Germanitatea și literele române

17,40 lei

Germanitatea şi litere române (eBook) – Bogdan Mihai Dascălu

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9789731925820 Categorie: Autor: Anul apariției: 2012 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

În ce măsură literele române, viaţa culturală din ţară, au fost influenţate de ţara lui Goethe şi Hegel? În atenţia cercetătorului se află, în special, cultura românească a secolului al XIX-lea. Nu sunt, nici pe departe, trecute cu vederea timpurile noastre.

Cartea – scrisă într-un stil alert, viu, cu o frază exactă şi melodioasă, având luciul sabiei de Damasc – e destinată studenţilor, elevilor, profesorilor, precum şi publicului larg de cititori.

Germanitatea şi litere române de Bogdan Mihai Dascălu

PRELIMINARII

A vorbi despre Imaginea lumii germane în literatura română impune o triplă definire: a surselor literare româneşti, a lumii germane şi a imaginii.

Potrivit proiectului ei iniţial, teza urma să fie o investigaţie exhaustivă a literaturii române. Acest proiect a trebuit să fie modificat, în sensul restrângerii cercetării la literatura nonficţională, din cel puţin două motive. Primul a fost acela că a lua în considerare întreaga literatură scrisă în limba română ar fi însemnat deschiderea unei veritabile „cutii a Pandorei”, al cărei conţinut imprevizibil ar fi dilatat la extrem limitele lucrării şi ar fi reclamat, în consecinţă, un buget de timp pe care regulamentul doctoral nu îl prevede.

Cel de al doilea motiv a fost oferit de existenţa unei alte teze de doctorat (de care am luat cunoştinţă ulterior, în anul 2002), elaborată de Doru Chirică–Eiwen şi susţinută în anii ’80, cu titlul Das Bild Deutschlands und der Deutschen in der rumänischen Literatur (adică Imaginea Germaniei şi a germanilor în literatura română), în care atenţia principală este îndreptată spre literatura ficţională. În consecinţă, m-am îndreptat spre ceea ce s-a numit, la un moment dat, literatură de frontieră (Iosifescu, 1969) dar şi literatura subiectivă (Holban, 1989), pentru a constata că nici aici starea lucrurilor nu este de natură să aducă liniştea necesară, căci, de la cărţi la documente şi scrisori nepublicate, numărul surselor este imens.

Nici chiar decizia de a mă opri la volume apărute de-a lungul timpului nu a apărut ca fiind suficientă, căci şi în această privinţă lista acestora s-a dovedit a fi considerabilă. Urmarea a fost selectarea cărţilor având drept autori scriitori şi apropiaţi ai acestora (filologi), de la Ienăchiţă Văcărescu la Eugen Simion, adică pe o durată de două secole. Materialul excerptat este mult mai vast decât sperasem a fi la început.

Am extras din textele luate în considerare toate pasajele care se referă, într-un fel sau altul, la tema lucrării, din dorinţa de a nu pierde nimic esenţial, dar şi din aceea de a nu rata elemente ce par a fi secundare, dar care îşi au importanţa lor prin pitorescul pe care-l dezvăluie sau prin detaliul ce se lasă generalizat. Din acest motiv, mi-a fost greu să triez citatele şi să renunţ la unele dintre ele. Un motiv în plus l-a constituit convingerea că va trece multă vreme până când altcineva îmi va călca pe urme şi va acorda din nou atenţia cuvenită tuturor acestor pasaje. Reţinându-le, am făcut-o cu dorinţa de a oferi celor interesaţi un material documentar cât mai bogat şi cât mai apropiat de exhaustivitate (în ceea ce-i priveşte, evident, pe autorii pentru care am optat).

O opinie devenită de câtva timp generală arată că, în afara literaturii de ficţiune (cu accent pe cea subiectivă şi pe epica întinsă), etnoimaginea se poate extrage din „lucrările generale, cele istorice, cărţile de călătorie, monografiile, mărturiile” (Iacob 2003, p. 39-40). De remarcat, aşadar, că literatura, în toate ipostazele ei, fie ficţională sau nu, este doar o sursă a imagologiei, şi nu o parte a ei, aşa cum lasă să se înţeleagă pionierii acestei discipline.

Sursele luate, în cele din urmă, în considerare privesc însemnările şi memorialele de călătorie (Dinicu Golescu, Nicolae Filimon, Ion Codru Drăguşanu), jurnalele (Titu Maiorescu, la care diarismul include însă şi scrisorile, Iacob Negruzzi, Liviu Rebreanu, Martha Bibescu, Eugen Simion), memoriile (Ioan Slavici, Nicolae Iorga, Sextil Puşcariu, Matila Ghyka, Iorgu Iordan), corespondenţa (I. L. Caragiale, Ion Barbu, Tudor Vianu, la care au fost considerate şi paginile jurnaliere) şi, în cazul lui Mihai Eminescu, scrierile jurnalistice (corespondenţa fiind infimă, iar versurile de circumstanţă nesemnificative din unghiul acestei lucrări). Sunt, cum se vede, nume de primă mărime ale literelor române, pe a căror viziune se poate conta şi ale căror opinii sunt demne de interes. Rezultatul previzibil este acela al unui şir de imagini intens subiective, care vorbesc deschis despre cele întâlnite şi care mărturisesc, totodată, despre personalităţile care le-au creat. Oglindind, acestea se oglindesc în egală măsură.

Diversitatea surselor pe care le-am amintit poate fi redusă la două dimensiuni ce constituie substanţa capitolelor următoare: Literatura de călătorie şi Literatura confesivă.

De ce lumea germană? Termenul pe care îl propun mi se pare mai adecvat decât altele, mai mult sau mai puţin echivalente, dar care au defectul de a fi ori prea restrictive, ori prea largi. Alţi cercetători recurg, în asemenea împrejurări, la numele ţării evocate, la cel al locuitorilor sau folosesc sintagma spaţiu lingvistic (cel german, în cazul de faţă). Opţiunea mea are în vedere vocaţia sintagmei respective de a acoperi cu mai multă fidelitate realităţile pe care această teză le urmăreşte. Este vorba, pe de-o parte, de spaţiul de limbă germană, care se întinde din Germania şi Elveţia până în Austria şi România, dar şi de geometria, mereu variabilă, a statelor ai căror locuitori folosesc această limbă. De-a lungul istoriei, teritoriile acestor state au suferit modificări, uneori drastice, astfel încât călători români diferiţi se găseau în ţări diferite, trecând prin acelaşi loc la momente diferite.

O precizare care se impune se referă la două situaţii distincte în ceea ce priveşte relaţiile românilor cu germanii: una este aceea a convieţuirii celor două etnii, în Banat, Transilvania şi Bucovina, cealaltă este cea a deplasărilor individuale în teritoriile germanităţii. În primul caz, avem de-a face cu relaţii stabile şi durabile (nu întâmplător prima lor mărturie este şi cel dintâi document cunoscut al limbii române, Scrisoarea lui Neacşu către judele Braşovului, Hans Benkner), pe când în cel de-al doilea, relaţiile sunt temporare şi, mai mult sau mai puţin, superficiale.

În această privinţă, se poate face o deosebire între autorii născuţi şi educaţi în aceste provincii (Ion Codru Drăguşanu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Sextil Puşcariu, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu), care au cunoscut realităţile germane pe cale directă şi care, atunci când au scris despre lumea germană, purtau deja în ei o imagine a acesteia, şi cei din Moldova, Muntenia şi Oltenia (Ienăchiţă Văcărescu, Dinicu Golescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Iorgu Iordan, Ion Barbu, Tudor Vianu, Martha Bibescu, Eugen Simion), care au ajuns să cunoască această lume abia atunci când au păşit în ea, purtând cu ei doar stereotipul acestui univers. Un loc aparte li se cuvine lui Titu Maiorescu, lui Iacob Negruzzi şi lui Matila Ghyka, care, deşi născuţi în afara arcului carpatic, fie au petrecut copilăria şi adolescenţa în spaţiul german (primii doi), încât se poate spune că sunt produse ale acestuia, fie a avut parte (cel de-al treilea) de o educaţie în familie, din care componenta germană nu a lipsit şi care a alternat, tot în copilărie şi în adolescenţă, episoadele pariziene cu cele bavareze (regiune unde locuiau rude apropiate ale sale). Trebuie deosebite, aşadar, situaţia în care un tânăr se formează şi este educat în spaţiul german şi cea în care un matur, format şi educat în ţară, călătoreşte în acest spaţiu. Cei dintâi încorporează în mentalitatea lor o parte a lumii care i-a adoptat, pe când ceilalţi vin cu o viziune gata formată, fiind aşadar mai inflexibili în opinii şi atitudini.

Un subiect subsidiar relaţiilor pe care românii le-au stabilit şi le-au întreţinut cu germanii, dar nu mai puţin important în ceea ce ne priveşte, este disputa, inaugurată la începutul veacului al XIX-lea şi prelungită mult după debutul secolului următor, între germanofilie şi galofilie. Faptul că relaţiile româno-franceze s-au bucurat, de-a lungul timpului, de o mai mare atenţie din partea cercetătorilor a putut crea impresia că ele au fost mai intense şi mai rodnice decât cele cu germanii, acestea fiind „mult rămase în urmă” (Cornea, 1986, p. 73).

Cercetători serioşi au arătat că aceste atitudini pot fi diferenţiate pe provincii: „Liberalismul muntean a fost influenţat de raţionalismul veacului al XVIII-lea şi de Revoluţia franceză; criticismul moldovenesc a fost influenţat de cultura germană […] în faţa raţionalismului revoluţionar francez s-a ridicat, astfel, evoluţionismul german.” (Lovinescu, 1972, p. 291). Atitudinea critică s-a manifestat, evident, împotriva excesului de influenţă franceză. În viziunea lui Ibrăileanu, 1974, p. 47, el „începe cu M. Kogălniceanu, se continuă cu C. Negruzzi, A. Russo, Alecsandri şi se sfârşeşte cu d. Maiorescu – ca să nu citez decât pe corifei, pe cele câteva personaje reprezentative care l-au întrupat. El are ca organe de luptă Dacia literară, Propăşirea, România literară, Steaua Dunării şi Convorbiri literare cât au apărut la Iaşi”. Cum se vede, criticul ieşean pune, corect, începuturile spiritului critic pe seama lui Mihail Kogălniceanu (beneficiar, acesta, al unei instrucţii germane, chiar dacă nu este cel dintâi adept al orientării progermane la noi), dar greşeşte atunci când crede că germanofilia, cu toate consecinţele ei, se opreşte la „Junimea”.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Germanitatea și literele române”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii