Vasko Popa – o frontieră poetică

20,70 lei

Vasko Popa – o frontieră poetică (eBook) – Liubita Raichici

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065941403 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

„O ilustrare elocventă a poziţiei pe care poetul Vasko Popa o ocupă, la ora actuală,  pe plan mondial, este faptul că Barack Obama, în campania sa electorală pentru preşedinţia SUA (pe care a şi câştigat-o), a afirmat, în 27 octombrie 2008, pe blogul Fundaţiei internaţionale Harriet, că poetul său preferat este Vasko Popa cu volumul Cutia mică, fiindcă Vasko Popa: ,,Este conştient şi responsabil de lumea în care trăieşte şi de propriul sine”. Nici John McCain nu s-a dus prea departe, preferându-l pe confratele lui Vasko şi, până la un punct, modelul său – Henri Michaux.

Aceasta este partea bună şi frumoasă a lucrurilor, care se datorează celor doi stâlpi de susţinere internaţională a lui Vasko Popa, de aducere permanentă a poeziei lui Popa în spaţiul vast, universal, al limbii engleze: Anne Pennington, traducătoarea şi prietena familiei Popa (ale cărei traduceri, şi după moartea ei, sunt, în continuare publicate), dar mai ales Charles Simic, unul din poeţii americani de frunte, de origine sârbă (a emigrat în SUA la şaisprezece ani), câştigătorul Premiului Pulitzer în anul 1991, şi care n-a încetat nici o clipă să susţină destinul de poet universal al lui Vasko Popa. De cealaltă parte însă, politicul a jucat şi în cazul lui Popa, ca şi în cazul altor lideri, fie ei şi formatori de opinie poetică, un rol nefast…”  / Liubiţa Raichici

Vasko Popa – o frontieră poetică de Liubita Raichici


Vasko Popa – stringenţa unei integrale în limba română; motivaţii, tendinţe, efecte pe termen lung; Popa – cel mai tradus poet sârb

O ilustrare elocventă a poziţiei pe care poetul Vasko Popa o ocupă, la ora actuală, pe plan mondial, este faptul că Barack Obama, în campania sa electorală pentru preşedinţia SUA (pe care a şi câştigat-o), a afirmat, în 27 octombrie 2008, pe blogul Fundaţiei internaţionale Harriet, că poetul său preferat este Vasko Popa cu volumul Cutia mică, fiindcă Vasko Popa: „Este conştient şi responsabil de lumea în care trăieşte şi de propriul sine.” Nici John McCain nu s-a dus prea departe, preferându-l pe confratele lui Vasko şi, până la un punct, modelul său – Henri Michaux1.

Aceasta este partea bună şi frumoasă a lucrurilor şi care se datorează celor doi stâlpi de susţinere internaţională a lui Vasko Popa, de aducere permanentă a poeziei lui Popa în spaţiul vast, universal, al limbii engleze: Anne Pennington2, traducătoarea şi prietena familiei Popa (ale cărei traduceri, şi după moartea ei, sunt, în continuare publicate), dar mai ales Charles Simic3, unul din poeţii americani de frunte, de origine sârbă (a emigrat în SUA la şaisprezece ani), câştigătorul Premiului Pulitzer în anul 1991, şi care n-a încetat nicio clipă să susţină destinul de poet universal a lui Vasko Popa.

De cealaltă parte însă, politicul a jucat şi în cazul lui Popa, ca şi în cazul altor lideri, fie ei şi formatori de opinie poetică, un rol nefast. Încă din timpul vieţii sale, de prin anii 90, deşi la început mai modest, pe când se puneau bazele teoretice ale destrămării R.S.F.Iugoslavia, a apărut în Europa, dar mai apăsat în America, un puternic curent anti-sârbesc, concretizat sau, mai exact, care şi la ora actuală se concretizează prin demolarea personalităţilor de talie mondială ale sârbilor, Vasko Popa intrând în selecţia cea mai strictă, la un loc cu Nikola Tesla, Mihajlo Pupin, Mileva Marić Einstein, Sfântul Sava, Milutin Milankov (matematician, astrolog şi climatolog sârb, care a fost salvat din lagărele hitleriste, el şi opera sa integrală, de oamenii de ştiinţă hitlerişti!) şi mulţi, mulţi alţii. În acest sens un număr impresionant de cărţi, publicaţii, emisiuni radio-tv, site-uri şi blogg-uri se ocupă de aproximativ două decenii de denigrarea tuturor celor care şi-au meritat locul în arta, cultura şi ştiinţa poporului sârb, chiar dacă această contribuţie a fost, în unele cazuri, conexată aprecierilor faţă de aceeaşi cultură (cu titlu de exemplu, iubitori şi apărători ai culturii sârbe precum Goethe, Jacob Grimm, Peter Handke etc. sunt aduşi ca martorii contracampaniei de denigrare). Vasko Popa, în acest război mediatic, a fost şi este considerat în continuare vârf de lance, din două motive. Primul – pentru că a scris versuri memorabile despre oamenii şi locurile care au marcat istoria şi cultura sârbă, în felul acesta el însuşi constituindu-se în piatră de temelie a culturii sârbe. Al doilea – pentru că nu s-a dezis niciodată de convingerile sale social-democrate, fiind considerat un îndoctrinat şi periculos om al stângii, un comunist îngust, un titoist, chiar şi şovinist sârb.

Cu acest gen de îndoctrinare vizavi de Vasko Popa, în America se ocupă constant Stephen Schwartz. Cităm aici un paragraf al lui Schwartz despre literatura sârbă, preluat de pe site-ul World Poetry: Vasko Popa este adesea clasat în grupul suprarealiştilor sârbi, cu toate că s-a născut cu o generaţie după aceştia. Popa a devenit cu timpul mai degrabă un brand, ceva în genul maşinii Yugo, un simbol al culturii iugoslave peste tot în lume, tradus şi promovat peste tot. Printre admiratorii lui se număra şi regretatul Octavio Paz. Trebuie să recunosc că nu am înţeles sau aderat vreodată la acest entuziasm. Îl consider pe Popa iritant până la extrem. Versurile scurte ale lui Popa mie îmi par a fi doar nişte însemnări isteţe, lipsite de şarmul visărilor şi al fanteziei suprarealiste. E ca şi cum şi-ar fi dorit, intenţionat, să imite concizia poeţilor anglo-americani de după Pound şi nu e foarte diferit de felul în care Đilas a vrut să se vândă cititorilor vestici, ca fiind un anti-comunist. Ne este imposibil să-l evităm numai pentru că apare în volumul Poezia Mondială: O antologie de versuri, din antichitate până în zilele noastre, însă cu nimic altceva decât versuri despre Kosovo şi alte mituri naţionaliste sârbe precum „Bătălia de pe Câmpia Mierlei” şi „Călătoria Sfântului Sava”, ultima dedicată fondatorului Bisericii Ortodoxe Sârbe. Aici, de asemenea, se aseamănă cu Đilas, care era un aprins şovinist sârb.

Pe urmele carnajului din Kosovo, indiferent care sunt părerile opiniei publice despre politica adoptată acolo de Iugoslavia sau de Vest, în 1999, trebuie să constatăm că toate aceste manifestaţii au un stresant caracter „Wagnerian”. Unii se pot întreba de ce, din toata matricea iugoslavă, doar literatura sârbă, incluzând vedete precum Popa, s-a vândut în Vest, şi mai ales cea care exprimă un puternic sentiment naţionalist. Desigur, nimeni nu s-a deranjat să traducă versurile de dragoste ale suprarealiştilor sârbi. Şi este extrem de îndoielnic că versurile croate despre regele Tomislav din secolul al X-lea s-ar fi bucurat de o atât de mare atenţie din partea poeţilor şi cititorilor din Vest, şi cu atât mai puţin ar fi avut forţa să trezească entuziasmul lui Ocatvio Paz.

Îl consider pe sârbo-americanul şi traducătorul Charles Simic, câştigătorul premiului Pulitzer, complice al acestei campanii de propagandă intelectuală. De exemplu, în antologia: Calul are şase picioare: O antologie de poezie sârbă, nu ne cruţă de Popa referindu-se la SF. SAVA, dar, în acelaşi timp, îi ignoră şi pe Šantić, şi pe Dučić, ultimul fiind omis absurd, ca şi Davičo. Totuşi, ni se oferă o selecţie din suprarealistul Vučo, despre creştinătorii sârbi Ćiril şi Metodije, icoane ale naţionalismului sârb (chiar dacă ei au fost macedoneni) (…)4.

Corul denigratorilor este întărit şi de unii dintre foştii săi colegi de breaslă, de altfel poeţi merituoşi din spaţiul ex-iugoslav, care n-au pregetat să-l tot demaşte pe Vasko Popa ca pe un slugoi al regimului comunist titoist, deşi, în marea lor majoritate, ei sunt cei care au scris versuri dedicate lui Tito şi comunismului. Traducerea integrală a operei poetice a lui Vasko Popa va arăta că acesta nu a scris nici măcar un vers dedicat lui Tito şi comunismului, păcatul cel mare a lui Popa constând în câteva poeme dedicate luptei partizanilor (dar nu numai partizanilor sârbi, pentru că era perioada frăţietăţii şi unităţii), pe care însuşi Vasko le-a exclus din selecţiile ulterioare şi pe care noi le-am introdus de dragul surprinderii întregului adevăr. Acest subiect însă, merită un studiu aparte.

În ceea ce priveşte Belgradul, amintim că un juriu prestigios alegea din 2500 de volume de poezie sârbă selectate, doar 15 care să alcătuiască cea mai reprezentativă antologie a poeziei sârbe a secolului XX. Rezultatele au fost date publicităţii în 13 ianuarie 1995. Doar pentru necunoscători a fost o surpriză să constate că cele mai multe voturi le-a întrunit Nepočin Polje (Câmpul neodihnei) a lui Vasko Popa. Alături de el au mai fost selectaţi: Branko Miljković, Ivan Lalić, Desanka Maksimović, Miodrag Pavlović, Stevan Raičković, Matija Bečković, Oskar Davičo, Branislav Petrović, Borisav Radović, Ljubomir Simović, Dragan Jovanović Danilov, Dušan Matić, Milutin Petrović şi Miloš Crnjanski5.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Vasko Popa – o frontieră poetică”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii