O escrocherie ca la carte!

O escrocherie ca la carte! de Cristian-Daniel-Sabin Vasile

Capitolul 1
Bum!

Piciorul se afundă în pedala de frână, mai-mai să iasă prin podea. Cu mâinile blocate în volan şi cu privirea pierdută, Notarul simţea încă de pe acum că acest „Bum! Bum! Bum! Bum! Bum!” avea să-i schimbe viaţa odată pentru totdeauna.

Cinci focuri de armă explodară în urechile bărbatului de la volan şi BMW-ul, înfrânat, mâncă din asfaltul proaspăt turnat prin amabilitatea primarului, pe care Notarul îl cunoştea prea bine, căci erau prieteni de distracţie. Şi… îi mai lega ceva.

Privind prin parbrizul bolidului, Notarul izbucneşte: „Astea le-ai fi meritat tu, primare… ’tu-ţi morţii mă-tii!”

Înjură cu patos şi loveşte cu pumnii în bord, iar disperarea şi iritarea îşi intră în rol. E nedormit de aproape două zile şi stresul acelei dimineţi îi rupsese filmul. Jucase la cazinou toată ziua şi noaptea ce trecuseră şi pierduse o grămadă de bani. Deja nu-i mai păsa. Nu era nici prima şi cu siguranţă nici ultima oară când avea să piardă o sumă importantă, şi el o ştia instinctiv.

Îi păsa în schimb de „fraierul” de pe caldarâm, care gâlgâia în sânge la douăzeci de metri de el. Trecătorii se chirciseră şi se ascunseseră care-ncotro şi, pentru o clipă, şi timpul parcă a stat în loc.

Atâta doar. O clipă de nălucire, o secvenţă irepetabilă, un scenariu al groazei colective şi corpul perforat căzând secerat de cadenţa loviturilor de pistol.

Un Audi negru, cu geamuri fumurii şi numere de Bulgaria, probabil de haida¹, demarează în trombă şi dispare în praful şi fumul propriei accelerări.

Notarul nu e vreun puşti, însă şocul acelei nopţi de nesomn îmbibată în Moët şi tensiunea ruletei culminaseră pentru el cu o scenă demnă de filme. Un scenariu pe care niciodată nu şi-l dorise, deşi, pe undeva, ştia, în adâncul minţii lui întortocheate, că toată această cursă nebună a vieţii avea să-l aducă fix în acest punct.

– ’tu-ţi morţii mă-tii de primar, cu chinezii tăi cu tot! Te omor, fraiere coclit!

Cu spume la gură şi cu centura încă pusă, Notarul se zbate în scaunul şoferului şi caută cu disperare o zonă de luciditate.

– Ce puii mei fac? Băga-mi-aş!

Claxoanele celor din spate sunt pentru el zgomot de fond şi din noaptea minţii, în care se aruncase în urmă cu patruzeci şi opt de ore, nu-l poate scoate decât frica. Şi chiar asta se întâmpla.

O crispare teribilă îl ţinea ţintuit în scaun, fără putinţă de scăpare. Ceva îl sudase de pielea neagră şi nu-i dădea voie să reacţioneze, şi tot acel ceva trebuia să-l elibereze din strânsoarea panicii.

În spatele lui, coloana de maşini se întindea deja pe câteva sute de metri şi ţipătul asurzitor al claxoanelor se înteţea exponenţial, în frecvenţă şi volum.

Este parcă sedat şi totuşi îl aude şi el. Cu un gest reflex, semnalizează dreapta şi duce maşina la bordură. Nici nu parchează lateral, nici nu urcă maşina pe trotuar. E un câş total în capul lui, câşă era şi maşina, dar mai rău era faptul că acest câş se repercuta deodată asupra tuturor lucrurilor din jur şi, mai nou, şi asupra oamenilor.

Oricât de deştept se credea el, schema asta chiar n-o văzuse venind. De parcă cineva ar putea să prevadă moartea…

În creierul lui, ce trecea gradual de la amorţeală la febrilitate, se îngrămădeau în clipa aceea prea multe scenarii cărora să le poată face faţă în halul în care era.

Îi vede pe trecători holbându-se şi gesticulând spre imaginea corpului inert de pe trotuar. Realizează că cel care-i vorbeşte prin semne este chiar Han.

În sfârşit, o faţă cunoscută. Şi, deodată, adrenalina şi cele două linii de coca prizate în toaleta cazinoului în urmă cu aproape o oră explodează-n el şi-l fac să sară din maşină. Aerul rece al dimineţii îi invadează plămânii, corpul ascultă de el şi pulsul începe să se stabilizeze.

Era creier şi trebuia să rămână aşa, mai ales acum şi în situaţia asta.

Oxigenarea îi face bine şi circuitele sale spectaculoase de raţionament încep să joace în terenul cerebralului. Se simte din nou în control şi un curaj nebănuit îi ia în stăpânire întreaga făptură.

– Hai să-l luăm! Hane! Hai să-l luăm!

¹ De haida = de furat; expresie folosită în mediul şmecherilor.