A afla și a înțelege

7,10 lei

A afla şi a înţelege (eBook) – Tudorel Urian

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065942080 Categorie: Autor: Anul apariției: 2013 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Vreme de mulți ani am fost o mașină de citit cărți. Șapte ani de cronică săptămânală la România literară au însemnat sute de cărți citite, aparținând unor scriitori mai buni sau mai puțini buni. Autorii despre care scriu în volumul de față sunt cei pe care îi prețuiesc cel mai mult.

Cărțile lor m-au făcut să îmi pun întrebări, să îmi configurez un sistem de valori, să înțeleg mai bine lumea din care am ieșit și să știu ce doresc de la lumea de mâine.
Sunt cărți formatoare la nivelul spiritului, din care ai mereu ceva de învățat, căi directe sau mai ocolite spre marea înțelepciune. / Tudorel Urian

A afla şi a înţelege de Tudorel Urian

Bucuria de a trăi

În peisajul cenuşiu al Bucureştiului, printre oameni blazaţi şi mohorâţi, care se deplasează mecanic, cu ochii aţintiţi în gol sau aplecaţi în pământ, trecătorul prin perimetrul cuprins între bulevardul Magheru, Piaţa Amzei şi Calea Victoriei are uneori surpriza să întâlnească un domn distins, păşind energic, cu pieptul înainte, atent la tot ce se petrece în jurul său, cu un zâmbet optimist întipărit pe figură. De vreo treizeci de ani chipul său este acelaşi, de om în vârstă, care se ţine încă bine. Ai fi tentat să îi dai cam 70-75 de ani. La auzul veştii că, în realitate, are 96 (i-a împlinit la 7 noiembrie 2012), ai putea râde ca de o glumă bună.

Senin ca un patriarh şi înţelept ca un avva din pustiu, Mihai Şora este, de câteva decenii încoace, vocea de acord fin din viaţa publică românească. În dezbaterile de idei pe teme politice sau culturale, unghiurile sale de abordare a problemelor sunt mereu surprinzătoare, dar, de fiecare dată, capabile să surprindă substanţa (seva, ar spune Mihai Şora) fenomenului, atunci când majoritatea celor implicaţi în discuţie sunt incapabili să împingă analiza dincolo de scoarţă. Chiar dacă formulările lui Mihai Şora nu au darul să şocheze sau să intre în memoria noastră culturală (precum piruetele stilistice ale lui Al. Paleologu, de pildă), ele sunt de cele mai multe ori în răspăr cu punctele de vedere generalizate şi, trebuie spus, în cele mai multe dintre cazuri, nu el este cel care greşeşte. Ascultate cu mai multă atenţie de cei care au avut puterea de decizie în anii scurşi de la căderea regimului comunist, argumentele şi soluţiile lui Mihai Şora ar fi putut contribui la risipirea confuziei care caracterizează atât de bâlbâita noastră tranziţie.

Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir este o carte pe care o aşteptam de mult. În decursul timpului am citit nenumărate interviuri cu Mihai Şora şi texte cu substrat memorialistic. Nici cărţile sale de filozofie nu mi-au fost străine, în măsura în care am reuşit să le pătrund înţelesurile. Ştiam despre filozof că a fost unul dintre studenţii lui Nae Ionescu, că a luptat în rezistenţa franceză în anii celui de-al doilea război mondial, că a publicat o carte de filozofie la celebra editură pariziană Gallimard (Du dialogue intérieur, 1947), înainte ca marile edituri occidentale să-şi deschidă porţile pentru Cioran, Eliade şi Ionesco. Apoi, inexplicabil s-a întors în ţară. După o tăcere de trei decenii a scos prima carte în limba română (Sarea pământului, 1978), urmată de alte cărţi de filozofie. După 1989 s-a implicat activ în viaţa publică. A fost pentru câteva luni ministru al învăţământului, apoi s-a manifestat ca o personalitate de prim plan a societăţii civile (este unul dintre fondatorii Alianţei Civice şi ai Grupului pentru Dialog Social). În fine, a făcut parte din grupul de iniţiativă care a dus la înfiinţarea Partidului Alianţei Civice.

Dacă toate aceste informaţii au fost risipite în volume de interviuri sau de evocări, cartea realizată de Leonid Dragomir are meritul incontestabil de a condensa sub coperţile sale elementele cele mai importante ale biografiei intelectuale a lui Mihai Şora şi de a pune în evidenţă specificitatea ideilor sale filozofice şi politice. Fără a fi un gazetar propriu-zis, Leonid Dragomir are bunul simţ de a-şi asuma în acest dialog rolul de modestă vioară a doua. El nu face paradă de cunoştinţe, doreşte să afle cât mai multe de la ilustrul său interlocutor, nu să se pună pe sine în evidenţă aşa cum fac, din păcate, mulţi dintre autorii de cărţi-interviu din ultima vreme. Întrebările sale sunt scurte, la obiect, inteligente. Sunt întrebări care ar putea sta pe buzele oricărui cititor al cărţilor lui Mihai Şora sau care a aflat câte ceva despre întâlnirile fabuloase pe care viaţa le-a hărăzit acestei istorii vii a spiritualităţii româneşti din secolul XX.

Confesiunile lui Mihai Şora despre personalităţile pe care le-a cunoscut în tinereţe produc fiori pe şira spinării. Omul pe care îl poţi întâlni pe stradă, în târgurile de carte sau la diverse evenimente culturale, pe care îl poţi accesa oricând cu un simplu apel telefonic, a fost studentul lui Nae Ionescu şi a plecat în Franţa la recomandarea lui Constantin Rădulescu-Motru şi Dimitrie Gusti. I-a mai cunoscut în perioada interbelică pe Mircea Eliade (care era asistentul lui Nae Ionescu la facultate), Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu, Nicolae Bagdasar, Anton Golopenţia, Traian Herseni. A fost prieten cu Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Mihai Şora, contemporanul nostru, a stat de vorbă cu toţi aceşti intelectuali, le-a cunoscut vocea, gesticulaţia, modul în care îşi argumentau punctele de vedere, micile chichiţe de comportament sau de limbaj. Această revelaţie nu are cum să nu te înfioare. Chiar şi după ce ai citit impresionanta evocare Profesorul meu Nae Ionescu, ascultându-l din nou pe Mihai Şora cum rememorează analitic personalitatea dascălului său, ai sentimentul că înţelegi ceva din farmecul greu de definit al omului care a sedus cele mai strălucite minţi din perioada interbelică: „Lecţiile sale erau întotdeauna provocatoare, te făceau să gândeşti tu însuţi problema o dată cu el, să simţi că terenul este alunecos. Cursurile lui Nae erau pe muchie de cuţit, exista mereu o alternativă, între braţele căreia nu ştiai pe care anume să-l alegi. Trăgând spre unul dintre cele două, el avea o mică pauză, ce semăna cu o ezitare, şi cuvântul acela – singurul posibil! – care ne umplea aşteptarea producea o lumină nemaipomenită. Era o artă a spunerii, a oralităţii, a spontaneităţii (dar hai să mergem pe ipoteza rea, a mimării spontaneităţii) desăvârşită. Avea un efect trezitor (s.a.) incredibil” (p. 11). La mai bine de jumătate de secol de la moartea lui Nae Ionescu lecţia sa nu mai este una de filozofie, ci o metodă de abordare a oricărei chestiuni intelectuale, pe care a deprins-o de minune fostul său student Mihai Şora. „De la Nae învăţai că problemele nu sunt bătute în cuie, că pot fi reactualizate, că dacă au fost întoarse pe cinci feţe, ele au de fapt cincizeci şi cinci de feţe şi ţie îţi mai rămân feţe pe care să le întorci” (p.11).

În acest spirit al lui Nae Ionescu îi priveşte astăzi Mihai Şora pe oamenii, deveniţi file ale istoriei culturii române, pe care i-a cunoscut în tinereţe. Admirând ceea ce este de admirat, el nu se lasă copleşit de personalitatea lor la scara istoriei (în anumite cazuri aureolată şi de martiriul în închisorile comuniste). Cu spirit analitic le întoarce personalitatea pe toate feţele şi, de aceea, portretele pe care le realizează sunt cât se poate de nuanţate. Întrebat cum era Mircea Vulcănescu în perioada studenţiei sale, Mihai Şora răspunde: „Domnule, aş spune aşa: era un tip reactiv. Cred că era omul care ştia cea mai multă carte din toată generaţia sa, incluzându-l şi pe Eliade. Însă aceste cunoştinţe ale lui nu erau date la iveală decât la o solicitare: nedumerirea lui X, curiozitatea lui Y, un articol pentru o revistă, o conferinţă pe care trebuia să o ţină. Atunci vedeai ce ştie din domenii de o uluitoare diversitate. La fel şi la seminarii: era un material care se organiza acolo sub ochii tăi şi prin prisma adoptată de el se creau legături cu o mulţime de zone culturale şi era o întreagă arhitectură a expunerii sale. Asta e o chestiune absolut uluitoare. De la sine era un om care-şi vedea de treaba lui, nu era unul care voia neapărat să producă, era un om de datorie” (pp. 12-13).

Dincolo de aceste portrete pe care le-am citat in extenso tocmai pentru a stârni apetitul pentru carte, în Despre toate şi ceva în plus, Mihai Şora analizează cu luciditatea sa bine ştiută teme dintre cele mai diverse, multe dintre ele adevărate obsesii ale dezbaterilor de idei din perioada tranziţiei: legionarismul lui Cioran, Eliade şi Noica, comparaţia între cele două totalitarisme ale secolului XX (fascismul şi comunismul), imposibilitatea alcătuirii unei istorii a filozofiei româneşti, rolul imaginaţiei în filozofie, importanţa ecumenismului în ziua de azi, rolul poeziei şi al literaturii în secolul XXI, înţelepciunea „locului comun”.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “A afla și a înțelege”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist
Close

Close
Accesează
Categorii