Comparatism și germanistică

15,90 lei

Comparatism şi germanistică (eBook) – Vasile Voia

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065940208 Categorie: Autor: Anul apariției: 2011 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Volumul reuneşte câteva studii şi eseuri care interoghează relaţia controversată în ştiinţa actuală dintre comparatism şi germanistică, respectiv noua paradigmă cu pretenţii salvatoare, „germanistica interculturală”, aducând în scenă câteva analize consacrate scriitorilor germani mai vechi şi mai noi sau unor probleme de estetică a creaţiei.

Incitante sunt perspectivele deschise de investigarea fenomenologiei faustice în hermeneutica lui Ernst Bloch şi Constantin Noica şi nu mai puţin interesante sunt spaţiile de cercetare asupra operei lui Lucian Blaga în context german şi cele dedicate lui Heidegger şi implicaţiei sale politice.

Reflex al dublei direcţii pe care o reprezintă de fapt toate volumele lui Vasile Voia, cartea de faţă este expresia unei dimensiuni de profunzime şi, desigur, am putea spune, a unicităţii ei în cultura noastră actuală. Ea îmbină inspirat un comparatism al ideilor cu estetica şi filosofia, realizând interferenţa şi unitatea la nivelul superior al discursului critic.

Comparatism şi germanistică de Vasile Voia

De la istoria comparată a literaturii la „germanistica interculturală”

Pentru a răspunde la întrebarea, încă foarte actuală, ce este „germanistica interculturală”, noua paradigmă cu pretenţii salvatoare a germanisticii, trebuie să ţinem seama, în mod necesar, că în răspuns este implicată deopotrivă situaţia comparatisticii în spaţiul lingvistic şi cultural german. Dacă literatura comparată se constituie ca fiind cea de a patra disciplină a ştiinţei literaturii, înseamnă că are în faţă întregul domeniu care include literatura naţională sau literaturile particulare, precum şi literatura universală ca totalitate cuprinzătoare. Ca domeniu al „ştiinţei literaturii”, literatura comparată cercetează un aspect particular al fenomenelor literar-spirituale, nu doar privindu-le izolat sau în grup, ci raportând fenomenele literare dintr-o sferă naţională la fenomene analoage dintr-o altă sferă naţională sau din mai multe. Ea determină modalităţile generale ale raporturilor internaţionale. Dacă adoptă un punct de vedere supranaţional,  înseamnă că analizează un domeniu în care se amestecă limbi, culturi şi literaturi în modul cel mai diferit, în orice caz întotdeauna dincolo de privirea doar a unei singure culturi sau literaturi.

Introducerea comparatisticii în ştiinţa literară germană a fost un proces lung, laborios, dificil chiar la un moment dat şi care poate nu s-a încheiat definitiv nici astăzi, dată fiind rezistenţa germanisticii la fenomenul comparatist. Spre a înţelege mai bine situaţia specială a relaţiilor germanisticii cu literatura comparată, diferită de cea existentă în cadrul altor specialităţi (în romanistică, bunăoară), trebuie să reiterăm succint apariţia acestei noi discipline în spaţiul cultural şi lingvistic german, evoluţia şi involuţia acestei relaţii de-a lungul secolului XX, până târziu în anii şaizeci şi şaptezeci.

Lucrările de specialitate informate1 situează la înce-puturile comparatismului german numele lui Daniel Morhof, care în Unterricht von der Teutschen Sprache und Poesie (1682), anume în partea a doua, cerceta literaturile olandeză, franceză, spaniolă, italiană, engleză, în comparaţie cu cea germană. Este epoca în care apărea în Franţa celebra „Querelle des Anciens et des Modernes” (1688) încheiată de Charles Perrault concesiv, cu ideea supremaţiei anticilor în materie de creaţie literară. Teoriile despre climat pun în circulaţie ideea diversităţii istorice a literaturilor care se substituie normelor clasice antice, mai apoi teoriile despre frumos în epocile moderne se abat de la cele antice. În Betrachtungen über die poetischen Gemälde der Dichter (1741), Bodmer afirmă că fiecare naţiune are caracterul ei propriu şi felul ei particular de a vorbi. „Deoarece Bodmer îi cercetează pe Dante şi Cervantes din punctul de vedere al individualităţii lor marcate de limba şi de provenienţa geografică, pune bazele criticii literare istorice. Cu ideea că individualitatea poeţilor este în relaţie cu caracteristica originii lor, este pusă baza pentru o comparaţie literară”.2 Johann Elias Schlegel compunea la îndemnul lui Gottsched o Vergleichung (comparaţie) Shakespeares unde Andreas Gryphs (1741), considerată începutul criticii shakespeariene în Germania şi cel dintâi studiu de literatură comparată în această ţară.

Apariţia treptată a comparatisticii trebuie privită în strânsă legătură cu naşterea naţiunilor. Este epoca naşterii statelor naţionale şi a războaielor napoleoniene. Naţiunea devine premisă pentru comparaţia literară ca posibilă, pe de altă parte, naţiunea este definită prin delimitarea de alte naţiuni. Dialogul cultural al naţiunilor este adesea frânat, cel puţin parţial, de luptele politice. Dar nu de puţine ori naţionalul este depăşit în favoarea schimbului internaţional. Importante sunt în perioada de constituire a bazelor unei viitoare literaturi comparate aspectul lingvistic şi naşterea noilor filologii care treptat încep să se bucure de interes în universităţi. Naşterea comparatismului devine un ideal internaţional şi intercultural. Herder dezvoltă acum o concepţie cu privire la deosebirile dintre naţiuni şi culturi. Literaturile au fiecare caracterul lor propriu, un specific naţional, un fel particular al spiritului şi limbii. Ideea de naţiune, preciza Angelika Corbineau-Hoffmann, este altfel înţeleasă în secolul al XVIII-lea decât mai târziu, ca şi ideea de literatură naţională, o cucerire născută din sentimentul de respect în faţa caracterului propriu al popoarelor şi culturilor.

În cursul secolului al XVIII-lea se vor forma premisele creării unui nou concept de ştiinţă a literaturii. Etalonul propriei perfecţiuni artistice nu mai este Antichitatea, ci comunitatea contemporanilor aparţinând diferitelor naţiuni. Relativitatea noţiunii de frumos permite afirmarea particularităţilor literare naţionale.

Începuturile interesului pentru culturi şi literaturi străine în Germania este o trăsătură specifică a Aufklärung-ului şi a epocii următoare, Sturm und Drang. Receptarea lui Shakes-peare pe continent a contribuit decisiv la formarea şi dezvoltarea sensibilităţii şi esteticii preromantice. Idealul de creaţie şi originalitate, din care preromantismul european îşi va face treptat un stindard, îl sintetiza cel mai bine marele dramaturg englez. Cu totul specială este receptarea lui în Germania – amplu şi important capitol de literatură comparată. Fenomenul a fost studiat de Friedrich Gundolf în celebra lucrare Shakespeare und der deutsche Geist. În 1759, trei mari scriitori ai vremii îşi vor exprima entuziasmul pentru Shakespeare (cum se va demonstra în paginile acestui volum), considerat unanim cel mai mare geniu artistic al timpurilor mai noi: Young, Lessing, Hamann. Lessing face un veritabil act de comparatism când afirmă că Shakespeare este un poet tragic mult mai mare decât Corneille, deşi acesta i-a cunoscut pe antici foarte bine, în timp ce Shakespeare nu i-a cunoscut aproape deloc, dar e mult mai aproape de spiritul lor.

Introducerea lui Shakespeare în literatura germană a avut rolul unui ferment formativ, marcând o nouă orientare şi un nou sentiment al lumii. Mai ales tratatul lui Herder despre Shakespeare (1773) impune conceptul de artist creator. Nucleul acestui eseu rapsodic este Shakespeare „creator de lume şi istorie”. Drama shekespeariană îl interesează ca expresie a unui cosmos. Fiecare piesă este expresia unui „Weltseele”, a unui univers în care trăieşte şi se zbate o lume. Tentat mereu de factorul genetic, Herder va raporta drama scriitorului englez nu la antici, ca Lessing, ci va arăta ce deosebiri mari sunt determinate de formele luate de viaţa specifică a istoriei.

Herder a impus metoda istorică, fiind cel dintâi istoric literar modern care a conceput idealul unei istorii literare universale. În teorie reclama o istorie literară care să fie de fapt o istorie a spiritului. În formulările sale se face simţită metoda comparativă, în felul cum îi citeşte şi îi comentează impresionist pe Dante sau Petrarca, pe Ariosto sau pe Cervantes. Schiţele sale de istorie a literaturii îi vor stimula pe fraţii Schlegel.

Asemeni fratelui său, Friedrich, August Wilhelm Schlegel marchează un moment extrem de important în domeniul criticii ideilor. S-a format ca un veritabil critic literar, ca un tehnician, virtuoz al metricii, pasionat de traduceri şi de analiza minu-ţioasă a textului.

În Compararea lui Shakespeare şi Andreas Gryph cu ocazia încercării unei traduceri legate de moartea lui Iuliu Cezar din operele lui Shakespeare (1741), Johann Elias Schlegel nota: „Vrem deci să comparăm pe Shakespeare şi pe Gryph unul cu altul”, comparând adică pe Cezar cu Leo Armenius. Comparaţia detaliată, exactă, se opreşte mai mult la particularităţi, mai rar se fac generalizări. Lipseşte o concepţie cu privire la comparaţie, care rămâne una pur filologică. Altceva este în cazul celebrei Comparaţii între cele două Fedre în care A.W. Schlegel îşi exprimă preferinţa pentru Hippolit-ul lui Euripide, faţă de Fedra lui Racine. El nu are în vedere numai compararea celor două drame, ci „paralela noastră între original şi imitaţie va conţine în mod necesar o judecată indirectă asupra valorii comparative a secolului lui Euripide şi asupra celui al lui Racine”.3 Mai mult, A.W. Schlegel face şi observaţii generale asupra tragediei, referindu-se la greci şi romani, pe de o parte, la Shakespeare, adică la moderni, pe de alta.

Întreaga sa activitatea este definită de entuziasmul pentru idealul herderian de literatură universală şi pentru cosmopolitismul literar. Prelegeri despre literatura şi arta frumoasă (ţinute la Berlin între 1801-1804) şi Prelegeri despre arta şi literatura dramatică (Viena, 1809-1811), în care A.W. Schlegel abordează dramaturgia din Grecia, Italia, Roma, Anglia, Spania, Franţa şi Germania, sunt lucrări de anvergură decisive pentru viitorul comparatismului.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Comparatism și germanistică”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii