe mult îndrăgita şi bârfita Eleonora. Ciolan o visă pe neaşteptate, în centrul unui câmp de grâu care aducea cumva a curtea din spatele casei lor, aflată pe „Trofeelor” 13, deşi curticica lor era atât de pustie, încât găinaţii păsărilor carnivore sau ierbivore păreau steluţe strivite pe o stâncă. Uite-te la mine, Ciolane, îi şoptise fosta soţie. Ciolan se uitase la ea. Arăta ceva mai bine decât în viaţa asta sau aia. Era înaltă, plinuţă, imposibil de săturat, ci doar de iubit, de suferit crunt de dragul ei, de faptul că ea se născuse pe lumea asta şi tu erai obligat s-o iubeşti, s-o iei de nevastă, să-i suporţi năzdrăvăniile, să te laşi umilit, neglijat, înşelat şi iar de la capăt. Era o zeiţă.

– Ei, află că nu m-am măritat cu tine doar ca să mă dau altora, – îl încredinţa zeiţa.

Ciolan încremenise. În acele clipe dulci şi bizare şi-a dat seama că este în vis sau într-o vedenie. Crezuse mereu că nu ea, ci tocmai alţii, începând cu deja de-gradatul Lipeanu şi terminând cu nea Scorobete beţivanul, trăiseră, nu se prăpădiseră înainte de vreme şi se zbătuseră s-o tot aibă, să se înfrupte din carnea şi din gemetele ei doar ca s-o ţină măritată cu Ciolan. Că altfel cum ar fi avut Ciolan o soţie stricată?! Se grăbise s-o calmeze pe Eleonora cu celebra lui mantră: „Nu-i aşa de simplu… Să mă gândesc…”, dar ea dispăruse, repetând o întrebare ciudată, unde e copilul, de ce nu mi-ai dat bobul de grâu, pe urmă se topise în aerul visului, oarecum dezamăgită, deşi el o iubea la fel ca înainte de moarte, deşi ea poate se distra cu aceeaşi dărnicie şi în lumea cealaltă, unde tăcerea şi mărinimia lui n-o puteau opri să se sinucidă.

Fără a înţelege prea bine, Ciolan întinse mâna dreaptă, sfărâmă blând un spic, păstră un singur bob, îl puse pe vârful limbii şi îl mâncă încet.

N-avea să uite gustul acelui bob până la moarte. Şi doar s-a străduit să-l contopească în coliva lui Lipeanu, dar nu era cu putinţă.

Îşi deschise ochii timp de câteva secunde, pe urmă se hotărî să adoarmă sau s-o viseze din nou pe Eleonora. Găsise mai de mult o soluţie: îşi aducea aminte cu lux de amănunte de păsărica iubitei sale soţii. Acesteia îi plăcea la nebunie să-l pună în genunchi, să-i absoarbe capul cu coapsele lungi şi puternice şi să-l implore: „Oh, linge-o, călăule, că altfel zboară”.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Ex – roman de dragoste și conspirație”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii