Autori şi opere. Culturi occidentale. Vol. I

28,20 lei

Autori şi opere. Culturi occidentale. Volumul I (eBook) – Ion Ianoşi

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9789731727844 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Cartea Autori şi opere reuneşte prefeţe, postfeţe, studii introductive ori de sine stătătoare elaborate de-a lungul mai multor decenii de profesorul Ion Ianoşi, revăzute şi îmbunătăţite pentru actuala ediţie. Lucrarea însumează trei volume, cu subtitlurile: Culturi occidentale, Cultura rusă, Cultura română. Volumul I, Culturi occidentale, cuprinde 15 studii, organizate în trei părţi.

Partea 1 tratează şase scriitori clasici şi importante opere ale lor, majoritar române ale secolului XX.

Partea 2 analizează tot şase scrieri distincte aparţinând unor gânditori iluştri din veacurile XIX şi XX.

Partea 3 prezintă opera de ansamblu a câtorva filosofi. Printre autorii discutaţi îi amintim pe Italo Svevo, Franz Kafka, Robert Musil; Heinrich Heine, Friedrich Nietzsche, Martin Heidegger: după cum se vede, în majoritatea lor de limba germană.

Volumele Autori şi opere întregesc monografiile profesorului Ion Ianoşi, prima – pe cele despre Thomas Mann şi Hegel, cea de a doua – despre Dostoievski şi Tolstoi, cea de a treia – despre Constantin Noica. Astfel, ele împlinesc preocupări de o viaţa cu privire la figuri tutelare din literatura şi filosofia germană, rusă şi românească, din ultimele secole.

Autori şi opere. Culturi occidentale. Volumul I de Ion Ianoşi

PREFAŢĂ

Istoria ideilor reprezintă partea decisivă a publicisticii mele de o jumătate de veac. Am urmărit precumpănitor segmente şi destine moderne, fără a neglija unele antecedente îndepărtate. Am dedicat monografii câtorva personalităţi de vază din secolele XIX şi XX. În ediţiile şi adnotările lor am privilegiat acelaşi răstimp. Atât monografiile cât şi ediţiile au vizat – cu puţine excepţii – culturile germană, rusă şi română.

Dintre monografii, două priveau autori occidentali. Thomas Mann (Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965) a cunoscut o nouă ediţie, mult extinsă: Thomas Mann. Temă şi variaţiuni (Editura Trei, Bucureşti, 2002); în aceasta din urmă am inclus – ca a doua ei jumătate – prefeţele şi postfeţele iniţial ataşate volumelor de traduceri. Hegel şi arta (Editura Meridiane, Bucureşti, 1980. Ediţia a II-a revăzută şi întregită, Editura Academiei, Bucureşti, 2005) a cuprins trei părţi, dintre care în cea mediană, Filosofia artei, am valorificat prefaţa la antologia Hegel – Despre artă şi poezie (două volume, selecţie, prefaţă şi note de Ion Ianoşi, Editura Minerva, Biblioteca pentru toţi, nr. 1004 şi 1005, Bucureşti, 1979).

În consecinţă, Georg Wilhelm Friedrich Hegel şi Thomas Mann nu şi-au mai găsit locul în volumul de faţă. Nu am reţinut aici nici prefeţele la antologiile pe care le-am alcătuit din scrierile lui Karl Marx şi Friedrich Engels (Editura Minerva, Biblioteca pentru toţi, nr. 816, 848–849, 896–897, Bucureşti, 1974, 1976, 1978), prefeţe integrate, unitar şi cu modificări, în volumul Ion Ianoşi, Umanism: viziune şi întruchipare (Editura Eminescu, Bucureşti, 1978).

Dintre celelalte prefeţe la autori occidentali le-am omis pe cele care însoţiseră volumele lui Romain Rolland, Scumpă Sofia (Scrisori adresate Sofiei Bertolini Guerrieri-Gonzaga, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1964) şi Teatrul Revoluţiei (Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966). Am renunţat la ele nu din cauza interesului general diminuat în prezent faţă de laureatul Premiului Nobel din 1915, ci pentru că, în cadrul operei sale, corespondenţa şi mai cu seamă dramaturgia sunt cu siguranţă mai puţin semnificative decât romanele şi eseurile biografice. Un motiv suplimentar a fost interesul meu constant, în literatură, faţă de arta epică, îndeosebi pentru romane. Ar fi fost neîndreptăţită o unică derogare în favoarea artei dramatice, şi încă faţă de un întreg ciclu de piese nu de prim rang şi rareori puse în scenă. Operele epice luate în discuţie sunt unicate.

Textele reţinute, în majoritatea lor foste prefeţe şi postfeţe, le-am reordonat tematic, de regulă nu şi cronologic. Le-am adus modificări, variate ca pondere, mai importante în scrierile timpurii, doar stilistice în cele recente; şi le-am adaptat profilului secţiunii în care şi-au găsit locul.

Volumul are patru secţiuni. În primele două am indicat, simplu, autorul şi titlul scrierii, renunţând la denumirea adnotărilor mele de pe vremuri. În schimb, în ultimele două, unde fiecare comentariu trimite la câteva opere (III) sau la mai mulţi autori (IV), am folosit proprii aproximări de titluri.

Prezint succint fiecare secţiune.

Prima dintre ele cuprinde cinci comentarii asupra literaturii epice: patru romane şi o povestire.

Ordinea în care sunt inserate e, de astă dată, parţial cronologică. Trei texte datează din anii şaizeci, ultimele două sunt mai recente. Efectiv întâia, în timp, e prefaţa la romanul lui John Galsworthy, pe care însă am situat-o, din motive istorice, după cea despre Heinrich Mann (iniţial au fost scrise la mică distanţă una de cealaltă). Aceste două prefeţe – ajunse capitole în volumul cu care am debutat – plătiseră cel mai mare tribut dogmatismului vremii şi al propriei mele tinereţi, începând chiar cu titlurile lor. Nu am omis, totuşi, aceste comentarii, fiindcă observaţiile lor principale îmi par în continuare valabile şi deoarece prezintă scrieri reprezentative – deşi oarecum împinse în ariergarda receptării – atât pentru opera celor doi romancieri, cât şi pentru prima jumătate din secolul trecut.

(În plus, ţineam să dau seama asupra propriilor mele opţiuni de la începutul anilor şaizeci: am recunoscut, nu o singură dată, caracterul precar al volumului de debut din 1963, chiar dacă meritau să fie amendate mai decis alte capitole decât acestea; precum şi faptul că îmi asum cărţile, cu două parţiale excepţii ulterioare, începând cu cea următoare, din 1965, consacrată lui Thomas Mann.)

Am constatat, la recitire, că în prefaţa din 1966, la romanul lui Italo Svevo, nu am comis simplificări asemănătoare.

Cu excepţia primului autor, următorii patru descriu crize. Ultimii trei aparţin aceluiaşi univers. L-am intercalat pe Kafka între Svevo şi Musil pentru contrapunctarea de genuri şi pentru a scoate în evidenţă „puntea” pe care povestirea lui timpurie o arcuieşte între romanele confraţilor săi. În fapt, prefaţa şi postfaţa la Musil le-am scris înaintea comentării lui Kafka – textul, probabil, cel mai personal din prima secţiune a volumului.

A doua secţiune discută şase gânditori, în şase eseuri filosofice – sau cinci, dacă succinta „Anexă” o alăturăm exegezei de morală datorată aceluiaşi autor.

Analizele urcă în epoca „postdecembristă”, cu excepţia celei privitoare la Scrisoarea despre „umanism” a lui Heidegger, comentariu provenind din anii optzeci. L-am situat totuşi în locul unde mi se părea mai organic integrat tematicii urmărite.

Aceasta vizează moralitatea epocii moderne, dar şi religia, filosofia, sociologia ei, o epocă aproximată prin mijloace eseistice. Oare nu e abuzivă introducerea, în această perspectivă, a scrierii de tinereţe datorate lui Marx şi Engels, pe cât de celebră pe atât de contestată? Nu cred. În acea vreme Heine se mai număra printre apropiaţii lor, iar eseul său istoric ne introduce tocmai în contextul din care se revendicaseră inclusiv prietenii lui. A-l izgoni pe Marx din filosofie şi cultură exclusiv în politică şi „ideologie” constituie un abuz anistoric, unul partizan, care ignoră verigile dezvoltării gândirii din secolul al XIX-lea. (Ceea ce am încercat să probez şi prin antologia Karl Marx în 1234 fragmente, Alese şi adnotate de Ion Ianoşi, Editura Fundaţia Culturală Ideea Europeană, Bucureşti, 2004.) Aceste verigi fac legătura între Heine şi Marx, între Marx şi Nietzsche (după cum voi încerca să demonstrez în secţiunea următoare), între Nietzsche şi Heidegger. La rândul său, singurul francez printre germani, Jankélévitch, este profund îndatorat romantismului german.

Astfel, pe măsura posibilului, autorii secţiunii date sunt corelabili, în ciuda numeroaselor lor însemne şi opţiuni despărţitoare.

Cele trei studii incluse în cea de a treia parte a volumului nu se mai referă la câte o scriere, ci la o bună parte din opera respectivilor patru autori.

Adnotările la Kant îşi propun să schiţeze aliniamente ale trilogiei sale „critice” – fără pretenţii exhaustive sau originale, ci numai de adecvare la ceea ce filosoful însuşi a limpezit cu maximă rigoare şi acurateţe. De aceea, din antologia în două volume pe care am alcătuit-o, Kant despre frumos şi bine (Editura Minerva, Biblioteca pentru toţi, 1090 şi 1091, Bucureşti, 1981), am folosit doar Prefaţa (vol. I, pp. V–LXXX), nu şi acel Mic dicţionar kantian (vol. II, pp. 275–313) în care toate definiţiile urmează scrupulos, prin tehnica decupării, enunţurile lui Kant însuşi, din lucrări diferite; aşadar, nici nu-mi aparţin în vreun fel, ci, prin forţa lucrurilor, coincid cu definiţiile altor comentatori date respectivelor concepte, şi ele conforme formulărilor lui Kant.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Autori şi opere. Culturi occidentale. Vol. I”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii