Și noaptea asta va trece

Îmi aminteam de tot felul de lucruri fumând în întuneric în nopțile acelea interminabile. Reflectam, de pildă, la trei intuiții sau premoniții pe care le avusesem înainte să împlinesc 20 de ani.

Într-o zi din 1969 – eram elev în ultima clasă de liceu –, mergând pe stradă, m-am trezit spunându-mi în gând că pe când voi fi împlinit dublul vârstei de atunci, adică 36 de ani, în România va exista un alt regim politic, diferit de cel comunist. Circumstanțele celeilalte premoniții mi le aminteam precis. Era în decembrie 1970, fusesem într-o vizită la cineva care locuia pe Aleea Circului și mă întorceam acasă pe jos. Trecând pe Calea Dorobanților, pe trotuarul de peste drum de Ambasada Turciei, am înțeles, fulgerat de-un gând, că dacă vreau să ajung scriitor îmi trebuie 10-15 ani de studiu și lecturi. Din a treia presimțire nu făcusem un secret; de altfel, de patru ani realitatea o confirma. Când  s-a pornit din senin „mica revoluție culturală” din iulie 1971, am fost convins că era începutul unei nopți lungi, istovitoare, ca nopțile din Crișan.