Ion Ianoşi 80

20,50 lei

Ion Ianoşi 80 (eBook) – Aura Christi, Alexandru Ştefănescu

Golește
ISBN: EB9789731727851 Categorie: Autori: , Anul apariției: 2014 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

„Ianoşi e viu, atent şi emoţionat de orice problemă de parcă acum abia ar intra, aplecându-se uşor, sub înaltul portic al Cunoaşterii. Curios, profesând acea «dublă» curiozitate, rară azi – faţă de «problemă», dar şi faţă de cel ce o ridică. Faţă de Fiinţă. Cultura română se poate felicita, în zilele şi anii noştri un pic buimaci, unde Nordul valorilor pare a se fi rătăcit undeva, în alte secole sau pe alte continente, că posedă un cercetător, un profesor şi un ins capabil de o asemenea cuprindere a unor platforme culturale atât de auguste şi, aparent, contradictorii.

Unul din puţinii supravieţuitori ai acelei Mitteleuropa sapientiale, acei îndrăgostiţi «fără pricină» de misterele artei şi ale gândului, unul dintre acei, rari azi şi în Europa, ce păşesc uşor peste graniţe istorice şi mentale, rigide pentru atâţia, cu o graţie, cu o uşurinţă ce ne poate înşela asupra acelui «depozit» afund de suferinţă şi travaliu, de tenacitate unică pe care numai prezenţa unui «ideal» poate s-o explice.

Iată unde putem găsi Idealul sau Modelul, dezorientăţi nu rareori de propriile noastre ezitări şi eşecuri.” (Nicolae Breban)

Ion Ianoşi 80 de Aura Christi, Alexandru Ştefănescu

AMINTIRI & STANŢE CRITICE
Paul Aretzu
Eterna reîntoarcere la cultură

Cărţile lui Ion Ianoşi, literare, estetice, filosofice sau memorialistice, au un numitor comun ferm, opţiunea mereu înnoită pentru modelul cultural, pentru universul livresc, cu o propensiune specială pentru categoriile, nu neapărat extensive, cât intensive, de monumental şi sublim. În acest fel, monografiile dedicate unor scriitori, Dostoievski, Tolstoi, Thomas Mann, studiile privind filosofia lui Hegel sau extinderea esteticii în afara perimetrului artistic, în Nearta – artă, precum şi exegezele consacrate sublimului se înscriu într-un proiect unitar, parcă pregândit, compunând imaginea sistematică, predictivă a cărturarului.

Volumul Autori şi opere – Culturi occidentale (Editura EuroPress Group, Bucureşti, 2007) este primul dintr-o serie de trei, propunându-şi să ilustreze in nuce concepţia sa privind vocaţia culturală a omului, selectând personalităţi şi texte elocvente din literatură şi filosofie. Cartea reuneşte prefeţe, postfeţe, studii, pe care le grupează, după criterii tematice, în patru capitole. Pentru etalonare, sunt folosiţi autori moderni, din domenii diferite, şi se recurge, în final, şi la arhetipul presocratic.

Prima secvenţă conţine cinci prozatori din secolul al XX-lea. Nu sunt cei mai faimoşi, dar operele lor sunt exemplare tocmai prin expresivitatea lor intrinsecă, prin rafinamentul discret, printr-un anumit ezoterism.

Heinrich Mann nu a avut notorietatea lui Thomas Mann, dar destinul profesorului Unrat este memorabil, pătruns până în mecanismele sale abisale. Ion Ianoşi are avantajul dublei sale calităţi, filosof complinit de literat. Gândirea lui de tip sistematic analizează corelativ, enciclopedist. Remarcă preeminenţa marilor naţii în concertul modernităţii occidentale, Anglia, Franţa, Germania. Cele două romane de inspiraţie istorică, Tinereţea regelui Henri Quatre (1935) şi Împlinirea regelui Henri Quatre (1937) sunt urmarea afinităţilor scriitorului pentru cultura franceză şi chiar rodul şederii sale, între 1933 şi 1940, în Franţa. De altfel, interesul pentru trecut nu era străin prozatorilor germani care, prin subtile alegorii, avertizau asupra ameninţării naziste. Henri IV, cu siguranţă, un alter ego, reprezintă imaginea regelui înţelept şi luptător. Principiul pe care îl adoptă eseistul, aplicat întregii cărţi, este exprimat cu claritate: „Istoria unei vieţi presupune şi viaţa istoriei” (p. 19), relevând numeroasele interdeterminări dintre destine şi istorie, condiţionările sociale, politice, economice, religioase. Intoleranţa, fanatismul religios, recurgerea la soluţia extremă vor declanşa sângeroasa noapte a Sfântului Bartolomeu, stârnind în istorie dominoul crimei. Henri îşi formează personalitatea pe un traseu umanist. Astfel, popularul rege renascentist este un model în multe privinţe, iar creatorul lui îl foloseşte drept argument pentru propriile vremuri. Fără îndoială, aspectul moralist inclus, simbolurile subtextuale, sensurile parabolice sunt susţinute de forţa romanului, de mulţimea personajelor şi de acţiunea amplă, de elementul narativ/analitic cu adevărat impunător, reconstituind spiritul unei epoci. Eseistul face încadrări biobibliografice, caracterologice, hermeneutică, stilistică, după o metodă aproape canonică, dovedindu-şi competenţa critică şi documentarea riguroasă.

Studiul următor alege sextologia lui John Galsworthy, în Forsyte Saga, al cărei subiect se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp, între 1886 şi 1926. Cartea oferă o vastă perspectivă sociologică, acţiunea extinzându-se de la cadrul restrâns al unei familii la o întreagă comunitate, fără a se trece cu vederea schimbarea de mentalitate de la o generaţie la alta, evoluţia firească a psihologiilor. Sunt relevate câteva dintre caracteristicile scrisului lui Galsworthy: urmărirea atentă a schimbărilor sociale produse odată cu trecerea de la patriarhalitatea epocii victoriene de la sfârşitul secolului al XIX-lea, la trepidanta, profana „comedie modernă” de la începutul secolului al XX-lea, şi, mai ales, a efectelor psihologice ale primului război mondial, a spectacolul politic, dar şi caracterologic – anacronisme şi decadenţă, prezentarea comprehensivă a conflictelor sociale, panoramări şi focalizări, urzirea unui substrat satiric/moralist, alternarea conflictelor sociale cu cele personale, activarea unui arbore genealogic stufos, întins pe trei generaţii. Între familia Forsyte şi Anglia există o reflectare mutuală. Cartea lui Galsworthy se susţine mai ales pe latura emoţională a personajelor, extrapolată în imaginea societăţii.

Din paradigma literaturii occidentale a secolului trecut nu putea lipsi un roman insolit precum cel al lui Italo Svevo, Conştiinţa lui Zeno (1923). Încercând să-l definească pe eroul principal, Zeno Cosini, Ion Ianoşi rezumă, într-un fel, întreaga carte: „Conştiinţa îi este suprema cauză a suferinţelor, capacitatea şi îndatorirea, aproape blestemul, de a observa şi de a se observa, boala analizei, mai implacabilă decât diabetul sau vreo altă maladie organică nevinovată, care finalmente îl va răpune” (p. 65). Alături de Kafka, Céline, Camus, Italo Svevo este considerat un meta-pesimist, iar cartea sa deschide seria autorilor care explorează dimensiunea abisală şi absurdul existenţei. Filosofia deznădejdii, reprezentările psihanalitice degradante sunt depăşite prin ironie şi umor, prin soluţii ingenioase, prin conversiuni ludice sau burleşti.

Puzzle-ul literar este completat cu Metamorfoza lui Franz Kafka. Autorul a fost el însuşi un caz şi de aceea sunt făcute mai întâi investigaţii amănunţite în legătură cu geneza/antecedentele nuvelei, apelându-se la însemnări din jurnal şi la diverse mărturii, la un adevărat studiu de caz, cu referiri la aspectul său fizic, la complexele pe care le avea faţă de trup, la visele pe care şi le nota, la bestiarul (animale, insecte) pe care îl folosea în scrieri. Sunt comentate ocurenţele temei artei în textele sale, în reprezentări dintre cele mai insolite: arta de a nu cânta, artiştii foamei, arta ca vanitate, lumea ca loc al manifestărilor (artistice) cotidiene, arta ca formă de existenţă, ca obsesie neîncetată etc. Ion Ianoşi, acaparat de dimensiunea ludică a exegezei, combină argumente biografice şi livreşti, face psihanaliză, hermeneutică, detectivistică şi chiar literatură (poezie). Imaginea tatălui (autoritar) este recuperată din surse documentare (Scrisoare către tată) dar şi din variaţiunile ficţionale din texte. Prin demonstraţia sa, eseistul urmăreşte metamorfozarea realităţii (biografiei) în literatură. Concluzia studiului, cu un traseu atât de original, este că gângania care a devenit Gregor Samsa este chiar reprezentarea artistului, victimă a înstrăinării, a neputinţei de a comunica, considerându-se un proscris, veghind (şi prin scrisul său) în propria însingurare care îl mutilează.

Contemplând istoria culturală, eseistul observă că există locuri şi momente faste, dar şi nefaste înfloririi spiritului. În contextul Vienei habsburgice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Robert Musil îşi scrie capodopera, Omul fără însuşiri, de-a lungul a peste douăzeci de ani, din 1921 până în ziua morţii, în 1942, împletind-o cu grelele impasuri ale propriei existenţe. Monumentala alegorie prezintă satiric disoluţia Kakaniei, aducând în prim-plan personaje groteşti, de operetă, ridicole, implicate în destinele Monarhiei bicefale. Ulrich, considerat soluţia providenţială, se dovedeşte a fi omul fără însuşiri, alegând calea apatică, neutră, neimplicându-se în nimic, dar arătându-şi inepuizabilele disponibilităţi, apropriindu-şi însuşirile tuturor. În partea a doua a cărţii, cea apărută postum, teatrul de marionete al protocoalelor imperiale este convertit în poezie şi mistică, prin iubirea idealizată dintre Ulrich şi Agathe. Este vorba de o iubire mitică/spiritualizată, în care se amestecă păcatul cu inocenţa, în care iubiţii devin o singură fiinţă bisexuată, refăcând arhetipul androginic. Saltul de la prima la cea de-a doua parte a romanului este, de fapt, o ascensiune a omului fără însuşiri, din Infern în Paradis, din moarte în veşnicie. Se remarcă trăsătura ontologică a cărţii, întrunind modalităţi multiple: psihologică, filosofică, polisemică (prin alegorii, prin citiri multiple, prin lirism), psihanalitică, ludică, ducând la un fel de osmoză de realităţi, de proiecţii în toate registrele, în fizic şi în metafizic, în logic şi în fantastic, în plus şi în minus, în concret şi în virtual, recursul fiind, mai curând, la antimetodă. Amestecând genuri şi specii, autorul practică o artă/o beţie a libertăţii, dezlănţuindu-se un univers de voci. Cartea reflectă spiritul epocii, marile frământări de idei, contrapune teze şi antiteze, crizele, decompresiile, deziluziile, deconstrucţiile stârnite în perioada de după războiul mondial. Criticul îi atribuie lui Musil, pe bună dreptate, şi vocaţie profetică, identificând în scrisul său mijloace şi viziuni postmoderniste: „Omul fără însuşiri e o carte de «semnalizare» – a crizelor intelectului devenit supraintelectual, a intelectualităţii de pe Vechiul Continent, suprasaturată de sine însăşi” (p. 132). Sunt identificate, recurgându-se la erudiţie, vasele comunicante ale afinităţilor de idei: Meister Eckhart, Friedrich Nietzsche, Sigmund Freud, Ernst Mach, Ludwig Wittgenstein, Rainer Maria Rilke, Franz Kafka, Thomas Mann, Hermann Broch, Johann Wolfgang Goethe etc. O carte labirintică, fără însuşiri, deci cu toate însuşirile posibile.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Ion Ianoşi 80”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii