Poemul de dimineață

Poemul de dimineață de Ion Lazu

Ţara fântânilor

Trup de piatră
Pământ sterp
Locuri părăsite
Viroage
Unde se-nrădăcinează
Statuia inversă
A unor fântâni.
Iubesc cu-ntristare
Balistica primară
A cumpenei piezişe
Şi moneda roasă
A cerului în adânc.
Fie să dăinueşti
În sufletele expandate
Ale urmaşilor în veac
Patrie cu trup secătuit
Şi venele apei închise
Cu lăncii înfipte
La-ncheieturile zării
Ucigând lent marea tristeţii
Şi cu doar fumuri toamna
De frunze amare
Lângă uitate guri de rai.
1989

Părinţii
Fratelui meu Gelu

Tremur şi tac:
Ce mult v-aţi schimbat
De când am plecat
Cât aţi pierdut
Din trup din glas.
Nu v-a mai rămas
Decât un fir vibrând
Care vă ţine sufletul
Pe sub stern atârnând.
Atât de scăzuţi subţiaţi
Că aţi încăpea desenaţi
Unul lângă altul
Pe uşile împărăteşti.
Am un crâncen dor
Între voi să adorm
Ca demult în pruncie.
Întinşi alături la noapte
Şi cât loc între noi!
Oare ne-om mai trezi
Careva?
1981