Nicolae Steinhardt și libertatea ca destin

Prețul inițial a fost: 33,30 lei.Prețul curent este: 30,60 lei.

Nicolae Steinhardt și libertatea ca destin (eBook) – Irina Ciobotaru

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786065941588 Categorie: Autor: Anul apariției: 2016 ePub: ISBN 978-606-594-347-6PDF: ISBN 978-606-594-158-8 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Opera lui N. Steinhardt are „capacitatea” de a descuraja tentativele de sistematizare și analiză critică. Aparținând unui intelectual evreu erudit, spirit febril, avid de limpezire și afirmare, aceasta se ramifica atât în planul literaturii, cât și în cel al teologiei, al ideologiilor politice sau al dreptului constituțional. În perioada interbelică, cea a formarii intelectual-spirituale, N. Steinhardt publica, în doar cațiva ani, o lucrare de drept constituțional, două studii despre iudaism, un volum de parodii și peste o suta de studii literare și articole de ideologie liberal-conservatoare.

În perioada postbelică, începand cu finalul anilor ’60, el scrie memorialistică și microromane, traduce, reîncepe o activitate publicistică susținută, care va dura până în 1989, și scrie predici și eseuri teologice erudite.

Volumele de eseuri critice din anii ’70 și ’80 ale lui N. Steinhardt, singurele apariții editoriale din perioada comunistă, s-au bucurat de o receptare pozitivă, însă poziția contestatara a scriitorului față de regim a condus la marginalizarea sa. Abia odată cu apariția postumă a Jurnalului fericirii (1991), a Cuvintelor de credință (1992) și a Primejdiei mărturisirii (1993) au fost recunoscute de către publicul larg valoarea intelectuală și morala a scriitorului N. Steinhardt și particularitatea locului ocupat de acesta în deceniile totalitare.

Nicolae Steinhardt și libertatea ca destin de Irina Ciobotaru

Vrednic de iubire

Asemeni tuturor scriitorilor mari, N. Steinhardt a creat sub imperiul harului. Scriind, a căutat să cunoască şi să iubească, fără trufie, fiinţa umană. Pe cea clădită din carne şi sânge, dar şi pe aceea plămădită din cuvânt şi hârtie, celuloid şi lumină, pânză şi culoare. Toate sunt, în viziunea sa, egal înduhovnicite. A fost ghidat, pe parcursul întregii sale vieţi, de nevoia de sens, de adevăr şi de libertate. Nu a creat ficţiune valoroasă, deşi mărturiseşte că şi-ar fi dorit. A scris, însă, în mod strălucit, despre sine, despre oameni de cultură şi cărţi, despre valori care dau substanţă vieţii, despre uriaşul teritoriu, nicicând epuizabil, al spiritului uman. Dacă îl considerăm pe N. Steinhardt, încă de la început, un mare scriitor, aceasta se datorează credinţei noastre în deplinul adevăr al felului în care şi-a reflectat fiinţa în literatură. Fără cosmetizare, ficţionalizare, falsificare, fără „farafastâcuri”. Literatura i-a fost cale de mărturisire şi împărtăşire şi, simultan, de zidire a sinelui.

Ne asumăm, de la început, apropierea de opera lui N. Steinhardt în lumina unui sentiment care, în mod tradiţional, este bine strunit de criticii „de profesie” sau chiar suprimat. Titlul sub care aşezăm argumentul lucrării de faţă, preluat dintr-un eseu al lui Steinhardt din anii ’801, despre Emil Botta şi receptarea sa critică, descrie cel mai fidel felul în care ne situăm faţă de operă şi scriitor. Poate că cea mai sinceră zidire a sinelui în şi prin literatură, în spaţiul cultural românesc, îi aparţine lui N. Steinhardt, iar sinceritatea aceasta este, cel mai probabil, cheia însufleţitei receptări postume de care se bucură. Incursiunea critică pe care o propunem (dacă critică este ceea ce facem, în cele ce urmează) pe iubire se bazează. Am fi fericiţi dacă puţinele reuşite şi numeroasele neajunsuri vor fi puse pe seama acestui sentiment.

***

Steinhardt ocupă, fără îndoială, un loc aparte între intelectualii reprezentativi ai secolului al XX-lea românesc, secol marcat de cotituri istorice dramatice, de totalitarism şi de subordonare politică a culturii. Autor al unei opere vaste, complexe şi variate, ce reflectă o experienţă existenţială exemplară prin fidelitatea faţă de principii etice, ideologice sau culturale, el se bucură de interes atât în planul receptării literare şi teologice, cât şi în cel al cercetării ştiinţifice şi critice. Numele şi opera îi sunt incluse în dicţionare şi istorii ale literaturii2 de apariţie recentă, cu abordări mai mult sau mai puţin corecte3, în încercarea deloc facilă de integrare în canonul literar a scriitorilor din deceniile comuniste. De asemenea, o temeinică cercetare ştiinţifică a fost întreprinsă prin teze de doctorat cu orientare teologico-filologică (Nicolae Morar, Dimensiunea creştină a operei lui Nicolae Steinhardt, Universitatea de Vest, Timişoara, coordonator – Prof.univ.dr. Iosif Cheie, publicată la Editura Paideia, Bucureşti, f.a.) şi monografică (George Ardeleanu, N. Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică, Facultatea de Litere, Bucureşti, coordonator – Prof.univ.dr. Nicolae Manolescu, publicată la Editura Humanitas, Bucureşti, 2009). Cum este firesc, în cartea de faţă se va face constant referire la aceste cercetări.

Opera lui N. Steinhardt are „darul” de a descuraja catalogările, sistematizarea şi ordonarea critică metodică. (În fond, scriitorul însuşi dezagrea schemele, pattern-urile, încadrările, analizele structurale şi categoriale.) Aflată sub semnătura unui intelectual erudit, spirit febril, avid de limpezire şi afirmare, aceasta se ramifică atât în planul literaturii, cât şi în cel al teologiei, al ideologiilor politice sau al dreptului constituţional. Astfel, în perioada interbelică, cea a formării intelectual-spirituale, N. Steinhardt publică, în doar câţiva ani, o percutantă lucrare de drept constituţional, două studii despre iudaism, un volum de parodii acide şi peste o sută de studii literare şi articole de ideologie liberal-conservatoare. În perioada postbelică şi postcarcerală, el scrie literatură memorialistică şi microromane (publicate după căderea comunismului), traduce, reîncepe o activitate publicistică susţinută, care va dura până în 1989, anul morţii sale, scrie predici şi eseuri teologice erudite, răscolitoare. Volumele de eseuri critice din anii ‘70 şi ‘80, singurele apariţii editoriale din perioada comunistă, s-au bucurat de o receptare pozitivă, însă poziţia contestatară a scriitorului faţă de regim a condus la marginalizarea sa. Abia odată cu apariţia postumă a Jurnalului fericirii (1991), a Cuvintelor de credinţă (1992) şi a Primejdiei mărturisirii (1993) au fost recunoscute de către publicul larg valoarea intelectuală şi morală a scriitorului N. Steinhardt şi particularitatea locului ocupat de acesta în deceniile totalitare.

Meritul principal pentru construirea postumităţii lui N. Steinhardt îl au Virgil Ciomoş şi Ioan Pintea. Primul a primit sarcina de a păstra „în sertar” şi de a publica, într-un context politic favorabil, Jurnalul fericirii. Al doilea s-a preocupat îndeaproape de editarea unei părţi considerabile din opera celui care i-a fost prieten apropiat şi dascăl. Ioan Pintea este cel care a îngrijit, la cererea autorului4, primele ediţii ale volumelor Dăruind vei dobândi şi Primejdia mărturisirii. În contextul posttotalitar al anilor ‘90, în paralel cu editarea şi reeditarea operelor lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu şi Constantin Noica, s-au pus, astfel, bazele renumelui postum al lui N. Steinhardt.

Un proiect de editare a operei integrale a fost iniţiat, în 2008, de Fundaţia Culturală „N. Steinhardt” prin Editura Polirom şi Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia5. Excelent îngrijite, beneficiind de un aparat critic valoros, cărţile lui N. Steinhardt refac legătura, atât de entuziast şi sincer dorită, dintre autor şi cititor şi invită la comesenie intelectuală.

Factorul care influenţează decisiv literatura lui N. Steinhardt, indiferent dacă ne referim aici la memorialistică ori la eseurile critice şi la publicistică, este gândirea (şi simţirea) creştină. Cele două cercetări doctorale menţionate anterior evidenţiază, în scrierile din anii ‘70 şi ‘80 ale lui N. Steinhardt, echilibrul dintre dimensiunile intelectual-culturală şi teologică. O astfel de miză este firească întrucât particularitatea locului ocupat de N. Steinhardt între scriitorii congeneri, aflaţi în România sau în diaspora, este generată de această simbioză autentică, lucidă şi consecventă a celor două dimensiuni. În esenţă, activitatea literară din deceniile opt şi nouă – şi cea care îi aduce, până la urmă, consacrarea – nu poate fi separată de motivaţiile spirituale creştine şi de rigorile vieţii religioase.

Considerând pe deplin întemeiată ideea simbiozei dintre latura intelectual-culturală şi cea religioasă în opera lui N. Steinhardt, cartea de faţă propune o lectură a textelor parodice, a criticii, memorialisticii, a mărturisirilor, dar şi a scrisorilor pornind de la o coordonată fundamentală a personalităţii scriitorului. Este vorba despre nevoia de a împlini, de a afirma şi de a certifica propria identitate spirituală prin literatură, de a zidi, scriind, un autoportret fidel realităţii adânci a sinelui.

1 N. Steinhardt, „Vrednic de iubire”, în Monologul polifonic, Ediţia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pp. 49-55.
2 Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, vol. III, R – Z, Editura Albatros, Bucureşti, 2002, pp. 371-373; Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol. 2, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2002, pp. 1055-1056; Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane (1941 – 2000), Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2005, pp. 213-222; Dicţionar analitic de opere literare româneşti (coord. Ion Pop, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, vol. II, N-Z); Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, 2008.
3 Istoria… lui Marian Popa prezintă, cel puţin în capitolul destinat lui N. Steinhardt, numeroase greşeli de ordin biografic şi bibliografic şi mai ales de înţelegere a personalităţii scriitorului.
4 A se vedea scrisoarea din 27 martie 1989, adresată de N. Steinhardt lui Ioan Pintea, publicată în Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia, Editura Polirom, 2009, pp. 39-40.
5 În proiect sunt incluse 21-22 de volume prin care se urmăreşte reeditarea operelor publicate antum, a Jurnalului fericirii şi a Monologului polifonic, publicate postum, reeditarea predicilor şi a volumelor de convorbiri, editarea scrisorilor şi a textelor inedite. În 2008 au apărut cinci volume: Jurnalul fericirii (Opere 1), Argument de P.S. Justin Hodea Sigheteanul, ediţie îngrijită, studiu introductiv, repere biobibliografice şi indice de Virgil Bulat, note de Virgil Bulat şi Virgil Ciomoş, cu un „Dosar al memoriei arestate” de George Ardeleanu; Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credinţă (Opere 2), Ediţie îngrijită, note, studiu introductiv şi referinţe critice de Ştefan Iloaie, repere biobibliografice de Virgil Bulat, indici de Macarie Motogna; În genul… tinerilor (Opere 3), ediţie îngrijită, note, studiu introductiv, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu, repere biobibliografice de Virgil Bulat; Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit. Addenda: Dreptul social (Opere 5), ediţie îngrijită, note, studiu introductiv, referinţe critice şi indici de Florian Roatiş, repere biobibliografice de Virgil Bulat; Articole burgheze (Opere 6), ediţie îngrijită, adnotări, cronologie şi indice de Viorica Nişcov, studiu introductiv de Nicolae Mecu. În anul 2009, a apărut volumul de convorbiri Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia (Opere 15), Ediţie îngrijită, note, prefaţă, referinţe critice şi indici de Ioan Pintea, Repere biobibliografice de Virgil Bulat. În 2010, au apărut Între viaţă şi cărţi (Opere 7), Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu şi Escale în timp şi spaţiu sau Dincoace şi dincolo de texte (Opere 11), Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de Ştefan Iloaie. În 2011, au apărut Geo Bogza, un poet al Efectelor, Grandiosului, Solemnităţii, Exuberanţei şi Patetismului (Opere 9), Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu, Eseu despre o concepţie catolică asupra iudaismului. Iluzii şi realităţi evreieşti, Traducere de Giuliano Sfichi, Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de Ioan Chirilă, Critică la persoana întâi (Opere 10), Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de Florian Roatiş. În 2012, a apărut Incertitudini literare (Opere 8), Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu, Repere biobibliografice de Virgil Bulat.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Nicolae Steinhardt și libertatea ca destin”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii